ROMA - TEMPLUL FORTUNA REDUX

In Imperiul Roman, Fortuna Redux era o formă de venerare a zeiței Fortuna care supraveghea o întoarcere dintr-o călătorie lungă sau periculoasă. Atributele ei au fost cornucopia (corn al abundenței) tipică a Fortunei, cu funcția sa specifică reprezentată de o cârmă sau de o ramă de direcție, uneori în legătură cu un glob.

Cultul zeiței Fortuna Redux a fost introdus în religia romană în anul 19 e.A., creând o nouă sărbătoare (feriae) pe 12 octombrie al fiecărui an, care a marcat inițial întoarcerea lui Augustus la Roma din Asia Mică în 19 e.A. De atunci, a primit sacrificii anuale de la pontif și de la Vestale la un altar dedicat ei (Ara Fortunae Reducis). După moartea lui Augustus, sărbătoarea a fost cunoscută sub numele de Augustalia și a reprezentat o dezvoltare majoră în complexul de manifestări religioase care implicau cultul imperial.

Altarul Fortuna Redux a fost inaugurat pe 12 octombrie și dedicat pe 15 decembrie. Probabil a fost adiacent Templului Onoarei și Virtuții, de lângă Porta Capena. Altarul este ilustrat pe mai multe monede și pare să fi fost "relativ modest".

Domitian a construit un templu pentru zeiță, după o întoarcere triumfală din războiul din Germania în anul 93 e.N. Templul se afla, cel mai probabil, pe panta colinei Capitoline cu vedere spre Porta Triumphalis. A fost identificat cu un templu de pe un panou care ilustrează o ceremonie de sosire (adventus) pe Arcul împăratului Marcus Aurelius. Templul ilustrat are simboluri ale Fortunei pe fronton și un design tetrastil și prostil al ordinului corintic. Există posibilitatea ca templul tetrastil să fie pe un fragment al Planului de marmură al Romei din timpăul lui Septimius Severus. Monedele indică faptul că statuia de cult a zeiței era modelată în picioare și ținea cârma și cornul abundenței, care erau atributele ei obișnuite.

Zeița Fortuna Redux a fost larg răspândită în Imperiul Roman de Vest ca sprijin al revenirii în siguranță a împăratului în Roma, când călătorea în străinătate, un eveniment care reafirma Roma drept centrul lumii imperiale. In Cirta, Numidia, o inscripție păstrează o dăruire către Fortuna Redux Augusta de către un oficial local. Epitetul Augusta marca relația zeiței cu cultul imperial. Ea a fost cea mai obișnuită manifestare a lui Fortuna descrisă pe monedele imperiale. In anul 211 e.N., de exemplu, moneda cu Fortuna Redux a comemorat întoarcerea lui Caracalla și Geta din Britannia. De asemenea, ea apare pe alte monede emise de Septimius Severus, Gallienus și alți împărați.

Deși cultul său a fost stabilit ca parte a religiei de stat de la Roma, zeița a primit  devotament personal și de la indivizi în alte părți ale imperiului, așa cum este indicat de inscripții în împlinirea unui jurământ (votum) care exprimă recunoștința pentru o întoarcere sigură. O inscripție de la Glanum, este înregistrată pe un altar votiv dedicat unui veteran militar al Legio XXI Rapax, pentru Fortuna Redux împreună cu divinitățile celtice Glanis și Glanicae.

O formă a lui Jupiter a fost, de asemenea, cultivată cu epitetul Redux. Cârma și cornucopia apar ca și atribute ale sincretizatei zeități Isis-Fortuna.

ROMA - TEMPLUL JUNONA MONETA

Templul zeiței Juno Moneta (latină: Templum Iunonis Monetæ) a fost un templu roman antic care se afla pe vârful Arx colinei Capitoliului, sau în cetatea de pe colină, cu vedere spre Forumul Roman. Situat în centrul Romei, lângă el se afla locul unde s-au bătut pentru prima dată monedele romane și unde s-au stocat metalul și monedele produse. De aici s-a inițiat practica antică de asociere a monetăriilor cu diverse temple. In plus, a fost locul în care au fost depuse cărțile magistraților.

In templul Juno Moneta au fost associate numele a două zeități, cel al zeitei romane Juno (Junona) cu zeița Moneta, care a fost venerată în unele locuri din afara Romei. Templul a fost considerat protectorul fondurilor orașului. Banii au fostproduși lângă acest templu timp de peste patru secole, înainte ca monetăria să fie mutată într-o nouă locație lângă Colosseum în timpul domniei împăratului Domitian. Astfel, moneta a însemnat în latină "monetărie" (monetăria în sine fiind o corupție a monetei), termen care a fost folosit în lucrări scrise ale scriitorilor romani vechi cum ar fi Ovidius, Martial, Juvenal și Cicero și a stat la originea cuvintelor din limbile europene medievale.

Cicero a sugerat că numele Moneta a derivat din verbul "monere", pentru că, în timpul unui cutremur, o voce din acest templu ceruse sacrificiul expiator al unei scroafe însărcinate, legându-se de legenda veche romană, că gâștele sacre ale Junonei au avertizat pe comandantul roman Marcus Manlius Capitolinus apropierea galilor, în anul 390 e.A. Dar cercetătorii moderni resping această explicație, pentru că este clar că "Moneta" era numele unei zeițe care era venerată în unele locuri în afara Romei și când închinarea ei a fost transferată la Roma, ea a fost asimilată cu Junona.

Moneta este, de asemenea, un nume folosit pentru Mnemosyne, mama Muselor, de Livius Andronicus în traducerea sa în latină a Odiseei, și citarea lui Jupiter și al Monetei de către Hyginus, ca părinți ai muzeelor. Numele Mnemosyne sau Memoria a fost conectat la Juno Moneta, care a păstrat în templul său o înregistrare impecabilă a evenimentelor istorice.

La începutul ostilităților cu tribul Aurunci-lor, în 345 e.A., Camillus a hotărât să cheme ajutorul zeilor pentru conflict, făcând jurământul de a construi un templu pentru Juno Moneta. După ce s-a întors victorios la Roma, a demisionat din funcția sa, iar senatul a numit doi comisari pentru construirea templului. Ei au ales ca locul templului să se afle în cetate chiar acolo unde  fusese casa lui Marcus Manlius Capitolinus și l-au dedicat la un an după jurământ. Această acțiune a fost înregistrată în istoria lui Titus Livius Ab urbe condita și în Fasti a lui Ovidius.

Templul a păstrat Libri Lintei, înregistrările consulatelor alese anual, datând din anul 444 e.A., până în anul 428 e.A. Din 273 e.A., monetaria romană de argint și atelierele sale au fost atașate la templu. Monopostul lui Moneta a încurajat pe deținătorii de argint romani să folosească acest mijloc ca un adevărat record pentru a-și glorifica familiile prin comemorarea legendelor eroice ale familiei.

Potrivit legendei, aici o sybilă romană a prezis venirea lui Hristos împăratului August, care a primit o viziune cerească a Fecioarei Maria stând pe un altar deținând copilul Hristos. Se presupune că Augustus a construit un altar pe acel loc - altarul cerului sau ara coeli – Mai târziu biserica Santa Maria Aracoeli s-a ridicat în jurul acelui altar. Structura inițială a bisericii nu putea să dateze din vremea lui Augustus, deoarece  Roma nu a devenit oficial creștină până în sec.al 4-lea. Dar până în sec.al 6-lea biserica existentă era deja considerată veche. Mai târziu a fost reconstruită, structura actuală datând din sec.al 13-lea.

Biserica cea veche a fost închisă în timpul persecuției păgânilor în Imperiul Roman târziu, în urma Edictului de la Thessalonic din 392 e.N.

Templul zeiței Juno Moneta (latină: Templum Iunonis Monetæ) a fost un templu roman antic care se afla pe vârful Arx colinei Capitoliului, sau în cetatea de pe colină, cu vedere spre Forumul Roman. Situat în centrul Romei, lângă el se afla locul unde s-au bătut pentru prima dată monedele romane și unde s-au stocat metalul și monedele produse. De aici s-a inițiat practica antică de asociere a monetăriilor cu diverse temple. In plus, a fost locul în care au fost depuse cărțile magistraților.

In templul Juno Moneta au fost associate numele a două zeități, cel al zeitei romane Juno (Junona) cu zeița Moneta, care a fost venerată în unele locuri din afara Romei. Templul a fost considerat protectorul fondurilor orașului. Banii au fostproduși lângă acest templu timp de peste patru secole, înainte ca monetăria să fie mutată într-o nouă locație lângă Colosseum în timpul domniei împăratului Domitian. Astfel, moneta a însemnat în latină "monetărie" (monetăria în sine fiind o corupție a monetei), termen care a fost folosit în lucrări scrise ale scriitorilor romani vechi cum ar fi Ovidius, Martial, Juvenal și Cicero și a stat la originea cuvintelor din limbile europene medievale.

Cicero a sugerat că numele Moneta a derivat din verbul "monere", pentru că, în timpul unui cutremur, o voce din acest templu ceruse sacrificiul expiator al unei scroafe însărcinate, legându-se de legenda veche romană, că gâștele sacre ale Junonei au avertizat pe comandantul roman Marcus Manlius Capitolinus apropierea galilor, în anul 390 e.A. Dar cercetătorii moderni resping această explicație, pentru că este clar că "Moneta" era numele unei zeițe care era venerată în unele locuri în afara Romei și când închinarea ei a fost transferată la Roma, ea a fost asimilată cu Junona.

Moneta este, de asemenea, un nume folosit pentru Mnemosyne, mama Muselor, de Livius Andronicus în traducerea sa în latină a Odiseei, și citarea lui Jupiter și al Monetei de către Hyginus, ca părinți ai muzeelor. Numele Mnemosyne sau Memoria a fost conectat la Juno Moneta, care a păstrat în templul său o înregistrare impecabilă a evenimentelor istorice.

La începutul ostilităților cu tribul Aurunci-lor, în 345 e.A., Camillus a hotărât să cheme ajutorul zeilor pentru conflict, făcând jurământul de a construi un templu pentru Juno Moneta. După ce s-a întors victorios la Roma, a demisionat din funcția sa, iar senatul a numit doi comisari pentru construirea templului. Ei au ales ca locul templului să se afle în cetate chiar acolo unde  fusese casa lui Marcus Manlius Capitolinus și l-au dedicat la un an după jurământ. Această acțiune a fost înregistrată în istoria lui Titus Livius Ab urbe condita și în Fasti a lui Ovidius.

Templul a păstrat Libri Lintei, înregistrările consulatelor alese anual, datând din anul 444 e.A., până în anul 428 e.A. Din 273 e.A., monetaria romană de argint și atelierele sale au fost atașate la templu. Monopostul lui Moneta a încurajat pe deținătorii de argint romani să folosească acest mijloc ca un adevărat record pentru a-și glorifica familiile prin comemorarea legendelor eroice ale familiei.

Potrivit legendei, aici o sybilă romană a prezis venirea lui Hristos împăratului August, care a primit o viziune cerească a Fecioarei Maria stând pe un altar deținând copilul Hristos. Se presupune că Augustus a construit un altar pe acel loc - altarul cerului sau ara coeli – Mai târziu biserica Santa Maria Aracoeli s-a ridicat în jurul acelui altar. Structura inițială a bisericii nu putea să dateze din vremea lui Augustus, deoarece  Roma nu a devenit oficial creștină până în sec.al 4-lea. Dar până în sec.al 6-lea biserica existentă era deja considerată veche. Mai târziu a fost reconstruită, structura actuală datând din sec.al 13-lea.

Templul cel vechi a fost închis în timpul persecuției păgânilor în Imperiul Roman târziu, în urma Edictului de la Thessalonic din 392 e.N.

Din cauza lipsei de vestigii și a informațiilor limitate privind locația exactă, templul este considerat a fi o enigmă în topografia vechii Rome. Cu toate acestea, cei mai mulți sunt de acord cu faptul că se afla pe centrul cetatii mai degrabă decât pe celelalte două zone ale colinei. Unii topografi au plasat locul templului sub biserica Santa Maria Aracoeli, în timp ce alții l-au așezat aproape de marginea colinei, în față cu Forumul și alături de scara ce urca până în spatele bisericii.

Deși tradiția vorbește despre construirea templului pe locul casei eroului patrician Manlius, sursele antice, referindu-se la perioada războaielor galice, din 390 e.A., sunt legate de două artefacte arhaice de pământ ars găsite în grădina Aracoeli care datează de la sfârșitul sec.al 6-lea până la începutul sec.al 5-lea e.A. Alte rămășițe de ziduri pătrate și pietre care au fost păstrate în grădină au fost atribuite de cărturari lucrării de fortificație de pe Arx, eventual revenind  presupuselor etape arhaice și mijlocii republicane ale templului.

ROMA - TEMPLUL FERONIA

După unificarea Italiei, s-a decis reconstituirea unei părți din Roma (1909), acțiune care cuprindea și demolarea zonei Torre Argentina. In timpul lucrărilor de demolare din 1927, au fost descoperite capul și brațele colosale ale unei statui de marmură. Investigațiile arheologice au scos la iveală prezența unei zone sfinte, datând din epoca republicană, cu patru temple și o parte din Teatrul lui Pompei.

Cele patru temple descoperite, au fost inițial desemnate prin literele A, B, C și D. Ele se află pe o stradă pavată, reconstruită în epoca imperială, după incendiul din anii 80 e.N. Zona a fost delimitată la nord de Hecatostylum (peristilul a o sută de coloane verandă) și de băile lui Agrippa, iar la sud de clădirile legate de Circul Flaminius, la est cu marginea mare a Porticus Minucia Frumentaria și spre vest de Teatrul Pompei.

Templul C este cel mai vechi dintre cele patru, datând din sec.al 4-lea sau al 3-lea e.A. și a fost probabil dedicat vechii zeițe italiene a fertilității, Feronia. După incendiul din anii 80 e.N, acest templu a fost restaurat, iar mozaicul alb și negru din interiorul cellei datează de la această restaurare, deci de aproape 2000 de ani..