Renovarea fostului Cinema di Trevi, la câțiva pași faimoasa fântână (Fontana di Trevi), au permis Superintendenței arheologice de la Roma să întreprindă o campanie de cercetare
arheologică fructuoasă, între
anii 1999 și 2001.
Săpăturile arheologice, finanțate integral de Grupul Cremonini, proprietarul cladirii, a făcut posibil să se admire unul dintre cel mai bune compromisuri între necesitatea de a păstra vestigiile vechi și dorința
de a utiliza spațiul recuperat.
Investigațiile sunt răspândite pe
o
suprafață
totală
de
aproximativ
350 de metri
pătrați
și pe o
adâncime maximă
de
aproximativ
9
m.
Ele au scos la lumină
un
vast complex
de clădiri
din
epoca
imperială, care constituie o
mărturie
remarcabilă
a
structurii
urbane
vechi.
Zona de
studiu antică
a cuprins fostul regio VII (unul dintre cele 14 regiuni sau
cartiere delimitate de Augustus). Regio VII a inclus partea de est a Câmpului lui Marte (Campus Martius), arie delimitată
și prin zidul lui Aurelian, Via
Salaria Vetus - Pinciana, cu extensia sa numită Vicus Caprarius, și Via Lata .Dezvoltarea urbană a regio VII a început cu Agrippa care a adus apa Virgo de la Salone, pe Via Collatina în Roma.
Rămășițe de la apeductul construit în anul 19 e.A de Agrippa,
pentru a aduce apa la termele sale, situate
in spatele Pantheon-ului, au
fost găsite în mai
multe locuri.
Săpăturile recente de sub cinematograf au degajat două clădiri învecinate și contemporane, aliniate pe latura
de vest, de-a lungul căii Vicus Caprarius, sau Capralicus. Numele este atestat sub ambele forme din surse ecleziastice din secolul al XII-lea. Numele provine, probabil de la prezența unei aedicula Capraria, probabil, o zonă de cult legată de Juno Caprotina
Cladirea de nord poate fi identificată
ca un complex de locuințe intensive, aparținând unei așa-numite insula. De fapt, se pare
că a fost vorba de un bloc dintr-un cartier rezidențial, nu pentru săraci.
Imobilul este păstrat arheologic pe o înălțime de aproximativ 8 metri. și a fost ridicat la cel puțin trei niveluri.
Prima fază de construcție este atribuită
perioadei lui Nero: Acest edificiu are structura uneia dintre cele mai vechi case cu apartamente din Roma, o mărturie a noului oraș al
lui Nero (Nova urbs Nero), clădit după incendiul din 64 e.N.
O primă restructurare a imobilului s-a excutat în prima jumătate a secolului al 2-lea e.N. și a fost
urmată de o a doua pe timpul
împăratului Marcus Aurelius. Potrivit unui fenomen larg atestat la Roma, pe la mijlocul sec.al 4-lea, zona a
fost transformată într-o domus de lux, de la care sunt
încă păstrate resturi in situ de învelitori din marmură pentru pereți și o podea mozaic din plăci
de marmură colorată.
In jurul perioadei de la mijlocul sec.al 5-lea, zidurile au păstrat urmele unui incendiu violent, posibil legat de cucerirea Romei de către vandalii lui Genseric (455 e.N).
Incendiul a lăsat urme numai la parterul casei.
Construcția antică din sudul șantierului care este și ea bine conservată în elevație, se presupune că a fost destinată utilizării publice,
utilizare încă nedefinită având
în vedere prezența de camere foarte mari, acoperite cu o boltă nediferențiată. Faza de
construcție inițială poate fi atribuită, în acest caz, tot perioadei lui Nero.
Se recunoaște
o
a doua
etapă constructivă, din
timpul lui
Hadrianus,
în
care
cele două
împrejurimi,
adiacente
la
Vicus
Caprarius,
au fost transformate
într-un
singur mare rezervor
de apă, cu capacitatea de 150.000 de
mc, rezervor ce beneficia de apropierea apeductului Virgo. Pentru aceasta s-a
procedat la
dublarea
grosimii pereților structurilor mai
vechi,
pentru a face față
presiunii apei,
și la acoperirea
tuturor
suprafețelor
cu
un
strat
gros
de
lut,
pentru
impermeabilizare.
Se remarcă absența depozitelor calcaroase pe marginile rezervorului, absență neobișnuită pentru un rezervor urban.
De fapt Aqua Virgo s-a caracterizat prin conținutul
său extrem de scăzut în calciu. Caracteristicile structurii identifică aproape sigur acest rezervor cu un castellum aquae de Virgo.
In prima jumătate a secolului al 6-lea. rezervorul a fost abandonat, probabil din cauza tăierii apeductului de către
regele ostrogot Vitiges, în anul 537 e.N.,
pe timpul asediului Romei ocupate de bizantini. De asemenea, abandonul a urmat și unui mare
incendiu, bine pus în evidență prin excavare.
Peste vestigiile antice s-au
suprapus edificii din secolele 12 și 13. Săpăturile au dovedit că nivelul antic
al terenului era, înacea zonă, cu 5 metri mai coborât.
Spațiul arheologic Cremonini Trevi s-a îmbogățit prin noi
descoperiri arheologice. Este
vorba de un grup de peste 800 de monede datând din secolele al patrulea și al cincilea e,N, un adevărat tezaur de monede găsite în timpul săpăturilor de Caprarius Vicus, la câțiva metri de Fântâna Trevi. Monedele, restaurate cu grijă, în ultimele luni, vor fi puse în Antiquarium , adăpostite în zona arheologică, cunoscută sub numele de "Orasul de Apă".
Termenul de "Orașul de Apă", folosit în prezent pentru a defini zona arheologică de la Vicus Caprarius, se datorează prezenței elementului natural care va caracterizeaza, fără îndoială, locul antic. In primul rând, apa care curge de la Fontana
di Trevi, monumentul baroc în care
se revarsă apa apeductului Aqua Virgo, fântână care se află în imediata
apropiere de zona arheologică. In aceasta, săpăturile au descoperit,
de asemenea, un rezervor mare de distribuție a apei apeductului antic, care a furnizat apă (prin țevi de plumb încă aflate pe loc)
și rezervoare de la un conac de lux din apropiere. În al doilea rând, apa de la un puternic izvor care curge în subteran filtrat prin zidaria din zona
arheologică.