CRAIOVA - LOCALUL BAROULUI DE AVOCAȚI

In ceea ce priveşte localul sunt demn de relevat peripeţiile prin care el a trecut. Baroul Dolj, înfiinţat prin legea din 1864, nu şi-a avut un local propriu al lui cum îl are azi colegiu, cu atât mai mult înainte de această lege, ştiut fiind că au existat şi pe atunci avocaţi numiţi „vechili”. Ei s-au aciuiat pe lângă instanţele de judecată cu care de fapt erau în strânsă legătură, cum era şi firesc, instanţe care în tot acest timp au ocupat mai multe localuri. Astfel, înainte de 1864, localul Tribunalelor şi al curţilor de Apel, erau în Casele lui Bibescu Ion, din str. fostă C.A. Rosetti, azi strada Griviţa Roşie. Aici mai târziu a fost Prefectura Jud. Dolj, apoi Teatrul Naţional după arderea lui în 1928, iar după mutarea Teatrului Naţional în actualul Colegiu Naţional Nicole Bălcescu, aici a fost instalat cinematograful Rio, azi cinematograful 23 August. Mai târziu, după 1864, localurile judecătoreşti au ocupat casele Calamgiu, care au devenit proprietatea apoi a Dr. Atanasescu Ion, instalându-se aici Gimnaziul real de băieţi, iar azi ocupat de 63 unitatea de Pompieri, din str. fostă Gabriel Pery, actualmente strada Oneşti. De asemenea ele au ocupat şi casele din fosta stradă D.A. Sturzda apoi Molotov, azi Karl Marx, unde şi-a avut sediul Ospătăria şcolară, azi Căminul şcoalei tehnice de maiştri. După 1868,şi până la 1889, Curţile de apel şi parte din secţiile tribunalului, s-au mutat în chiliile călugăreşti din localul fostei episcopii a Craiovei (Biserica Sft. Nicolae - Gănescu) ridicată de Biv Vel Stolnicu – Barbu Gănescu, care a fost dărâmată împreună cu chiliile ei pe la 1889, clădindu-se de către fosta Prefectură a Jud. Dolj, pe acel loc fostul Palat de Justiţie, ocupat azi de Sfatul Raional Craiova şi Sfatul Regional Oltenia. Construcţia acelui Palat a fost hotărâtă de Consiliul General al jud. Dolj, în 1884 numindu-se o comisiune pentru studierea lucrării, din care au făcut parte avocaţii: August Peşacov, care era şi Preşedintele consiliului judeţean şi Ion Pazu, care era consilier judeţean.

In proiectul lucrării acestui Palat, s-a prevăzut câte o cameră pentru avocaţi, ataşată pe lângă fiecare sală, a „Paşilor pierduţi”, adică o cameră jos unde erau tribunalele şi alta sus unde erau Curţile de apel având fiecare sala sa „Paşilor pierduţi”. Până la clădirea acestui măreţ local, avocaţii neavând camere speciale amenajate pentru ei şi ca atare nici dulapuri pentru arhiva lor, au trebuit să se mulţumească cu nişte camere mici şi improprii, pe care de abia le puteau obţine de la localurile judecătoreşti. Din această cauză hârtiile şi dosarele erau păstrate prin sertarul vreunei mese, ele pierzându-se cu ocazia mutării, fie că erau păstrate de avocaţii însărcinaţi anume cu aceasta, la domiciliul lor de unde de asemenea s-au pierdut. Aşa se face că, din actuala arhivă a fostului Barou de Dolj, azi Colegiu lipsesc toate actele între 1864 – data înfiinţării legale a Baroului şi până la 1875.

In timpul cât a durat construcţia fostului Palat de Justiţie adică de la 1889-1894, instanţele judecătoreşti au fost mutate provizoriu în vechile case băneşti, unde a fost după aceia Gimnaziul Real, apoi Seminarul, din fosta stradă Sf. Dumitru apoi Grigore Prioteasa și iar Sf. Dumitru. Ele au fost dărâmate pentru degajarea actualei Mitropolii.

In acest local insuficient şi impropriu, Corpul de avocaţi a avut o mică cameră de aşteptare pentru avocaţi. Datorită acestui fapt, când Baroul avea vre-o întrunire, sau alte nevoi mai mari, Decanul trebuia să se adreseze Curţilor de apel, pentru ca să ceară o sală de şedinţă, ceea ce de altfel, astfel de cereri rămăsese tradiţie şi în fostul Palat de Justiţie, din cauza numărului mare de avocaţi din barou. Tot în acest timp, localul judecătoriei a fost mutat provizoriu în casele Puţureanu din fosta stradă St. Dumitru actualmente str. Matei Basarab No 11. După anul 1894, data când s-a terminat construcţia fostului Palat de Justiţie, toate instanţele judecătoreşti au fost mutate în el, activând până în anul 1945, când în urma ocupării de către armata sovietică a acestui Palat ocazionate de război, ele s-au mutat în fostul liceu Regina Elisabeta, actualmente ocupat de Facultatea de Agronomie până în anul 1947 când aceste instanţe s-au reîntors la sediul lor în fostul Palat de Justiţie.

In 1947, ultimul an de viaţă a fostului Barou de Dolj, se găseau înscrişi în el, 321 de avocaţi şi anume 228 av. definitivi, 32 avocaţi stagiari, un apărător şi 53 avocaţi definitivi, avocaţi stagiari şi apărători refugiaţi, începând din anul 1940 din fostele barouri Basarabia şi Bucovina. Din acest număr global de 321 persoane au fost 307 bărbaţi, şi 14 femei. 65

De asemenea este interesant de ştiut că toţi aceşti avocaţi,circa 25 % nu profesau, ei fiind înscrişi numai cu numele ţinând ca să aibă titlul de avocat şi să figureze pe tabelul avocaţilor, întrucât unii aveau venituri fie de la moşie, fie din alte ocupaţii ca profesori, pensionari, cum erau foştii magistraţi, foşti funcţionari publici, etc. Ei ţineau în acelaşi timp să beneficieze de cota legală pe care o aveau avocaţii de la sindicat, cotă pe drept cuvenită pentru munca prestată, ei fiind numai beneficiarii celorlalţi colegi care munceau şi pentru ei. Astfel se explică acest număr excesiv de mare pe care îl avea pe atunci fostul Barou de Dolj. Acesta este pe scurt istoricul fostului barou de Dolj, care a împlinit în 1948, - 84 de ani de existenţă.

            Se credea că localul colegiului de avocaţi îşi găsise ultimul său domiciliu în fostul Palat de Justiţie. Această stabilitate însă a fost de scurtă durată /patru ani/ fiindcă ceea ce s-a întâmplat cu localul fostului Barou de Dolj, s-a întâmplat şi cu localul colegiului. Intervenind alte împrejurări de forţă majoră şi în viaţa colegiului, el a fost silit să se mute din nou din localul său, de data aceasta însă definitiv, după cum se va vedea mai jos. În 1951 a luat naştere la Craiova, o a doua facultate venită prin mutare de la Iaşi şi anume Institutul de Aparate şi Maşini 79 Electrice, care neavând un local mai adecvat unei astfel de meniri, Palatul de Justiţie era singurul care corespundea scopului său, de aceea el a fost şi ocupat de acest institut. Oraşul nostru având acum 2 facultăţi, între care se număra şi Facultatea de Agronomie, s-a înfiinţat şi un rectorat care s-a stabilit tot în Palatul Justiţiei. Facultatea având o bibliotecă vastă de specialitate mai ales având nevoe de întreg Palatul Justiţiei şi deci şi de camerele ocupate de colegiu cu biblioteca lui. Din cauza acestei situaţii create, instanţele judecătoreşti şi ca atare şi Colegiul de avocaţi, în luna octombrie 1951 ele au părăsit Palatul de Justiţie. În ceea ce priveşte Colegiul avocaţilor Dolj, a fost mutat în imobilul fost al Dr. Poenaru din str. Brestei nr. 32. casă spaţioasă care se preta pentru această instituţie. În 1952 luna iulie, în vederea alegerilor de deputaţi din Marea Adunare Naţională, s-a înfiinţat Frontul Democraţiei Populare, care neavând un local propriu, Colegiul a trebuit ca să cedeze Frontului imobilul său, el mutându-se în Calea Unirii nr. 81. După o lună de zile însă, localul trebuind să fie ocupat de U.C.F.S. (Uniunea de Cultură Fizică şi Sport), colegiul a fost mutat din nou în casele din str. Severinului nr. 35, ale tov. Bărbulescu. Cum însă camerele ocupate de el, erau insuficiente pentru nevoile colegiului, biroul colectiv de asistenţă juridică Craiova, a fost nevoit să se mute în 2 cămăruţe din imobilul fostului preşedinte al Curţii de Apel Craiova, C. Poenaru, iar arhiva colegiului a fost mutată în pivniţa acestor cămăruţe, care fiind igrasioase, multe din dosare s-au deteriorat. Terminându-se alegerile de deputaţi, Frontul Democrat Popular încheindu-şi operaţiile şi imobilul Dr. Poenaru devenind iar liber, Colegiul avocaţilor şi-a reluat reşedinţa după câtva timp de peregrinare.

Dar nici în acest imobil colegiul n-a stat mult, deoarece în vederea înfiinţării cetăţii universitare, el a fost solicitat şi apoi ocupat de Institutul de Agronomie, în raza căruia cădea acest imobil. Colegiul mutându-se în 1956 din această cauză în imobilul fostului Nicu Popp din str. Mihai Viteazu nr. 11, ocupat până atunci de Procuratura Militară. În 1958, Institutul de Maşini şi Aparate Electrice, mutânduse din Craiova, instanţele judecătoreşti, deci şi Colegiul s-au înapoiat în fostul Palat de Justiţie, unde n-a apucat bine ca să se instaleze, când acest Palat a fost ocupat de sfaturile populare Regional, al Raionului Craiova şi al Oraşului Craiova, precum şi de Institutul de Proectări Regional, rămânând totuşi aripa Palatului dinspre Bdul Republicii în folosinţa Rectoratului Universitar. Aşa se face că, Colegiul avocaţilor s-a reîntors în fostul său sediu din str. Mihai Viteazu nr. 11 în care s-a găsit până după 1990 şi care mutare pare să fie definitivă. Din cauza atâtor mutări pe care le-a suferit colegiul în localuri necorespunzătoare, de multe ori pe timp ploios, multe din dosarele avocaţilor, dosare de arhivă, cărţi şi alte materiale din inventarul colegiului s-au deteriorat iar altele s-au şi pierdut.

După 1990 Baroul avocaților și-a cumpărat un local corespunzător și generos într-un bloc nou la intersecția dintre Calea București și Str. Carol I.

CRAIOVA - COLEGIUL de AVOCAȚI

Incă de la punerea mâinii pe puterea politică, comuniștii au avut ca un țel principal subordonarea justiției în întregul ei. La 19 ianuarie 1948, a intervenit legea nr.3 prin care au fost desfiinţate Barourile de avocaţi pe judeţe, înfiinţându-se Colegiile de avocaţi din România, la început tot pe judeţe. Această lege, a fost opera noului regim de democraţie populară, instaurat în urma înlăturării regimului burghezo-moşieresc, prin care şi barourile luaseră drumul socialist ca şi celelalte instituţiuni din ţară, Această lege, a fost opera noului regim de teroare politică numit de democraţie populară, instaurat în urma înlăturării regimului burghezo-moşieresc, prin care şi barourile au luat drumul socialist ca și celelalte instituţii din ţară.

Aceste colegii sunt conduse de un preşedinte care a luat locul decanului şi de membrii consiliului ca şi mai înainte. De asemenea fosta Uniunea a Barourilor de Avocaţi din România a devenit Uniunea Colegiilor de avocaţi din R.P.R. Prin decizia Ministerului de Justiţie nr. 2033 din 11 martie 1948, s-au fixat numărul membrilor la Colegiul de avocaţi Dolj la 100 avocaţi definitivi şi 15 avocaţi stagiari; iar prin decizia Ministerului de Justiţie din 6 mai 1948 s-a fixat numărul avocaţilor de pe lângă cele 12 judecătorii din judeţul Dolj, la 50 de avocaţi definitivi şi stagiari.

Ca rezultat al legii din 19 ianuarie 1948, Ministerul Justiţiei prin decizia din 28 ianuarie 1948 a numit la conducerea colegiului, o comisie interimară, compusă dintr-un preşedinte şi 6 membrii în 69 persoanele: Tov.av. Cornel Magheţu ca preşedinte, iar ca membrii: Popescu Nicolae (Niculcea), Popilian Nicolae, Liberman Lupu, Vlăsceanu Xenofon şi Eschenasi Marcel. Numirea lui Cornel Maghețu ca preşedinte al Colegiului s-a datorat faptului că în acel timp făcea politică social-democratică, pe care comuniștii încă o acceptau.

Av. Popescu N. Niculcea, unul din membrii Colegiului de mai sus, a fost înscris în fostul Barou Dolj, ca avocat în 1938, ca licenţiat în drept din Iaşi. El activase la formarea grupelor de partizani în sudul judeţului Dolj, în legătură cu P.C.R, iar după 1944, a făcut parte din Partidul Comunist Român. In 1945-1946 a fost ajutor de primar al oraşului Craiova. In 1948 ianuarie 19, Ministerul de Justiţie l-a numit în Comisia Interimară a Colegiului de Avocaţi Jud. Dolj, ca membru, sub prezidenţia av. Cornel Magheţu. In 1948 iunie 15, a fost numit de Ministerul Justiţiei ca preşedinte al Colegiului de avocaţi Dolj, activând în această calitate până la 1950. Mai târziu acest Popescu Niculcea a fost numit profesor la catedra de Ştiinţe – sociale = marxism la Institutul de maşini şi aparate electrice din Craiova. N-a mai făcut parte din Colegiul avocaţilor din cauză de incompatibilitate între profesiunea de avocat şi aceia de professor

In 1935 a fost înscris în Baroul Dolj, ca avocat,Vlăşceanu Xenofon, având doctoratul în drept de la Universitatea din Cluj. El avea idei comuniste, ca şi fratele său mai mic Vlăşceanu Aurel, Datorită acestui fapt se explică gestul plin de aroganță făcut cu ocazia numirii sale de către Ministerul Justiţiei ca membru în prima Comisie Interimară a Colegiului de Avocaţi Dolj, la 19 ianuarie 1948, când a demisionat în scris chiar a doua zi de la numire, pe motivul că nu poate sta „alături de preşedintele colegiului care s-a dovedit de a fi avut o atitudine anti-democratică”. A avut de asemenea o atitudine crâncenă când Mareşalul Antonescu, întrebând intelectualii dacă îi aprobă actele sale de guvernare, el a fost printre puţinii avocaţi care au răspuns „NU” categoric. Gestul său de atunci a fost mult şi viu comentat de toţi colegii şi magistraţii tribunalului.

Prin numirea în magistratură a preşedintelui Cornel Magheţu, Comisia Interimară a Colegiului descompletându-se, Ministerul Justiţiei prin decizia din 15 iunie 1948 a numit o Comisie Interimară cu următoarea compunere: Popescu N. Niculcea, ca preşedinte, Gabrielescu Valentin ca vicepreşedinte, iar ca membrii: Eschinasy Marcel, Iancu Zimel, Gh. Socoteanu şi Victor Popescu. Acestei comisiuni i-a revenit importanta sarcină de a primi înscrierile în colegiu a foştilor avocaţi din Baroul Dolj conform legii în vigoare când au fost primiţi în colegiu 95 avocaţi şi 16 stagiari. În 1950, Ministerul Justiţiei a numit o nouă comisie interimară la Colegiul de Avocaţi Dolj în persoanele: Popilian Nicolae ca preşedinte, iar ca membrii: Vlăşceanu Xenofon, Stănescu Iulian, Victor Popescu, Badea Viaşu şi Popescu Niculcea, iar în 1951, av. Victor Popescu a fost înlocuit cu av. I. Bratu. Ministerul Justiţiei prin adresa nr. 60782/952, a numit o nouă Comisie interimară la conducerea Colegiului Avocaţilor Dolj, compusă dintr-un preşedinte şi din 8 membrii în loc de 6, în persoana lui Popilian Nicolae ca preşedinte, iar ca membrii avocaţii: Bratu Ion, Colhon Octavian, Titus Constantinescu, Dumitrescu Mircea, 71 Mohoşeanu Tudor, Păunescu Gh., Spiridonescu Aurel şi Vlăşceanu Xenofon.

Popilian Nicolae, ocupase locul de consilier şi în fostul Barou de Dolj, când a fost însărcinat cu poliţia profesională al cărui director a şi fost, dovedindu-se în această direcţie un activist emerit. Ca preşedinte, a avut o activitate prodigioasă. A obligat pe avocaţi să ţină conferinţe în cadrul Societăţii pentru Răspândirea Ştiinţei şi Culturii, depunând referatele respective. A luat dispoziţii ca să facă de securitate la colegiu, avocaţii şi salariaţii la zilele festive. A dispus ca în fiecare dimineaţă înainte de începerea proceselor să se citească la colegiu, articolul de fond al ziarului „Scânteea”. De asemenea a obligat pe avocaţi să ţină conferinţe în cadrul „Luptei pentru pace”. A instituit procesul modern. A instituit schimbul de experienţe cu alte colegii şi în mod efectiv întrecerea în muncă după sistemul socialist. a instituit diferite sisteme de învăţătură şi cursuri pentru cultura politică juridică şi culturală marxistă. De asemenea cursuri de limbă rusă cu frumoase realizări. În ceea ce priveşte latura politică extra-profesională d-sa a avut o situaţie excepţională. A fost apărătorul în procesele celebre de 72 la Consiliile de răsboi (Tribunalul Militar Craiova, a tov. GheorghiuDej, Chivu Stoica, Moghioroş, Ceauşescu şi alţii) în anul 1936. Gazeta ceferiştilor apărută cu această ocazie, a fost redactată şi administrată în casa sa din Craiova, din str. Alex. I. Cuza.

A prezidat A.P. din regiunea Oltenia, ajutând pe acei înapoiaţi din lagăre şi din spitale, instituind campaniile şi caravanele pentru frontul de apus împreună cu tov.Macavei, Roşianu ş.a. D-sa a fost numit Preşedinte al comisiei electorale pentru alegerea primelor sfaturi populare din Craiova. Ca preşedinte, a condus Colegiul de Avocaţi de la 1950- 1953, luptând ca să menţină şi colegiul la înălţimea ajunsă de fostul Barou de Dolj, lucrând pentru el cu demnitate şi sârguinţă şi reuşind în parte ca să creeze prin măsurile luate un avocat de tip nou. Prin comportarea sa în noua politică a ţării, ca luptător şi apărător al fruntaşilor comunişti în frunte cu tov. Gheorghe Gheorghiu-Dej, la Tribunalul Militar din Craiova, i s-a acordat la ieşirea sa din profesie pentru limita de vârstă (75 ani) pensia de merit.

La 1 iunie 1950, s-a realizat o transformare structurală a prefacerii în ceea ce priveşte raporturile avocaţilor între ei, care din individualiste au devenit tovărăşeşti, cât şi în ceea ce priveşte raporturile avocaţilor cu împricinaţii. Într-adevăr, la 1 iunie 1950, birourile particulare ale avocaţilor au fost desfiinţate, înfiinţându-se în locul lor birouri colective de avocaţi. Avocaţii de la această dată nu au mai avut voie să mai primească clientelă acasă, care le era dată numai prin birourile colective de către directorul lor, ei depunând muncă în colectiv. Prin această lege, Colegiile de avocaţi au fost asimilate cu organizaţiile obşteşti. In 1952, înfiinţându-se colegiile de avocaţi pe regiuni, Colegiului de avocaţi regiunea Craiova, i s-au atribuit 20 de birouri colective de avocaţi şi anume: BCAJ Craiova, Balş, Băileşti, Amaradia, Bălceşti, Baia de Aramă, Bechet, Caracal, Corabia, Cărbuneşti, Calafat, Cujmir, Filiaşi, Novaci, Pleniţa, Strehaia, Segarcea, Tg. Jiu, Tr. Severin, Vînju Mare.

Fiecare din aceste birouri colective, erau conduse de câte un director, care repartiza procesele avocaţilor. Ei erau puşi sub directa supraveghere a tov. Preşedinte al Colegiului.

RECENSĂMÂNT 1930 ROMÂNIA

Populația României, conform recensământului din 1930, număra 18.025.237 locuitori, care locuiau în 3.570.399 case. Pe provincii istorice situația era următoarea: Oltenia1.516.477; Muntenia  4.026.005; Dobrogea 811.332; Moldova 2.413.123; Basarabia 2.865.506; Bucovina 845.903; Transilvania 3.217.149; Banat 942.072;  Crișana-Maramureș 1.387.675. Populația orășenească în 170 de orașe și comune urbane era de 3.623.044 locuitori.