ROMA V - FALSELE STATUI VORBITOARE

Pasquino

Este vorba de un joc popular al romanilor, care în evul mediu au găsit calea de a se exprima şi de a satiriza, ocolind legile, moravurile şi personajele sus-puse. Pentru aceasta, în diverse perioade s-au dat atribute de “vorbitoare” unor statui antice, descoperite în situaţii de deteriorare avansată. Acele statui au fost amplasate la vedere în diverse puncte ale oraşului şi cu timpul au devenit o prezenţă de-a dreptul ziaristică.



Statuile vorbitoare au fost patru: 1.- Pasquino, în piaţa cu acelaşi nume, 2.-statuia doamnei Lucreţia, plasată în Piazza San Marco, la unirea palatului Venezia cu Palazzetto şi în faţa Monumentului lui Vittorio Emmanuele al II-lea,
3.- Marforio, o statuie antică a unei fântâni din curtea Palatului Nou de pe Capitoliu, statuie colosală care pare puţin plictisită să privească apa din bazin, 4.- Abatele Luigi care este reprezentat de un personaj roman ce poartă togă şi este plasat pe Via Corso Vittorio Emmanuele al II-lea, în mica piaţă Vidoni.

Abatele Luigi

Populaţia măruntă alipea în cursul nopţii diverse bilete de aceste statui pentru a deconspira fapte reprobabile şi a propaga satire. Veştile de pe statui se răspândeau repede prin oraş, iar în nopţile următoare unele ştiri primeau răspuns, sau completări, la o altă „statuie vorbitoare“.

Acest gen de critică era pedepsit prin legi până la pedeapsa cu moartea, dar conspiratorii ori nu erau prinşi, ori erau graţiaţi după un timp. Era vorba de o „ziaristică“ medievală eficientă şi chiar distractivă.