Biserica Sfinţii Apostoli este o amintire a unor timpuri strălucitoare. A fost cea de a doua biserică din Constantinopol, în ordine ierarhică şi a mărimii. Ea s-a înălţat pe cea de a patra colină a noii capitale, pe artera ce unea Poarta Adrianopol (Charistios), aflată în nord-vest, de Forul Taurului, Forul lui Constantin şi Forul Lui Augustus (Auguteion), în centrul civic şi religios din vârful răsăritean al peninsulei şi al oraşului.
Biserica Sfinţii Apostoli s-a ctitorit în partea de apus a noii capitale, parte mai puţin populată în sec.al 4-lea e.N, care a devenit mult mai târziu cea mai aglomerată. Ea domina partea de apus a capitalei, iar Sânta Sofia trona asupra părţii răsăritene. Impreună reprezentau măreţia creştinismului peste întregul Constantinopol şi domina fiecare partea sa..
Grandioasa biserică Sfinţii Apostoli nu a avut şansa să traverseze aproape două milenii până în epoca noastră. Ea a dispărut cu desăvârşire, dar a avut şansa ca la mii de kilometri, la Veneţia, planul şi imaginea ei de ansamblu să fie reprodusă de biserica San Marco
Poziţia dominantă deţinută de fosta biserică Sfinţii Apostoli şi amintirea strălucirii ei imperiale, l-au îndemnat pe otomanul cuceritor, Mohamed al II-lea, să-ţi dorească un locaş al său pe acelaşi loc dominant. Colina şi acea parte apuseană de oraş a luat numele de Fatih (Cuceritorul), după cucerirea otomană. Tot aşa s-a numit şi măreaţa moschee înălţată acolo între 1463-1470/71.
Biserica Sfinţii Apostoli a fost construită în plan basilical de împăratul Constantin cel Mare, în jurul anului 330 e.N, odată cu transformarea Bizantyon-ului în capitală. Dorinţa lui era ca alături de lăcaş să aibă locul său de veci, iar lăcaşul să adăpostească relicve de la toţi cei 12 Apostoli ai lui Iisus. In final nu s-a reuşit decât aducerea unor relicve ale Sfântului Andrei, ale Sfântului Luca şi ale Sfântului Timotheus (cei doi din urmă nefiind Apostoli ci propovăduitori). In toal, însă, biserica s-a îmbogăţit cu multe alte relicve, printre care cele ale primului episcop de Efes, Mateus (Matei), cele ale sfinţilor anargiri Comos şi Damian, cele ale Sfântului Ioan Chrisostomşi ale altor Părinţi al Bisericii ortodoxe. In locaş s-a păstrat şi o bucată ce se credea a fi aparţinut „stâlpului flgelării”. Locuitorii capitalei numeau biserica Polyandrion, sau Myriandrion. Biserica nu era finalizată la moartea lui Constantin, în 337 e.N, aşa că a fost terminată de fiul său Constantius al II-lea, iar tatăl şi-a găsit mormântul alături de ea.
In componenţa primului început de la Sfinţii Apostoli a intrat un Mausoleu cilindric pentru Constantin şi un început de biserică basilicală, conform arhitecturii adoptate la începutul creştinismului. Se pare că împăratul a considerat mausoleul mai urgent, ştiut fiind că a fost creştint pe patul de moarte în stare de inconştienţă de episcopul arian Eusebios de Nicomedia. Biserica începută a avut un plan basilical ca şi prima variantă a bisericii Sfânta Sofia.
Eusebios a lăsat o descriere semnificativă a mausoleului: „Edificiul are o înălţime prodigioasă şi este strălucit decorat în interior, de la fundaţie până la acoperiş, cu plăci de marmură de diferite culori. Tavanul de la interior este ornat cu ciubuce dreptunghiulare şi aurit peste tot. Acoperământul exterior, care trebuie să apere edificiul de ploaie, era realizat din alamă în loc de ţiglă şi ornat cu aur din abundenţă astfel că reflectă razele soarelui cu o sclipire ce orbeşte de departe. Cupola a fost acoperită în întregime cu ornamente sculptate ca împletituri fine, acoperite cu alamă şi aur. Aceasta era măreţia cu care împăratul a avut plăcerea să înfrumuseţeze această biserică. Edificiul este înconjurat de un spaţiu deschis de mare întindere, ale cărui patru laturi au fost înconjurate de porticuri, care cuprind bazinul şi însăşi biserica. Alături de acele porticuri se aflau o serie de camere majestoase cu băi şi locuri de plimbare, precum şi numeroase încăperi destinate celor însărcinaţi cu îngrijirea locului”.
Justinian şi Theodora au reconstruit şi au mărit vechea biserică, între anii 530-550 (consacrată la 28 iunie 550 e.N), considerând-o prea mică şi neînsemnată. Bogăţiei de relicve sfinte, s-au adăugat lăcaşului, de-a lungul timpului, cantităţi enorme de aur, argint şi pietre preţioase, donate de credincioşi. Noul locaş avea un plan de cruce greacă şi era acoperit cu o mare cupolă centrală şi alte patru cupole în colţuri. Impăratii, Justin al II-lea şi Vasile I-ul au adăugat un plus de bogăţie şi de strălucire ornamentaţiei şi tezaurului..
Plnul cruciform a constituit un eveniment în arhitectura creştină, pentru că combina planul basilical cu planul de sanctuar centralizat. Zeci de edificii creştine au urmat modelul bisericii Sfinţii Apostoli la începuturile arhitecturii creştine şi mai târziu.
Măreaţa biserică a atras în preajma ei necropola imperială. Sarcofagele celor mai mulţi împăraţi s-au împărţit între două mausolee exterioare, unul la nord şi altul la sud de absida centrală, numite Heroonul lui Constantin şi Heroonul lui Justinian. Biserica în sine nu adăpostea nici un mormânt, nici măcar pe al fondatorului, iar aşezarea sarcofagelor în fiecare heroon nu respectă ordinea deceselor, sau pe cea dinastică.
Dethier, un erudit care a trăit în Constantinopol şi care cunoştea bine topografia oraşului medieval, a precizat că 19 sarcofage se aflau în heroonul lui Constantin şi 17 în cel al lui Justinian. Byzantios, un autor grec modern, a socotit că ar fi existat cinci sarcofage de împăraţi în primul heroon şi altele nouă în cel de al doilea. Multe altele au aparţinut probabil unor membri ai familiilor imperiale.
Incinta Bisericii Sfinţii Apostoli era înconjurată de porticuri somptuoase, de mai multe stoa (postamente), în lungul cărora erau depuse sarcofage izolate. Toate sarcofagele erau din marmură şi acoperite de ornamente valoroase şi minuţioase, înconjurate de lame de argint, de pietre încrustate sau montate. Efectul era grandios şi orbitor atunci când razele soarelui le atingeau. Cea mai mare parte a capacelor sarcofagelor aveau formă de acoperiş în două ape. In afară de minunăţia exterioară, fiecare sarcofag conţinea câte un mic tezaur de bijuterii opulente.
Mulţi Patriarhi dintre cei mai respectaţi îşi aveau mormintele tot la biserica Sfinţii Apostoli. S-a păstrat numele multora dintre cei înmormântaţi acolo, în particular cel al lui Ioan Chrysostom.
Mormintele au fost profanate de către nemernicul de împărat trădător Alexis (Alexios) Anghelos pentru a se folosi de tezaurele din ele la cumpărarea păcii şi bunăvoinţei cruciaţilor, cărora le făcuse promisiuni fără acoperire. Cruciaţii nu s-au lăsat mai prejos şi au continuat jefuirea mormintelor imperiale în noaptea dintre 13 şi 14 aprilie 1204, fără nici un respect creştin. Nici măcar mormântul lui Justinian nu a a fost scutit. Mormântul lui Herakleios (Heraclius) a fost deschis, iar coroana i-a fost furată având părul încă lipit de ea. Multe dintre obiectele scumpe au ajuns în posesia Veneţiei şi pot fi admirate î biserica San Marco. Despre jefuirea mormintelor imperiale a vorbit şi autorul bizantin Nicetas Choniates.
Atunci când Mihail al VIII-le Paleologos a recucerit Constantinopolul de la bandiţţi creştini apuseni, a ridicat o statui a Sfântului Arhanghel Mihail în biserică, pentru a comemora victoria. Inpăratul Andronic al II-lea Paleologos a purces la o nouă restaurare a lăcaşului, în sec.al 14-lea. După această dată biserica a intrat într-o perioadă de gravă degradare, odată cu decăderea statului bizantin şi cu diminuarea drastică a numărului populaţiei. Florentinul Cristoforo Buondelmonti a văzut biserica deja ruinată, în anul 1420.
Dervişii fanatici ai lui Mahomed al II-lea s-au aruncat cu sălbăticie asupra tuturor vetigiilor creştine cu care se puteau compara.. Din relatările lui Critobulos, dervişii au petrecut paisprezece ore pentru a sfărâma ultimele rămăşiţe ale sarcofagelor cu lovituri de ciocan şi cu bare de fier.
In 1453, patriarhatul ortodox se afla alături de Sfânta Sofia, dar Mahomed al II-lea a ordonat patriarhului Gennadius Scholarios să se mute la Sfinţii Apostoli, dorind să transforme mândra catedrală a lui Justinian în moschee. Cu toată starea deplorabilă a bisericii Sfinţii apostoli, nici acolo turcii nu au lăsat Patriarhatul în pace deoarece au ocupat repede împrjurimile. Ca urmare a ostilităţii crescânde, patriarhul Gennadius a decis să mute Patriarhatul la biserica Sfânta Maria Pammakaristos, din cartierul predominant creştin, Phanar.
Decât să transformele biserica ruinată a Sfinţilor Apostoli în moschee, Mahomed al II-lea Cuceritorul a preferat să o spulbere şi să-i folosească numai fundaţiile pentru o moschee nouă, egală cu măreţia locului.
Aceea devenea prima moschee a Istanbulului, Moscheea Fatih Camîi, sau Moscheea Cuceritorului şi totodată prima ridicată în interiorul zidurilor Constantinopolului. La trecerea pe străzile alăturate se mai pot vedea întâmplător cuve de marmură lustruită, care pot fi resturi ale sarcofagelor imperiale creştine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu