ROMA - BASILICA SFANTA MARIA MAGGIORE

Basilica Sfânta Maria Majora (în limba italiană Santa Maria Maggiore) este una dintre cele patru basilici de primă importanţă ale Bisericii catolice, toate aflate în Roma. Acestea sunt numite Basilici majore şi le ele trebuie să se închine credincioşii pelerini pentru prima dată. Toate sunt proprietatea Statului Vatican şi se bucură de statutul de extrateritorialitate.

Dintre toate Basilica Sfânta Maria Majora este cel mai vechi şi mai mare locaş dedicat Sfintei Fecioare.

Legenda fondării ei aminteşte că, în noaptea de 4 spre 5 august, în anul 358 e.N, Fecioara ar fi apărut în visurile papei Sfântul Liberius şi ale unui bogat locuitor roman, numit Ioan. Ea a cerut ca să se ridice un sanctuar pe un loc determinat de o ninsoare. A doua zi, pe 5 saugust, dimineaţa, o procesiune s-a îndreptat spre colina Esquilin, locul indicat de Sfânta Fecioară. Deşi era luna august, se aşternuse un strat fin de ninsoare pe colina Esquilin. Pe locul unde se produsese minunea, papa a decis să se ridice un prim edificiu, Basilica Liberiana a „Sfintei Maria a zăpezilor”. Papa a trasat perimetrul viiturului locaş sfânt, iar patricianul Ioan a asigurat sumele construirii.

Trecând dincolo de legendă, după Conciliul de la Efes, din anul 431 e.N, papa Sistus al III-lea (432-440), a construit pe Esquilin prima biserică romană dedicată cultului divinităţii maternale a Mariei, cult stabilit de acel Conciliu ecumenic.

Din acea bazilică nu există nici un fel de vestigii. Totuşi săpăturile recente efectuate sub actuala bazilică au scos la suprafaţă importante mărturii arheologice, precum un superb calendar din sec. 2-3 e.N şi unele resturi de ziduri romane, parţial vizibile pe timpul vizitării muzeului local. Totuşi nimic din basilica arhaică.

Actuala bazilică Santa Maria Maggiore este fructul unor numeroase transformări realizate în decursul timpului, între sec.al 5-lea şi al 17-lea. Prin planul său basilical, cu proporţii nobile, prin mozaicurile inestimabile, prin impozantele capele policrome determinate de Contra-Reformă, edificiul este un rezumat al marilor etape ale artei creştine la Roma. Basilica este un amestec de arhitecturi din diverse epoci; nava cu coloane ionice, sanctuarul paleocreştin din sec.al 5-lea, campanila romană din evul mediu,  plafonul din Renaştere, cupolele baroce…Nava se sprijină încă pe 40 de coloane ionice din primul sanctuar, iar plafonul renascentist este lucrat din lemn aurit şi împărţit casete de tip antic.

Apoi, pe timpul barocului, în sec.al 16-lea şi al 17-lea, s-au construit două cupole, precum şi faţadele din răsărit şi apus. La părţile cele mai vechi s-au adăugat absida şi transeptul, în sec.al 13-lea şi campanila în anul 1377.

Faţada păstrează impresionantele mozaicuri, din sec.al 14-lea, ale lui Filippo Rusiti, puţin ascunse de faţada adăugată în sec.al 18-lea, împreună cu loggia cu trei arcade precedată de un portic. Seducătoarea loggie serveşte pentru binecuvântările papilor asupra credincioşilor adunaţi în faţa basilicii la anumite sărbători. Ea este opera lui Ferdinando Fuga, ca şi marele baldachin susţinut de patru coloane de porfir roşu şi asşezat deasupra altarului. Coloanele de porfir au fost decorate, în jurul anului 1800, cu frunze aurite, decătre Giuseppe Valadier.

La dreapta faţadei basilicii, Clement al X-lea a construit un palat alăturat. Apoi, Clement al XI-lea a adăugat un altul asemănător în stânga. Totul s-a datorat succesiv lui Ferdinando Fuga, între anii 1743-1750. De altfel întreaga bazilică a fost refăcută de acest artist, care a păstrat planul  şi caracterul ei paleocreştin la interior.

Clopotniţa (campanila), în stil roman renascentist, se ridică la 75 de metri şi este cea mai înaltă din Roma. A fost construită de papa Grigore al XI-lea după reîntoarcerea lui de la Avignon. In spaţiul de sub vârful ei piramidal s-au instalat cinci clopote. Unul dintre ele, cel numit „răspânditorul”, repetă în fiecare seară la ora 21, prin sunetul său unic, apelul către toţi credincioşii.

Imprejurimile au fost amenajate la sfârşitul sec.al 16-lea şi începutul sec. al 17-lea. Un obelisc de la mausoleul lui Augustus a fost ridicat în piaţa de pe Esquilin, din spatele basilicii, în partea exterioară a absidei, în anul 1587. In faţa locaşului, în Piaţa Santa Maria Maggiore s-a ridicat o coloană preluată din basilica antică a lui Maxentius. Pe această coloană s-a amplasat lucrarea sculpturală Fecioara şi Copilul, lucrată de Berthelot în 1611.

Interiorul, cu toate că a suferit modificări pe firul timpului, a păstrat un aspect apropiat de cel de la origini. Nava centrală este despărţită de navele laterale prin coloanele ionice şi astfel păstrează aspectul tipic de bazilică antică.

Numeroasele mozaicuri interioare ale basilicii au o valoare excepţională. Cele mai vechi, care aparţin sec-al 5-lea e.N, sunt plasate deasupra coloanelor din nava centrală, între aliniamentul capitelurilor acestora şi cel al ferestrelor. Ele ilustrează scene din vechiul testament, în stânga Geneza, iar în dreapta Exodul. Cele de pe arcul triumfal, tot din sec.al 5-lea e.N, ilustrează scene din copilăria lui Christos.

In sec.al 13-lea , papa Nicolaus al IV-lea, primul papă franciscan, a demolat vechea absidă şi a construit una nouă mai adâncă, pentru a face loc unui transept pentru cor. Mozaicul din absidă, realizat de franciscanul Jacopo Torriti, ilustrează Incoronarea Fecioarei, în partea de sus şi AdormireaFecioarei, în partea de jos a absidei. Lucrarea a fost plătită de cardinalii Iacob şi Pietro Colonna. Zona din spatele absidei, în Piaţa Esquilinde astăzi, a fost realizată trimfal de Carlo Rainaldi în jurul anului 1600. El a prelucrat un proiect precedent al lui Gian Lorenzo Bernini. 

Superbul plafon de lemn pictat şi aurit a fost realizat sub pontificatul lui Alexandru al VI-lea pe când era arhipreot al basilicii. Plafonul a fost desenat de Giuliano de Sangallo şi completat de fratele lui Antonio. Tradiţia populară susţine că la decorare s-a folosit o cantitate din primul aur adus din America, aur donat de regii catolici Isabella şi Ferdinand papei Alexandru al VI-lea (1492-1503). Cu aur din America a mai contribuit, mai târziu şi regele spaniol Filip al IV-lea (1621-1665). De altfel, trecând pe sub porticul coloanelor ionice din dreapta naosului se găseşte statuia acestui rege spaniol, binefăcător al basilicii.

Pavimentul minunat al lăcaşului a fost realizat de maeştri lucrători în marmură Cosma (cunoscuţi sub numele generic de „cosmateschi”) şi oferit lui Eugenius al III-lea în sec.al 12-lea de către Scoto Paparini şi fiul său Giovanni (Ioan), doi nobili ai Romei.

Basilica Santa maria maggioe este îmbogăţită şi de minunate capele ţn navele laterale. La dreapta este plasată Capela Sixtină, sau Capela Prea Sfântului Sacrament, comandată de papa Sixtus al V-lea (Quintul) lui Domenico Fontana în 1585. O alta este Capela Paulina, comandată de papa Paul al V-lea lui Flaminio Ponzo şi realizată între 1605-1613, prin copierea celei Sixtine. In aceasta se păstrează icoana Fecioarei Maria Salus Populi din sec.al 9-lea, icoană foarte dragă romanilor pentru că a salvat oraşul de o epidemie de ciumă. In apropiere de intrare se găsesc: Capela Crucifixului, Capela Sfântul Mihail şi Capela Sfântul Petru în Lanţuri, cu frescele atribuite lui Piero de la Francesca. In nava stângă se găseşte Capela Cesi, din sec.al 16-lea, amenajată în onoarea Sfintei Caterina din Alexandria, după cum este descris în frescă. Mai există şi Capela Sforza, realizată în sec.al 16-lea de Iacob de la Porta şi al cărei proiect original a aparţinut lui Michel Angelo.

In centru, un tabernacol din broz aurit, susţinut de patru îngeri, tronează deasupra unei capele subterane care adăposteşte relicvele ale Ieslei Sfinte, multe din ele aduse de credincioşi ce venit din pelerinaje pe Pământul Sfânt. Ele sunt prezentate credincioşilor într-o urnă ovală de cristal şi argint, realizată de Valadier.

Pape Sixtus al III-lea (432-440 e,N) a creat în basilica primitivă o „grotă a nativităţii”, asemănătoare cu cea din Bethleem. In secolele următoare pontifii au avut grijă de grota sacră a lui Sixtus al III-lea, până când papa Nicolaus al IV-lea, în 1288, a comandat lui Arnolfo di Cambio o reprezentare sculptată a „Nativităţii”. Când, mai târziu, papa Sixtus al V-lea (1585-1590) a voit să amenajeze Capela Sfântului Sacrament, în nava din dreapta, a cerut arhitectului Domenico Fontana să mute fără demolare vechea „Grotă a Nativităţii”, păstrând toate elementele salvate ale lucrării lui Arnolfo di Cambio.

Basilica păstrează şi mormântul lui Bernini, sub o placă surprinzător de simplă.

O lucrare mai recentă adăugată tezaurului din bazilică este statuia Regina Pacis, realizată de Guido Galli, la cerea papei Benedict al XV-lea, ca semn de mulţumire pentru sfârşitul primului război mondial.