ROMA - APEDUCTUL AQUA APPIA XXXX

Apeductul Aqua Appia sau Apeductul lui Appius sau Apeductul Appian (Aqua Appia) este primul apeduct construit la Roma, în anul 312 e.A. El a fost clădit de cenzorrii Appius Claudius Caecus (care deasemeni a trasat Via Appia de la Poarta Capena la Capua) şi Caius Plautius Venox, care a primit cognomenul pentru că a căutat vena acestei ape, adică a descoperit izvorul.

Până în anul 312 e.A, romanii se limitau la apele Tibrului, la puţuri şi la izvoare, pe care ajunseseră să le venereze, crezând că au puteri curative.

Caius Plautius Venox a abdicat de la cenzură după 18 luni, crezând că, după tradiţie, colegul său va face la fel. Dar Appius Claudius Caecus s-a menţinut în funcţie şi a rămas singurul care a dat numele apeductului.

El a captat apa în apropiere de Via Prenestina, pe colinele Sabina, izvoare situate între a şaptea şi a opta milă (circa 10 Km) pe calea Preneste, sau dinspre Gabies (vechi oraş în Latium). Canalul a fost prevăzut, aproape în întregime, subteran. Numai 90 de metri din el s-au plasat pe arcade aeriene. Diferenţa de nivel între sursă şi destinaţie a fost de numai 10 metri pe un parcurs de 16,6 Km, realizare remarcabilă pentru tehnica sec.al 4-lea e.A. Apeductul a atins Roma la nivelul porţii Capena, unde a ieşit la suprafaţă lângă Zidul servian.

Aqua Appia

Mai târziu, el a atins Roma imperială la nivelul Porţii Maggiore, trecând la 30 de metri sub pământul colinei Caelius. Apoi a trecut pe sub Poarta Capena către colinele Aventinul minor şi major, pe sub care a trecut pentru a ajunge la cartierul Velabrum, mai precis la Forum Boiarium, lângă Poarta Trigemina, pe malul Tibrului. Este unul dintre cele mai puţin ridicate apeducte din Roma (8,37 metri). Numai apeductul Alsietina era mai coborât (5 metri) pe timpul lui Frontinus (autor antic care a lăsat o lucrare amănunțită despre apeductele Romei). Nu are rezervoare. Secțiunea dreptunghiulară a apeductului, dispus subteran până la 6,5 metri, era executată din blocuri de tuf cu orificii. In câteva zone el a fost săpat în stâncă.

A fost restaurat de către Quintus Marcius Rex între anii 144-140 e.A, de către Agrippa în anul 33 e.A şi de Augustus în anul 11 e.A. In reglementele lui Frontinus, de la sfârşitul sec. 1 e.N, apeductul este cotat cu un debit de 35.000 mc/zi, cantitate ce nu a putut fi constatată la începutul său. După calcule, Frontinus a consemnat totuşi 76.000 mc/zi, dar a găsit și foarte multe deviații frauduloase ale apei.