TESTAMENTUL REGINEI MARIA BBB X

Tarii mele si Poporului meu,
Cand veti ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tacerii vesnice, care ramane pentru noi o mare taina. Si totusi, din marea dragoste ce ti-am purtat-o, as dori ca vocea mea sa te mai ajunga inca odata, chiar de dincolo de linistea mormantului.
Abia implinisem 17 ani, cand am venit la tine; eram tanara si nestiutoare, insa foarte mandra de tara mea de bastina, si am imbratisat o noua nationalitate m'am straduit sa devin o buna Romanca. La inceput n'a fost usor. Eram straina, intr'o tara straina, singura intre straini. Dar prea putini sunt aceia cari se reculeg sa cugete cat de greu este calea, pe care o Principesa straina trebuie s'o parcurga ca sa devie una cu noua tara in care a fost chemata. Am devenit a voastra prin bucurie si prin durere. Privind inapoi e greu de spus ce a fost mai mare: bucuria ori durerea ? - cred ca bucuria a fost mai mare, dar mai lunga a fost durerea.
Nimeni nu e judecat pe drept cat traieste: abia dupa moarte este pomenit sau dat uitarii. Poate de mine va veti aminti deoarece v'am iubit cu toata puterea inimei mele si dragostea mea a fost puternica, plina de avant: mai tarziu a devenit rabdatoare, foarte rabdatoare.
Mi-a fost dat sa traiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restriste si vremuri de mari indepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat sa-ti fiu calauza, sa-ti fiu inspiratoare, sa fiu aceia care a pastrat flacara vie, aceia care a devenit centrul de indarjire in zilele cele mai negre.

Aceasta ti-o pot spune astazi caci nu mai sunt in viata. In acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag; m'ai numit "Mama tuturor"si as vrea sa raman in amintirea ta aceia care putea totdeauna sa fie gasita in clipele de durere sau pericol. A venit mai tarziu o vreme cand m'ati negat, dar aceasta este soarta mamelor, am primit aceasta, si v'am iubit mai departe, cu toate ca nu va puteam ajuta asa de mult ca in zilele cand credeati in mine. Dar aceasta e uitata.
Atat timp am fost in mijlocul tau, incat mi se pare, abia cu putinta ca trebuie sa te parasesc; totusi, orice om ajunge la capatul drumului sau.
Eu am ajuns la capatul drumului meu. Dar inainte de a tacea pentru vesnicie vreau sa-mi ridic, pentru ultima data, mainile pentru o binecuvantare.
Te binecuvantez, iubita Romanie, tara bucuriilor si durerilor mele, frumoasa tara, care ai trait in inima mea si ale carei carari le-am cunoscut toate. Frumoasa tara pe care am vazut-o intregita, a carei soarta mi-a fost ingaduit sa o vad implinita. Fii tu vesnic imbelsugata, fii tu mare si plina de cinste, sa stai vesnic falnica printre natiuni, sa fii cinstita, iubita si priceputa.
Am credinta ca v'am priceput: n'am judecat, am iubit...

Niciodata nu mi-au placut formele si formulele, nu prea luam uneori seama la cuvintele ce le rosteam. Am iubit adevarul si am visat sa traiesc in lumina soarelui, insa fiecare traieste cum poate nu cum ar dori. Dar cand iti vei aminti de mine, Poporul meu, gandeste-te ca la una care a indragit viata si frumusetea, care a fost prea cinstita ca sa fie cu bagare de seama, prea miloasa sa fie invingatoare, prea iubitoare ca sa judece.
N'am nici o avutie sa va las, ceiace cu atata marinimie mi-ati daruit am cheltuit intre voi: am infrumusetat acele locuri unde mi-a fost dat sa traiesc. Daca toate cele frumoase iti vor aminti de mine atunci voi fi indeplin rasplatita de dragostea ce ti-am daruit-o, fiindca frumosul mi-a fost un crez.

Am redesteptat la o viata noua micul castel parasit de la Bran, dar Tenha-Juva a fost locul cel infaptuit, acolo mi-a fost dat sa fac din vis adevar, si fiindca aceasta a insemnat pentru mine mai mult decat asi putea talmaci vreodata, am cerut fiului meu Regele Carol II ca inima mea sa fie adusa si asezata la Stella Maris, biserica ce am cladit-o la marginea marii.

Cu trupul voi odihni la Curtea de Arges langa iubitul meu sot Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea sa fie asezata sub lespezile bisericii ce am cladit-o. In decursul unei lungi vieti atatia au venit la inima mea incat moarta chiar, asi dori sa mai poata veni la ea dealungul potecii cu crini ce mi-a fost mandria si bucuria. Vreau sa odihnesc acolo in mijlocul frumusetilor faurite de mine, in mijlocul florilor ce le-am sadit. Si cum acolo se gaseste inima mea eu nu vreau sa fie un loc de jale ci dinpotriva de pace si de farmec cum a fost cand eram in viata. Incredintez copiii mei, inimei Poporului meu, fiind muritori pot gresi, dar inimile lor calde asa cum a fost a mea: iubiti-i si fiti folositori unui#B3A49C altuia caci asa trebuie sa fie.

Si acum va zic ramas bun pe veci: de acum inainte nu va voi putea trimite nici un semn: dar mai presus de toate aminteste-ti, Poporul meu, ca te-am iubit si ca te binecuvantez cu ultima mea suflare.
Necunoscand vremea ce-mi este harazita pe pamant hotarasc prin acest testament ultimele mele vointe. Binecuvantez Tara, pe copiii si nepotiii mei. Rog pe copii mei sa nu uite niciodata ca increderea in Dumnezeu este o calauza in fericire si mangaere in suferinta. Ii rog sa fie uniti, sa sustie Tara si sa se sustie intre ei. Ii mai rog sa se supuie fara discordii ultimelor mele vointe.
Iubirea mea de Mama pentru ei, este aceiasi si daca dispun de partea disponibila numai in favoarea unuia din ei, este numai pentru ca este mai lipsit de nevoile vietii.

M.S. Regelui Carol II
Proprietatile mele din Balcic, Tenka-Juvah, Mavi-Dalga, impreuna cu Castelul, toate celelalte cladiri si Biserica Stella Maris, cladite din mijloacele mele proprii, conform conceptiei mele de arta si frumos, intr'un cuvant, tot ce se afla la Balcic, fara nici o exceptie, le las Fiului meu Carol, Regele Romaniei, cu sarcina ca el sa plateasca si sa completeze celorlalti patru mostenitori ai mei partile in rezervare.
In virtutea Testamentului sotului meu Regele Ferdinand, mobilele de la Palatul Cotroceni si cele din Pelisor de la Sinaia sunt proprietatea mea. Deasemenea in virtutea aceluias testament, am uzufructul pana in 1939 asupra mosiei Sinaia - Predeal si asupra caselor si cladirilor mentionate acolo. Aceste drepturi mi-au fost recunoscute si consfintite prin actul de partaj intervenit intre toti copiii nostri, mostenitori ai Regelui Ferdinand, si semnat de fiecare din ei. La aceste drepturi nu am renuntat: ele intra deci in avutul meu si urmeaza sa fie cuprinse la imparteala.

Legate
Rog pe fiul meu Carol ca din suma ce reprezinta uzufructul, sa plateasca mai intaiu urmatoarele legate:
SOCIETATEA PRINCIPELE MIRCEA 500.000 lei
Eliza Karl - 60.000 de lei, Anna Thiele- 40.000 de lei, Elena Kopkov - 60.000 de lei, Virgil Janza - 40.000 de lei, iar o suma de 300.000 de lei sa o imparta personalului Casei mele. Partea ce se va socoti in proportie cu insemnatatea slujbei ce o ocupa si cu numarul anilor serviti.
Las surorii mele Victoria Malita, Mare Ducesa a Rusiei, o renta viagera anuala de 120.000 franci - francezi. Multumesc domnului colonel Zwiedineck pentru serviciile credincioase aduse mie in tot timpul, plin de greutati cat a condus in modul cel mai desinteresat administratiunea Casei Mele, si las fiicei sale Domnisoara Zwiedineck 200.000 de lei.
Binecuvantez inca odata pe fiul meu Carol si rog Atot Puternicul sa-l ajute sa lucreze si sa faca totul pentru linistea si prosperitatea Romaniei, Tara mea draga.
Hotarasc ca fiica mea Elisabetha, Regina Greciei, sa aiba partea ei de mostenire Castelul si intreaga mea mosie Copaceni, cu tot ce se afla acolo fara nici o rezerva folosindu-se cum va crede pentru multumirea ei.

Rog pe Atot Puternicul sa o ajute spre deplina ei fericire. Voiesc ca partile rezervatare ce se cuvin fiicei mele Maria Regina Jugoslaviei si fiului meu Nicolaie Principe al Romaniei sa fie primite de ei in bani.
Las fiicei mele Ileana, Arhiducesa de Austria, Principesa a Romaniei, peste partea rezervatara toata cotitatea disponibila si hotarasc sa aiba in partea ei de mostenire Castelul Bran cu tot ce se gaseste in el, si cu toate terenurile si constructiunile ce sunt proprietatea mea la Bran fara nici o rezerva, si cu singura sarcina de a lasa in folosinta I.W.C.A (Asociatiunea Fetelor Crestine) pe cat timp aceasta societate va fi patronata de un Membru al Casei Regale din Romania, Casa mea mare din satul Bran, cu destinatia de a servi pentru coloniile de vara ale numitei Societati.
Dorinta mea este ca Ileana sa-l foloseasca in deplina fericire pastrandu-l cat timp va fi cu putinta.
Mor cu credinta ca nu se va gasi nimeni in Romania care sa o induplece de a veni in Tara care s'a nascut, de care o leaga o dragoste adanca si pentru care a muncit cu toata inima.
Las iubitului meu nepot Mihai, Voievod de Alba Iulia, diamantul cel mare ce mi-a fost daruit de Regele Ferdinand. Din bijuteriile mele am dispus de fapt inca din timpul vietii.
Rog pe fiii mei Carol si Nicolaie sa nu faca nici un fel de obiectiuni cu privire la bijuterii sau la valoarea lor, caci nu se cuprind in patrimoniul meu. Fiicele mele stiu cui apartine fiecare.
As fi vrut sa pot lasa mult iubitei mele Tari in semn de dragoste necurmata ce i-am purtat si pe care o las izvor nesecat mostenitorilor mei.
Dorinta mea fierbinte ar fi fost sa inalt o biserica mica pe fostul front de la Onesti si sa infiintez un camin cu numele meu pentru studentele de la Universitatea din Iasi, ca amintire a zilelor grele petrecute acolo in timpul marelui razboiu pentru intregirea neamului.
Resimt o vie intristare ca modesta mea avere, datorata generozitatii iubitului meu sot Regele Ferdinand, si redusa inca prin greutatile din ultimul timp nu-mi ingaduie sa fac binele ce as dori.
Iert pe cei cari m-au facut sa sufar. Rog pe cei carora involuntar le-as fi gresit sa ma ierte caci nu am voit sa fac rau nimanui.
Revoc orice testament anterior. Anexez la acest testament doua scrisori care se vor deschide de catre copii mei indata dupa moartea mea, inainte de imormantare.
Acest testament a fost facut scris, datat si semnat cu mana mea la Tenka - Juvah, Balcic, astazi Joi 29 iunie 1933.

MARIA, REGINA ROMANIEI

TESTAMENTUL REGELUI FERDINAND I-ul BBB X

             

In urma boalei de care cu vrerea lui Dumnezeu şi prin bunele îngrijiri ale medicilor noştri am scăpat cu bine, socotit-am de a mea datorie să-mi aşez dispoziţiile mele testamentare.

Luând hotărârile din urmă şi gândindu-mă la sfârşitul vieţii mele, îndreptez către Atotputernicul prinosul recunoştinţei mele că mi-a îngăduit să-mi consacru munca poporului român, a cărui propăşire a fost, fără preget şi fără încetare, scopul vieţii mele. Neuitatul şi înţeleptul meu unchi, Regele Carol I, în lunga şi slăvita sa domnie a întemeiat puternic şi sănătos noul stat al României, dezvoltând minunatele însuşiri de muncă şi de progres ale poporului ei, redeştepând şi organizând în glorioasa ei armată străbunile virtuţi ostăşeşti ale neamului ei. Rezemat pe aceste virtuţi, la rândul meu am putut desăvârşi opera naţională şi am aflat în clipele celor mai hotărâtoare împrejurări credinţa neclintită şi eroismul neţărmurit al oştirii de care mă simt legat din adâncul sufletului.

A vrut astfel pronia cerească să nu lase fără rod domnia mea şi a dat dragostei mele de neam cea mai scumpă şi sfântă răsplată. Ridic până la ultima suflare ruga mea fierbinte ca să binecuvânteze şi în viitor soarta poporului român şi să hărăzească iubitului meu fiu, viitorul rege al României întregite, ajutor ceresc, ca la rândul său să întărească şi să sporească moştenirea naţională, unind tot mai strâns puterile şi însuşirile românilor din toate ţinuturile şi din toate straturile sociale.

Cu inimă de părinte îndemn pe Carol să nu înceteze în orice clipă şi în orice împrejurare de a-şi închina toate puterile neamului şi statului în a căror slujbă îi este hotărât să trăiască. Multe şi grele sunt grijile domnitorului în truda neîncetată în serviciul statului, ele se stăpânesc însă prin simţul datoriei şi al jertfei de sine; iar în faţa greutăţilor, binecuvântarea lui Dumnezeu şi ajutorul sfetnicilor celor buni nu vor lipsi, precum nu mi-au lipsit în vremea domniei mele. Către aceşti sfetnici îmi îndreptez astăzi gândul recunoscător şi mulţumesc bunătăţii divine care mi-a îngăduit să pot preţui, neasemuit ajutor pentru suveran, sfatul celor credincioşi şi destoinici.

Dar mai presus de alţii recunoştinţa mea merge către aceea care mi-a fost tovarăşă nedespărţită şi sprijin prin sfat şi credinţă în toate vremurile şi în toate împrejurările. Dragostea ei de ţară şi inima ei de mumă îi vor însufleţi puteri noi pentru a-şi urma şi în viitor binefăcătoarea ei solicitudine. Sunt convins că uniţi în iubire frăţească copiii noştri o vor înconjura şi vor păstra legăturile scumpe care au făcut fericirea vieţii noastre, precum nu mă îndoiesc că poporul meu va avea pentru scumpa mea soţie şi după trecerea mea din viaţă aceeaşi dragoste neschimbată.

Rog a se lăsa ca reşedinţă soţiei mele, Regina Maria, Palatul de la Cotroceni; iar Castelul Pelişor de la Sinaia, împreună cu Casa pentru oaspeţi (Cavalierhaus) şi dependinţele ce ţin de Castelul Pelişor (locuinţa personalului, garajurile şi grajdurile) hotărăsc a rămâne în folosinţa soţiei mele cât timp va trăi. Regina Maria va dispune după a sa voinţă de mobilele din Palatul Cotroceni şi din Castelul Pelişor.

Întreţinerea acestor reşedinţe este în sarcina succesorului meu la tron.

În privinţa părţilor cuvenite copiilor mei hotărăsc astfel:

Fiului meu Carol, Principele moştenitor al României, ca urmaş al meu pe tron îi las, pe lângă partea lui rezervatară, toată cotitatea disponibilă şi hotărăsc să aibă în partea sa de moştenire întreaga moşie Sinaia-Predeal împreună cu Castelul Peleş şi celelalte castele, clădiri şi stabilimente, cu sarcinile prevăzute în acest testament pentru Castelul Pelişor. Îi mai las casele şi clădirile din Bucureşti care sunt absolut necesare. Totodată el va fi dator să plătească legatele prevăzute pentru binefaceri.

Fiului meu Principele Nicolae al României îi las moşia Broşteni din Valea Bistriţei Moldoveneşti şi casele din Bucureşti din strada Imperială cu tot locul lor, unde se află acum Adminstraţia Domeniului Coroanei.

Fiicei mele Elisabeta, Regina Greciei, îi las moşia Zorleni din judeţul Tutova şi un imobil în Bucureşti.

Fiica mea Maria, Regina sârbilor, croaţilor şi slovenilor, îşi va lua partea în efecte şi în bani.

Ultimei mele fiice, Ileana, Principesă a României, îi las moşia Poeni din judeţul Iaşi şi un imobil în Bucureşti.

Toată averea mea în bani, acţiuni, obligaţiuni, fonduri de stat, după plata legatelor va complecta partea rezervatară a fiecăruia din copiii mei.

Împrejurările grele economice de după marele război şi greutăţile familiale nu mi-au îngăduit să-mi văd sporind averea mea personală şi de aceea cu mare părere de rău nu pot face tot binele ce aş dori. Totuşi las în grija fiului meu urmaş la domnie ca, după sfatul ce va lua de la Preşedintele Consiliului de Miniştri, Patriarhul Bisericii Române, Primul Preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Ministrul Casei mele, să distribuie suma de cincizeci milioane lei (socotind leul după valoarea lui faţă de aur, de azi) următoarelor instituţii:

-Fundaţiei Universitare Ferdinand I din Iaşi.

-Orfelinatului Agricol Ferdinand de pe moşia regală Zorleni, care va rămâne neatins pe această moşie şi întreţinut de viitorul Rege al României.

-Academiei Române, pentru ca venitul să servească la un premiu pe numele meu pentru cercetări asupra unor chestiuni economice româneşti.

-Societăţii Geografice Române.

-Bisericilor Naţionale ortodoxă şi unită -, Bisericii catolice, Bisericii protestante şi celei israelite.

-Unei instituţii de ajutorare pentru ofiţeri.

-Societăţii Astra din Sibiu şi unei societăţi de cultură naţională din Cernăuţi şi din Chişinău.

-O sumă se va împărţi pentru săracii din capitalele tuturor judeţelor, după însemnătatea lor istorică şi numărul populaţiei lor.

Distribuirea sumelor de mai sus va fi începută numai după un an de la moartea mea, astfel ca toate dobânzile acestor sume să rămână disponibile.

Hotărăsc ca aceşti bani să fie întrebuinţaţi în modul următor:

-Întregul personal superior şi inferior al Curţii Regale, al Casei şi al Administraţiei mele centrale va primi:

Cei cu peste zece ani de serviciu, lefile pe un an întreg, după moartea mea, cum sunt prevăzute în bugetul meu, salariu şi spor.

Cei cu cinci până la zece ani de serviciu, lefile fără spor pe un an întreg.

Cei cu unul până la cinci ani de serviciu, lefile fără spor pe jumătate de an.

Cei cu mai puţin de un an de serviciu, lefile fără spor pe două luni.

Suma ce ar rămâne se va vărsa la fondul de pensii al Casei Regale.

Închei aceste ultime ale mele voinţe cu gândul care mi-a stăpânit toată viaţa, chemând binecuvântarea cerească asupra scumpului meu popor, şi mă închin cu smerenie în faţa hotărârilor lui Dumnezeu şi iscălesc:

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, amin.

Făcut în Sinaia, la două iunie una mie nouă sute douăzeci şi cinci.

FERDINAND

Am scris şi iscălit cu propria mea mână acest testament pe trei coale formând douăsprezece pagini legate cu fir alb şi am pus sigiliul meu.

Iunie în două, una mie nouă sute douăzeci şi cinci.

FERDINAND

ÎNCORONAREA DE LA AIBA IULIA IN AFARA CATEDRALEI BBB - X

             In 1922, la Alba Iulia, a avut loc ceremonia de încoronare a regelui Ferdinand și a reginei Maria ca regi ai României Mari. Tradiția românească spunea că încoronarea sa aibă loc într-o catedrală, iar mitropolitul Miron Cristea ar fi dorit ca regele sa fie “uns” cu mir.

Cu toate acestea, ceremonia de încoronare a avut loc în fața catedralei construite special pentru acest moment.

Ferdinand devenise moștenitorul tronului României la 1889, Carol I neavând copii (unicul copil al lui Carol I-ul și al Elisabetei, Principesa Maria, nu a trăit decât trei ani). Prințul Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele lui Carol a fost desemnat moștenitor, însă în 1880 acesta a renunțat în favoarea fiului său, Wilhelm. In 1888, însă, Wilhelm a renunțat și el la tron, în favoarea fratelui său mai mic, Ferdinand.

Un an mai târziu, Parlamentul României l-a recunoscut ca prinț moștenitor pe Ferdinand, însă nu i-a cerut să se convertească de la catolicism la ortodoxism, ci doar ca viitorii copii sa fie botezați ortodox.

Ferdinand a devenit rege pe 12 octombrie 1914, la o zi după moartea lui Carol I. Ceremonia a avut loc la Palatul Regal din București.

Ferdinand I a prestat jurământul constituțional. Principesa Maria a fost prezentă la ceremonie, purtand un voal negru. Membrii Parlamantului, în picioare au strigat : «Traiască Regele ! Traiască Regina !» La aceasta scandare, Regina Maria și-a dezvelit fața.

Probleme de natură religioasă

Dupa război și după Unire, s-a pus problema organizării unei ceremonii în cadrul căreia regele să fie încoronat drept rege al României Mari.

Incă din vara anului 1921, mitropolitul primat al României, Miron Cristea, întocmise un tipic al încoronării regelui Ferdinand Reîntregitorul şi al reginei Maria, tipic alcătuit după tradiția țaristă, a celei austriece, dar mai ales după literatura bizantină.

Inaltul prelat ţinea foarte mult la ungerea monarhilor României, mai ales că ultimul domnitor român încoronat, după tradiție, fusese Alexandru Ioan Cuza.

Dar iniţiativa lui a fost blocată de către nunţiul papal Marmaggi. La 9 septembrie 1922, trimisul papal spunea: “Voi face totul pentru ca mitropolitul primat să nu-l încoroneze pe regele catolic, sau să-l ungă în vreun fel. Am trimis deja pe cineva la rege, pentru mediere, iar astă-seară vine domnul Brătianu la mine. Lumea se teme că voi pleca. […] Vor fi împiedicate încoronarea şi ungerea de către mitropolit”.

O incoronare prea civila

“A doua zi, în mediul catolic românesc se anunţase că la ceremonia încoronării, ungerea nu va fi săvârşită, precum şi binecuvântarea coroanei. După un Te Deum, în biserica din Alba Iulia, cei doi monarhi urmau să iasă şi în faţa incintei, să primească coroanele de la preşedinţii camerelor parlamentare. Apoi, regele îşi va aşeza singur coroana pe cap, urmând ca regina să o primească de la acesta. La 15 octombrie 1922, ceremonia s-a desfăşurat întocmai planului făcut de nunţiu. Prezent la ceremonie, arhiepiscopul romano-catolic de Bucureşti, Raymund Netzhammer, nota: “Încoronarea se petrecuse aşa cum fusese stabilit între guvern şi nunţiul papal, într-un loc public şi ca un act civil. Fusese civil, chiar prea civil! Încoronarea a fost o acţiune lipsită de sfinţenie, o acţiune fără nici un ideal şi la care episcopii şi preoţii [catolic, n.n.] nu au avut ce căuta!”

“La 15 octombrie 1922, ora 9.30 a sosit în gara orașului Alba Iulia trenul regal: Regale Ferdinand și regina Maria au fost insoțiți de Regina Maria a Iugoslaviei, Regina Elisabeta a Greciei, Principele Mostenitor Carol și soția sa Elena, Principele Nicolae ți Principesa Ileana.

Familia Regal a fost întâmpinată pe peron de Președintele Consiliului de Miniștri, de Președintii Senatului, Adunării deputaților, de membrii guvernului, înalți demnitari, generali, ziariști și de o companie de onoare.

S-a intonat inmul regal și li s-a oferit Suveranilor pâine și sare. Cortegiul Regal s-a indreaptat spre catedrală. Tot ceremonialul încoronarii Suveranilor României Mari a fost foarte fastuos. Mantia Reginei Maria era facută după modelul celor bizantine, având brodate emblemele tuturor provinciilor care formau Romania Mare, iar coroana era facută de giuvaiergiul parizian Faliza.

O mulțime imensă s-a strâns i
în fața catedralei din Alba Iulia, construită anume pentru acest eveniment. Suveranii au asistat întâi la o slujbă religioasă celebrată de patriarhul României și de Mitropoliții provinciilor Romanești”.

Ceremonia

“Serviciul religios a fost asigurat de către Miron Cristea, Patriarhul României, care a ţinut o Liturghie solemnă şi a sfinţit coroanele regale gata pregătite. In faţa clopotniţei a fost aranjată o scenă imbrăcată in pănză roşie, şi aici, pe un larg soclu roşu, s-a intins, cateva minute mai tărziu, baldachinul incoronării intreţesut cu brocart roşu şi galben pe un fond alb.

De la ieşirea din catedrală pană la scenă au fost aşternute covoare roşii. După terminarea serviciului religios, care a durat o jumătate de oră, alaiul încoronării s-a rânduit spre baldachin, in faţă aflandu-se regele Ferdinand şi regina Maria, imbrăcaţi pentru ceremonie cu mantiile ţesute din purpură, tivite cu blană de hermină, cu fiii şi fiicele lor.

După ce şi-a aşeazat pe cap coroana de oţel, suveranul a  așezat apoi coroana de aur pe capul soţiei sale îngenunchiate. Salve de tun au anunţat imediat că primul suveran al tuturor romanilor a primit consacrarea religioasă a demnității sale.

După ce regele a dat citire proclamaţiei sale de încoronare, însoţit de regină, trecând printre emisari, parlamentari, invitaţi străini, s-a indreptat spre incăperile regale, salutand mulţimea”.
Conform datelor istorice, la festivităţile de la Alba-Iulia au luat parte reprezentanţi din 13 state ale lumii ca o confirmare internaţională a Marii Uniri. Printre aceştia au fost prezenţi la ceremonia de incoronare a regelui Ferdinand I şi a reginei Maria, pe lângă reginele Maria a Iugoslaviei şi Elisabeta a Greciei, principesa Beatrice de Bourbon, ducele de York, generalii Berthelot şi Weygand.

Incoronarea văzută de Regina Maria

Ferdinand şi Maria au devenit regii României Mari la data de 15 octombrie 1922. S-a întâmplat într-o zi cu vreme mohorâtă, dar luminată de bucuria oamenilor şi a împlinirii în totalitate a visului de veacuri al poporului român: România Mare.

"Alba Iulia este frumoasă. Un orăşel-cetate vechi, şi acolo, în mijlocul zidurilor crenelate, fostul guvern (Averescu) a construit mica catedrală unde urma să aibă loc încoronarea. Ea este în centrul unui scuar, înconjurată de o clădire, ca o mănăstire. A fost foarte mult criticată şi are, fireşte, greşeli, dar, în general, arată extrem de frumoasă şi plăcută şi a fost minunat împodobită şi îngrijită", a descris Regina Maria locul în care a primit coroana de Regină a Tuturor Românilor.

"După ce s-a terminat slujba, Nando şi cu mine, urmaţi de cei care ne duceau coroanele şi mantiile, am ieşit afară, în marele scuar din partea cealaltă a bisericii, unde se ridicase o estradă cu un baldachin deasupra. Toţi oaspeţii au luat loc în jurul estradei, unde doar Nando şi cu mine stăteam singuri."

Bătrânul Ferekide, ca preşedinte al Senatului, şi Orleanu, preşedintele Camerei, au înaintat cu coroanele noastre, generalul Lupescu cu mantia Majestăţii Sale, şi generalul Popovici cu a mea” a scris Regina Maria.

Regele Ferdinand a fost cel care a citit Proclamaţia Incoronării. Aceasta conţinea dorinţele Regelui pentru Poporul Român.

"Cu inima plină de dragoste şi credinţă mărturisesc dorinţele sufletului meu: Vreau ca ţărănimea, stăpână pe veci pe ogoarele ce le-a dobândit, să le dea toată puterea de rodire în folosul ei şi al binelui obştesc. Vreau ca muncitorimea, credincioasă Patriei, să-şi afle soarta tot mai prosperă întru viaţă de armonie şi dreptate socială. Vreau ca, în hotarele României-Mari, toţi fiii buni ai ţării, fără deosebire de religie şi de naţionalitate, să se folosească de drepturi egale cu ale tuturor Românilor, ca să ajute cu toate puterile Statul, în care Cel-de-Sus a rânduit să trăiască împreună cu noi. Vreau ca Românii din toate straturile sociale, însufleţiţi de năzuinţa unei depline înfrăţiri naţionale, să se folosească toţi de legitima ocrotire a Statului. Vreau ca în timpul Domniei Mele, printr-o întinsă şi înaltă dezvoltare culturală, Patria noastră să-şi îndeplinească menirea de civilizaţie ce-i revine în renaşterea Orientului European, după atâtea veacuri de cumplite zbuciumări.(...)"