TRONUL ROMEI - COMMODUS (LUCIUS AELIUS AURELIUS COMMODUS ANTONINUS)

Ani de viață  161-192 d.Ch.
Ani de domnie  180-192 d.Ch.
In Historia Augusta, biograful lui Marcus Aurelius spunea:  Marcus Aurelius se poate spune că ar fi  fost fericit, dacă n-ar fi lăsat copii. Acesta a fost marele păcat al împăratului filozof, unul dintre cei mai buni dinaști din istorie, păcat de a fi avut ca fiu un înspăimântător tiran, un psihopat. Se vorbea la Roma, că acest Commodus era fiul Faustinei Junior şi al unui gladiator, dar busturile lui Commodus, care oferă o asemănare frapantă cu Marcus Aurelius, fac incertă ace bănuială. Cert este că brutalitatea fizică şi psihică, cruzimea şi instabilitatea nu puteau fi moştenite din familia unui tată ca Marcus Aurelius, ci numai din linia maternă, unde imoralitatea îşi făcuse loc pe deplin.

La moştenirea incertă de sânge, a caracterului său monstruos, se poate adăuga şi influenţa nefastă a unui anturaj depravat în jurul unui tânăr încă neformat de circa 19 ani, tânăr ce s-a trezit peste noapte atotputernic.

Commodus s-a născut la Lanuvium, o reşedinţă de ţară de pe timpul lui Antoninus Pius, la 31 august 161 d.Ch. A avut un frate geamăn care a murit la numai patru ani. Incă din copilărie, cu toată educaţia unor maeştri excelenţi şi cu toată supravegherea din partea tatălui cult şi inteligent, el a demonstrat cele mai deplorabile instincte. De atunci se manifesta ca un bufon şi un gladiator desăvârşit.

A avut totdeauna cultul forţei muşchiulare şi marea ambiţie de a se asemăna cu Hercules, asemănare care a transpus-o, mai târziu, în creaţii sculpturale (Vatican - sculptură colosală de 3,80 m).

Ca împărat, purta totdeauna costumul gladiatorilor şi a coborât în arenă de şapte sute treizeci şi cinci de ori, simţind o chemare arzătoare pentru luptele sângeroase şi pentru exterminarea animalelor în acele vânători cu sorţi inegale, care se numeau lupte cu animalele.

Se aminteşte că la doisprezece ani a aruncat în cuptor pe cel ce îl îmbăia, pentru că folosise o apă prea fierbinte.

A fost primul moştenitor al tronului roman care s-a născut în purpură, adică născut în casă de împărat. In anul 166 d.Ch, a fost ridicat la rangul de „caesar”, adică de potenţial moştenitor, iar în 177 d.Ch, la cel de augustus, adică la rang de co-regent.

Anul 178 d.Ch, a fost anul căsătoriei sale cu Bruttia Crispina, din iniţiativa tatălui său. Prin 183 d.Ch, a izgonit-o din palat, sub învinuirea de adulter, a exilat-o şi apoi a trimis-o la moarte.

In ultimii ani de viaţă ai tatălui său, l-a însoţit în diverse campanii militare, în Germania, în Orient şi pe Dunăre. In tabăra de la Vindobona (Viena-Austria) a devenit împărat, odată cu moartea tatălui său la 17 martie 180 d.Ch.

Noul împărat nu avea decât optsprezece ani şi jumătate, un spirit slab şi dezechilibrat, dar îmbătat de puterea absolută. Comportametul lui s-a viciat repede, asemănător cu Caligula, cu Nero și cu atâţia alţii, dar el n-a avut un debut ca al lui Nero, care fusese aplaudat de cei ce îl flatau.

Imediat ce a fost declarat împărat, a întrerupt brusc războiul greu şi de durată pe care-l purtase cu succes tatăl său contra marcomanilor şi a quarzilor. S-a mulțumit să trateze cu ei condiţii de pace nefavorabile, deşi aceia erau la capătul puterilor. Dorinţa lui cea mare nu era să lupte pentru imperiu, sau pentru onoarea sa, ci să se întoarcă la Roma. Acolo, pentru început, şi-a aranjat un triumf, iar ulterior a început saturnaliile smintite, care reprezintă toată istoria domniei sale.

Un prefect al pretoriului, Perennis, a devenit stăpânul absolut al puterii, în timp ce împăratul se ocupa de nebuniile lui. Perennis a fost ucis de soldaţi, după cinci ani de favoruri scandaloase (186 d.Ch.). Cei ce l-au omorât au fost un grup rebel de 1500 de ostaşi veniţi din Britannia, cărora Commodus nu le-a opus forţa superioară a pretorienilor şi s-a complăcut să creadă acuzaţiile împotriva lui Perennis.

Trupele din Britannia erau într-o stare de indisciplină avansată. Incercaseră să declare împărat pe locotenentul Priscus, dar se loviseră de refuzul aceluia: Eu fac de împărat, cât faceţi voi de ostaşi.

Cei încartiruiţi în Britannia au fost mustraţi de Perennis pentru actele lor de indisciplină, ceea ce i-a determinat să trimită acea deputaţie de ostaşi la Roma. In loc să-i pedepsească, Commodus şi-a trădat propriul colaborator. Ulterior trupele din Britannia au fost liniştite de intervenţia generalului cu experienţă, Pertinax.

La conducerea treburilor reale ale statului a urcat, în locul lui Perennis, un fost sclav frigian, apoi libert, om lipsit de scrupule şi desfrânat, pe nume Cleander. După ce şi acesta a făcut o multitudine de abuzuri, de acte de degradare a onoarei palatului, de corupţie, a fost asasinat din ordinul lui Commodus (189 d.Ch.). Cleander vindea locurile în senat, funcţiile înalte din armată şi din administraţie. Intr-un singur an a numit douăzeci şi cinci de consuli pentru anul în curs, ceea ce nu se mai întâmplase şi nu a mai fost posibil vreodată.

In timpul liber, când se odihnea după oboseala provocată de prea multe desfătări şi abuzuri, Commodus se ocupa cu uciderea tuturor acelora care păcătuiau prin a-i fi neplăcuţi, sau care fuseseră apreciaţi de tatăl său. Nu au scăpat nici femeile şi nici copii din ghearele acestui nebun nesăţios de sânge. Intreaga sa domnie a fost murdărită continuu de asasinate politice, provocate de învinuiri false, sau izvorâte din mintea lui bolnavă. O parte din asasinate au urmat unor conspiraţii descoperite.

Contra acestui nebun furios, care dorea să schimbe numele de Roma în Colonia Commodiană, care vorbea de incendiere, care se tăvălea în dezmăţ şi sânge, care trimitea la moarte membrii de familie, sau pe fraţii generali Quintilius, pentru bogăţia casei lor etc, s-au organizat numeroase conspiraţii.

Prima a fost dirijată de sora sa, Lucilla. A trimis-o la moarte pe aceasta, împreună cu o mulţime de senatori. O altă conspiraţie a fost pregătită de  propria-i concubină, Marcia, preluată de la un anume Quadratus, pe care-l ucisese. Marcia i-a dat otravă, dar cum efectul era foarte lent, conjuraţii au pus să fie strangulat în baie de către un atlet pe nume Narcissus. La conspiraţie au participat cei doi oameni importanţi ai palatului, Laetus şi Eclectus (31 decembrie 192 d.Ch.).

Senatul a dispus să i se şteargă numele de pe toate monumentele publice şi a abolit amintirea acestui monstru pe care l-a declarat: Mai crud decât Domitianus şi mai murdar decât Nero” („Soevior Domitiano, impurior Nerone”).

Sub acea domnie odioasă şi infamă, creştinii au cunoscut o perioadă de pace. Toleranţa este atribuită influenţei concubinei Marcia, care avea o vie simpatie pentru creştini şi cărora le-a făcut mult bine servindu-se de poziția ei atotputernică asupra lui Commodus.

Commodus a murit fără a avea copii cu Bruttia Crispina. Pentru posteritate a aruncat o pată de ruşine asupra familiei lui Marcus Aurelius.