Nu departe de biserica Sfânta Sofia, spre interiorul oraşului, pe o porţiune din fosta via triumfalis, folosită din primele secole ale Imperiului Roman de Răsărit, numită azi bulevardul Divan Yolu, este amplasat chiar în vecinătatea trotuarului mausoleul lui Mahmhd al II-lea, cel pe care populaţia turcă l-a numit Gavur Sultan, adică sultanul necredincios. Fusese educat de călugăriţe aduse de mama sa din Franţa şi era bănuit că sub influenţa mamei şi a educatoarelor creştine s-ar fi îndepărtat spiritual de mahomedanism, convingere pe care nu a căutat să o înlăture prin fapte tradiţionale de devoţiune, deşi a păstrat aparenţele.
Spre deosebire de tatăl său, sultanul Abdűlhamit I-ul, şi de mama sa, sultana Naksidil (pe numele de fată Aimeé Dubuc de la Rivery), Mahmud al II-lea (Gavur Sultan), şi-a ales pentru mausoleu un loc îndepărtat de pământul sfânt al moscheilor imperiale, unul mai central şi mai simbolic, pe fosta via triumfalis, una dintre cele mai circulate artere şi de turci.
Impresionant prin grandoare, mausoleul este realizat în totalitate de marmură albă cu vinişoare gri şi domină actualul bulevard Divan Yolu, pe o porţiune mai joasă a colinei a doua a vechiului Constantinopol, nu departe de coloana lui Constantin (Çemberlitaş) Mausoleul este înconjurat de multe construcţii, printre care o şcoală şi un cimitir tradiţional otoman, în care sunt îngropaţi o seamă de membri ai familiei imperiale otomane. Incinta este protejată de un zid cu structura din marmură albă şi cu deschideri de fier forjat, asemănătoare unor mari şi prelungi ferestre. Mormintele mai recente demonstrează că şi otomanii aflaţi în exil au primit acceptul de a fi îngropaţi aici, alături de cei apropiaţi. Toate mormintele respectă tradiţia desemnării demnităţii celor dispăruţi, prin turbanele de piatră din vârful plăcilor de mormânt. Operă a arhitectului armean Balyan, acesta este unul dintre cele mai frumoase şi „moderne“ mausolee imperiale care se pot vizita la Istanbul, la care trăsăturile occidentalizate sunt remarcabile.
Mausoleul are un plan octogonal şi este impunător pe verticală. El încălcă suprafaţa trotuarului de astăzi. Fiecare latură, de circa 4 metri, este străpunsă de o fereastră amplă şi înaltă, cu arcadă rotunjită în partea de sus. In părţile laterale ale fiecărei laturi este trasată câte o semi-coloană dreptunghiulară adosată. Aceste coloane, de la margine de latură, au darul de a contura pereţii şi de a le da prestanţă. Ferestrele sunt protejate de grilaje superbe din fier forjat. Deasupra coloanelor adosate, tot edificiul este înconjurat de o bandă cu motice sculptate în relief. Deasupra edificiului tronează o cupolă amplă de plumb şi un ornament auriu de vârf, sub forma unui cerc lat (ceea ce nu este o semilună). In lungul gardului masiv de marmură, străpuns şi el de „ferestre” înalte şi protejate de grilaje bogate, este plasată o rotondă cu cupolă, sprijinită pe opt coloane monolitice. Trei dintre coloane ies în suprafaţa trotuarului, asemănător mausoleului însăşi. Spre interiorul „curţii”, a cimitirului există două portaluri de acces cu trepte care pornesc de la nivelul trotuarului.
Sultanul Mahmud al II-lea (1808-1839), a practicat probabil de faţadă religia musulmană şi a lăsat urme perceptibile contrare în istoria imperiului. S-a bucurat de apropierea locuitorilor creştini ai imperiului, în special a armenilor gregorieni şi a grecilor ortodocşi.
Pe timpul lui, s-au construit numeroase biserici şi capele la a căror finanţare a participat. Una dintre cele mai importante a fost, fără îndoială, cea de la Panaya, la Balikli (Panaghia Baluklu). Sultanul a lăsat şi urme specifice în arhitectura civilă, printre care se poate aminti faimoasa bibliotecă de la Nicosia, capitala împărţită a Ciprului de astăzi.
S-a afirmat ca personalitate hotărâtă şi fermă, reuşind să scape Imperiul Otoman de forţa distructivă a ienicerilor, a căror putere combativă în războaie se degradase, dar care, pe plan intern, deveniseră o plagă şi o ameninţare permanentă pentru puterea guvernului, pentru demnitari şi chiar pentru sultani. Ienicerii se comportau de multe decenii ca „stat în stat” şi ca o forţă anarhică şi impertinentă. Incercările anterioare de a disciplina corpul ienicerilor, sau de a-l neutraliza, eşuaseră.
Prin ordinul dictat din înaltul mimber al Moscheii Albastre, garda imperială a ienicerilor a fost desfiinţată, urmând un masacru gigantic pe Hipodrom, masacru pregătit dinainte cu forţe ataşate sultanului. Au pierit ucişi 30.000 de ieniceri atât pe Hipodrom, cât şi în cartierul ieniceresc Vatan, în jurul moscheii Fenari Isa. Populaţia capitalei a participat cu entuziasm la masacru.
Mahmud al II-lea a reuşit să combată cu succes mulţimea de revolte şi tendinţe de independenţă a unor guvernatori de teritorii, precum revolta din Serbia, a lui Ali Paşa în Epir şi a lui Mehmed Ali în Egipt. Totuşi pe timpul domniei sale Grecia şi-a câştigat independenţa, în 1830. A construit, a purtat multe războaie, unele cu succes, iar alte fără (precum cel cu ruşii din anii 1828-1829) şi a reuşit să păstreze, în cea mai mare parte, integritatea Imperiului Otoman, imperiu care la urcarea lui pe tron era considerat pe marginea prăpastiei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu