ROMA - APEDUCTUL AQUA JULIA XXXX

Apeductul Aqua Julia, sau Apeductul Julian este al cincelea apeduct istoric al Romei, construit de Agrippa în anul 33 e.A. Pe atunci acesta deținea demnitatea de edil și a adus la Roma o nouă conductă de apă. Unind noul traseu cu apeductul Tepula în afara zidurilor Romei, în conducte separate, a numit Julia noul apeduct, după numele celui care a descoperit sursa.

             In apropiere de sursa utilizată și aflată la circa două mile militare pe Via Latina în dreptul milei a douăsprezecea a Viei Latina, mai se găsea încă una, pe care Agrippa a ignorat-o, probabil pentru a o lăsa locuitorilor de la Tusculum. Fântânarii Romei au pus stăpânire pe acea a doua sursă în propriul profit, dar din ordinul lui Augustus au fost nevoiți să o redea locuitorilor din Tusculum.

Din apropiere de Tusculum, apeductul s-a folosit de arcurile Apeductului Tepula care urmărea Via Latina până la Roma. Parcursul său era de 22,9 Km, din care 10 Km suprateran.

Porta Maggiore pe unde trecea si Aqua Julia

Ajungând la Roma în apropiere de poarta Maggiore, împreună cu alte două apeducte, Tepula şi Marcia, apele lor erau primite în rezervoare ferme. Aceste trei ape părăseau rezervoarele pentru a trece peste arcade, dar în canale separate, canalul Julia deasupra canalului Tepula, care la rândul său era deasupra canalului Marcia. Ajunse la nivelul colinei Viminal, pătrundeau toate în canale subterane alăturate. Se furniza apă şi spre Caelius tot prin conducte subterane.

El este cel de al treilea dintre apeductele Romei din punct de vedere al înălţimii (39,71 metri), înaite de construirea apeductelor lui Traian şi Alexander Severus şi putea furniza în toate carierele Romei. A fost reparat de Augustus în anul 11 e.N. In reglementele lui Frontinus, la sfârșitul sec.1 e.N. i s-a calculat un debit de 48.000 mc/zi (63.000) într-un rezervor din afara Romei. Mai primea și un supliment de 7.000 mc/zi de la Apeductul Claudia. O  mare parte din debitul lui era sifonat de cetățeni pentru folosința lor privată înainte de domnia lui Nero, mai ales pe colinele Aventin şi Caelius. Nero a dispus construirea unei extensii a apeductului Aqua Claudia și apele celei din urmă ca și cele ale Apeductului Marcia au dispărut în întregime ca urmare a deturnărilor frauduloase.

In prezent apele din sursele fostei Aqua Julia (în afara de Crabra Aqua menţionată de Frontinus) sunt aduse la Roma prin canalul Mariana Marrana, care a fost construit de papa Calixtus al II-lea în 1122. Totuşi aceasta este folosită pentru industrie și irigații.

ROMA - APEDUCTUL AQUA CLAUDIA XXXX

Impăratul Claudius a terminat construcţia a două noi apeducte în anul 52 e.N, dintre care unul început de Caligula în anul 38 e.N. Fiind terminate după un deceniu și jumătate, ele s-au numit Aqua Claudia şi Aqua Anio Novus, după consemnările lui Frontinus, la sfârşitul sec.1 e.N. Suetonius a susținut, însă,că pe timpul lui Caligula s-au început lucrările la un apeduct (nu la două cum s-a susținut de unii autori). Acela s-a terminat sub Claudius și cel de al doilea a fost integral lucrat sub împăratul Claudius.

Lucrările apeductului Claudia s-au inaugurat la calendele lunii august (1 august), în anul 52 e.N. în acelaşi timp cu cele ale apeductului Anio Novus. Costul celor două apeducte s-a ridicat la 55.000.000 sesterţi.

Apele apeductului proveneau din trei surse foarte abundente situate pe Via Sublacensis. Erau ape limpezi şi de bună calitate, apte de a da ajutor apeductului Aqua Marcia, cel a cărui apă era excelentă şi care n-ar fi suferit nicio modificare prin acest adaos.

Apeductul Aqua Claudia este lung de 68,7 Km, dintre care 53,7 Km prin traseu subteran, cca 4,6 Km pe arcade în apropiere de surse şi cca 9,6 Km pe arcade în apropiere de oraş.

Apeductul urmarea la început, ca şi Apeductul Marcia şi Anio Novus, râul din care își capta apele. Urmărea apoi Via Latina pe circa 10 Km. Având apoi acelaş traseu cu Apeductul Anio Novus, canalul său a fost suprapus peste acesta pe ultimii 13 Km înaite de Roma, pe arcuri care atingeau 109 piciare (30 de metri). Unele arcuri sunt încă vizibile astăzi în câmpia Romei.

Pe timpul lui Frontinus ocupa locul doi ca înălţime (47,42 metri) fără a lua în calcul apeductele ulterioare construite de Traianus şi de Alexander Severus. El furniza apa în părţile ridicate ale Romei, ca şi Apeductul Anio Novus, cu care se întâlnea în oraş. O parte a Apeductului Anio Novus era construită pe Apeductul Claudia şi împreună treceau peste arcul monumental de la Poarta Maggiore, care purta şi Apeductul Tepula.

Furniza apă de bună calitate pe Caelius, pe Palatin, pe Aventin şi în zona de peste Tibru. Inălţimea lui de excepţie permitea şi aprovizionarea pe colinele Quirinal, Viminal şi Esquilin. In reglementele lui Frontinus a fost înscris cu un debit de 135.000 mc/zi.

După ce Nero a construit Arcus Neroniani, care a constituit o nouă ramură a Apeductului Claudia, acesta putea furniza apă tuturor celor 14 regiuni ale Romei, regiuni delimitate de Augustus cu o jumătate de secol în urmă. Nero a folosit această apă pentru a-şi aproviziona palatul său strălucitor Domus Aurea. Domitianus a prelungit traseul de arcade până la Palatin. In valea dintre cele două coline s-au construit patru etaje de arcade, care au devedit unul dintre cele mai dificile şi mai îndrăzneţe edificii din Roma antică. Structura lor din cărănidă contrasta cu aurul şi albul de pe Palatin.

In versiunea finală, noua porţiune avea 2 Km și ajungea la templul Divinului Claudius de pe Caelius. Acele canale noi nu au avut efectul scontat. Deturnările frauduloase au crescut până la punctul în care Caelius şi Aventinul au fost private de apele Apeductului Marcia şi de cele de la Aqua Julia, rămânând numai cu cele aduse de Apeductul Claudia.

Bolţile de la Arcus Neroniani au o deschidere de 7,75 metri, iar pilele executate numai din cărămidă aveau o secțiune de 2,30 X 2,10 metri şi o înălţime de 16 metri.

ROMA - APEDUCTUL AQUA APPIA XXXX

Apeductul Aqua Appia sau Apeductul lui Appius sau Apeductul Appian (Aqua Appia) este primul apeduct construit la Roma, în anul 312 e.A. El a fost clădit de cenzorrii Appius Claudius Caecus (care deasemeni a trasat Via Appia de la Poarta Capena la Capua) şi Caius Plautius Venox, care a primit cognomenul pentru că a căutat vena acestei ape, adică a descoperit izvorul.

Până în anul 312 e.A, romanii se limitau la apele Tibrului, la puţuri şi la izvoare, pe care ajunseseră să le venereze, crezând că au puteri curative.

Caius Plautius Venox a abdicat de la cenzură după 18 luni, crezând că, după tradiţie, colegul său va face la fel. Dar Appius Claudius Caecus s-a menţinut în funcţie şi a rămas singurul care a dat numele apeductului.

El a captat apa în apropiere de Via Prenestina, pe colinele Sabina, izvoare situate între a şaptea şi a opta milă (circa 10 Km) pe calea Preneste, sau dinspre Gabies (vechi oraş în Latium). Canalul a fost prevăzut, aproape în întregime, subteran. Numai 90 de metri din el s-au plasat pe arcade aeriene. Diferenţa de nivel între sursă şi destinaţie a fost de numai 10 metri pe un parcurs de 16,6 Km, realizare remarcabilă pentru tehnica sec.al 4-lea e.A. Apeductul a atins Roma la nivelul porţii Capena, unde a ieşit la suprafaţă lângă Zidul servian.

Aqua Appia

Mai târziu, el a atins Roma imperială la nivelul Porţii Maggiore, trecând la 30 de metri sub pământul colinei Caelius. Apoi a trecut pe sub Poarta Capena către colinele Aventinul minor şi major, pe sub care a trecut pentru a ajunge la cartierul Velabrum, mai precis la Forum Boiarium, lângă Poarta Trigemina, pe malul Tibrului. Este unul dintre cele mai puţin ridicate apeducte din Roma (8,37 metri). Numai apeductul Alsietina era mai coborât (5 metri) pe timpul lui Frontinus (autor antic care a lăsat o lucrare amănunțită despre apeductele Romei). Nu are rezervoare. Secțiunea dreptunghiulară a apeductului, dispus subteran până la 6,5 metri, era executată din blocuri de tuf cu orificii. In câteva zone el a fost săpat în stâncă.

A fost restaurat de către Quintus Marcius Rex între anii 144-140 e.A, de către Agrippa în anul 33 e.A şi de Augustus în anul 11 e.A. In reglementele lui Frontinus, de la sfârşitul sec. 1 e.N, apeductul este cotat cu un debit de 35.000 mc/zi, cantitate ce nu a putut fi constatată la începutul său. După calcule, Frontinus a consemnat totuşi 76.000 mc/zi, dar a găsit și foarte multe deviații frauduloase ale apei.