ISTANBUL - POARTA DE AUR

După numai câteva decenii de la construirea fortificaţiilor lui Constantin cel Mare, dincolo de ele au început să se extindă noi locuiri. Pe timpul lui Throdosius I-ul cel Mare (378-395), spre apus, în lungul Viei Egnatia, periferia se întinsese circa 2,5 kilometri dincolo de ziduri şi se numea Kainopolis. Pentru a marca adevăratul început al oraşului, împăratul Theodosius I-ul, care stăpânea pe atunci întregul Imperiu Roman, a ridicat un Arc de triumf în acea extremă vestică a capitalei, construcţie fastuoasă care a rămas cunoscută sub numele de Poarta de Aur. Ocazia oficială pentru construirea arcului a fost, se pare, victoria asupra vizigoţilor, din anul 386 e.N, victorie care avea darul să readucă încrederea în puterea Imperiului Roman, după înfrângerea suferită de co-împăratul Valens, în anul 378 e.N. A fost ridicat în jurul anului 388 e.N, având şi menirea să dea prestanţă drumului care intra în Constantinopol dinspre Roma, prin Via Egnatia. A rămas izolat de fortificaţiile capitalei ceva mai mult de două decenii.

In urma cuceririi Romei de către vizigotul Alaric, în 410 e.N, prefectul pretoriului, Anthemius, a trecut, în anii imadiat următori (412-414 e.N) la ridicarea unor noi fortificaţii, mult mai cuprinzătoare, mai solide şi mai înalte. Spre uscat acele fortificaţii erau duble, formând un adevărat complex de apărare împreună cu şanţul lat şi adânc, protejat şi el de un perete special dinspre interior. Toate noile fortificaţii au format una dintre cele mai renumite construcţii militare de apărare . In anul 447 e. N, fortificaţiile care suferiseră în urma unui cutremur, au fost refăcute şi marite de alt prefect al pretoriului, Cyrus de Panopolis. Arcul lui Theodosius I-ul a fost cuprins în noul aliniament de apărare, devenind cu adevărat o poartă.

Poarta de Aur a servit în secolele de prosperitate ale Imperiului Roman de Răsărit drept intrare şi ieşire triumfală pentru suverani, pentru solii respectate, sau pentru mari comandanţi de oşti, o intrare splendidă pentru oricine venea dinspre apus. Spre exemplu, la 14 septembrie 628, împăratul Heraclius (Herakleios), care învinsese decisiv pe regii sasanizi ai perşilor şi recuperase Adevărata Cruce, a intrat în oraş într-un car tras de patru elefanţi. Arcul a fost un element şi un loc ideal pentru sărbători şi celebrări. De aceea o parte din zidurile lui au fost acoperite cu plăci de bronz aurite şi cu tot felul de statui colorate şi basoreliefuri, amintite şi descrise de unii autori. Arcul avea o deschidere centrală amplă şi altele două mai înguste în părţile laterale. Cele laterale erau deschise permanent, iar cea centrală numai la ocazii speciale.

Se spune că după recucerirea Constantinopolului de la apuseni, împăratul Mihail al VIII-lea Paleologos (1261-1282) şi-a făcut intrarea triumfală în capitală prin Poarta de Aur.

De la Poarta de Aur, un anumit traseu, numit via triumfalis, conducea printre cartierele populare spre centrul capitalei, acolo unde aştepta Marele Palat sau Palatul Sacru, dar şi nucleul religioas cu mulţime de locaşuri sfinte şi bogate.

Poarta a fost cuprinsă, mai târziu, într-un fort cu patru turnuri. Fortul a luat naştere prin trasarea unor ziduri transversale între tuenuri ale zidurilor exterioare şi interioare. Lucrări la acest fort s-au efectuat sub domniile împăraţilor Ioan I-ul Tzimiskes (969-976) şi Manuel I-ul Comnen (1143-1180). Poarta a fost parţial demolată pe timpul jefuirii Constantinopolului de către cruciaţi, în anul 1204.

Fortăreaţa celor patru turnuri a fost reamenajată pe timpul împăratului Ioan al VI-lea Cantacutino, la mijlocul sec.al 14-lea şi apoi dezafectată la cererea sultanilor turci, în ultimul deceniu. Era epoca de gravă decadenţă a statului bizantin. Din motive de securitate, deschiderile porţii au fost astupate cu zidărie ordinară, rămânând tot aşa şi după cucerirea turcă. Sultanul Mahomed al II-lea Cuceritorul a refăcut fortăpeaţa în anul 1459, adăugându-i încă trei turnuri, făcând din ea o fortăreaţă masivă cu şapte turnuri (Yedikule). Pentru turci vechea poartă nu a mai avut nici o semnificaţie. Vechile ei deschideri au ajuns nişte vestigii jalnice, fără atracţie turistică şi fără posibilităţi reale de reamenajare.

Urmele renumitei Porţi de Aur se mai pot distinge şi astăzi în trupul zidurilor Cetăţii celor şapte turnuri. Poarta centrală este străjuită de două coloane înalte cu capiteluri corintice. De o parte şi de alta mai sunt lipite de zidăria brută a fortificaţiei şi alte câteva coloane mai subţiri.