După ce Asinius Pollio a dat Romei prima bibliotecă publică
prin efort financiar propriu, cele care au urmat au fost ridicate de împărați
pe cheltuiala proprie, sau a statului. Diferitele biblioteci construite de
împărați pot fi clasificate după ansamblurile monumentale în care au fost
cuprinse. O bibliotecă publică romană nu s-a prezentat niciodată ca un edificiu
izolat și autonom, ci a făcut parte, în mod necesar, dintr-un complex
arhitectural cu funcțiune bine definită. De la Augustus, la Diocletianus, s-a
observat evoluția topografică a bibliotecilor, de la asocierea pe lângă temple
(servind uneori ca locuri pentru arhive, sau pentru publicații ale documentelor
oficiale) și sfârșind prin a fi incluse sistematic în termele imperiale.
Biblioteca atașată Templului lui Apollo de pe Palatin (Bibliotheca Apollinis Palatini) a fost înființată de împăratul Augustus în partea
de sud Templului lui Apollo de pe Palatin, templu dedicat de
el, în anul 28 e.A.
Această primă bibliotecă cu adevărat
publică a subliniat dubla ambiție a împăratului. Prima era de natură
arhitecturală, vizând de a da Romei edificii de prestigiu după modelul Pergamului
și Alexandriei. Cea de a doua ambiție era culturală și politică, în măsura în
care biblioteca publică dădea împăratului o formă de control asupra vieții
intelectuale și literare.
Ea a mai fost cunoscută
sub numele de Biblioteca Palatină (Bibliotheca Palatina) și a dispus de un spaţiu suficient
de mare pentru a
găzdui chiar ședințele Senatului roman.
Biblioteca a avut două secții, una pentru lucrări grecești și una pentru cărți latine. Pe pereții bibliotecii
au fost atașate portrete, în medalion, ale unor autori celebri.
Biblioteca a fost complet
reconstruită de împăratul Domitianus un secol mai târziu. Au rămas puține vestigii de la acest edificiu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu