joi, 26 ianuarie 2012

ROMA - INCEPUTURI XXXX

Roma a apărut ca urmare a fuzionării triburilor care populau colinele Palatin (latinii), Capitoliu, şi Caelius (sabinii), în vederea apărării de triburile agresive de pe celelalte coline. Ulterior, sub influenţa civilizaţiei etrusce, vechile sate tribale s-a transformat încet într-o aşezare urbană. Prima etapă a acestui proces l-a constituit aşa-numita Roma Quadrata (sec.al 8-lea e.A), delimitată de un contur regulat patrulater, trasat, după obiceiul etrusc, cu plugul. In interiorul acestui contur al Palatinului, apărat la început de valuri de pământ, oraşul trebuie să fi avut un plan lipsit de ordine. Locuinţele erau construite din cărămidă nearsă, fiind acoperite cu paie sau stuf.
Cu timpul, procesul de urbanizare s-a extins asupra depresiunii mlaştinoase cuprinsă între colinele Plalatin, Capitoliu, Caelius şi semicolina Oppius, asupra Capitoliului şi a celorlalte înălţimi. Depresiunea dintre coline a fost ocupată la început de o necropolă, iar apoi a fost invadată de locuinţele primitive. Locul a devenit un fel de piaţă a shimbului de produse a populaţiilor de pe coline, iar apoi piaţa publică a oraşului, "Forum Romanum". Se pare ca aici s-a ridicat, în sec.al 7-lea e.A, așa-numita "Regia", după tradiție casa regelui Numa Pompilius şi templul Vestei, construit inițial din lemn.
Funcţia de apărare, pe care o deţinea iniţial colina Palatin a fost transferată, mai târziu, Capitoliului, mult mai înzestrat natural pentru această destinaţie. Pantele Capitoliului au fost întărite perimetral cu placaj de piatră iar deasupra cu ziduri înalte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu