ROMA - ABAȚIA CELOR TREI FÂNTÂNI XXXX

Abația celor Trei Fântâni (în italiană Abbazia delle Tre Fontane), este situată în sudul Romei la marginea cartierului modern EUR, cartier început de Benito Mussolini pe domeniul care se numea în antichitate  “ad Aquas Salvias” și unde, după tradiție, a fost tăiat capul Sfântului Paul (Pavel). Abația, în sine, datează din secolul al șaptelea, deși sub unul din locașurile de aici, sub biserica Santa Maria "Scala Coeli" s-au dat la iveală vestigii mai vechi cu cinci secole. Din administrarea călugărilor greci, domeniul a trecut în mâinile benedictinilor clunisieni (ordin provenit de la manăstirea Cluny din Franța), pentru a ajunge în administrarea călugărilor din ordinul religios Cistercian începând cu sec. al 12-lea. Ea găzduiește și astăzi o comunitate de călugări cistercieni.

                                             Poarta de intrare pe domeniul "Celor trei Fântâni" 
                                                    - numită și "Arcul lui Carol cel Mare"

Inainte de era creștină romanii veneau la Aquae Salviae să caute vindecare în apele din această vale. In epoca creștină, în evul mediu, abația a devenit loc de pelerinaj. S-au construit numeroase oratorii. Unul dintre ele, care este încă decorat cu resturi de pictură murală din sec.al 9-lea, servește astăzi drept pridvor de intrare pe domeniu. Domeniul, întins într-un peisaj de coline înverzite și parfumate de eucalipți, cuprinde o abație de monahi cistercieni trappiști, un stabiliment al „Micilor surori ale lui Iisus” și trei biserici arhaice: Biserica Santa Maria “Scala Coeli”, Biserica Santi Vincentio e Anastasio și Biserica San Paolo alle Tre Fontane. Abația nu este un obiectiv fregventat de turiștii profani, dar este un loc din Roma cu un trecut încărcat de adevăruri și legende religioase. In ciuda apropierii sale de oraș, domeniul oferă o atmosferă foarte liniștită. Loc, simplu și frumos, care are o istorie relogioasă și legendară foarte bogată.

ROMA - STATUIA LUI MOISE DE MICHELANGELO XXXX

Capodopera sculpturală intitulată Moise a făcut parte dintr-un proiect neterminat de Michelangelo pentru Bazilica Sfântul Petru din Roma, lucrare amplă ce trebuia să reprezinte monumentul funerar al papei Iulius al II-lea (1503-1513). In cele din urmă proiectul inițial a devenit un cenotaf incomplet, în Bazilica Sfântul Petru în Lanțuri (San Pietro in Vincoli). La această operă, maestrul a lucrat ocazional timp de patruzeci de ani.

Papa Iulius al II-lea a comandat monumentul pentru a fi plasat în centrul noii basilici Sfântul Petru, cea proiectată de Bramante. Monumentul trebuia să domine centrul basilicii, urmând a fi amplasat pe locul actualului altar central și al Baldachinului realizat, mai târziu de Bernini. Proiectul inițial, prezentat de Michelangelo, în 1505, urma să aibă trei etaje și patruzeci de statui. Monumentul a fost revizuit de mai multe ori, după moartea Papei, moarte care a survenit în în 1513. Până în 1545, s-a renunțat treptat la treizeci de statui din proiectul inițial, iar proiectul a fost redus la numai două etaje, cele vizibile și astăzi . Unele dintre statui au fost lucrate de maestru ( Moise, Sclavii, Lea și Rahela, una dintre fetele lui Laban ), iar altele au fost lucrate de asistenți și de elevi ai săi.

Acest proiect al lui Michelangelo a fost întrerupt de o serie de alte mari proiecte și capodopere la care a trebuit să lucreze, cum ar fi frescele din Capela Sixtină, fațada de la Basilica San Lorenzo din Florența și mormintele Medici, care au rămas și ele parțial neterminate, la Florența.

Contractul inițial dintre Michelangelo și papa Iulius al II-lea s-a incheiat în anul 1504, dar inaugurarea monumentului, diminuat de papii urmași, a avut loc în anul 1545, în biserica Sfântul Petru în Lanțuri, din Roma. De altfel, papa Iulius al II-lea nu odihnește sub monumentul său valoros, ci în Basilica Sfântul Petru, în capelele Sfântul Sacrament, alături de unchiul său, Sixtus al IV-lea.

Evoluția lucrării și a comenzilor privind această impresionantă operă a fost lungă și nedreaptă :

• 1504 - Contractul inițial între Michelangelo și Iulius al II-lea .

• 1505 - Mormântul trebuia să fie magnific cu de trei etaje și cu patruzeci de personaje (Sclavi la nivelul de jos al "lumii pământești" ; Moïse prevăzut în colțul din dreapta la al doilea etaj reprezentând " lumea cerească") . Toate statuile monumentului funerar trebuiau executate din bronz și din marmură de Carrara, Michelangelo s-a angajat personal în alegerea marmurii din carieră.

• 1513 ( 06 mai ) – S-a încheiat un contract nou cu papa Leon al X-lea, mai puțin costisitor.  Mormântul devenea parietal (rezemat de un perete) și a fost restructurat pe de-a întregul. I s-au păstrat numai trei etaje și statule lui Moïse, a doi sclavi și alte douăsprezece statui proeminente.

• 1516 ( 08 iulie ) – S-au emis o nouă Convenție care prevedea iarăși anulări, în principal îndepărtarea ultimului etaj.

• 1523 - Sub Papa Adrian al VI-lea, în proces cu familia Della Rovere, familia papei Iulius al II-lea, a rezultat un nou proiect ce prevedea din nou reducerea dimensiunii și numărului de statui (jumătate de duzină )

Biserica San Pietro in Vincoli - fațadă

.• 1532 - Sub pontificatul papei Clement al VII-lea, se aduc alte modificări în defavoarea proiectului inițial. S-au eliminat șase statui realizate de Michelangelo însuși și alte statui realizate de alți artiști. S-a ales amplasarea monumentului la biserica Sfântul Petru în Lanțuri unde Iulius al II-lea fusese cardinal.

• 1536 - Primul contract de sub pontificatul papei Paul al III-lea . S-au reamplasat statuile lui  Moise, Lea și Rahela. In partea de jos Sclavii au dispărut din proiect . La nivelul superior s-a inclus un sarcofag gol, iar corpul lui Iulius al II-lea a fost transferat la marea basilică Sfântul Petru, în capela de Sfântul Sacrament, alături de unchiul său, papa Sixtus IV.

• 1542 (20 august) - Anularea tuturor obligațiilor anterioare ale lui Michelangelo și s-au operat modificări ale proiectului, în care nu ar mai fi trebuit să mai prevadă pe Moise. Monumentul s-a completat de către alți sculptori, elevi ai maestrului.

• 1545 - Inaugurarea după patruzeci de ani de la elaborarea primului proiect la biserica Sfântul Petru în Lanțuri.

Biserica se găsește într-o poziție retrasă față de marea circulație și deține într-un spațiu mai adânc față de altar, niște lanțuri de fier ruginit, cu zale prelungi, lanțuri despre care se spune că au servit la înlănțuirea Sfântului Petru în închisoarea Mamertina. Nu există decât tradiție populară, nici o mărturie scrisă.

Vizitatorii care vin în număr mare la această biserică o fac pentru a admira monumentul lui Michelangelo, cu mult mai puțin de a se opri și a remarca „lanțurile”.

Sculpturile  Sclav înlănțuit și Sclav murind (prevăzute pentru mausoleul papei Iulius al II-lea, se află în prezent la Muzeul Luvru din Paris

Michelangelo Buonarroti a murit la Roma la 18 februarie 1564, la vârsta de 89 de ani. Conform dorinței artistului, corpul său a fost dus la Florența, unde a fost depus într-o criptă a bisericii Santa Croce.

Capul lui Moise a fost prevăzut de maestru cu două coarne mici, fapt ce provoacă întrebări privitorilor. Ele au fost create de maestru din cauza unei greșeli de traducere veche a Bibliei, care ulterior a fost corectată.  In Exod, după ce Moise ar fi primit a doua oară tablele cu cele 10 porunci, faţa sa ar fi devenit strălucitoare. Cuvântul ebraic „strălucitor” poate însemna şi „a avea coarne”, de aici rezultând eroarea de traducere din secolul al 4-lea. Şi iată cum a ajuns marele profet Moise să semene cu diavolul.

Biserica San Pietro in Vincoli - interior

Indreapta se întrezărește monumentul

Mai există o altă explicaţie, şi anume aceea că în Europa medievală, pe timpul lui Michelangelo, exista un puternic curent de anti-semitism; multor artişti creştini din Europa li se cerea (în special de către Vatican) ca evreii din Vechiul Testament să fie reprezentaţi cu…coarne (pentru a părea vânduţi diavolului)! Aşadar, nu ar fi nimic mistic în acele coarne, ci doar politic.

Dar se poate găsi și o semnificaţie ascunsă. Intr-o tradiţie ocultă, puţin cunoscută. Se spune că unul din descendenţii lui Cain (“fiul lui Lucifer”) ar fi fost Asmodeus, pe care cavalerii templieri l-au reprezentat într-o statuie la intrarea castelului Rennesle din Franţa. In unele tradiţii se spune că Asmodeus a fost cel chemat de Moise, şi nu Dumnezeu. Deşi Asmodeus e reprezentat sub un chip diavolicesc, totuşi numele de Asmodeus spune altceva: “Ashma” = “Stăpân”,  “Desus” = “Zeu/Dumnezeu”). Astfel, prin cele trei variante explicative se poate judeca altfel statuia lui Moise cu cornițe a lui Michelangelo.

CASA POPORULUI SI UNELE SECRETE

Colonelul în rezervă Nicolae Kovacs (82 de ani), omul care a condus partea cea mai secretă a lucrărilor de la Casa Poporului a făcut unele dezvăluiri, puțin cunoscute și dezvăluite populației de rând, chiar după răsturnarea regimului Ceaușescu. A relatat multe aspecte privind “o rețea de subterane”, în legătură cu palatal. Pentru a-și realize sarcinile a vut sub comandă 12.000 de militari rezerviști. El a dezvăluit că în Casa Poporului sunt circa 5000 de încăperi și că în subteran sunt șapte etaje și buncărul antiatomic, o incintă cu pereți groși de 1,5 metri, acoperiți cu o placă de eclatare, care nu poate fi penetrată de radiații.

Adăpostul antiatomic este compus din sala principală, adică punctul de comandă - cartierul general care trebuia să aibă legături telefonice cu toate unităţile militare din România - şi mai multe apartamente de locuit, destinate conducerii statului, în caz de război.

“Sala principală urma să fie dotată cu o masă mare în mijloc şi pe pereţi, cu un sistem de hărţi ale României, în relief. Pentru ventilaţie s-au adus pompe suedeze, cu filtre speciale, care au fost încastrate în pereţi. Existau 12 camere mari cu filtre de rezervă, stivuite pe rafturi. Acestea au fost singurele componente străine din Casa Poporului.

Ca ofiţer superior specializat în construcţii speciale, Kovacs a lucrat la tot ce înseamnă pasaje secrete realizate în timpul lui Ceauşescu.

“Este vorba de aproximativ 20 de kilometri de tuneluri realizate în aşa fel încât să se poată circula prin ele cu maşini cu motor electric. Tunelurile principale leagă Palatul Cotroceni de Academia Militară, pe aceasta de Casa Poporului, iar de aici pleacă două tuneluri mari: unul spre fostul Comitet Central (actualul Minister de Interne din actuala Piaţa Revoluţiei) şi unul spre actualul Minister al Apărării. Cele dinspre Piaţa Revoluţiei sunt întrerupte din loc în loc de uşi impresionante, de şapte tone greutate fiecare, pentru a închide etanş zona în caz de necesitate. Au fost înglobate în acest sistem şi catacombele mai vechi ale orașului, realizate în perioada interbelică, cum este cea din zona Cotroceni, a lui Carol al II-lea. Sunt şi multe alte tuneluri secundare, cum e cel dintre Casa Poporului şi staţia de metrou Izvor, care probabil că vor fi folosite, la un moment dat, pentru utilităţi publice”. Unele catacombe, ţinute secrete până acum - mai precis cele situate în zona Pieţei Victoria -, vor fi amenajate pentru parcaje subterane.

Concomitent cu şantierul de la Casa Poporului, Kovacs a lucrat şi la clădirile “speciale” din apropiere, actualul Hotel Marriott şi Ministerul Apărării. Pe locul ales pentru minister exista deja un buncăr cu un planşeu din beton de 1,2 metri grosime, construit de nemţi prin 1942. De acolo, armata germană dislocată în România avea legătură telefonică directă cu Hitler. S-a încercat demolarea acelei structuri, dar era prea greu şi am hotărât să o înglobăm în noul imobil. Aşa a devenit construcţia lui Hitler al doilea buncăr antiatomic al lui Ceauşescu, care nu se află sub Casa Poporului ci sub Ministerul Apărării.

Se poate prsupune că mai există și alte lucrări secrete, care se strecoară în subsolul capitalei.
In afara dezvăluirilor de mai sus se mai pot adăuga și alte comentarii și informații.

Prima retea de catacombe din București a aparut înca din secolul al XVIII-lea și a fost construită de catre negustorii și boierii care voiau sa își protejeze avuțiile de tâlharii care atacau orașul. O zona in care tunelurile secrete se găsesc la tot pasul este formată între trei mari puncte strategice din Bucureștiul vechi: Cismigiu, Centrul Vechi si Mitropolie. Catacombele sunt intinse pe o distanta impresionanta: de la Curtea Veche se poate strabate Bucureștiul spre Dealul Mitropoliei si mănăstirea Antim, spre Cismigiu, de-a lungul strazii Schitu Magureanu,, apoi spre Cotroceni. Se poate vorbi și de un plus de mai multe ramificații spre Gara de Nord și Bellu.. 

Obsedat de putere si siguranță, Ceausescu a folosit militarii pentru a construi un plus de tuneluri și adaposturi antiatomice. La Piata Revolutiei exista o rețea de catacombe prin care se poate circula cu barca. Culoarele sunt betonate și prin ele curge un râu subteran cu un debit de 1.5 metri cubi pe secundă.

 "Labirintul subteran vechi al orașului pare neinsemnat pe langă cel construit din ordinul lui Nicolae Ceausescu. Datele au parvenit de la militarii care au intrat in subteranele fostului Comitet Central, apoi Senat al Romaniei, respectivmilitari de la unitatea specială de luptă antiteroristă. Ei au intrat in aceste catacombe chiar pe 25 decembrie 1989, împreună cu un grup de geniști si pirotehniști.

In urma unor cercetari ulterioare a reieșit că ramificatiile subterane au corespondență cu circa 80 de obiective din București, cum ar fi cladirea ASE, Casa Enescu, Opera Română etc. Lucru foarte interesant, nimeni nu neagă existența acestor căi de navigație secrete, dar când se incearcă sa fie explorate, nu se permite.

Arhitectul lui Ceausescu a confirmat planul acestuia de a construi un sistem de urgenta pe unde sa poti circula cu metroul, masina sau chiar barca pneumatică. Camil Roguski a povestit cu cațiva ani înainte despre lucrările pe care le-a facut la comanda fostului dictator.

Casa Poporului are cel puțin opt tuneluri de fugă si două buncare antiatomice. Totul este proiectat sa reziste la un cutremur devastator de chiar 9 grade Richter, la atacuri repetate cu rachete performante și la două bombe atomice lansate succesiv. Aici, diafragma zidurilor este de 1,5 metri. Un tunel de fuga cu o lungime de 60 de metri duce inspre fantanile de langa Piata Constitutiei, altul, cu o lungime de 500 metri si o latime de 3,8 metri, ajunge la stația de metrou Izvor.

In 2005, un astfel de tunel secret a fost descoperit întâmplător, după ce a fost inundat din cauza ploii. 

„Sub fostul CC există mai multe căi de acces, la nivelul subsolului doi. In decembrie 1989, tunelul care era liber, accesat cu un lift personal și care ar fi trebuit să-i asigure ieșirea lui Ceusescu trecea pe sub CC, CC-UTC, Bdul Magheru, Intercontinental si facea legatura cu tunelurile tehnice de langa statia de metrou “Universitate”. Nu este un secret ca majoritatea stațiilor de metrou au fost astfel construite încât să poată fi folosite ca adaposturi antiatomice. Sub tunelul propriu – zis exista încă o retea de buncare și tuneluri mai mici, tehnice, care sunt ca un păienjeniș sub București.

Prin aceste tuneluri se poate circula comod cu un anumit mijloc de transport electric. Se putea ajunge, urmând paralel traseul metroului, pâna la Palatul Primaverii unde exista un buncar central, de coordonare strategică . Din acest buncar, legătura era un tunel secret la care a lucrat, timp de trei ani, prin anii 80, o echipa de mineri de la Petrila. Legatura subterana ajungea la o amenajare de la Lacul Herastrau unde exista permanent o șalupă rapidă pregatită să-l transporte pe un alt mal și unde aștepta o mașina cu destinatia Clinceni – aerodrom. Daca Ceausescu ar fi ajuns  în subteranele de sub CC, ar fi avut posibilitea sa ajungă, foarte ușor și rapid, în orice punct de la periferia Capitalei”, a precizat arhitectul Roguski.