GENERALUL STAN POETAŞ - PRIMUL RAZBOI MONDIAL BBB X

           Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918 s-a realizat numai datorită clasei politice basarabene, numai susţinerii din partea Guvernului României şi datorită eroismului Armatei Române, care s-a confruntat eroic în luptele cu bandele comuniste venite din Rusia. Un caz aparte care relevă un episod din eroismul forţelor armate româneşti este lupta unităţilor militare aflate sub conducerea generalului Stan Poetaş în nordul Basarabiei.
               Generalul Stan Poetaş s-a născut la 5 decembrie 1870 în România. A urmat şcoala primară, gimnaziul, mai apoi şcoala militară, pe care a absolvit-o în 1889. La vârsta de 19 ani a devenit ofiţer. Din acel an a început ascensiunea sa în cariera militară de la gradul de sublocotenent, comandant de pluton, până la gradul de colonel, comandant al Regimentului 40 Infanterie Călugăreni, în 1916, când România a intrat în războiul pentru întregire. Intre anii 1916-1918, Stan Poetaş a condus ostaşii săi în luptele din Dobrogea, a participat la luptele pentru Bucureşti din noiembrie 1916. Vara anului 1917 l-a găsit la Mărăşeşti. Fiind în fruntea Brigăzii 17 Infanterie, a luptat eroic şi a realizat în practică deviza: „Nici pe aici nu se trece!”, a generalului Eremia Grigorescu. La Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz armatele austro-germane au fost oprite.

            Trebuie menţionat faptul că „armata română a pătruns în Basarabia şi Bucovina la solicitarea reprezentanţilor legali ai acestor teritorii, la sfârșitul anului 1917 și începutul anului 1918. Ea a asigurat numai ordinea şi apărarea populaţiei de atacurile bandelor de soldaţi proveniţi din armata rusă aflată în descompunere şi nu a intervenit în hotărârile pe care le-a luat Sfatul Ţării şi Congresul General al Bucovinei”.
               Conducerea României a fost nevoită să folosească armata pentru a apăra populaţia Basarabiei și de incursiunile grupărilor comuniste ale Rusiei Sovietice care activau în Ucraina.
               In zona de hotar Hotin-Soroca, în 1918, a fost transferată Brigada 17 Infanterie sub conducerea generalului Stan Poetaş. Aici erau multe semne privind pregătirile de atac ale grupărilor teroriste de peste Nistru, însă „unităţile române, neavând încă în acea zonă un serviciu de informaţii corespunzător, n-au luat măsurile necesare pentru prevenirea unui atac prin surprindere, cu toate că un ordin al generalului Constantin Prezan, comandantul Marelui Cartier General, le cerea să aibă o atitudine binevoitoare faţă de populaţia paşnică şi să le apere averile şi viaţa, iar faţă de inamici şi răufăcători să se procedeze cu toată asprimea”.
               Sosind la Drochia şi mai apoi la Hotin, generalul Stan Poetaş a organizat unităţile militare în aşa fel încât să nu fie atacate prin surprindere de bandele bolșevice. Situaţia era foarte complicată. Râul Nistru era îngheţat şi unităţile teroriste treceau liber în Basarabia. Teroriştii din acele unităţi au înarmat populaţia unor sate din această zonă. Au angajat şi unele elemente din rândurile moldovenilor, precum era G.I.Bărbuţă, basarabean din Călăraşi. In nordul Basarabiei, după cum scrie istoricul român Costin Scurtu, au existat trei sectoare de trecere din Ucraina în Basarabia: 1) Zveniek-Hotin, 2) Berezovo-Lamancăuţi şi 3) Moghiliov-Otaci. In zona Hotinului era concentrată banda lui G.I..Bărbuţă. La 5/18 ianuarie 1919 au fost primite anumite informaţii despre pregătirea bandelor bolşevice şi petliuriste de a trece Nistrul. S-au luat măsuri de întărire a frontierei. Insă la 6-7 ianuarie 1919, la orele 3.40, bandele comuniste au trecut Nistrul  cu un efectiv de 5.000 de oameni, 300 de călăreţi şi 10 tunuri şi au atacat trupele române din zona Otaci, între satele Călăraşi şi Verzani. Companiile 11 şi 27 grăniceri s-au retras spre Ocniţa, Secureni, Briceni şi Româncăuţi. In zona de atac se aflau două batalioane de infanterie şi două baterii sub comanda generalului Stan Poetaş. La orele 9 dimineaţa el a primit informaţii că bolşevicii au trecut Nistrul şi în alte sate de frontieră. Trupele române au fost atacate din spate, din unele sate unde populaţia ruso-ucraineană s-a răsculat. Secţia mitraliere a batalionului 1 din Regimentul 34 Infanterie ce apăra podul de la Otaci a fost nevoită să se retragă spre Otaci, de unde supraveghea satele Vălcineţ, Călărăşăuca şi Otaci. Văzând că situaţia este complicată, generalul Stan Poetaş a decis să inspecteze sectorul din dreapta Batalionului 2 din Regimentul 34 Infanterie. S-a îndreptat pe şoseaua Otaci-Călărăşăuca. In timpul inspectării trupelor sale din zona satului Călăraşovca a fost împuşcat din spate de către oamenii din banda lui G.I..Bărbuţă. A fost omorât şi cadavrul batjocorit. Cercetările ulterioare au stabilit că generalul Stan Poetaş a fost ochit de către un bandit rusificat din banda lui G.I..Bărbuţă – un oarecare S.Fosu. Acest S.Fosu a fost prins, judecat şi condamnat la moarte în anul 1929, iar G.I..Bărbuţă şi bandiţii lui au fost prinşi şi executaţi de către forţele hatmanului Petliura dincolo de Nistru.
                Moartea generalului Stan Poetaş a fost un fapt întâmplător. El putea să se protejeze, să rămână în viaţă. Dar nu credea că locuitorii satului Călărăşăuca se vor răscula şi vor folosi armele. El pur şi simplu nu cunoştea ce-a însemnat, la acea oră, dominaţia Rusiei timp de peste 106 ani în Basarabia, nu a cunoscut procesul de rusificare. Mentalitatea basarabenilor fusese rusificată şi trădătorii, lichelele ruso-ucrainene din aceste sate au participat la prădarea populaţiei şi săvârşirea mai multor acte de terorism. Cunoscutul istoric român Constantin Chiriţescu a subliniat următoarele despre moartea generalului Stan Poetaş: „I-a fost dat să moară, lovit de un glonţ mişel, tras din spate, acestui eroi legendar al armatei române, care la Topraisar, Neajlov şi la Mărăşeşti, înfruntase de atâtea ori moartea în faţă, în cele mai dramatice momente ale războiului nostru”. Comanda trupelor a preluat-o colonelul Ion Petrescu, care a raportat către comandamentul Diviziei a 9-a: „domnul general mort sau prizonier”
              Intre timp, efectivele române sub conducerea colonelului Ion Petrescu s-au regrupat în direcţia satului Sauca. De la 9 ianuarie 1919 s-a început ofensiva lor pentru a elibera judeţele Hotin şi Soroca de bandele bolşevice. In această zi Bateria 7 din Regimentul 13 Artilerie şi Bateria 3 din Regimentul 35 au format detaşamentul sub conducerea maiorului Lascăr, care a înaintat spre Ocniţa. Au fost întâmpinaţi cu focuri de armă în satul Bârnova, dar au preluat iniţiativa şi au respins bandele bolşevice din sat. Mai apoi au eliberat localităţile Arioneşti, Unguri, Călărăşăuca, Ocniţa, Otaci, Vălcineţ, Mereşeuca, Soroca, Lincăuţi, Postava, Drepcăuţi, Româncăuţi, Sauca, Codreni. La 10 ianuarie au fost aduse trupe române suplimentare.                   Ostaşii din divizia a 9-a, aduşi din Dobrogea, au pus stăpânire pe înălţimile de pe malul Nistrului şi au oprit înaintarea bandelor de peste Nistru. Detaşamentele maiorului Butunoiu au atacat de la sud de-a lungul Nistrului. In ziua de 11 ianuarie 1919, „corpul mult regretatului comandant Poetaş a fost dezgropat din zăpadă, depus în sicriu şi evacuat spre Soroca”. A fost înmormântat la 14 ianuarie 1919 în orașul Soroca.
              In această zonă a fost dislocată Brigada 2 Roşiori, comandată de generalul Cleante Davidoglu; la Hotin, Regimentul 4 Roşiori; la Noua Suliţă, Brigada 1 Roşiori şi Regimentul 3 Călăraşi; la Colomeea, Regimentul 1 Roşiori; subunităţi ale Regimentului 40 Infanterie la Larga, Briceni, Secuieni; Regimentul 5 Roşiori la Otaci, însărcinat cu paza Nistrului de la Otaci la Soroca”. Detaşamentul generalului Davidoglu a constatat că bandele bolşevice au pierdut în lupte peste 400 de oameni. Cercetând teritoriile şi satele eliberate, comandamentul român a găsit sute de cadavre ale soldaţilor români cu urme de torturi, omorâţi de bolşevici: la Hotin, Otaci şi alte localităţi. Au fost găsite zeci de corpuri neînsufleţite ale ostaşilor români, care au fost torturate până la moarte, având ochii scoşi, limbile tăiate sau smulse pentru că vorbeau în limba română. Corpurile lor erau atârnate în copaci de-a lungul şoselelor.

              In concluzie, se poate sublinia că mai multe sate din zona Hotinului şi Sorocii s-au scufundat în mocirla bolşevicilor ruşi. Populaţia satelor Sauca, Otaci, Hotin, Călărăşăuca, Ladona, Naslavcea, Aristovca, Progoradca, Medibăuţi, Stânceni, Dobzac, Cristineşti, Verzani, Ocniţa, Secureni, Briceni, Româncăuţi, Vălcineţ, Mereşeuca, Lencăuţi, Parcova, Grăzdăuţi, Arioneşti, Unguri, Bârnova şi altele a rămas vinovate de moartea generalului Stan Poetaş şi a zeci de ostaşi şi ofiţeri români, care şi-au dat viaţa pentru apărarea Basarabiei de bandele bolşevice trimise de Lenin, Troţki, Rakovski şi Dzerjinski. In istoria acestor sate perioada ianuarie-februarie 1919 va rămâne ca o pată neagră, sângeroasă pe sufletul fiecărui locuitor. Trădătorii au fost pedepsiţi şi  s-a restabilit adevărul istoric. Satul Cureşniţa din judeţul Soroca a fost denumit cu numele generalului Poetaş. Totodată, în 1929 în oraşul Soroca, în semn de stimă şi recunoştinţă, a fost înălţat un monument al său.