TRONUL ROMEI - LUCIUS VERUS (LUCIUS AELIUS AURELIUS COMMODUS VERUS)

Ani de viață  130-169 d.Ch.

Ani de domnie  161-169 d.Ch.

S-a născut în anul 130 d.Ch, la Roma, şi era fiul lui Lucius Ceionius Commodus, cel ce fusese ales primul de către Hadrianus ca urmaş la tron şi care fusese ridicat la rangul de caesar. Prin adopţiune, acela a căpătat numele de Aelius Verus.

Istoricul Spartianus l-a prezentat drept un favorit al lui Hadrianus, nu lipsit total de merite, dar marcat de grave lipsuri de caracter. La această alegere, Hadrianus a avut unele opoziţii senatoriale pe care le-a reprimat chiar cu duritate. Soarta a vrut ca noul caesar să moară înaintea lui Hadrianus, iar acesta să fie obligat să-şi aleagă un alt moştenitor.

A doua alegere, care s-a oprit asupra lui Antoninus, a fost o divină inspiraţie a lui Hadrianus pentru binele tronului şi al imperiului. Nu a uitat însă nici pe fiul fostului său favorit, fiu care se numea tot Lucius Ceionius Commodus.

I-a impus lui Antoninus, ca la rândul său, să adopte pe Marcus Annius Verus, nepotul de frate al soţiei sale, Faustina Senior (Maior) şi pe Lucius Ceionius Commodus, fiul lui Aelius Caesar. Primul a primit prin adopţiune numele de Marcus Aurelius Antoninus, iar celălalt numele de Lucius Aelius Commodus.

Intre ei era o diferenţă de vârstă de nouă ani, iar mai târziu s-a conturat şi o mare distanţare în domeniul pregătirii intelectuale şi al comportamentului. La moartea lui Antoninus Pius, Marcus Aurelius, personalitate deschisă şi îndatoritoare, a asociat la tron, conform promisiunilor înaintașilor, şi pe Lucius. Acesta a primit numele definitiv de Lucius Aelius Aurelius Commodus Verus. Astfel nu s-a produs nici o schimbare juridică sau constituţională, rostul co-regenței fiind numai cela de a se asigura un sprijin reciproc şi o succesiune la putere. Constituţia lui fizică slabă a determinat, probabil, pe Marcus Aurelius, să-şi asigure un sprijin în fratele adoptiv mai tânăr.

Amândoi au purtat titlul de augustus, dar, în fapt, răspunderea conducerii imperiului a fost asumată serios numai de Marcus Aurelius. Cu cei doi apare pentru prima dată colegialitatea imperială, formă de conducere ce va fi mult extinsă în perioadele următoare.

Incă de la început, Lucius Verus s-a mulţumit doar cu sarcina de a conduce operaţii de luptă, deoarece îl ajuta vârsta mai tânără şi constituţia mai robustă.

S-a dovedit, însă, a fi o personalitate slabă, lipsită de energia unui luptător adevărat şi lipsită de iniţiativă. Pe deasupra avea înclinaţii făţişe spre desfrâu şi risipă, fapt ce a făcut ca în cei opt ani cât a domnit alături de Marcus Aurelius, să-i fie acestuia o reală povară, în loc de ajutor.

Trimis în Orient pentru a conduce operaţiunile împotriva parţilor, a făcut numai prezenţă nominală, lăsând pe generalii din subordine să ducă luptele victorioase (162-166 d.Ch.). Tot aşa s-a comportat în campania, din anul 168 d.Ch, îndreptată spre nord, spre Dunăre. Acolo a murit subit, la Altinum, când armata era zguduită puternic de o epidemie de ciumă.



Lucius Verus - Luvru

 Marcus Aurelius a regretat puţin pentru această dispariţie, deoarece co-regentul din ajutor se transformase în povară şi ruşine pentru tron.

Lipsa de personalitate a lui Lucius Verus pare să fi fost legată, prin destin, de schimbarea permanentă a personalităţii sale prin nume. S-a născut cu un nume, l-a schimbat la adopţiune şi apoi la intrarea în co-regentă. In cazul lui istoria numelor purtate este mai cuprinzătoare decât cea a realizărilor, iar ultimul supranume, cel de augustus, a fost prea greu pentru umerii lui și pentru trecerea prin istorie.