ROMANIA IN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL 2

Intrarea Romaniei in razboi si situatia acesteia dupa terminarea razboiului
In saptamanile care au urmat asasinarii arhiducelui Franz Ferdinand, mostenitorul tronului habsburgic, la Sarajevo, la 15/28 iunie 1914, regele Carol si politicienii liberali si conservatori au urmarit deteriorarea situatiei internationale cu neliniste crescanda. Ei aveau motive intemeiate sa se teama de razboi pentru ca pozitia geografica a Romaniei facea inevitabila prezenta ei intr-un conflict european in expansiune. Tara a intampinat riza departem de a fi unita. Existau dezacorduri politice serioase intre rege

si un mic grup de germanofili pe de o parte si majoritatea politicienilor si opinia publica, favorabile Antantei, pe de alta parte. Dar ambele parti erau de acord ca era imperativ necesar sa se evite razboiul.

La intrunirea Consiliului de Coroana din 21 iulie/3 august, guvernul Roman a hotarat sa adopte o politica de neutralitate. Sedinta a fost prezidata de rege si la ea au participat si mambrii gugernului, fosti Prim-ministrii si conducatorii principalelor partide care au cantarit doua optiuni posibile.Prima – intrarea imaediatain razboi de partea Puterilor Centrale - era sustinuta de Carol care si-a exprimat increderea in victoria Germaniei si a facut apel la sentimantul onoarei celor prezenti pentru indeplinitea angajamentelor din trat fata de Germania si Austro-Ungaria. Dar el a ramas singur nefiind sustinut decat de liderul conservator Petre Carp, care a tratat cu usurinta puternicul sentimant al opiniei publice in favoarea Anantei, numindul ireevant si si-a exprimat lipsa de interes fata de situatia romanilor din Transilvania. Dar acestea erau tocmai prolemele care-i preocupau in gradul cel mai inalt pe toti ceilalti. In fata puternicului curent in favoarea neutralitatii exprimat de conducatorii de partide care au declarai ca nu-si pot asuma responsabilitatea unui guvern care se angajeaja in razboi alauri de Pterile Centrale, regele a consimtit la hotararea lor, evidentiind astfel rolul sau de manah constitutional. La 27 sptembrie/10 octombrie 1914, cand a murit regele Carol, esponsabilitatea politicii externe a fost asumata de Bratianu. Desi simpatiile sale mergeau catre Antanta, nici el si nici succesorul lui Carol, Ferdinand, nu aveau vreo intentie de a abandona starea de neutralitate pana in momentul in care cursul razboiului nu devenea clar si ei puteau fi siguri ca-si vor realiva obiectivele nationale. Bratianu a purtat negocieri cu Antanta interminemt in 1915 si la inceputul lui 1916. El a pus un pret ridicat pentru intrarea Romaniei in razboi si era hotarat sa nu angajeje tara in conflict prematur. La loc de frunte printre conditiile sale era garantia scrisa ca Romania va primi Transilvania Banatul si Bucovina ca recompense pentru serviciile acordate. Era acut constient de izolarea geografica a Romaniei fata de Aliatii occidentali si urmarea sa obtina garantii de partea lor cu privire la fluxul continuu de armament si provizii care puteau fi transportate numai prin Rusia. Aliatii occidentali au accetptat in cele din urma conditiile lui Bratianu in iulie 1916, dar nici chiar atunci el nu a luat usor hotararea de a intra in razboi. Au mai urmat sase saptamani de negocieri pentru a stabili toate detaliile legate de intrarea Romaniei in razboi de partea Antantei. Rusia in special considera pretentiile Romaniei exagerate, iar ceilalti aliati erau mai putin interesati de satisfacerea aspiratiilor nationale ale Romaniei si mai mult de folosirea armatei sale pentru a deschide un nou front de lupta impotriva Puterilor Centrale. Franta a oferit o formula care s-a dovedit acceptabila: Rusia va garanta, in scris, tot de dorea Bratianu, chiar egalitate cu ceilalti Aliati al conferinta de pace , dar daca, la sfarsitul razboiului, nu vor putea fi satisfacute toate conditiile Romaniei, atunci Aliatii vor forta pur si simplu Romania sa accepte mai putin decat i se promisese. In cele din urma, la 4/17 august, Braileanu si diplomati ai Frantei, Marii Britanii, Rusiei si Italiei la Bucuresti au semnat conventiile militare si politice care stipulau conditiile intrarii Romaniei in razboi. De importanta imadiata erau prevederiile referitoare la un atac impotriva Austro-Ungariei nu mai tarziu de 25/28 august si recunoasterea dreptului romanilor din Austro-Ungaria la autodeterminare si la unirea cu Regatul Romaniei. Consiliul de Coroana a aprobat oficial tratatele si a declarat razboi Austro-Ungariei la 14/27

august. In ziua urmatoare Germania a declarat razboi Romaniei. Turcia si Bulgaria i-au urmat exemplul la 17/30 august si respectiv 19 august/1 septembrie.[...] Cu pretul a peste 250.000 de ostasi morti, raniti sau luati prizonieri (aproximativ 1/3 din armata romana) Romania a castigat pana in toamna anului 1920 156.000 Km patrati de teritoriu (astfel in 1920 Romania va avea o suprafata de 269.000 Km. patrati) iar populatia Romaniei a crescut cu 8,5 milioane de locuitori (in 1920 populatia era de 16.250.000). Dar in procesul realizarii aspiratiilor nationale nutrite de veacuri, romanii dobandisera minoritati substantiale. In 1920, aproximativ 30% din populatie era neromana, in comparatie cu procentajul de 8% dinainte de razboi. Noile provincii au sporit capacitatile de productie ale Romaiei. De exemplu, in 1919, potentiaul industrial al tarii reprezenta 235% fata de cel din 1916, o crestere care se datora in special Transilvaniei si Banatului. Obiectivele de indeplinit erau temerare. Mai intai trebuia sa fie realizate stricacunile produse de razboi, si, apoi, noile provincii si noii cetateni trbuiau sa fie integrati in structurile si institutiile unui stat national modern, mai perfectionat. Ca si in secolul anterior, intelectualii au fost cei care au furnizat planurile.