GEOGRAFIE - JAPONIA - TURISM - MUNTELE FUJI-YAMA

 

Armenii au Ararat-ul, evreii au biblicul munte Sinai, tibetanii şi budiştii din toată lumea se înclină înspre Muntele Kailasa, arabii au muntele lor mitic Qaf, daco-geţii noştri aveau Kogaionon-ul, vechii greci aveau Olimpul. Toate marile culturi şi civilizaţii au munţii lor sacri. Japonezii nu s-au lăsat nici ei mai prejos. De milenii, Muntele Fuji veghează asupra destinului poporului nipon.

Fără seamăn

Cel mai înalt şi venerat munte al Ţării Soarelui Răsare, Fuji Yama sau Fuji San, cum mai este denumit, se înalţă semeţ, înţepând cerul cu silueta sa albă până la înălţimea de 3.776 m.
Este inclus de niponi în triada munţilor sacri ai Japoniei, alături de munţii Tate şi Haku.
Cu toate acestea, cel care a cucerit definitiv spiritul oamenilor acestor locuri este Fuji. Atât de mult l-au iubit, încât l-au numit Fuji Yama - Muntele fără Seamăn, fără rival, pe veci ancorat în sufletul oricărui japonez.
Din punct de vedere geologic, este un stratovulcan activ, care a erupt pentru ultima oară în anii 1707-1708.
A avut şi încă are o poziţie privilegiată în artele frumoase nipone, fiind subiect principal în capodoperele nemuritoare: " Cele 36 de vederi ale Muntelui Fuji" şi "Cele 100 de vederi ale Muntelui Fuji", create de marele Hokusai. Este menţionat în sute de poeme şi povestiri ale literaturii nipone. Prima sa ascensiune a fost săvârşită în anul 663, când un călugăr anonim a primit sprijinul şi încuvinţarea zeităţilor locale, reuşind să urce până pe vârful cel veşnic înveşmântat în zăpadă. Aura de sacralitate a muntelui a făcut să fie interzisă apropierea femeilor faţă de el. De-abia cu puţin înainte de începutul erei Meiji (anul 1868), a fost ridicată interdicţia care izgonea orice femeie din preajma muntelui. Locul avea şi o puternică încărcătură marţială, pădurile de la baza muntelui fiind locuri favorite de antrenament pentru generaţii de samurai. Prima ascensiune adevărată, în termeni de alpinism, a fost întreprinsă în anul 1860 de către Sir Rutherford Alcock. Acesta a străbătut traseul complet până la vârf, în 8 ore de urcuş, iar coborârea a durat doar trei ore.
Mileniile de interdicţii asupra femeilor au luat sfârşit în anul 1867, când Fanny Parkes, soţia ambasadorului britanic în Japonia, a reuşit să urce pe Fuji.
Muntele este situat în sud-vestul capitalei Tokyo, la o distanţă de circa 100 kilometri.
Astăzi, ca un preţ trist plătit poluării şi dezvoltării economice agresive, Fuji este foarte rar vizibil din capitala Tokyo, smogul împiedicând accesul vizual al japonezilor la muntele sacru al strămoşilor.

Cum ajungi

Muntele este accesibil pe toate traseele marcate, cu menţiunea că sezonul oficial de ascensiuni se întinde doar în lunile iulie şi august. Chiar şi în aceste luni de vară, când în Tokyo sunt 40 de grade cu plus, pe munte temperaturile coboară sub limita îngheţului, deci mare atenţie la hainele şi echipamentul luat în rucsac.
Din Tokyo, cel mai uşor şi accesibil mod prin care se ajunge la Fuji este unul dintre autobuzele speciale. Acestea pornesc din Shinjuku şi merg până la Kawaguchiko, a cincea staţie ; drumul dureaza cam 2 ore şi costă 2.600 de yeni. Şi mai ieftin ieşi dacă iei trenul Odaky din Shinkuku până la Gotemba. Dacă banii nu sunt o problemă pentru tine, poţi închiria un ghid particular, dar nu uita că eşti în Japonia, iar preţurile sunt mai mari decât aproape oriunde altundeva pe planetă.

Sus

Odată ajuns(ă) la poalele măreţului munte, nu ai de ales. Trebuie să îl urci. Este vorba despre o ascensiune de peste 3.000 metri înălţime, dar nu trebuie să te sperie. Din contră, japonezii susţin dintotdeauna că urcatul pe Fuji Yama este o experienţă spirituală care marchează definitiv orice pământean. Popor înclinat spre artistic şi spiritual, niponii ştiu ce spun...
O veche zicală japoneză spune că un om înţelept va urca pe Fuji o singură dată în viaţă, pe când un prost va urca de mai multe ori şi tot degeaba.
Înapoi la munte: merită reţinut că oamenii activi, sportivii de performanţă sau cei cu o condiţie fizică de invidiat reuşesc să urce muntele în circa două ore, dar majoritatea oamenilor reuşesc aceeaşi performanţă într-un interval de 4-8 ore, depinzând de numeroşi factori, printre care vârsta, starea de sănătate şi condiţia fizică generală sunt cei mai importanţi. Pentru o ascensiune obişnuită, ghizii recomandă o pereche de ghete solide, echipament împotriva ocazionalelor ploi şi ceva de purtat pe cap. În nici un caz nu vă aventuraţi în pantaloni scurţi sau fuste. Potecile sunt mărginite de tufe şi arbuşti spinoşi, care, în acest caz, vă vor lăsa amintiri de nedorit, ca sa nu mai pomenesc de frigul pătrunzător de la înălţimi. În medie, pe muntele Fuji mor, în fiecare an, din cauza hipotermiei, 4 persoane care au ignorat sfaturile respective.
Alte ustensile folositoare, care nu ar fi de dorit să vă lipsească, sunt următoarele: lanternele, în caz de ascensiune de noapte; ochelarii de soare; saci de plastic pentru a vă căra înapoi gunoiul şi, mai ales, monede de 100 de yeni, foarte utile pentru accesul la toaletele instalate pe marginea drumului. Nu uitaţi nici de apa de băut, deoarece o ascensiune pe Fuji provoacă oricui o deshidratare serioasă. Aproximativ 300.000 de persoane urcă muntele anual, aşa că, dacă te vei pregăti serios şi nu vei ignora sfaturile ghizilor, vei reuşi fără probleme.

Ce faci acolo

Sunt patru mari trasee pentru vârf care pornesc de la a cincea staţie de popas, anume: Kawaguchi, Subashiri, Gotemba şi Fujinomiya.
De la poalele muntelui, pornesc traseele Shojiko, Yoshida, Suyama şi Murayama.
Traseul care porneşte de la Lacul Kawaguchi este cel mai popular, deoarece la baza sa este amenajată o mare parcare auto, precum şi numeroase cabane.
Dacă paragliding-ul se numără printre pasiunile tale, mergi pe traseul Gotemba. Între Subashiri şi piscul Hoei-zan există toate condiţiile necesare practicării acestui palpitant sport extrem, accesibil doar celor temerari.
Dacă vrei să înnoptezi pe munte, preţul mediu pentru o noapte într-o cabană încălzită, plus mâncarea, este de 5.250 yeni. Odată ajuns(ă) pe vârf, care este, de fapt, conul vulcanului, vei trece printr-o poartă tradiţională japoneza, celebra Torii.
Imaginile sunt superbe şi atât !
Dar muntele, în sine, ascunde multe alte locuri de neuitat, unde ai impresia că imaginarul mistic nipon s-a strecurat pe neaşteptate în lumea high-tech a Japoniei moderne.
Un astfel de loc, ocolit de tehnologizarea agresivă, este pădurea Aokigahara, situată la baza muntelui, spre nord-vest.
Pădurea este omniprezentă în poveştile folclorice japoneze cu demoni, fantome şi spiriduşi. Pădurea are un renume deosebit de sumbru, deoarece, în vechime, aici era locul unde familile sărace îşi abandonau copii bolnavi, precum şi pe bătrânii aflaţi în pragul Marii Treceri. Astăzi, pădurea deţine un alt trist record: după oraşul San Francisco, este a doilea loc celebru pentru numărul mare al sinuciderilor anuale. Din anul 1950, peste 500 de japonezi au ales să îşi încheie definitiv socotelile cu Viaţa. Pădurarii descoperă anual circa 30 de cadavre ale sinucigaşilor, cu un maxim de 80 de victime în anul 2002. Dacî lăsăsm la o parte renumele său, care strecoară fiori reci celor mai slabi de înger, pădurea este unul dintre ultimele refugii pentru speciile rare de plante şi animale din Japonia.
Cu toată pădurea sa plină de fantome şi suflete neodihnite, nopţi nefiresc de reci şi - cel mai rău lucru - preţuri piperate, experienţa Muntelui fără Seamăn merită trăită de oricine are privilegiul de a vizita Ţara Soarelui Răsare