ISTANBUL - CARTIERUL GALATA

Vizitatorul nu realizează o imagine completă asupra marii metropole, Istanbul, fără a vizita şi partea ei europeană, cea de la nord de Cornul de Aur, parte numită generic „Oraşul Nou“, parte gigantică de oraş care poartă o pecete adâncă a lumii ne-otomane, ne-islamice, parte care este cu totul europenizată şi modernizată. Acolo este un alt Istanbul, o altă lume turcă, unde diversitatea etnică şi culturală estompează orientalismul.



Cartier Galata văzut din vechil Constantinopol

 „Oraşul Nou” nu este cu adevărat nou pentru că locuirea lui se pierde adânc în trecutul Imperiului Roman de Răsărit, în trecutul Constantinopolului.

Este aşezat pe un pinten de deal cuprins între apele Cornului de Aur, la sud şi cele ale Bosforului la răsărit, aflându-se chiar la hotarul îngemănării lor. Dintotdeauna pe acel pinten au locuit străini neîncadraţi în marea capitală. Odată cu sec. al 13-lea locuirea s-a intensificat prin organizarea unui cartier de negustori şi bancheri genovezi, atraşi, toleraţi, şi folosiţi de împăraţii bizantini, de Curtea bizantină în continuă lipsă de fonduri, gata să-şi vândă părţi din suveranitate pentru obţinerea de împrumuturi şi alte ajutoare oneroase.

In mod tradiţional, când se vorbeşte de „Oraşul Nou” gândurile se îndreaptă spre cele mai reprezentative şi mai vechi cartiere ale lui, despre Galata şi Pera (astăzi Beyoğlu), de la nord de Cornul de Aur.

 Cartierul Galata, marcat de emblematicul turn cu acelaşi nume, se desfăşoară exact în faţa oraşului istoric, privindu-l dinspre nord. Are un plan triunghiular, cu baza între Podul Galata şi Podul Atatűrk şi cu vârful undeva spre culmea dealului, spre Piaţa Taksîm. Cartierul Pera acoperă partea de la nord şi răsăriteană a dealului, la nord de Turnul Galata şi coboară, spre răsărit, până la apele Bosforului. In vârful colinei el atinge Piaţa Taksîm, dincolo de care încep cartierele cele mult mai noi.

Numai o singură latură mică a fostului cartier Pera se orientează către Constantinopolul istoric, în rest priveşte numai spre ţărmul asiatic, prin cartierele mai mici Galatasaray, Cukurama, Cihangir, Findikli şi Katabas. Cartierul Pera este despărţit de cartierul Galata, orientat spre Cornul de Aur, de către cartierul numit Tűnel. Principala arteră a acestei părţi de oraş este numită Istiklal Caddesi (Strada Libertăţii).



Istiklal Caddesi - tramvaiul cel vechi (1871)

 Dincolo de cele două cartiere istorice, Oraşul Nou s-a întins aproape nemăsurat, numai cu cartiere moderne şi cu o reţea rutieră aerisită şi fluentă. El este căutat astăzi de toate investiţiile străine şi de toate instituţiile bancare, comerciale, de armatori şi industriaşi.

Este greu să abordezi această parte cu totul deosebită a metropolei numai într-o singură zi.

Galata prezintă două caracteristici majore: este un oraş în alt oraş, iar la începutul sec. al 21-lea este un oraş occidental într-un oraş oriental. Occidentalii şi-au impus urbanismul în această parte a Istanbulului, deşi peste veacuri acolo li s-au alăturat mulţi orientali, greci, armeni, evrei şi turci.

Când Paleologii şi-au recucerit capitala, în 1261, de la urmaşii cruciaţilor apuseni şi de la viclenii veneţieni, ce o ocupaseră în mod necinstit în 1204, au avut nevoie pentru a face faţă ostilităţii creştine şi mai ales a puternicei republici veneţiene, de ajutorul genovezilor, inamici ereditari ai Serenisimei. Alianţa bizantino-genoveză s-a consfinţit printr-o primă concesiune acordată genovezilor de a construi un oraş propriu pe celălalt mal al Cornului de Aur, cel de nord. Era vorba de o primă aşezare, înconjurată de palisade şi cu acces la mal de mare. Aşezarea genoveză s-a dezvoltat continuu, cerând concesiunea succesivă de noi terenuri spre vârful colinei de vis-a-vis de Constantinopol. S-a afirmat drept o colonie genoveză, între anii 1273-1453, până la căderea Imperiului Bizantin. Otomanii i-au păstrat pe genovezi, dar le-au anulat statutul de largă independenţă.



Turnul Galata

  Turnul lui Christos ( Christea Turris) de pe locul actualului Turn Galata s-a înfipt într-un punct de ruptură unghiulară şi dominant a pantei. Colonia genoveză a devenit din ce în ce mai puternică. Ea s-a transformat într-un adevărat oraş occidental, cu propriile ziduri fortificate, cu case înalte de piatră, cu străzi rectilinii şi paralele, cu un ansamblu constituit din bisericile catolice Sfântul Paul (1233), construită de Dominicani şi Sfântul Francisc, pe de o parte, şi cu catedrala Sfântul Mihail de cealaltă, în marginea pieţei centrale, unde se organiza şi piaţa comercială.

Astăzi din fortificaţiile oraşului genovez nu mai poţi vedea decât resturi întâmplătoare şi Turnul Galata, iar dintre casele de piatră, atât de obişnuite Italiei, nu au mai rămas decât câteva într-o stare avansată de degradare, scorojite şi chiar înclinate.

Strada principală, a vechiului oraş genovez, porneşte de la Turn, trece prin faţa caselor patricienilor, agăţate de pantă şi pe lângă loggia podestatului (guvernatorului primar), unde se reuneau negustorii, apoi taie piaţa catedralei, pentru a descinde la mare, în punctul cel mai strâmt al Cornului de Aur, punct destinat trecerii peste ape în vechiul Constantinopol. Astăzi este vorba de strada Persembe Pazari, în lungul căreia încă se mai pot vedea ultimele „case france“, case din piatră din sec. al 17-lea şi al 18-lea, care erau locuite numai de străini, numiţi generic „franci“. Tot pe această stradă se descoperă în starea lor deplorabilă, Vechiul tribunal genovez şi Vechea închisoare, din sec. al 13-lea. Astăzi Palatul Podestatului serveşte ca atelier de nichelaj găsindu-se într-o stare de plâns, cu toate că beneficiază o protecţie sumară din partea Ministerului Culturii.

La nivelul pieţei centrale, această stradă, perpendiculară pe mare, este tăiată de o a doua axă importantă a cartierului, paralelă cu litoralul, axă care merge de la poarta Arsenalului la poarta Tophane (Turnătoria de tunuri), pe partea Bosforului. Turnătoria a devenit acum Centrul Cultural de Arte, centru numit Mimar Sinan, în amintirea epocalului arhitect otoman al sec. al 16-lea.



Capătul podului Galata dinspre cartierul Galata

 Genovezii din Galata au rămas spectatori la asediul Constantinopolului de către otomani şi au semnat un act de predare faţă de otomani. Prin tratat li se garanta siguranţa persoanelor şi a bunurilor. In plus li se acorda dreptul de a-şi păstra bisericile şi o anumită autonomie.

Otomanii au transformat puţin după aceea biserica Dominicană în moschee, actuala Moschee a Arabilor (Arap Camîi), pentru a crea împrejur un cartier de lucrători şi de şantiere navale, dar şi pentru refugiaţii mauri din Spania, izgoniţi după anul 1492.



Comerţ stradal specific

 Această modificare a constituit unica acţiune otomană de încălcare a pactului, pentru mult timp. Marile moschei construite pe acea parte a Cornului de Aur (Sokollu Mehmed Paşa, în 1576, Kiliç Ali Paşa, în 1580) s-au plasat în afara zidurilor genoveze, a cartierului Galata de atunci. Turiştii se miră când întâlnesc sărbătorirea unui carnaval, sau când văd procesiuni obscurantiste de flagelare creştină în această parte de oraş.



Palatul Podestatului genovez

 Otomanii au considerat totdeauna cartierul Galata drept un ghetou al apusenilor. Acolo trebuiau instalate ambasadele străine creştine, pe măsura venirii lor în capitală, cu excepţia celei a împăratului german, singurul care se putea considera egalul sultanului. In Galata se putea bea vin în tavernele grecilor, licoare după care unii turci traversau Cornul de Aur. Din Galata se făcea şi comerţul cu Apusul. Levantinii din Galata erau mijlocitorii, intermediarii privilegiaţi ai comerţului cu Europa. Puterea şi importanţa acelora a dus la afirmaţia că Galata a încetat cu timpul de a mai fi un ghetou, pentru a deveni o inimă economică a capitalei. Cămătarii greci, armeni, sau evrei, care împrumutau guvernul otoman în momentele de  dificultate, dar şi bancherii, se instalau în mod natural în această enclavă ne-otomană. Pe timpul războiului din Crimeea, 1854, Imperiul Otoman a fost plasat sub tutela economică a Europei occidentale, iar Galata şi-a organizat propria stradă a băncilor (Bankalar Caddesi), în acelaşi timp cu organizarea primei municipalităţi a Imperiului Otoman.

San Paolo - Galata

Presată de ambasadorii străini de a stabili servicii municipale în capitală, administraţia otomană a împărţit oraşul în paisprezece zone şi a instaurat o „municipalitate - model“ numai pentru cea de a şasea zonă, adică pentru Galata şi Pera. Primul consiliu municipal, compus în cea mai mare parte din creştini şi evrei, cu participarea pentru titlu consultativ a străinilor stabiliţi în oraş, a decis să paveze străzile, să demoleze zidurile vechi şi să deschidă o cale carosabilă pentru a urca panta între ţărm şi marea arteră din Pera (actuala Istiklal Caddesi). Pe această stradă numită strada băncilor, astăzi Voyvoda Caddesi, străbătută de primele tramvaie cu cai (1869), s-a instalat ulterior Banca Imperială Otomană, organism franco-englez, urmată apoi de alte instituţii bancare, precum Banca Camondo (bancă a evreului Abraham Salomon Camondo) , mărginită de o elegantă scară în stil baroc cu rol de stradă în pantă, construită din fondurile băncii în 1860. Un funicular, numit şi metrou, celebrul „Tűnel“ a legat Galata de Pera. Era un funicular subteran lung de 565 de metri, pus în funcţiune în 1871, care parcurgea distanţa în 80 de secunde.

Casa genoveze

Cu timpul s-a produs o deplasare a centrului de interes dinspre Galata spre Pera (Beyoğlu) şi apoi de acolo spre Piaţa Taksîm din vârful colinei ocupate de străini. Fenomenul a lăsat în urmă cartiere degradate, ocupate progresiv de emigranţii şi artizanii rurali. Procesul a început în primii ani de Republică şi s-a sfârşit în cursul anilor 50. Cu toate acestea oraşul genovez şi-a păstrat poziţia excepţională, păstrând în continuare sediile bancare, alături de vestigii interesante, de un comerţ înfloritor şi de o viaţă de noapte ce nu ţine cont de preceptele mahomedane.

Procesul de europenizare s-a accentuat cu fiecare deceniu scurs după naşterea Republicii Turcia (1923) şi se s-a accelerat în ultimele decenii şi în ultimii ani, când Turcia aspiră la cuprinderea ei în Uniunea Europeană. Dinclo de arealul tradiţional modern, Galata, metropola Istanbul a luat un avânt edilitar greu de imaginat, extinzându-se gigantic spre nord şi noed-vest.