Teatrul
lui Pompeius (Theatrum Pompeium – în
latină și Teatro Pompeio – italiană)
era o structură a Romei antice, construită în ultima parte a perioadei
republicane. A fost terminat în șapte ani, începând din anul 55 e.A și
consacrat la începutul anului 52 e.A, înainte ca edificiul să fie terminat
definitiv. A fost unul dintre primele
teatre din Roma realizat din materiale rezistente, cărămidă și piatră, nu din
lemn. S-a înălțat în Câmpul lui Marte.
Edificiul,
în sine, făcea parte dintr-un complex cu multe destinații și era dotat de un
portic cu patru laturi în spate scenei. Inconjurat de portic pe cele patru
laturi forma o mare grădină cu fântâni și statui. In lungul perimetrului
acoperit, dispunea de săli de expoziții cu opere de artă și cu achiziții ale
lui Pompeius Magnus pe timpul campaniilor sale. O altă destinație a complexului
cu grădină era acela al unei Curii pentru întruniri politice. Senatul folosea
adesea acest edificiu cu diverse temple
și de săli care satisfăcea exigențele lui formale. Această Curie este
locul trist în care a fost asasinat Julius Caesar de către acei liberatores din elita romană, care considerau
că salvează Republica Romană de dictatură. Pentru asasinat au conspirat 60 de
senatori. Fapta lor a provocat, însă, grăbirea prăbușirea guvernării de tip
republican și trecerea la cea de tip imperial.
Originea
Pompeius
Magnus a cheltuit pentru această operă arhitecturală de excepție în dorința de
a câștiga popularitate pe timpul celui de al doilea consulat al său. Teatrul a
fost inspirat după o vizită a sa, în anul 62 e.A, la un teatru grec din
Mytilene. Acest teatru a fost cel mai mare dintre care le-au construit romanii
vreodată. El a păstrat numele lui Pompei de-a lungul întregii istorii sale
active, timp de 600 de ani. Teatrul s-a enumerat printre cele mai celebre
monumente ale Romei antice.
Structura
și quadroporticul din spatele
scenei au avut multiple utilizări.
Teatrul a avut cea mai mare Criptă (cavou) dintre teatrele romane. Zona din
spatele și din intreriorul unei incinte era folosită pentru activități dintre
acte, pentru plimbări, consumări de băuturi răcoritoare, sau, pur și simplu
pentru a se ferii actorii de ploaie și soare pe sub porticuri.
Porticul
lui Pompei era decorat cu statui ale marilor artiști și actori. Sub lungile
porticuri erau expuse colecții de picturi și de sculpturi, precum și un spațiu
adecvat pentru reuniuni ce atrăgea pe romani din mai multe motive. Fântânile
somtuoase erau alimentate cu apa adusă și, probabil, cumpărată de la un apeduct
din apropiere și stocate. Nu se știe dacă apa era suficientă pentru o
funcționare a fântânilor în mod continuu, sau pentru câteva ore programate.
Punctul
culminant al complexului era templul zeiței Venus Victrix, divinitate personală
a lui Pompei (spre deosebire de a lui Julius Caesar care era Venus Genetrix).
Unii
erudiți moderni cred că nu era vorba de
o simplă pietate, dar esențială pentru ca structura să nu fie considerată o
extravaganță promoțională, ci un sprijin spiritual pentru teatrele permanente.
Bolți din fundamentul Teatrului lui Pompeius
- acum parte dintr-un restaurant -
Restul
părții de est a quadroporticului și resturile
a trei dintre cele patru temple anterioare conastrucției, adesea asociate
teatrului pot fi văzute pe Largo di Torre
Argentina.
Cel
de al patrulea a rămas mult acoperit de un teatru construit în 1730 și sub alte
construcții moderne. Acest areal arheologic a fost săpat din ordinul lui
Mussolini între anii 1920-1930, terenul bogat în vestigii fiind inaugurat de
acesta în 1929.
Vestigii
rare ale teatrului pot fi văzute subteran sub actuala Via di Grotta Pinta.
Bolțile originale ale teatrului pot fi găsite în sala subterană a
restaurantelor de pa această stradă, dar și în zidăria hotelului Albergo Sole
di Biscione. Fundamente ale teatrului, precum și părți din primul nivel și cavea există, dar au fost mascate după
ce au fost dimensionate. In cursul secolelor, construcțiile moderne au integrat
structurile teatrului, folosind din plin material din trupul său.
In
cursul istoriei teatrului, de la a cărui părăsire au trecut circa1500 de
ani, s-a procedat la numeroase
restaurări în principal pentru a prelua din material. In final, căzut în ruină,
marele teatru a devenit numai sursă de material de construcție pentru numeroase
edificii existente încă în Roma.
Caracteristicile
teatrelor romane sunt similare celor grecești de la care s-au inspirat. Totuși
teatrele romane prezintă unele caracteristici deosebite. Erau construite pe
propriile fundații, în loc de a se folosi lucrări de deplasări de pământ, sau
excavări ale pantelor unor coline. Cele romane sunt înconjurate din toate
părțile.
Roma
nu avea teatre în interiorul zidurilor până la mijlocul primului secol al erei
antice, Existau teatre și amfiteatre din lemn, care puteau fi montate și
demontate repede. Tentative de construire de teatre permanente au fost
întrerupte succesiv de personalități politice, sau, pur și simplu nu s-au
concretizate pe de-a întregul.
Pompeius
a fost o personalitate ce nu a putut fi oprită de a-și concretiza voința,
modelul teatrului său fiind inspirat de teatrul de la Mytilene, din insula
Lesbos. Structura dorită de el putea intra în concurență cu Forum Romanum.
Probabil că această realizare a incitat și construirea Forum-urilor imperiale.
Julius Caesar l-a concurat pe Pompeius în folosirea prăzilor din cuceruirile
sale magnifice, atunci când a construit propriul forum, care, la rândul său,
le- inspirat pe cele altor împărați succesori.
Folosirea
arhitecturii, prin integrarea spațiului templului public pentru ambiția
politică personală a fost folosită de Sylla și de cei ce l-au precedat pe acel dictator. Utilizarea
asociațiilor religioase și rituale pentru glorificarea personală și propaganda
politică era o tentativă de proiectarea unei imagini publice.
Utilizarea
betonului și a pietrei la fundații a permis autonomia teatrelor și amfiteatrelor
romane. Crearea de culoare boltite pe sub tribune au dat posibilitatea unui
acces ușurat spre diverse secțiuni ale cavea
și la diverse nivele. Era o folosire
novatoare a arcului de către romani. Această arhitectură a fost folosită și de
teatrele construite ulterior în Roma și în restul imperiului. Alte edificii
celebre care au folosit un stil arhitectonic similar au fost Coliseum și
teatrul lui Marcellus, ambele oferind astăzi ruine remarcabile.
Zona sacră din preajma Teatrului lui Pompeius
Largo di Torre Argentina
Complexul
teatrului dispunea de utilizări multiple. Templul zeiței Venus Victrix era
situat direct în fața scenei. Porticul avea galerii, altare, grădini și săli
pentru întâlniri. Locația teatrului este renumită și pentru că a fost locul
asasinării lui Julius Caesar. Se pare că asasinatul a avut loc în porticul din
spatele scenei. In grădina cea mare exista o sală de ședințe, o Curie la
capătul apropiat al zonei sacre, care a fost folosită ocazional ded către
senat.
La
idele lui martie (15 martie după calendarul roman) Caesar urma să participe la
o ședință a senatului din Curia teatrului lui Pompeius. Marcus Antonius care a
aflat vag de un eventual complot de la unul dintre conspiratori, Servilius
Casca, s-a temut că ar fi adevărat, a mers aproape de Caesar, dar nu a putut
preveni fapta abominabilă la care a participat și Casca.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu