Maxentius s-a proclamat împărat prin sprijinul popular după abdicarea concomitentă a celor doi auguști, Maximianus și Diocletianus, în anul 305 e.N. Maximianus era tatăl lui Maxentius, fapt ce a determinat pe fiu să pretindă tronul părții apusene a Imperiului Roman. La tronul Imperiului roman a râvnit imediat și Constantin, fiul lui Contantius Chlorus, cel care deținea demnitatea de Caesar în tetrarhia din care ieșiseră Maximinus și Diocletianus.
Aproape imediat, Maxentius a început ridicarea unei basilici impresionante în partea nord-estică a Forum-ului Romnum, în continuarea templului lui Jupiter Stator, pe care îl va reconstrui și-l va dedica fiului său Romulus, mort prematur la vârstă fragedă, în anul 309 e.N.
Construită din cărămidă, beton și marmură, cu bolți masive, această bazilică s-a deosebit mult de cele preexistente, precum Basilica Aemilia și Basilica Julia. Basilica se sprijinea pe o platformă rectangulară enormă din beton, cu lungimea de 100 de metri și lățimea de 65 de metri. Ea era compusă dintr-o navă centrală lungă de 80 de metri, lată de 25 de metri și înaltă de 35 de metri și din două naosuri laterale, largi de 16 metri și înalte de 24,5 metri. Cele trei travee ale sale au fost separate și articulate prin opt coloane monolitice de marmură de 14,5 metri înălțime și o circomferință de 5,4 metri, cele mai mari din Roma antică. Cele trei nave erau orientate pe direcția est-vest. Plafonul era decorat cu casete profunde hexagonale și octogonale, asemănător Pantheonului, iar acoperișul era protejat de țile din bronz aurit.
Intrarea principală proiectată sub Maxentius era orientată spre răsărit, spre Colosseum, în timp ce absida prelungea nava centrală spre apus. Colțul de sud-vest se învecina cu Forumul Păcii, închizând astfel calea de comunicație precedentă dintre Forum Romanum și zona Carinae (Suburus). Ca urmare, Maxentius a construit un pasaj pe sub acest colț al edificiului, larg de 4 metri și lung de 15 metri. Fațada basilicii era concepută pe latura de răsărit, iar un vestibul cu o profunzime de 8 metri se întindea pe întreaga această fațadă. Din acest vestibul se putea pătrunde în basilică prin cinci intrări, trei în nava centrală și câte una în navele laterale. Una dintre marile coloane a fost dusă să susțină o statuie a Feciorei Maria în fața basilicii Santa Maria Maggiore , în anul 1603.
Edificiul a primit numele popular de Noua Bazilică sau Basilica lui Maxentius și a devenit cel mai impresionant monument din Forum Romanum. După moartea lui Maxentius în bătălia de Podul Milvius (312 e.N), Constantin I-ul a devenit stăpânul Romei și a continuat edificiile începute de Maxentius.

Constantin a creat o nouă axă a basilicii, pe direcția nord-sud, construind un portic de intrare pe latura lungă dinspre Via Sacra, lăsând cealaltă latură lungă spre Forurile Imperiale, adică spre actuala Via dei Fori Imperiali. Una din laturile scurte era îndreptată spre răsărit, adică spre Colosseum, iar cea dinspre apus avea o absidă largă în centru, absidă destinată a adăposti statuia colosală a noului stăpân al Romei. Ansamblul era divizat în trei nave susținute de patru perechi de pilaștri, flancați fiecare de o coloană enormă.
Basilica lui Maxentius - Se văd casetele octogonale |
Basilica impresionează profund prin dimensiuni și cutezanța artei construcțiilor și, asemănător altor basilici romane, era destinată practicării justiției, întrunirilor politice și activităților comerciale. In întregul său edificiul era o copie a termelor gigantice ridicate de Caracalla și Diocletianus, la Roma.
Porticul grandios din planul conceput pe timpul lui Constantin, cuprindea patru coloane. De la portic cobora o scară lată spre Via Sacra. Aceste coloane se mai pot identifica astăzi. Tot Constantin a prevăzut construirea unei abside largi pe latura lungă de nord, pe partea opusă intrării, spre actuala Via dei Fiori Imperiali, absidă care a dispărut total.
Planul Basilicii finalizat sub Constantin cel Mare
In forma sa originală, impunătorul edificiu era realizat din beton roman, placat la exterior cu cărămidă fină. La interior s-a folosit placajul din marmură de diverse culori, armonios intercalat.
Suprafața acoprită de basilică atingea 4000 de metri pătrați și cuprindea multe lucrări de artă sculpturală și mozaicală, inclusiv pe paviment. Era o lucrare menită a depăși tot ce se realizase înainte, atât în materie de structură, cât și în materie de lux artistic.
Basilica lui Maxentius și a lui Constantin a fost ultimul mare edificiu al perioadei imperiale romane și a servit mult ca exemplu pentru unele monumente medievale, printre care și basilica gigantică dedicată Sfântului Petru, în sec.al 16-lea.
Există o incertitudine privind amplasarea statuii într-una din cele două abside, de vest sau de nord, datorită relatărilor unor diverși autori. Există însă și posibilitatea ca statuia să fi fost mutată dintr-o absidă în alta. Se poate adăuga că înălțimea aceleia era cu 6 metri mai mică decât cea a statuii lui Lincoln, de aceeași factură, din Memorialul de Washington DC.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu