JANDARMERIA ROMÂNĂ - SCURT ISTORIC

 

       Jandarmeria Română se consideră a fi fost întemeiată în Moldova la 3 aprilie 1850 printr-un ofis domnesc al domnitorului moldovean Grigore Alexandru Ghica, pe baza hotărârii Divanului obștesc privind „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”. Acest document a dat un prim statut juridic Jandarmeriei și i s-au stabilit principiile de organizare și funcționare. El prevedea că Regimentul de jandarmi din Moldova se împarte în două subdiviziuni, fiecare având zona de responsabilitate formată din câte șase ținuturi (județe), la fiecare ținut fiind repartizată câte o companie de jandarmi, la care se adăuga câte o companie la Isprăvnicia Iașului și la Poliția Capitalei (Iași), în total, 14 companii de jandarmi ce totalizau un efectiv de 1433 jandarmi călări și pedeștri. Documentul stabilea Jandarmeriei următoarele misiuni:

1. - privegherea siguranței publice;
2. - ținerea unei bune orânduieli și ducerea la îndeplinire a legilor.

Aceste misiuni, Jandarmeria urma să le execute în „serviciu ordinar”, care se realizează zilnic, pe baza regulamentelor și „în serviciu extraordinar” pe care îl execută la solicitarea autorităților, prin constituirea de subunități mobile. Documentul menționat nu definea care sunt respectivele autorități care aveau dreptul să acționeze Jandarmeria „în serviciu extraordinar” dar se subînțelegea că este vorba de domnitor și, eventual, de Divanul său.

În perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza, Jandarmeria a fost supusă unui amplu proces de modernizare, ca de altfel toate instituțiile statului național modern român. Astfel, odată cu transformarea Regimentului de jandarmi în „Legion de jandarmi”, începe și procesul de înlocuire treptată a escadroanelor și companiilor de jandarmi, cu escadroane de dorobanți, pe baza Ordonanței nr.896 din 20 iunie 1864. Apoi, prin Legea de organizare a puterii armate în România, din noiembrie 1864 Jandarmeria este organizată pe principii noi, scoasă de sub administrația Ministerului de Interne și subordonată direct Ministerului de Război, ca element component al armatei permanente.

Jandarmeria română în timpul Războiului de independență 1877-1878 a asigurat poliția armatei, iar în situații deosebite a fost angajată în acțiuni de luptă împreună cu unitățile militare și chiar independent. Efectivele Jandarmeriei se cifrau la 798 jandarmi (din care 6 ofițeri). Pentru faptele de arme din timpul războiului, numeroși jandarmi au fost decorați cu medalia Apărătorii Independenței, medalia Crucea Trecerii Dunării și medalii rusești.

Necesitatea unei forțe specializate puternice a cărei misiune principală să o constituie paza și ordinea de stat, asigurarea liniștii și libertății cetățeanului, precum și a modului de aplicare și respectare a legilor țării, au necesitat elaborarea unei legi de organizare a Jandarmeriei în întreaga țară. O primă încercare are loc în 1885, când generalul Radu Mihail, prefectul Poliției Bucureștiului a elaborat un proiect de lege pentru organizarea jandarmeriei în întreaga țară, lege care nu a fost adoptată.

Doi ani mai târziu, în 1887, cu prilejul expunerii de motive la legea comunală, I.C.Brătianu, sublinia că „Gendarmeria comunală rurală va fi mai bună decât poliție rurală de până acum” , iar la art.82 din această lege adoptată la 7 mai 1887 se prevedea organizarea Jandarmeriei Rurale, printr-o lege specială. Lipsa de fonduri a întârziat până în anul 1893 materializarea unei astfel de legi. Meritul pentru deplina clarificare a rolului, locului și organizării Jandarmeriei rurale i-a revenit lui Lascăr Catargiu, care a elaborat și prezentat Parlamentului în ianuarie-februarie 1893, Legea pentru organizarea Jandarmeriei rurale, care a fost promulgată prin Decretul Regal nr. 2919 din 30 august 1893. Această lege prevedea instituirea unui corp de pază și ordine cu structură militarizată în toate localitățile rurale din țară, deoarece structurile anterioare nu făceau față situației complexe de pe teren și nici nu corespundeau instituțiile unui stat modern european, din acea vreme. Demn de remarcat este faptul că legiuitorul (Lascăr Catargiu în principal) a pus accentul pe menținerea și garantarea siguranței publice, cât și pe executarea legilor.

Tot la 1 septembrie 1893 a apărut și „Regulamentul de aplicare a Legii Jandarmeriei rurale”, care prevedea: „Organizarea Jandarmeriei rurale, astfel cum este prescrisă de lege, face din această instituțiune un corp militar, pus la dispozițiunea ministrului de interne, pentru a asigura ordinea și siguranța publică. Ea se mai află sub ordinele ministrului de justiție, ale ministrului public în ce privește atribuțiunile de poliție, precum și sub acela al ministrului de război pentru tot ce se raportă la disciplină, comandament și instrucție militară a trupei” (art.1).

Răscoala Țărănească din 1907 a pus într-o situație grea, atât instituțiile politice, cât și cele de menținere a ordinii interne, și chiar militare. Necesitatea reorganizării Jandarmeriei la începutul secolului XX, față de misiunile sale preventive, a impus întărirea organizatorică a Jandarmeriei și promulgarea unei serii de legi în anii 1908, 1911 și 1913. Legea Jandarmeriei din 24 martie 1908 prevede următoarele:

- Art.6: Corpul Jandarmeriei face parte integrantă din armată, dispozițiunile generale ale legilor și regulamentelor îi sunt aplicate, în afara excepțiunilor de organizarea sa mixtă și de natura serviciului său.

- Art.7: Ofițerii Corpului Jandarmeriei se recrutează din ofițerii de orice armă din armata activă. Trecerea ofițerilor din armata activă în Jandarmeriei se face prin Înalt Decret, în urma raportului Ministerului de Interne, luată pe recomandațiunea Ministerului de Interne, luată pe recomandațiunea Ministerului de Război. Ea rămâne definitivă după un an de la numire, în care timp ofițerul va putea fi retrecut în armata activă.

- Pe timpul manevrelor militare, Jandarmeria rurală asigură misiuni de poliție militară, efectuează rechizițiile necesare și funcționează ca poliție militară; pe toată durata acestor exerciții și manevre, unitățile de jandarmi sunt considerate părți ale armatei active cu aceleași drepturi și obligații ca unitățile și subunitățile militare.

Cea dintâi participare a Jandarmeriei române la un război modern, datează din anii 1877-1878. Experiența acumulată cu acest prilej va fi valorificată și îmbogățită în cel de-al doilea război balcanic, precum și în acțiunile militare desfășurate în anii Războiului de Independență.

În cel de-Al Doilea Război Balcanic Jandarmeria Română a acționat ca o forță a Sistemului Național de Apărare, îndeosebi alături de trupele ce operau pe câmpul de luptă.

După încheierea Tratatul de la București din 1913 și până la intrarea României în primul război mondial (15 august 1916) s-au produs unele modificări pe linie organizatorică și a atribuțiilor, care au vizat sporirea efectivelor, înființarea posturilor de jandarmi speciale pentru fabricile din Capitală care produceau materiale pentru armată, înființarea de puncte speciale de pază și control la toate trecătorile din Carpați, de la Vatra Dornei până la Turnu Severin, crearea unui detașament pentru paza regiunilor petrolifere.

La Primul război mondial a participat și Jandarmeria. Din Campania anului 1916, se pot menționa acțiunile desfășurate de trupele de jandarmi în asigurarea poliției frontului unităților române pe timpul ofensivei pentru eliberarea Transilvaniei, precum și organizarea administrativă a teritoriilor eliberate. Despre organizarea posturilor de jandarmi în localitățile eliberate (Bicfalău, Bârsta, Satu-Lung, Târlugeni, Sfântu Gheorghe, Covasna și Miercurea Ciuc) raportează maiorul Anastasie Soiculescu, comandantul Companiei de Jandarmi Prahova la 17 august 1916 în telegrama adresată Inspectoratului General al Jandarmeriei: „Astăzi, pentru prima oară și pentru totdeauna, Jandarmeria română a înlocuit pe pământul scump al Transilvaniei, Jandarmeria Ungurească”.

Evoluția ulterioară a evenimentelor a fost nefavorabilă pentru armata română care, sub presiunea inamicului, a trebuit să se retragă prin lupte grele, cedând o parte din teritoriul național, până când frontul a fost stabilit în sudul Moldovei.

În timpul retragerii, jandarmii au participat la acțiunile de luptă și, totodată, au asigurat poliția frontului, a comunicațiilor, au asigurat măsurile de ordine necesare deplasării coloanelor militare și, pe timpul evacuării administrației, a unor obiective economice și a populației care s-a refugiat în Moldova.

La începutul anului 1917, odată cu operațiunea de reorganizare a armatei, se reorganizează și serviciul Jandarmeriei de pe lângă armata de operații. La comandamentele corpurilor de armată, precum și la brigăzile mixte s-a constituit câte un detașament de jandarmi, sub comanda unui ofițer de infanterie și cu un efectiv mai redus de jandarmi. La 16 aprilie Detașamentul de Jandarmi Prahova a primit denumirea de "Detașament mobil de poliție al Marelui Cartier General". De asemenea, unele subunități de jandarmi sunt repartizate serviciilor de pază la lucrările de artă și fortificații, iar altele date ca întăriri în principalele orașe din Moldova.

În vara anului 1917 trupele de jandarmi au participat, alături de armata română, în marile bătălii desfășurate.

La 1 iulie 1918 armata se demobilizează, iar jandarmii organizează punctele de trecere pentru demobilizați, posturi, patrule și detașamente pentru supravegherea ca demobilizarea să se desfășoare în liniște.

Prin decretarea în octombrie 1918 a celei de-a doua mobilizări a armatei române, Jandarmeria a contribuit la desfășurarea acesteia, concomitent cu organizarea noilor servicii pretorale și a măsurilor pentru menținerea ordinii și liniștii în țară. Armata română reia lupta pentru eliberarea întregului teritoriu național, iar Jandarmeria începe să instaureze ordinea și liniștea, creând companii de poliție în județele eliberate.

Infăptuirea României Mari a inaugurat în viața societății noastre și a statului un amplu proces de remodelare a structurilor existente înainte de primul război mondial, inclusiv a celor destinate menținerii și apărării ordinii interne.

La 23 martie 1929 Parlamentul a pus bazele unei legi moderne și complete de organizare a Jandarmeriei rurale. In același an se promulgă Statutul Jandarmeriei Rurale de către regele (minor) Mihai I. Acest statut garanta: stabilitate, înaintare, retribuții și alte indemnizații, gradații, pensii, condiții de căsătorie, recompense.

O altă măsură relevantă este Regulamentul Legii și Statutului Jandarmeriei Rurale.

Notă. Tot capitolul Istorie de mai sus a fost preluat din website-ul oficial al Jandarmeriei Române,