Primii paşi ai operaţiunilor de spionaj bolșevice în România Mare au fost crearea de reţele de spionaj. In dicţionarul lui Pavel Moraru se consemnează: „A
fost organizat aşa-numitul Comitet de partid din sudul Basarabiei alcătuit din:
Andrei Kliuşnikov, alias Nenin, secretar, agent bolşevic, aflat în fruntea
rebeliunii de la Tatar-Bunar; Nicolai Şişman, alias Afanasiev, agent bolşevic
trimis de peste Nistru; trei membri din rândul populaţiei locale - Ivan
Bejanovici, alias Kolţov, sau Pugaciov, Ivan Dobrovolski, alias Gromov, şi
Iustin Batişcev, alias Almazov.
Această organizaţie nu era subordonată nici Comitetului ilegal regional de
partid din Basarabia, care intra în componenţa P.C.R., nici conducerii de la
Bucureşti a P.C.R., ci se afla în subordonarea directă a conducerii comuniste
de la Moscova.
Conform instrucţiunilor şi
indicaţiilor primite de peste Nistru de la serviciile speciale din Ucraina,
membrii mai sus-numiţi au organizat aşa-zisele comitete revoluţionare în unele
localităţi din sudul Basarabiei: Cişmeaua Rusă, Cişmeaua Văruită, Neruşai,
Jebrieni, Vaisal, Galileşti, Caracurt, Banovca, Fântâna Zânelor, Cairaclia,
Caragacii Noi, Chilia Nouă, Furmanca, Dracula, Sofiana, Schirlichitai, oraşul
Ismail, Dulichioi, Câşliţa, din judeţul Ismail, Plachteevca, Divizia Şaba,
Akmanghit din judeţul Cetatea Albă, Găvănoasa, Pelinei Moldoveni, Vulcăneşti,
oraşul Cahul din judeţul Cahul.
Organizarea comitetelor revoluţionare
în aceste localităţi nu a fost întâmplătoare şi s-au făcut cu uşurinţă,
deoarece erau locuite în majoritate de ruşi şi ucraineni. Aici nu se aflau
decât câteva familii de moldoveni cu totul izolate şi înăbuşite în ambianţa
rusească. După un plan întocmit de centrul de spionaj de la Odessa, agenţii
comunişti au format o întreagă reţea: comitetele săteşti au fost unite în
comitete mai mari, organizate pe sub-raioane şi create în centrele mai
importante, care la rândul lor erau subordonate comitetelor regionale.
Comitetele revoluţionare aveau trei funcţii: militară; de legătură; de spionaj,
contraspionaj şi de adunarea informaţiilor, încadrându-se perfect în
instrucţiunile date de Moscova. În paralel, pe lângă comitetul local, în
fiecare localitate trebuia să fie creat un detaşament de luptă din cel puţin 30
de membri, fiind condus de un comandant. Legătura între comitete urma să se
realizeze prin curieri".