marți, 9 octombrie 2012

GENERAL DAVID PRAPORGESCU - PRIMUL RĂZBOI MONDIAL BBB X

Statuia Generalului David Praporgescu
arată la Turnu Măgurele ca după alt tăzboi 
            David a fost cel de-al treilea copil al familiei Praporgescu şi a văzut lumina zilei în 10 decembrie 1865 la Turnu Măgurele. Documentele vremii semnalează că numele Praporgescu provine de la un străbunic, fost “praporgic”, adică purtător de steag (prapor) în cetele de luptători ale lui Preda Buzescu, unul din bravii căpitani ai lui Mihai Viteazul. Străbunicul a luptat şi a acoperit de glorie drapelul pe care însuşi biruitorul oştilor otomane de la Călugăreni i-l încredinţase, iar locuitorii din Turnu Măgurele i-au zis Costea Praporgicu. Urmaşii lui au moştenit atât numele cât şi hotărârea de a lupta pentru apărarea patriei, un asemenea exemplu fiind David Praporgescu, fiul plugarului din Turnu, Pascu Praporgescu.
       Şcoala primară şi gimnaziul le-a absolvit în oraşul natal. Elev sârguincios, cu reale aptitudini pentru învăţătură, a fost remarcat de profesori, motiv pentru care, începând cu clasa a III -a a fost trimis, ca bursier al judeţului teleorman, la Şcoala Normală pentru Invăţătura Poporului Român din Bucureşti. 
          Incepând din anul 1882, David Praporgescu a frecventat cursurile acestei şcoli şi unul dintre colegii săi relata în paginile revistei “Albina” : “că a obţinut diploma de absolvire printre cei dintâi clasificaţi. S-a prezentat înaintea comisiei examinatoare judeţene şi, în urma rezultatelor deosebit de mulţumitoare, a fost numit învăţător cu titlu provizoriu la şcoala din comuna Liţa, judeţul Teleorman”.
         Vărul său, Constantin Praporgescu, l-a îndemnat pe proaspătul membru al corpului didactic din Liţa, iar David s-a hotărât rapid să intre în armată şi s-a înrolat ca soldat voluntar în Regimentul 11 Călăraşi din Botoşani. Astfel începea un drum lung al carierei pe treptele întregii ierarhii a gradelor militare de la soldat, la general “singur şi neajutat de nimeni, fără rudenii sus-puse – cum arăta profesorul universitar Nicolae Bănescu – numai prin forţa caracterului său, prin dârza lui voinţă, prin inteligenţă şi puterea sa de asimilare”. Când era doar sergent, David Praporgescu s-a dovedit un desăvârşit instructor şi educator, motiv pentru care i s-a propus să fie trecut în rândul cadrelor active ale armatei şi i s-a aprobat să meargă direct la examenul de absolvire la Şcoala de Ofiţeri de Cavalerie. Aici a cunoscut pe cei 100 de elevi care frecventaseră şcoala timp de doi ani, dar s-a clasificat pe primul loc şi a obţinut gradul de sublocotenent, la 1 octombrie 1889.
Animat de dorinţa de a-şi îmbogăţi cunoştinţele, tânărul ofiţer a mers în anii 1889–1890 la Şcoala Specială de Cavalerie din Bucureşti, pe care a absolvit-o tot pe primul loc.
              Primii trei ani de stagiu la unitate l-au readus în regimentul de unde plecase (Regimentul 11 Călăraşi) unde a fost avansat la 1 aprilie 1893 la gradul de locotenent şi apoi repartizat la Regimentul 6 Călăraşi din Craiova. Rezultatele obţinute îl recomandau şi a fost selecţionat să fie trimis la Şcoala de Echitaţie de la Samur. Despre absolventul român, la 10 august 1894, comandantul şcolii avea o apreciere elogioasă: “Domnul locotenent David Praporgescu este un ofiţer inteligent, instruit, care a făcut proba zelului său şi a marii sale asiduităţi. Muncind într-un mod remarcabil, el şi-a însuşit excelent cursurile predate. Caracterul său este din cele mai plăcute, iar atitudinea sa, din cele mai corecte. El vorbeşte bine franceza şi poate uza uşor de această limbă. La echitaţie al a obţinut excelente rezultate, dovedind reflexe viguroase. Domnul David Praporgescu este un ofiţer de valoare.”


Bust al Genetalului David Praporgesu
la colegiul tehnic ce îi poartă numele

Ca răspuns la elogii, Ministerul de Război i-a oferit locotenentului şansa de a se perfecţiona în arma pe care o îndrăgise, aprobându-i să execute stagiul de un an tot în Franţa, la Regimentul 5 Dragoni din Compiegne. Rezultatele strălucite obţinute şi aici i-au atras respectul, stima şi admiraţia ofiţerilor francezi, Reîntors în ţară, în anul 1895, a fost avansat la gradul de căpitan şi repartizat la Regimentul 1 Roşiori din Tecuci. Nu peste mult timp s-a prezentat la examenul de admitere în Şcoala de Război şi a reuşit de asemenea printre primii. Ca elev al acestei şcoli, timp de doi ani, şi-a probat şi mai pregnant calităţile sale de militar, afirmându-se ca un teoretician, doctrinar şi excelent practician în meseria armelor. Totodată, şi-a probat şi pus în valoare adevărata sa pasiune pentru istorie şi în cercetarea modului cum au luptat renumiţii comandanţi de oşti din trecutul glorios al românilor şi al altor popoare. In aceeaşi măsură era pasionat de cartografie şi s-a preocupat de evoluţia şi aplicarea acesteia pe plan militar pentru îmbunătăţirea procesului de întocmire a hărţilor. Pentru meritele din acest domeniu a fost ales membru activ în Societatea Română de Geografie, care este de fapt, singurul onor public pe care l-a acceptat în timpul vieţii.
           In anii 1902-1903, căpitanul David Praporgescu a fost trimis din nou peste hotare pentru a-şi perfecţiona pregătirea militară, dar de această dată în Austria, la Regimentul 12 Ulani, la comandamentul Brigăzii 4 Cavalerie şi cel al Corpului 4 Armată. La fel ca în Franţa şi în Austria ofiţerul şi-a afirmat din plin personalitatea, puterea de a învăţa, dorinţa de a cunoaşte cât mai mult şi de a executa cât mai bine
“Silinţa sa intensă – nota comandantul Regimentului 12 Ulani într-o adresă către Ministerul de Război al Austro-Ungariei – priceperea sa şi interesul său pentru meseria militară, precum şi ambiţia pe care a arătat-o acest ofiţer au contribuit ca într-un timp atât de scurt să fie în stare să cunoască detaliile serviciului unui escadron, divizion şi regiment, atât în ceea ce priveşte instrucţia, cât şi serviciul administrativ”. Este demnă de remarcat strădania ofiţerului român pentru a reprezenta cât mai bine ţara şi armata peste hotare. El a participat cu mult succes inclusiv la manifestări sportive şi concursuri aplicativ-militare pe naţiuni, clasându-se fie pe primul loc, fie printre laureaţi.
            Căpitanul Praporgescu era astfel aşteptat în ţară cu mare interes, unde a revenit la sfârşitul anului 1903 şi timp de 13 ani (până în 1916) a îndeplinit diferite funcţii prin care s-a ridicat în centrul atenţiei superiorilor prin modul său ireproşabil de îndeplinire a atribuţiilor. La început, cinci ani (până în 1908) a fost şef de secţie la Şcoala de Ofiţeri de Infanterie şi Cavalerie din Bucureşti şi profesor de cavalerie şi de tactica armei cavalerie. Pasul următor în profesia de dascăl militar l-a făcut câţiva ani mai târziu când a fost numit şef de catedră pentru tactica cavaleriei, la Şcoala Superioară de Război. Era un instructor şi pedagog remarcabil care căuta să inspire elevilor încredere în propriile lor cunoştinţe, dragostea de a se pregăti continuu şi convingerea de a fi buni patrioţi. 
           “Ofiţerii sunt la înălţimea sarcinilor lor – spunea David Praporgescu – şi inspiră trupelor încrederea necesară, numai atunci când ei au conştiinţa îndeplinirii datoriei, sentiment final al profesiunii, o mare valoare marcată şi, mai presus de toate, tăria de caracter, pentru a–şi lua răspunderea totdeauna când împrejurările o cer”. După cum spunea el, ostaşul trebuie crescut în ideea de a fi în orice timp şi împrejurare “gata de a-şi jertfi viaţa pentru ţară”.
               Prelegerile pasionatului şi experimentatului dascăl militar erau adesea punctate cu referiri la rolul pe care trebuie să-l joace exemplul personal al ofiţerului de război. “Ascendentul exemplului personal devine mai necesar ca în timp de pace. Ofiţerul nu trebuie să facă în nici un caz de existenţa sa, de exemplul său în dispreţuirea pericolului şi abnegaţia sa. Trebuie să aştepte în inima soldatului, sentimente nobile”. 
         Odată cu avansarea la gradul de locotenent-colonel (14 aprilie 1909) i-a venit şi mutarea la Inspectoratul General al Armatei, iar trei ani mau târziu (1 aprilie 1912) a primit şi gradul de colonel. Până la intrarea României în Primul Război Mondial, a comandat Brigada 2 cavalerie din Roman. Tot timpul cât a comandat unităţi şi mari unităţi, s-a concentrat în primul rând, ca un adevărat pedagog, asupra educării subordonaţilor, pentru deprinderea acestora cu măiestria conducerii trupelor şi i-a antrenat în executarea exerciţiilor cât mai apropiate realităţilor câmpului de luptă. O atenţie deosebită a acordat-o ofiţerilor prin aplicaţii pe hartă şi în teren, cerând statelor majore conceperea acelor situaţii a căror rezolvare să necesite o judecată profundă, să dezvolte spiritul de iniţiativă, curajul şi răspunderea de a adopta rapid hotărâri oportune şi cât mai juste. Prin dispoziţiile şi ordinele scrise ale colonelului David Praporgescu, păstrate în arhiva M.Ap.N., se poate constata insistenţa sa de a cere comandanţilor eşaloanelor subordonate să-şi instruiască militarii în condiţii cât mai aproape de realităţile câmpului de luptă. “Regimentele să lucreze numai pe teren şi numai în vederea războiului… Atunci se poate aprecia vrednicia gradelor şi a oamenilor unei trupe, când toţi în condiţii grele de lucru nu dau înapoi, nu cedează intemperiilor şi merg tot înainte, căci prin muncă şi străduinţă se capătă totul”. 
             Iată de ce era firesc şi normal cu puţin timp înaintea declanşării mobilizării generale a Armatei Române să fie avansat la gradul de general de brigadă şi numit să comanda Divizia 20 Infanterie. I-au trebuit doar câteva săptămâni ca prin energia care l-a caracteriza să muncească la organizarea şi pregătirea unităţilor pentru lupta cea mare, care avea să înceapă în 1916 la mijlocul lunii august. Când s-a decretat mobilizarea şi-a concentrat toată atenţia asupra îndeplinirii în cele mai bune condiţii a misiunii primite de a apăra malul Dunării din sudul Olteniei, între Calafat şi Islaz. Conştient fiind că participă la un război al eliberării şi unităţii naţionale, generalul de brigadă David Praporgescu şi-a pus întreaga sa capacitate şi deosebitul său talent în slujba poporului al cărui fiu devotat era. 
              Când începea a doua decadă a lunii septembrie 1916, ofensiva trupelor generalului Falkenthayn punea într-o situaţie critică unităţile Corpului 1 Armată, comandat de generalul Popovici, care apărau un cap de pod la sud de Sibiu, cu flancul drept sprijinit pe Munţii Făgăraş, iar cu cel stâng pe Munţii Cibinului. Pentru a veni în sprijinul corpului, comandamentul român a hotărât să constituie “Detaşamentul Lotru din trupele Diviziei 20 Infanterie” şi să-l transporte pe calea ferată până în zona acţiunilor. La comanda detaşamentului a fost numit generalul David Praporgescu, iar la 14 septembrie, comandantul Armatei I-a îi specifica în ordinul de luptă: “Primul obiectiv al detaşamentului dumneavoastră trebuie să fie îndepărtarea inamicului de la linia ferată a Oltului. Aceasta o puteţi obţine prin cucerirea înălţimilor care domină această linie ferată dintre vest: Vârful Rigla, Vârful Gorganului, Dealul Vadului”. In dimineaţa zilei de 14 septembrie, comandantul detaşamentului a sosit în zona de operaţii, concomitent cu primele sale unităţi care au început să debarce în gara Lotru, dar inamicul declanşase ofensiva încă din ziua precedentă (13 septembrie) cu acţiuni energice şi în această situaţie erau necesare măsuri oportune şi hotărâri rapide, ferme. Comandantul şi statul său major au analizat situaţia şi au concluzionat că pentru degajarea comunicaţiei din valea Oltului şi izgonirea trupelor cotropitoare spre vest era necesar să se execute un atac de-a lungul defileului, pe direcţie Câineni, Turnu Roşu, concomitent cu o manevră de flanc şi spate în Munţii Cibinului. Pe măsură ce unităţile in compunerea detaşamentului au debarcat în gara Lotru, prin grija statului major care acţiona pe baza datelor date de generalul David Praporgescu, acestea au fost dirijate pe poziţiile de plecare la atac. Chiar în seara zilei de 14 septembrie, o parte din unităţi au luat contact cu inamicul atât în defileul Oltului, cât şi în Munţii Cibinului, încingându-se lupte grele care au continuat şi pe timpul nopţii. Retragerea precipitată a Corpului 1 Armată spre sud punea în pericol căile de comunicaţii care erau ameninţate să fie tăiate de inamic. De aceea generalul David Praporgescu a continuat să-l respingă din această zonă prin contraatacuri hotărâte date de unităţile detaşamentului. Apoi, folosind întăririle primite în ziua de 15 septembrie 1916, el a hotărât să intensifice reacţiile ofensive pe tot frontul detaşamentului şi să execute un atac puternic peste culmile munţilor de la vest la est, pentru a cădea în spatele rezistenţelor inamicului de pe şirul de înălţimi din dreapta Oltului. Această acţiune se desfăşura concomitent cu atacul în forţă al subunităţilor române care apărau Munţii Cibinului. In zorii zilei de 16 septembrie, generalul David Praporgescu a ordonat declanşarea ofensivei preconizate, printr-o scurtă manevră dublu învăluitoare, menită să ducă atât la întoarcerea, cât şi la încercuirea trupelor inamice pătrunse pe valea Oltului.
                Izbit puternic de forţele “Detaşamentului Lotru”, inamicul a fost silit să se replieze spre vest şi apoi să se retragă, lăsând pe câmpul pe luptă un număr mare de morţi şi răniţi. Episodul eroic în care s-a reliefat capacitatea de organizare şi fermitatea actului de comandă ale generalului David Praporgescu, precum şi calităţile soldaţilor şi ofiţerilor din unităţile subordonate este frumos relatat de Mircea Rădulescu autorul izbutitei monografii: “Războiul neamului românesc”
                “În această împrejurare au putut cunoaşte duşmanii valoarea ostaşului român. Lupta era din ce în ce mai grozavă, bombardamentul duşman ajunsese la o intensitate formidabilă, iar înverşunarea soldaţilor noştri de a apăra pământul lor a silit ea însăşi presa duşmană să spună că românii opun o rezistenţă sălbatică. Carpaţii păreau că au de gând să-şi niveleze văile cu cadavrele luptătorilor. Graţie hotărârii de a învinge cu orice preţ a generalului Prapogescu şi puterii de sacrificiu a trupelor sale, cu enorme pierderi de ambele părţi, Corpul alpin (german) a fost împins şi respins, lăsând armatei de Olt trecătoarea liberă, pentru a se putea retrage”.
           La rândul său, Constantin Găvănescu, autorul lucrării “Războiul nostru pentru întregirea neamului” sublina posibilităţile create pentru retragerea unităţilor Corpului 1 Armată de sub comanda generalului Ion Popovici. “Scăparea acestor forţe se datoreşte în primul rând acţiunii energice şi înţelepte a generalului Praporgescu, apoi iniţiativei şi hotărârii diferiţilor comandanţi din subordine, cât şi mai ales eroismului fără seamăn al trupelor, al soldaţilor”. 
            Marele Cartier General român, la 18 septembrie 1916, i-a încredinţat generalului David Praporgescu onoarea să comande trupele Corpului 1 Armată din Defileul Oltului. Analizând cu multă luciditate situaţia extrem de critică din zona de acţiune a corpului, noul comandant şi-a concentrat eforturile atât pentru menţinerea cu orice preţ a poziţiilor din defileu, spre a nu permite inamicului să pătrundă pe Valea Oltului, cât şi pentru cunoaşterea exactă a inamicului, a unităţilor proprii şi nevoilor acestora, a moralului ostaşilor. Apoi a dat un ordin prin care insista asupra unor legături cât mai strânse între unităţi şi cooperării infanteriei cu artileria. 
          Incepând din ziua de 22 septembrie 1916, inamicul a reluat ofensiva în Defileul Oltului. Trupele române, având la cârmă noul comandant, s-au apărat timp de o săptămână cu o înverşunare de nedescris pentru menţinerea înălţimilor Pleşu, Măgura, Pietrosu, Gorganul, Vârful Arsuri şi Coţi. Bizuindu-se pe bravii lui ostaşi, generalul David Praporgescu a făcut apel la sentimentele lor patriotice îndemnându-i să nu-şi precupeţească forţele, pentru a-şi îndeplinii datoria faţă de patrie. 
           “În urma luptelor de peste 40 de zile – arată el într-un Ordin de zi dat la 25 septembrie 1916 – Corpul 1 Armată se găseşte la hotarele ţării, faţă în faţă cu duşmanul secular. Acum datoria sfântă a fiecăruia este să stea neclintit la postul său. Increzători în propriile puteri şi în tăria şefilor şi încredinţaţi că inamicul este mult slăbit şi nu poate fi mult mai tare ca noi, fiecare trebuie să lupte şi să moară mânat de un singur gând: a nu veşteji renumele pe care ostaşul român şi l-a câştigat de veacuri, a nu întuneca amintirea bravilor eroi ce au căzut pe câmpurile Transilvaniei şi a vitejilor noştri părinţi, a nu lăsa în mâini vrăjmaşe nici o palmă din pământul strămoşesc. Nimeni nu mai are dreptul să dea un pas înapoi, nimănui nu-i mai este îngăduit să şovăiască, ci agăţându-se cu îndârjire de munţii care ne-au ajutat şi ferit întotdeauna, să învingem sau să murim cu glorie pentru patrie.”
              Cuvintele înflăcărate din Ordinul de zi amintit au avut darul să însufleţească pe luptătorii Corpului 1 Armată care au săvârşit numeroase fapte de vitejie. Incepând cu ziua de 27 septembrie, trupele inamice au atacat în forţă unităţile române care apărau înălţimea Coţi. Apreciind gravitatea situaţiei create în această zonă, generalul David Praporgescu s-a deplasat în primele rânduri ale luptătorilor pentru a adopta măsurile necesare, pentru a îmbărbăta soldaţii copleşiţi de superioritatea numerică şi tehnică a inamicului. 
             “Când a sosit în mijlocul nostru domnul general Praporgescu–spunea câţiva ani mai târziu sergentul Ivan Ispas din Cucuieţii Plătăreşti–simţeam o adevărată îmbărbătare. Inspecta poziţiile cele mai primejdioase şi se interesa de toate, cum luptăm, cum trăim, dacă suferim de frig. Vorbele sale erau pline de încredere.”
                În ziua de 30 septembrie însă, pe când se afla în mijlocul luptătorilor de pe înălţimea Coţi, explozia unui proiectil de artilerie l-a rănit mortal pe generalul David Praporgescu, precum şi mai mulţi ofiţeri şi soldaţi. De pe targa pe care fusese aşezat generalul a mai reuşit să se adreseze celor din jur: “Nu slăbiţi credinţa, a noastră e izbânda”. Au fost ultimele sale cuvinte izvorâte dintr-o curată şi înaltă conştiinţă pătrunsă de dragostea fierbinte faţă de patria pe care a slujit-o până în ultima clipă a vieţii sale. Erau cuvintele primului general român căzut pe câmpul de luptă. 
              O zi mai târziu, în Ordinul de zi numărul 9 din 1 octombrie 1916, dat de Marele Cartier General, se menţiona că în luptele de la Coţi, în munţii din stânga Oltului, generalul David Praporgescu s-a distins prin bravură şi curaj “contribuind astfel a respinge totdeauna atacurile crâncene ale vrăjmaşilor. Generalul David Praporgescu moare bărbăteşte pe câmpul de luptă, în primele rânduri.”
            Vestea morţii generalului David Praporgescu a îndurerat sufletele ostaşilor armatei române, ale multor cetăţeni de pe meleagurile patriei noastre. Publicistul Constantin Mille scria în ziarul “Adevărul”: “Vitejia strămoşească…s-a redeşteptat. Soldaţii şi ofiţerii dau dovadă de strălucite calităţi… de la generalul Praporgescu, care, comandant de corp de armată, moare ca un simplu soldat, până la cel din urmă om, toţi sunt eroi. Altă pană, mai măiastră decât a mea ar trebui să-i cânte şi să-i preamărească.” 
         La rândul său Nicolae Iorga consemna în “Neamul românesc” următoarele: “Moartea în fruntea trupelor sale, pe care le comanda personal, a generalului Praporgescu arată ce energii capabile de supremul sacrificiu se găsesc în rândurile ofiţerilor superiori.” Ziarul “Viitorul”, care făcea un amplu portret generalului, arăta: “Militar înnăscut, cucerind fiecare grad al carierei cu hotărâre de viteaz, ridicat la cea mai înaltă cinste ostăşească, încă în plină putere, generalul Praporgescu va rămâne în amintirea viitorimii printre cele mai luminoase glorii şi printre cele mai curate bravuri române”. In memoria generalului erou, comandantul Corpului Grănicerilor a hotărât în anul 1923 ca mai multe pichete să poarte numele de general Praporgescu.
                In anul 1927, generalului David Praporgescu i s-a conferit post-mortem, Ordinul “Mihai Viteazul” clasa a III-a, în decret menţionându-se că a fost acordat “pentru vitejia şi destoinicia cu care a condus personal operaţiunile trupelor pe Valea Oltului şi Munţii Coţi în anul 1916, căzut…pe când îmbărbăta pe soldaţi la luptă crâncenă contra inamicului.” Cinci ani mai târziu, tot în memoria eroului, Regimentul 3 Călăraşi a primit denumirea de “Generalul Praporgescu”. Personalitate militară marcantă, generalul David Praporgescu constituie un exemplu de slujire a patriei, de abnegaţie şi curaj, numele lui figurând pentru totdeauna în Cartea de Aur a eroilor neamului românesc.

vineri, 5 octombrie 2012

CRONOLOGIA BĂTĂLIEI DE LA STALINGRAD - PARTICIPAREA ARMATEI ROMÂNE



         Romane.
12 decembrie 1941 - Sub presiunea germana, maresalul Ion Antonescu declara razboi Statelor Unite ale Americii; in aceeasi zi tine sa precizeze unor ziaristi: "Eu sunt aliatul Germaniei contra Rusiei, sunt neutral intre Germania si Anglia, sunt pentru americani contra Japoniei".

29 decembrie 1941 - Intr-o scrisoare adresata maresalului Antonescu, Adolf Hitler pune pentru prima oara problema participarii romanesti in campania anului 1942.

5 ianuarie 1942 - Ion Antonescu raspunde afirmativ cererii lui Adolf Hitler, conditionand prezenta trupelor romane in adancimea teritoriului rusesc de dotarea si echiparea lor de catre Germania.

17 ianuarie 1942 - La Berlin se semneaza un protocol romano-german prin care, pe baza unui credit de razboi, Germania se angaja sa echipeze si sa doteze diviziile romanesti participante in campania anului 1942.

20 ianuarie 1942 - La conducerea Marelui Stat Major roman este numit generalul de divizie Ilie Steflea care il inlocuieste pe generalul Iosif Iacobici.

10-11 februarie 1942 - Intrevedere Hitler Antonescu la "Wolfsschanze", Rastenburg. Antonescu arata ca scopul luptei romanilor in Est ramane, totusi, recunoasterea hotarelor de vest ale tarii.

5 aprilie 1942 - Este emisa directiva operativa nr 41 in care Hitler fixeaza Stalingradul ca obiectiv intermediar in progresia Grupului de Armate Sud catre Caucaz.

4-6 mai 1942 - Infrangerea armatei japoneze destinata invadarii Australiei in Marea Coralilor.

18 mai 1942 - Trupele germane si romane ocupa Peninsula Kerci, deschizand drumul spre Caucaz.

25 mai 1942 - Se incheie contralovitura germana din zona Harkov, soldata cu mari pierderi pentru armata sovietica. La actiuni participa Corpul VI Armata Roman.

1 iunie 1942 - Cu ocazia vizitei la Cartierul General al Grupului de Armate "Sud", Hitler decide formarea unui grup de armate in zona Stalingrad, sub comanda maresalului Antonescu.

4-6 iunie 1942 - Victoria americana in marea batalie aeronavala de la Midway.

6 iunie 1942 - SUA declara razboi Romaniei.

21 iunie 1942 - Trupele feldmaresalului Rommel ocupa Tobrukul.

28 iunie 1942 - Grupul de armate "B" incepe progresia spre Voronej si Stalingrad.

1 iunie 1942 - Trupele germano-romane intra in Sevastopol.

4 iunie 1942 - Se incheie batalia pentru Sevastopol prin cucerirea peninsulei Chersones.

6 iunie 1942 - Gruparea von Weichs ocupa Voronejul.

23 iulie 1942 - Hitler emite Directiva Operativa nr. 45 prin care Stalingradul si Caucazul trebuie cucerite simultan de grupurile de armate "B" si respectiv "A".

8 august 1942 - Incepe sosirea asa-numitului Esalon II al trupelor romane in zona de debarcare Stalino-Volnovaha-Mariupol. (prima mare unitate sosita: Divizia 13 infanterie).

18 august 1942 - La Rostov incepe sa functioneze Esalonul I (inaintat) al Marelui Cartier General Roman.

20 august 1942 - Hitler ii propune maresalului Ion Antonescu sa preia comanda unui grup de armate germano-romane in zona Stalingrad.

21 august 1942 - Contralovitura sovietica pe directia Elan-Bukovskaia, impotriva Armatei 8 italiene; sunt create capetele de pod de la Blinov si Kletskaia, pe malul drept al Donului.

24-25 august 1942 - Vizita unei delegatii militare romane la Cartierul General al OKH de la Vinnita; sunt stabilite detaliile operative si organizatorice legate de viitorul grup de armate romano-german.

25 august 1942 - Trupele romane incep miscarile de intrare in dispozitivul din Cotul Donului.

27 august 1942 - Dupa o intrevedere cu generalul Arthur Hauffe, generalul Franz Halder, seful Statului Major al OKH aproba organizarea Grupului de Armate "Don" a carui comanda urma sa o preia maresalul Ion Antonescu.

31 august 1942 - Marele Cartier General (Esalonul I) instiinteaza comandamentul Armatei 3 Romane ca urmeaza sa preia comanda rupelor din sectorul de front Kletskaia-Suhoi Donet.

3 septembrie 1942 - OKH emite ordinele necesare functionarii Grupului de Armate "Don" in compunerea: Armata 6 germana, Armatele 3 si 4 romane.
- Esalonul inaintat al comandamentului Armatei 3 romane se instaleaza la Morozovsk.
- Corpul VI armata roman (diviziile 1, 2, 4 si 20 Infanterie), actionand in cadrul Armatei 4 blindate germane, atinge Krasnoarmeisk, in imediata apropiere a Stalingradului.

10 septembrie 1942 - prima mare unitate romana intra in dispozitivul defensiv din Cotul Donului (Divizia 1 Cavalerie).

12 septembrie 1942 - Stalin, impreuna cu generalii G.K. Jukov si A.M. Vasilevski hotaraste pregatirea unei operatiuni contraofensive de amploare pentru a incercui si lichida gruparea de forte germane ce asedia Stalingradul.

13 septembrie 1942 - Armatele 6 si 4 Blindata germane declanseaza asediul Stalingradului.

16 septembrie 1942 - Comandamentul Armatei 3 romane se instaleaza la Rostov, initial, si apoi la Kamensk.

22-23 septembrie 1942 - La Cartierul General al Fuhrerului de la Vinnita ("Werwolf") are loc o intrevedere intre Hitler si Mihai Antonescu.

24 septembrie 1942 - Seful Statului Major al OKH, generalul Franz Halder este inlocuit de Hitler cu generalul Kurt Zeitzler.

25 septembrie 1942 - La Rostov sosesc: Marele Cartier General roman, Esalonul Mobil al Misiunii Militare germane si O.Qu.Stab Don (statul major al serviciilor) - elementele constitutive ale comandamentului Grupului de armate "Don" care urma sa devina operativ dupa caderea Stalingradului.

27 septembrie 1942 - Esalonul I al comandamentului Armatei 4 romane se instaleaza la Kotelnikovski, cu Esalonul II la Remontnaia.

29 septembrie 1942 - Puternica contraofensiva sovietica in zona lacurilor Sarpa si Barmantak (sud Stalingrad). Divizia 4 infanterie romana sufera pierderi deosebit de grele, elemente blindate sovietice patrunzand pana la postul de comanda de la Sadovoie.

1 octombrie 1942 - Comandamentul Armatei 3 romane se instaleaza la Morozovsk.

2 octombrie 1942 - Debarca in zona Stakino-Volnovaha-Mariupol ultima divizie din Esalonul II (Divizia 7 infanterie).

10 octombrie 1942 - Comandamentul Armatei 3 romane preia comanda operativa asupra sectorului de front din Cotul Donului.

23 octombrie 1942 - Ofensiva britanica de la El Alamein.

29 octombrie 1942 - Divizia 2 Munte romana ocupa Nalcikul.

1 noiembrie 1942 - Dispozitivul defensiv al Armatei 3 romane din Cotul Donului este complet. La sud de Stalingrad, in Stepa Kalmuca, intra in dispozitiv de aparare Divizia 5 Cavalerie romana.

5 noiembrie 1942 - Armata 3 romana isi instaleaza un post de comanda inaintat la Cernisevskaia, in apropierea frontului; armata pregatea "batalia defensiva".

6-10 noiembrie 1942 - Intrarea in dispozitivul din Stepa Kalmuca a Diviziei 8 Cavalerie romana; incepe operatiunea "Torch" - debarcarea aliata in Africa de Nord.

8 noiembrie 1942 - In discursul de la Burgerbraukeller din Munchen, Hitler anunta apropiata victorie de la Stalingrad.
- Generalul Ilie Steflea prezinta generalului Arthur Hauffe sinteza informativa din care rezulta iminenta contraofensivei sovietice in Cotul Donului; generalul german o considera exagerata.

12 noiembrie 1942 - Corpul VII armata roman este pus in subordinea Armatei 4 Blindate germane.

17 noiembrie 1942 - Pe frontul Armatei 3 romane, in sectoarele diviziilor 13 si 14 infanterie, rusii declanseaza atacuri locale de tatonare.

19 noiembrie 1942 - ora locala 5.30 - trupele frontului de Sud-Vest (general NF Vatutin) declanseaza operatiunea contraofensiva "Uranus", trecand la atac din capetele de pod de la Blinov si Kletskaia. Blindatele rusesti reusesc sa strapunga aliniamentele defensive ale Regimentelor 89 Infanterie (Divizia 13 Infanterie) si 13 Infanterie (Divizia 14 Infanterie).

20 noiembrie 1942 - ora locala 5.30 - Diviziile frontului Stalingrad (general AI Eremenko) declanseaza contraofensiva la sud de Stalingrad, intre lacurile Barmantak si Tata; dispozitivul diviziilor 1, 2 si 18 Infanterie este strapuns. Rusii cuceresc Plodovitoie.
Pe frontul Armatei 3 Romane, tancurile rusesti ajung la Perelazovski uunde se gasea punctul de comanda al Corpului V Armata Roman. Trupele acestui corp (Diviziile 5 si 6 Infanterie) impreuna cu Divizia 15 Infanterie si parti din Diviziile 13 si 14 Infanterie sunt incercuite. Ele vor forma ulterior Gruparea "Lascar". Divizia 1 Blindata Romana este prinsa si ea in incercuire.
21 noiembrie 1942 - Hitler ordona rezistenta pe loc, cu orice pret, a diviziilor din Gruparea "Lascar".
- La comanda grupului de armate "Don" este numit feldmaresalul Erich von Manstein.
- Armata 4 Romana primeste comanda operativa asupra Corpurilor VI si VII Armata Romane si Diviziei 16 Infanterie Moto germana.
- Pe frontul Armatei 4 rusii ocupa Abganerovo.
- Primele elemente blindate sovietice fac jonctiunea in zona Kalaci-Sovietski, trasand astfel cercul de investire al Armatei 6 Germane.
- Divizia Blindata Romana reuseste sa se sustraga incercuirii.
- Generalii Ilie Steflea si Petre Dumitrescu solicita cu insistenta esaloanelor germane sa dea ordin de iesire din incercuire Gruparii 'Lascar"; Grupul de Armate "B" reitereaza ordinul de rezistenta pe loc.
- Ora 21.20. Generalul Ilie Steflea cere maresalului Ion Antonescu permisiunea de retragere pentru Gruparea "Lascar".
- Ora 21.40. Maresalul Antonescu ordona coordonarea actiunilor Gruparii "Lascar" cu grupul de armate B.
- Ora 22.00. Generalul Petre Dumitrescu, comandantul Armatei 3 Romane ordona in secret Gruparii "Lascar" sa faca preparativele necesare pentru iesirea din incercuire.

22 noiembrie 1942
- Ora 2.30. Rusii someaza gruparea "Lascar" sa se predea. Generalii Lascar, Mazarini si Sion refuza.
- Ora 4.36. Gruparea "Lascar" transmite prin radio: "Situatia este disperata. Acesta este ultimul cuvant. Spuneti cuvantul vostru".
- Ora 9.00. Capitanul aviator Valentin Stanescu soseste la Golovski, aducand Gruparii "Lascar" ordinele Armatei 3 Romane.
- Ora 10.00. Noi parlamentari sovietici cer capitularea Gruparii "Lascar"; sunt refuzati.
- Orele 11-13. Cateva avioane de transport reusesc sa aduca aprovizionari la Gruparea "Lascar".
- Ora 15.00. Generalul Ilie Steflea cere din nou maresalului Antonescu permisiunea de retragere pentru Gruparea "Lascar". Maresalul da mana libera generalului Steflea in privinta Gruparii "Lascar".
- Ora 16.00-16.30. Nemaiputand lua legatura cu comandamentele romane, generalii Lascar, Sion si Mazarini hotarasc iesirea din incercuire, spre sud-vest, in seara acestei zile.
- Seara. Cu exceptia unui grup de forte aflat sub comanda generalului Traian Stanescu, rezistenta Diviziilor 5 si 6 Infanterie este infranta.
- Ora 21.00. Coloana Diviziei 15 Infanterie, sub comanda generalului Ion Sion incepe retragerea.
- Maresalul Antonescu solicita lui Hitler permisiunea de retragere pentru trupele Gruparii "Lascar".

23 noiembrie 1942
- Hitler revine de la Berghof la "Wolfsschanze" (Rastemburg); refuza sa permita replierea Armatei 6 Germane.
- Incercuirea Armatei 6 Germane (general Friederich Paulus) este completa.
- Trupele generalului Sion ajung la Bol. Donscinka unde fac jonctiunea cu Divizia 22 Blindata germana.
- Capitanul Valentin Stanescu survoleaza Golovski in cautarea comandamentului Diviziei 6 infanterie; gaseste satul in flacari si peste tot cadavre de romani.
- Ora 10.00. Raspunzand Maresalului Antonescu, Hitler afirma ca daduse ordin Grupului de armate B pentru retragerea Gruparii "Lascar".
- Atac rusesc asupra localitatii Bol. Donscinka; coloana Sion duce lupte grele.
- Armata 4 Romana este subordonata Armatei 4 Blindate Germane.
- La Armata 3 Romana este instalat un stat-major german in frunte cu coloneul Wenck.
- Ora 21.00. La Rostov disputa aprinsa intre generalii Steflea si Haffe asupra responsabilitatii comandamentului german pentru distrgerea Gruparii "Lascar".
24 noiembrie 1942. Dupa moartea generalului Ion Sion, trupele din coloana Sion ajung la Cernisevskaia.
- Ultimele ramasite ale Gruparii "Lascar" inceteaza rezistenta.
- Corpul XVII armata german (gen. Karl Hollidt) ii sunt subordonate corpurile 1 si 2 armata romane.
- Armata 3 romana ia in subordine gruparile germane "Spang" si "Stumpfeld"; se organizeaza apararea pe Cir.
- Se constituie Gruparea "Hoth" compusa din Armata 4 Blindata Germana si Armata 4 Romana.
26 noiembrie 1942. Batalionul 1 din Regimentul 15 Dorobanti, comandat de maiorul Ion Rascanescu ajunge intact la Oblivskaia, pe Cir.

27 noiembrie 1942. Colonelul Ion Gheroghe trasmite ca in opinia OKW, Stalingradul a constituit "prima mare deziluzie" in privinta romanilor.
- Feldmaresalul Erich von Mannstein preia efectiv comanda trupelor Grupului de armate "Don".
3 decembrie 1942. Raspunzand generalului Ilie Steflea, maresalul Ion Antonescu acuza deschis comandamentele germane pentru pierderea gruparii "Lascar".
9 decembrie 1942. Scrisoarea maresalului Ion Antonescu catre feldmaresalul Erich von Mannstein.
12 decembrie 1942. Gruparea "Hoth" declanseaza Operatiunea "Wintergewitter" pentru restabilirea legaturii cu Armata 6 Germana. Trupele Armatei 4 Romane asigura flancurile diviziilor blindate germane.

16 decembrie 1942. Fronturile de Sud-Vest si Voronej declanseaza ofensiva asupra frontului Armatei 8 Italiana; datorita strapungerii realizate, Gruparea "Hollidt" este amenintata cu incercuirea.

18/19 decembrie 1942. Corpul 1 Armata Roman primeste prea tarziu incuviintarea Gruparii "Hollidt" pentru retragere; mare parte din trupele romane sunt anihilate, ca si Diviziile 62 si 294 gemane.

21 decembrie 1942. Generalul Arthur Hauffe se prezinta la Hitler pentru a expune situatia armatelor romane.
22 decembrie 1942. Ramasitele Gruparii "Hollidt" sunt subordonate comandamentului Armatei 3 Romane.

23 decembrie 1942. Operatiunea "Wintergewitter" sustinuta de Gruparea "Hoth" este suspendata fara a-si fi atins scopul.
- Pierderi grele si la Corpul 2 Armata Roman, pe raul Cir.
25-27 decembrie 1942. Trupele Armatei 4 Romane sunt puternic atacate, fiind aproape complet distruse.
27 decembrie 1942. Armata 3 Romana primeste ordin sa organizeze apararea pe Donet.
- Armata 4 Romana incepe retragerea din zona Kotelnikovski.
28 decembrie 1942. La intalnirea cu maresalul Ion Antonescu, generalul Hauffe prezinta punctul de vedere al fuhrerului cu privire la participarea romaneasca la batalia de la Stalingrad.

4 ianuarie 1943. Inceteaza misiunea operativa a Armatei 4 Romane.

7 ianuarie 1943. Comandamentul Armatei 3 Romane preia atributiile Marelui Cartier General Roman si misiunea de a organiza retragerea spre tara a trupelor romane care participasera la batalia de la Stalingrad.

10-12 ianuarie 1943. La "Wolfsschanze" (Rastenburg) are loc o noua intalnire Hitler-Antonescu; in memoriul partii romane se aduc grave acuzatii comandamentelor germane pentru pierderile suferite de trupele romane la Cotul Donului si in Stepa Calmuca.
31 ianuarie - 2 februarie 1943. Trupele Armatei 6 Germane, in frunte cu felmaresalul Friederich Paulus capituleaza. O data cu ele iau drumul prinzonieratului si militarii romani din Diviziile 1 Cavalerie, 20 Infanterie si Detasamentul colonel Voicu.

SCURTĂ ANALIZĂ A PIERDERILOR MILITARE ROMÂNE IN SEC.19 ȘI 20



       
Autorii istorici dau diverse informații despre pierderile Armatei Române de-a lungul timpului, și mai ales pentru cele două războaie mondiale. Totuși precierile pierderilor nu sunt exagerat de deosebite. In ultimul timp istoriografia militară românească a ajuns, după cercetări minuţioase în arhivele româneşti şi străine, la aprecieri foarte apropiate de adevăr. Oricum, cercetările sunt departe de a fi finalizate, dar informaţiile sunt credibile.
România a participat, în secolele al XIX-lea şi al XX-lea la patru mari războaie: 1877-1878 (Războiul pentru Independenţă); 1913 (al Doilea Război Balcanic, primul consumându-se în anul 1912, fără participare românească), 1916-1919 (Războiul Reîntregirii-Primul război modial); 1941-1945 ( Războiul al doilea mondial, cu două etape, una sfântă(22 iunie 19413 august 1944) şi alta datorată evoluției războiului(23 august 1944-12 mai 1945).
Efectivele angajate în aceste conflicte au fost numeroase, iar pierderile umane însemnate, datorită mai multor factori: slaba înzestrare asigurată pe timp de pace forţelor militare; raportul de forţe, îndeobşte nefavorabil; erori grave în planificarea strategică şi în conducerea trupelor; condiţiile de timp şi anotimp( la Stalingrad şi Caucaz în toamna anului 1942, cei aproape 400.000 de soldaţi români au fost prinşi de “iarna rusească”, în ţinută de vară, așteptând echipamentul de iarnă, care nu a mai sosit până la terminarea luptelor) etc.
Ultimile aprecieri ale pierderilor noastre militare sunt:
1. In Războiul de Independenţă, armata română a pierdut:
-4.302 morţi şi dispăruţi, din care 40 de ofiţeri şi 15 medici;
-3.316 răniţi din care 70 de ofiţeri.
De asemenea, în acest conflict armata a avut 19.084 de bolnavi din care 210 ofiţeri şi 74 de medici.
2.In al Doilea Război Balcanic(1913) nu au avut loc ciocniri sau lupte, dar armata a avut 1.150 de militari morţi, datorită epidemiei de holeră, declanşată în zona muntoasă a Balcanilor.
3.In Războiul de Intregire – Primul r[zboi mondial
Cercetările serioase din arhive arătă următoarea situaţie:
-1913 ofiţeri şi 95.454 de soldaţi morţi pe front, în infirmerii sau spitale din ţară ca urmare a bolilor sau rănilor; aceştia au fost identificaţi nominal
-248 de ofiţeri şi 51.177 de soldaţi morţi pe front, în ţară sau străinătate în împrejurări necunoscute; în mare parte ei sunt neindentificaţi
-169 de ofiţeri şi 70.335 de soldaţi morţi în lagărele de prizonieri.
Numărul total al morţilor armatei române se ridică, prin urmare, la 2.331 de ofiţeri şi 216.966 soldaţi.
Numărul civililor morţi ca urmare a bătăliilor, rănilor ori tifosului exantematic este apreciat la circa 250.000. Nu intră aici decesele considerate normale.
Cifrele de mai sus sunt pentru Vechiul Regat. Dar, în anii Primului Război Mondial, sute de mii de români au luptat în armatele austro-ungare şi ruse. Numărul militarilor români, morţi sub steag străin este greu de apreciat. Cercetări estimative vorbesc de circa 50.000 de morţi pentru românii transilvăneni, în anii 1914-1918.
4. In al Doilea Război Mondial situaţia s-a prezentat astfel:
-campania din est: 71.585 de morţi, din care 3.113 ofiţeri, 1.823 de subofiţeri şi 66.649 de soldaţi;
-campania din vest: 21.053 de morţi din care 859 de ofiţeri, 776 de subofiţeri ţi 19.400 de soldaţi.
Total în cele două campanii: 92.620 de morţi, din care 3.372 de ofiţeri, 2599 de subofiţeri şi 86.049 de soldaţi.
La aceştia se adaugă 333.966 de răniţi (243.622 în Est şi 90.344 în Vest.) şi 367.976 de dispăruţi, cei mai mulţi prizonieri, din care 309.533 în Est şi 58.443 în Vest.
Cifrele totale ale pierderilor se ridică la 794.562 militari (624.740 în Est şi 169.822 în Vest.)
Aceste date s-au preluat dintr-un articol al domnului Petre Otu