ROMA V - CURIA (FORUM ROMANUM)

Curia era sediul senatului roman pe timpul antichității. Prima Curie a fost construită sub regele Tullus Hostilius, cel de al treilea rege al Romei, pe Comitium, centrul politic al orașului. Aceasta s-a numit Curia Hostilia. In fapt ea a luat naștere după distrugerea cetății Alba longa și intrarea în Senat a marilor familii din Alba. A devenit locul de adunare al Senatului roman. In Roma antică termenul de Curia a fost bogat în sensuri. Dar în epoca republicană Curia desemna edificiul în care se reunea Senatul. In anul 80 e.A, dictatorul Sulla a mărit edificiul pentru a putea cuprinde 600 de senatori., dar a fost distrusă de incendiul provocat, în anul 52 e.A, de partizanii lui Clodius Pulcher, care au așezat aici rugul șefului lor. 
Caesar a clădit un nou Forum pe amplasamentul ruinelor Curiei Hostilia și în același timp a clădit o nouă Curie pe un amplasament apropiat, Curia Julia. Construcția noului local s-a terminat în anul 29 e.A, sub domnia lui Augustus. Vechea Curie era orientată pe direcția est-vest, ocupând corul și partea stângă a bisericii Sfântul Luca de astăzi. Caesar a orientat-o cu fața spre Via Sacra, adică spre centrul Forum-ului. Ea era compusă din trei spații: Curia Senatus, ca sală de ședințe, Atrium Minervae, cu coloane pe laturi și pe centru, destinat repaosului dintre ședințe, iar a treia încăpere servea ca Secretarium Senatus. Intregul edificiu se orienta spre nord-vest.
Asasinarea lui Caesar s-a produs la Curia Pompeia pe Câmpul lui Marte.

O nouă reconstrucție radicală s-a operat sub domnia lui Diocletianus, în anul 284 e.N, datorită distrugerii suferite, printr-un incendiu, de edificiu cu un an înainte, în 283 e.N. Aceasta este structura care se poate vizita în zilele noastre. In sec.al 7-lea e.N, Curia a fost transformată în biserica Sfântul Adrian, de către papa Honorius I-ul., iar în 1937, Mussolini a îndepărtat urmele bisericii și a restituit vederii edificiul antic cu atât de multă încărcătură istorică.

Nu au rămas decât zidurile exterioare originale, triste și terne, din cărămidă. Dar trebuie imaginate porțile de bronz și statuile din alabastru, statuia de aur a Victoriei , din interior, pavimentul din mozaic, pereții acoperiți cu basoreliefuri policrome, rândurile de scaune de lemn sculptat ale senatorilor, ornamentele sculptate de pe fronton și acoperiș, etc. Totul era creat pentru a reflecta puterea Romei.

Aspectul edificiului era mult mai puțin auster decât cel de astăzi. Fațada sa, acoperită cu marmură și stuc, era precedată de un portic și se termina cu un timpan acoperit cu travertin. Poarta sa de bronz a fost dusă la basilica Sfântul Ioan de Latran de către papa Alexandru al VII-lea, în sec.al 17-lea, conform tradiției papale de jefuire a edificiilor antice.

Curia era un templu de inaugurare, adică un loc sacru în interiorul căruia un augur putea comunica ascultătorilor voința zeilor care îi fusese transmisă prin unele semne: zborul păsărilor, apetitul puilor de găină sacri, întâmplări neobișnuite și altele. Nici o ședință sa senatului nu începea înainte ca prezidentul să nu facă cunoscute dispozițiile favorabile sau defavorabile ale zeilor.

In interior, în lungul sălii, se mai văd încă trei gradene largi pe care erau dispuse locurile senatorilor pe scaune sculptete din lemn. Ei nu dispuneau de locuri fixe. După citirea ordinei de zi, fiecare era strigat individual în ordinea fixă din lista album și își dădea avizul. Pentru a vota senatorii se uneau în grupul care le reprezenta opinia. Mult timp, puterea senatorilor a fost decisivă, dar de la începutul Imperiului, le-a devenit practic imposibil să se opună deciziilor împăratului, care îi recruta. Mai puteau ca după moartea Principelui să-i condamne memoria și să se opună la divinizarea lui.

In spatele sălii, pe un soclu din care se mai văd unele urme, trona statuia Victoriei înaripate, acoperită de o lungă togă romanăm și ținând în mână o coroană de lauri. Era o statuie din aur așezată acolo de Augustus, în anul 29 e.A, după victoria de la  Actium asupra lui Marcus Antonius și a Cleopatrei, în anul 31 e.A, victorie care îl făcuse stăpânul Imperiului Roman. Mai mult de trei secole, împărații au adorat statuia, arzând esențe plăcut mirositoare la altarul ei. Pe timpul funeraliilor imperiale, statuia preceda cortegiul care se twermina prin apoteoza celui dispărut. Atunci cînd au scos capul, cu ajutorul unor împărați târzii, creștinii s-au opus venerării statuii, ea devenind o ofensă adusă lor. Aceasta, mai ales, în ultimele clipe de existență ale imperiului, când creștinismul ajunsese religie de stat.

Altarul a fost retras de împăratul Constantius, în anul 357 e.N și restabilit de împăratul Iulianus, în 361 e.N. In anul 382 e.N, împăratul Gratianus a dispus ridicarea statuii și anularea tuturor veniturilor vestalelor și ale sacerdoților romani. Cu toate că prefectul Romei, Symancus, s-a răsculat, gratianus nu a revenit asupra deciziei. Unii autori susțin că altarul Victoriei a revenit pe timpul împăratului Eugenius, în anul 393 e.N. El a domnit la Roma, ca uzurpator (392-394 e.N.) al lui Theodosius I-ul (378-395 e.N.), care își avea curtea la Constantinopol. Eugenius a fost ultimul împărat care a susținut credința politeistă. Jaful vizigoților lui Alaric s-a dovedit fatal pentru mândra Curie.

Curia adăpostește două panouri sculptate în baso-relief, găsite sub Forum și probabil comandate de Traian pentru decorarea tribunii oratorilor, sau de urmașul său, Hadrianus. Pe spatele celor două panouri sunt reprezentate cele trei animale care se sacrificau în cursul ceremoniilor de purificare: porcul, oaia și taurul, în latină; sus, ovis, taurus. De la acele trei cuvinte a provenit numele de suovetaurilia dat sacfificiului. Pe baso-reliefuri se poate admira anatomia foarte realistă și plină de detalii a animalelor aduse la sacrificat. Sculpturile de fețele opuse sunt ilustrate binefacerile împăratului. Sculptorul a localizat acțiunile din baso-reliefuri pe un fond în care erau reprezentate multe monumente ale Forum-ului.

In spatele Curiei se vede încă un mic altar din cărămidă, prevăzut cu o cavitate destinată a primi relicve, atestând că acel loc fusese rezervat cultului creștin în sec. 7-8 e.N.