In extrema sud-vestică a fortificaţiilor Constantinopolului se înălţa falnic şi robust Turnul de Marmură. Este bastion emblematic atât pentru zidurile de apărare terestre cât şi pentru cele maritime, cele din lungul Mării Marmara. Turnul are un plan patrulater. Jumătatea lui inferioară este zidită din blocuri de marmură albă, azi puţin cenuşie datorită intemperiilor milenare. Deasupra acelora se înalţă zidăria bizantină alcătuită din straturi alternative de piatră şi cărămidă roşiatic-maronie. Zidăria specific bizantină se ridică până la platforma de veghe, acolo unde crenelurile dreptunghiulare au fost acoperite cu mici piramide de cărămidă, după modelul cetăţilor arabe. Sus flutură voios steagul roşu cu semilună şi stea albă al Turciei. Zidurile frânte ce pornesc din corpul Turnului de Marmură au aceeaşi structură cu marmură în partea de jos şi creneluri ascuţite.
La nordul Turnului de Marmură, dincolo de o şosea modernă, se înalţă încă cu răceală şi parcă ameninţătoare, Cetatea celor şapte turnuri (Yedikule). Intre zidurile acesteia a fost cuprinsă celebra Poartă de Aur a capitalei bizantine, poarta de gală prin care intrau împăraţii întorşi din campanii, sau alaiurile triumfale. Turcii au simţit nevoia să înalţe un steag şi pe acele ziduri pe care le-au făcut de tristă amintire. Privirile celor ce vin pe ape dinspre marea Egee îşi opresc primele priviri pe cele două monumente impunătoare şi purtătoare ale durităţilor trecute.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu