ROMA - APEDUCTUL ANIO VETUS

Apeductul Anio Vetus, sau Apeductul Anio cel vechi (Aqua Anio Vetus) este cel de al doilea apeduct al Romei, construit în anul 272 e.A. Construcţia a început sub al doilea consulat al lui Lucius Papirius Cursor şi Sepurius Carvilius Maximus, prin intermediul cenzorilor Manius Curius Dentatus şi Lucius Papirius Praerextatus (nepotul celui dinainte), care au ordonat lucrarea, bazată pe prada din războiul cu Pyrrhus. Onoarea de a fi terminat lucrarea a revenit tribunului plebei Marcus Fulvius Flacchus.

Apeductul se aproviziona din râul Anio, în amonte de Tibur, unde o parte din ape era derivată pentru acest oraş. El urma acelaşi parcurs ca şi Aqua Claudia şi Aqua Anio Novus. Pornind de la sursă, el urma Via Valeriana şi Anio, până la Tibur, apoi trecea aproape de oraşul antic Labicum şi depăşea Via Latina în apropiere de Tusculum, pe care o urma până la Roma.

Avea o lungime de 63,7 Km (43.000 paşi), din care 64,4 Km în conducte subterane şi numai 300 de metri peste arcade. Era aproape în totalitate subteran din motive strategice. Se tremina între Poarta Esquilin şi Viminal, de unde apa era distribuită mai departe prin oraş. Era al şaselea apeduct prin înălţimea (25,17 metri), în epoca lui Frontinus, deci fără a lua în calcul apeductele lui Traianus şi Alexander Severus. A fost reparat de multe ori, respectiv de către Quintus Marcius Rex, apoi dev către Agrippa, în anul 33 e.A şi Augustus în anul 11 e.N.

A primit numele de Vetus atunci când a fost edificat apeductul Anio Novus sub domniile lui Caligula şi Claudius. In lucrarea lui Frontinus este trecut cu un debit de 60.000 mc/zi. Acela a descoperit atunci numeroase deturnări frauduloase de apă din circuit, fapt ce explica diferenţele de debit dintre momentul intrării (183.000 mc/zi) şi al livrării. Apa râului Anio provenea dintr-un lac cu apă foarte clară, dar pe parcurs aceasta se tulbura datorită malurilor foarte friabile. Acest apeduct era unul dintre cele mai joase ale Romei, şi apa lui, spre deosebire de apa din Anio Novus, nu se amesteca cu apele altor apeducte pentru a le deteriora. După reformele lui Frontinus şi cu aprobarea împăratului Nerva, apa acestui apeduct a urmat a fi folosită numai pentru grădini şi alte utilităţi industriale.