CATEDRALA REINTREGIRII NEAMULUI ȘI A ÎNCORONĂRII

Naşterea României Mari impunea şi săvârşirea actului În­coronării regilor României şi, la propunerea lui Nicolae Iorga, s-a ales oraşul Alba Iulia, prima capitală, de la 1 no­iem­­brie 1600, a celor trei ţări unite sub sceptrul lui Mi­hai Viteazul.

Pe locul fostei biserici ctitorită de marele vo­ie­vod la Alba Iulia a fost înălţată o mare catedrală, cu sprijinul financiar al familiei regale, iar la 8 oc­­­­tombrie 1922 a avut loc sfinţirea şi primirea hramului Sfin­­ţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, în memoria pri­mului întregitor al românilor.

O săptămână mai târziu, la 15 octombrie 1922, a avut aici loc ceremonia de încoronare a Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria ca suverani ai României Mari, în prezenţa unei mulţimi alese: Ion I.C. Brătianu, preşedintele Con­siliului de Miniştri, pre­şe­din­ţii celor două Ca­me­re şi guvernul ţării, alături de Elisabeta Regina Greciei, Maria Regina Iugos­laviei, principele moştenitor Carol şi principii Ileana şi Ni­co­lae, 40 de înalţi demnitari şi sute de invitaţi străini.

Ceremonia s-a făcut în curtea catedralei deoarece Ferdinand, care era de religie catolică, nu a dorit să fie încoronat de un membru al Bisericii Ortodoxe şi şi-a aşezat singur pe cap Coroana de Oţel, turnată din tunurile de la Plevna, după care a pus coroana de aur pe capul soţiei sale, devenită Regina Maria.

Încoronarea a fost aclamată de popor şi prilej de mare bucurie, iar zia­rele timpului au scris şi despre bucuria ţăranilor veniţi la Alba Iulia, fericiţi că sunt români.  Sărbătorile s-au prelungit şi la Bucureşti timp de în­că două zile, în prezenţa reprezentanţilor din mai mult de 20 de state europene, din Statele Unite ale Americii şi Japonia.

La 1 decembrie 1948, după interzicerea Bisericii Române Unite cu Roma, a fost organizată aici o ceremonie dedicată „reîntregirii Bisericii Ortodoxe Române”, iar numele lăcașului a fost schimbat atunci în Catedrala Reîntregirii Bisericii Ortodoxe Române.

Din 1975 lăcaşul religios serveşte drept catedrală a Episcopiei Ortodoxe de Alba Iulia.  Catedrala Încoronării din Alba-Iulia este considerată simbol al unitaţii naţionale a poporului român, realizata prin actul Unirii din 1 decembrie 1918, este inclusă în Lista monumentelor istorice din România.

CRUCEA DE PE CARAIMAN

Monumentul Crucea Eroilor Neamului a fost construit la inişiativa Reginei Maria şi a Regelui Ferdinand I al României, între anii 1926 şi 1928, pentru a cinsti memoria eroilor căzuţi la datorie în Primul Război Mondial.

Crucea a fost înălţată, cu scopul de a fi văzută de la o distanţă cât mai mare, pe Vârful Caraiman la altitudinea de 2291 m,  chiar pe marginea abruptului către Valea Seacă.

Monumentul este unic în lume atât prin altitudinea amplasării, cât şi prin dimensiuni: crucea propriu-zisă are o înălțime de 28 m şi două brațe de câte 7 m fiecare.

Crucea de pe Caraiman este cel mai valoros monument istoric montan din România şi a fost desemnată cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan, potrivit site-ului Guinness World Record.

Regina Maria nu a avut doar ideea ridicării monumentului, dar a şi urmărit îndeaproape lucările de construcţie, finanţate şi prin donaţii de la firme particulare sau de la instituţii de stat. Întregul proiect a fost opera arhitecţilor români Georges Cristinel şi Constantin Procopiu, a doi mari ingineri care au realizat studiile de rezistenţă ale monumentului, Alfred Pilder şi Teofil Revici, dar şi ale celor care au urmărit ridicarea mnonumentului, dirigintele de şantier Nicolae Stănescu şi şeful de şantier V. Bumbulescu.

Execuţia monumentului a fost realizată de lucrătorilor de la Direcţia de Poduri din cadrul C.F.R. şi prin eforturile întregii comunităţi din Buşteni şi a unui număr mare de elevi şi studenţi mobilizaţi de Societatea Cultul Eroilor, care au contribuit benevol la transportul materialelor de construcţie. Ridicarea materialelor s-a facut cu funicularul Schiel al fabricii de hârtie, iar transportul pe platoul Bucegi, cu ajutorul cailor şi a carelor trase de boi.

Construcţia a fost finalizată în doi ani şi a fost sfiinţita în anul 1928, la 14 Septembrie de sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci.

Crucea,  executată din profile de oțel, a fost montată pe un soclu din beton armat placat cu piatră, înalt de 7,5 m, în interiorul căruia se află o încăpere care a adăpostit iniţial generatorul de energie electrică care alimenta cele 120 de becuri de 500 W de pe conturul Crucii.  Crucea era iluminată în fiecare an în noaptea de 5 iunie, de Inălţarea Domnului, când este şi Ziua Eroilor, şi în noaptea de 15 august de Sfântă Marie Mare.

Instalaţia electrică a fost afectată de vreme, dar şi vandalizată repetat, şi cu timpul s-a renunţat la propriul generator ca sursă de iluminare şi s-a apelat la sursa cu care era dotată staţia de la Coştila.  După instalarea regimului comunist, monumentul a fost neglijat şi Crucea ameninţată chiar cu dispariţia, când  a existat intenţia de  a secţiona braţele laterale ale monumentului şi de a se monta o stea roşie în vârful coloanei metalice, sau a fost vandalizată şi murdărită cu înscrisuri sau grafitti.

Din anul 1991 Crucea a fost din nou iluminată, dar instalaţia electrică a fost din nou vandalizată şi în 2003, pentru repararea instalaţiei electrice au lucrat echipe de salvamontişti care au transportat pe Caraiman sute de kilograme de materiale.

Astăzi, odată cu lăsarea întunericului, Crucea de pe Caraiman este iluminată cu 300 de becuri de câte 500 W fiecare şi poate fi văzută de la zeci de km depărtare.

Există şi un nou proiect de iluminare, care îşi propune să acopere Crucea Eroilor cu o vopsea fluorescentă, iar asupra ei să fie proiectat un spot laser, iar un parteneriat recent încheiat între Consiliul Local al oraşului Buşteni şi Asociaţia Rotary Club Valea Prahovei îşi propune restaurarea completă a Monumentului Crucea Eroilor Neamului şi introducerea sa în circuitul turistic mondial.

ARCUL DE TRIUMF

În București au mai fost ridicate mai multe Arcuri de Triumf, cu existență temporară, în 1846 - în onoarea vizitei domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza, în 1877 în onoarea regelui Carol I întors de pe câmpul de luptă, în 1878 – pentru a marca victoria României în Războiul de Independenţă, în 1906 – la jubileul celor 40 ani de domnie ai regelui Carol I şi în 1918, la revenirea familiei regale române din exilul de la Iaşi.

In 1922, în contextul încoronării regelui Ferdinand I şi a reginei Maria ca suverani ai României Mari, comisia pentru organizarea serbărilor încoronării a apelat la serviciile arhitectului Petre Antonescu pentru construi un nou Arc de Triumf, pe şoseaua Kiseleff. Arcul de Triumf, cu schelet din beton armat şi basoreliefuri exterioare realizate din ipsos, a fost în centrul serbărilor de încoronare, dar, în timp s-a degradat din cauza intemperiilor.

Prin 1932, situaţia deplorabilă a Arcului de Triumf a revenit în atenţia opiniei publice şi primăria Bucureştiului a decis înlocuirea basoreliefurilor din stuc cu unele mult mai rezistente, din piatră sau marmură de Ruşchiţa. 

La subscripţia publică, lansată în 1935, de edificare a Arcului de Triumf au contribuit cu donaţii, de peste 7 milioane de lei, populaţia şi numeroase asociații şi societăți ale foştilor combatanți din Primul Război Mondial.

Un an mai târziu,  a fost construit monumentul, din granit de Deva, în stil clasic, după modelul marelui Arc de Triumf de la Paris. Arcul este un paralelipiped, cu o lungime de 11 metri, o lățime de 9,5 metri şi o înălțime de 27 de metri, iar boltă este sprijinita pe doi stâlpii cu scări interioare care duc spre terasă. Arhitectul Petre Antonescu, a cerut artiştilor pe care i-a cooptat la lucrări, Constantin Baraschi, Alexandru Călinescu, Mac Constantinescu, Ion Jalea, Dimitrie Paciurea şi Costin Petrescu, toți nume cunoscute în perioada interbelică, să dea monumentului o notă mult mai sobră.

Pe faţada sudică, sculptorii Mac Constantinescu și Constantin Baraschi au realizat câte o reprezentare simbolică a Victoriei, iar pe faţada de nord au fost plasate alegoriile Bărbăţie de Ion Jalea, Credinţă de Constantin Baraschi, şi alte două Victorii create de Cornel Medrea şi Dimitrie Onofrei.

Ceremonia inaugurării a avut loc la 1 decembrie 1936, când se împlineau 18 ani de la Unirea Transilvaniei cu România, în prezenţa regelui Carol al II-lea, a mamei sale, regina Maria, a prinţului moţtenitor Mihai, a membrilor guvernului României şi a numeroşi invitaţi de onoare din ţară şi din străinătate.

După instalarea regimului comunist, Arcul de Triumf a fost afectat prin scoaterea de pe părţile laterale a celor două texte ale proclamațiilor regelui Ferdinand către țară, cu ocazia intrării României în războiul de întregire şi cu prilejul încoronării de la Alba Iulia din 1922, şi prin scoaterea de pe frontispici a efigiilor  regelui Ferdinand şi a reginei Maria, substituite de două mari flori de piatră. După anul 1989, florile de piatră au fost înlocuite cu două medalioane din bronz care înfăţişează chipurile regelui Ferdinand şi al reginei Maria.

Astăzi, Arcul de Triumf este unul din simbolurile Bucureştiului şi o atracţie turistică importantă. În spaţiile scărilor interioare şi în sala de pe terasă este adăpostit un mic muzeu, care poate fi vizitat cu anumite ocazii speciale, cu patru expoziţii permanente: Marele Război al Reîntregirii Neamului , Heraldica Marilor Familii Boierești,  Arcul de Triumf în Imagini şi Marea Unire de la 1918.

In prezent Arcul de Triumf se afla într-un proiect de reabilitare cu fonduri europene care va fi incheiat în 2016. Elementele ornamentale vor fi refăcute, iar monumentul va fi iluminat.