joi, 24 martie 2011

ROMA V - ARCUL DE TRIUMF AL LUI TITUS (FORUM ROMANUM)

Arcul de triumf dedicat lui Titus a fost ridicat în anii 81-82 e.N, din inițiativa fratelui său Domitianus. Arcul era menit să comemoreze victoria definitivă a romanilor asupra răscoalei evreilor din Palestina, răscoală începută în anul 66 e.N. Campania de pacificare a palestinei o începuse, cu mână de fier, în 66 e.N, generalul Vespasianus, la cererea lui Nero.
Vespasianus s-a implicat în luptele pentru ocuparea tronului imperial de după dispariția lui Nero, lăsând campania din Iudea sub comanda fiului său Titus. Acesta a încheiat victorios războiul, pacificând Palestina, după cucerirea și distrugerea Ierusalimului și a templului simbolic al evreilor.
Arcul de triumf ridicat de Domitianus era menit să glorifice faptele de arme ale celor doi bărbați din familia sa:Vespasianus și Titus, ambii mari războinici. In istoria evreilor acea victorie romană este cotată drept unul dintre cele mai tragice evenimente, cel prin care s-a pierdut definitiv libertatea. Templul care reprezenta unitatea spirituală a evreilor a pierit în incendiu și jaf, odată cu întregul Ierusalim. Toate odoarele sfinte din templu au fost devalizate și au luat calea Romei, pentru a fi etalate pe timpul ceremoniei de triumf acordată lui Titus.
Pe locul devastat de legiunile lui Titus, în anul 70 e.N, împăratul Hadrianus (117-138 e.N) a mai spulberat încă o revoltă după șase decenii și jumătate. El trecut la măsuri și mai drastice de anihilare a evreilor. Pe locul Ierusalimului a ridicat un oraș roman, Aelia Capitolina, după numele său de familie și temple romane. Pe evreii apți de muncă sau de luptă i-a răspândit pe la marginile de apus ale imperiului.
La început, Arcul de triumf dedicat lui Titus încăleca Clivus Palatinus, acea cale care urca pe colina Palatin în partea de răsărit a Forumului Roman. Se consideră că orientarea lui originară nu avea legătură cu Via Sacra. Sub domnia lui Hadrianus, odată cu începerea lucrărilor la templul etajat dedicat divinităților Venus și Roma, arcul lui Titus a trebuit să fie reorientat, prin lucrări speciale și plasat peste Via Sacra. In acest fel a ajuns să închidă strălucit, dinspre răsărit, foarte bătrânul Forum Romanum.
Pe timpul evului mediu arcul a fost cuprins în zidurile unei fortificații nobiliare. Cu acea ocazie, în partea superioară a arcului s-a practicat o încăpere. Distrugerile provocate monumentului au fost foarte mari, astfel că, în 1821, partea lui superioară s-a prăbușit. A fost reconstruit de arhitectul Giuseppe Valadier. S-au păstrat numai friza și inscripția de pe latura dinspre Colosseum, adică dinspre răsărit. Părțile adăugate de Valadier sunt din travertin, pentru a se deosebi de structura cea veche. Aceasta a fost dorința papei Pius al VII-lea, care a inițiat reconstituirea. Pentru aceasta a fost adăugată o altă inscripție pe partea opusă celei originale, dinspre Colosseum.
Pe interiorul arcului este povestit, în piatră, esențialul victoriei din Palestina. Pe o latură figurează purtătorii de pradă, care tind să treacă pe sub un arc ce poartă deasupra două quadrige, a lui Vespasianus și alui Titus, arc realizat imaginativ în Circus Maximus.
Sub arc, un baso-reliefu prezintă ostași ce poartă obiectele jefuite din templu: sfeșnicul de aur cu șapte brațe executat de Moise, masa sfântă a celor 12 pâini și trompetele de argint care anunțau sărbătorile. Un alt basorelief îl prezintă pe Titus în trimf pe carul său, trecând pe sub un arc și înpodobit cu lauri. Ambele lucrări sunt considerate capodopere ale sculpturii romane.
In cheia bolții, printre casete, un alt basorelief reprezintă apoteoza lui Titus, sufletul său este purtat de un vultur ceea ce înseamnă dorința de a fi divinizat. La exterior, pe friza dinspre Colosseum, deasupra arcadei se distinge destul de greu o procesiune de sacrificiu în care o figură întinsă reprezintă Iordanul, simbol al înfrângerii Palestinei.
Inscripția de frontonul apusean este:

SENATVS POPVLVSQVE ROMANVS DIVO TITO DIVI VESPASIANI F(ILIO)
                                               VESPASIANO AUGUSTO
(Senatul și poporul roman divinului Titus fiul divinului Vespasian Augustus)

Inscripția a fost scoasă în evidență cu litere de bronz aurit, litere ale căror locașuri de prindere se observă ușor în carnea marmirii.
Sculpturile ce au existat pe fețele celor doi mai pilaștri ai arcului s-au pierdut pe timpul când monumentul a fost integrat unei fortificații medievale, cea a familiei Frangipani. Se presupune că partea de sus a arcului a fost decorată cu statui, sau chiar cu o quadrigă trasă de elefanți.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu