Operațiunea de la Tatar Bunar a avut două componente, cea de suprafață și cea ascunsă. Cea de suprafață a reprezentat-o rebeliunea în sine, împreună cu pregătirea ei. Cea perversă și ascunsă a fost de spionaj și de propagandă. Primul incident al rebeliunii
bolșevice de la Tatar-Bunar a avut loc, la 11 septembrie 1924, în localitatea
Nicolaevca din sudul Basarabiei. Un grup înarmat condus de Ivan Bejanovici,
alias Kolțov, a comis un atac
banditesc. „Rebeliunea",
care în mod oficial avea un scop politic, a degenerat treptat în jafuri,
tâlhării și omoruri la care s-au dedat bandele de bolșevici. Despre evenimentele
petrecute la Nicolaevca se vorbește într-un număr al ziarului „Universul", din septembrie 1924, care
menționa: „Bandiții au potrivit momentul să
dea atacul când era târg în Nicolaevca"; „Primăria a ars cu totul. Cadavrul primarului
Jancovski și al celuilalt sătean împușcat au fost carbonizate. Jandarmii Ion
Costin și Gheorghe Chirvase au fost uciși cu grenade"; „Târgul a fost devastat, lumea fugind îngrozită în
toate părțile. După cât se știe, bandiții au voit să dea lovitura la Tuzla, sau
Jebrieni, unde chiar au apărut, dar au ales Nicolaevca, unde se afla măcar un
jandarm, ca punctul cel mai favorabil"; „Bandiții au lăsat manifeste prin care își arătau ura
contra românilor, îndemnând populația să nu mai dea niciun concurs
autorităților. Manifestele erau semnate cu numele de Terente"
(agent bolșevic care acționa în zona Deltei Dunării și în Dobrogea).
Atacul
de la Nicolaevca s-a soldat cu rezultate negative pentru bolșevici, fiind
arestați unii dintre conducători. Astfel, liderul bolșevic Andrei
Kliușnikov, zis Nenin, a
hotărât declanșarea operațiunii de proporții. „În seara de 15 septembrie, el a convocat comitetul revoluționar din
Tatar-Bunar, la care au participat Iustin Batișcev, Nichita Lisovoi, Kolțov (Ivan
Bejanovici), Leonte Ţurcan, Alexei
Pavlenco, fiind aprobat planul acţiunilor militare care urmau să se declanşeze
a doua zi la Tatar-Bunar. Unii dintre cei prezenţi la întrunirea secretă au
fost desemnaţi să adune arme, cartuşe şi muniţii de la depozitul de la Cişmea.
Atacul a început cu ocuparea principalelor clădiri din Tatar-Bunar: oficiul
poştal, percepţia, postul de jandarmi, primăria. In zorii zilei de 16 septembrie,
după jaful de la fabrica de postav, bandele bolşevice au silit populaţia să se
adune în centrul localităţii, unde Nenin a ţinut un discurs în care spunea că
Basarabia s-a declarat Republică
Moldovenească Sovietică şi
că România nu mai are nicio legătură cu acestă provincie. El a făcut publică
știrea falsă despre intrarea Armatei Roșii în Basarabia (care ar fi
ocupat deja Cetatea Albă și înaintează spre Tatar-Bunar), îndemnându-i pe locuitori să se înarmeze și să
înceapă lupta. Și-a încheiat discursul cu lozinca „Trăiască Republica
Moldovenească Sovietică!", prezentând dorința sa drept realitate, dar dând
totodată în vileag planurile sovietice. Din ordinele lui, participanții la
rebeliune au format două bande: una s-a îndreptat spre Akmanghit, cealaltă spre
Cișmea. Intâmpinând rezistență, unii s-au retras spre Nerușai, de acolo spre
Galilești. Alții au mers spre Tatar-Bunar, iar o parte s-au împrăștiat în
diverse direcții. La 17 septembrie, Nenin și Iustin Batișcev, împreună cu
câțiva rebeli, s-au retras prin Echipolos spre Nerușai, dar după unele
confruntări cu trupele de ordine au fost arestați". In timpul acestor evenimente, unii dintre
membrii Comitetului de partid din sudul Basarabiei, au fost uciși: Este vorba de Andrei
Kliușnikov, Ivan Bejanovici, Ivan Dobrovolski, iar Iustin Batișcev a fost
arestat.
La 19 septembrie, după trei zile de lupte între rebeli și forțele de
ordine, au fost arestate circa 1600 de persoane, urmând să fie judecate 489 de
persoane, de unde și denumirea procesului judiciar drept procesul celor 500, desfășurat în
perioada 24 august-2 decembrie 1925 la Tribunalul Militar al Corpului 3 Armată.
In acest cadru legal au fost condamnați 85 din cei 287 de
acuzați. Iustin Batișcev a primit cea mai severă pedeapsă - muncă silnică pe
viață; Nichita Lisovoi și Leonte Țurcan au fost condamnați la 15 ani muncă
silnică, trei inculpați la câte 10 ani, alți douăzeci la 5 ani închisoare, iar
restul inculpaților la închisoare pe termene diferite între 1-3 ani. Alți 202
inculpați au fost achitați. Trebuie să se mai amintească faptul că pentru a
se salva de arestări și represalii, mulți dintre participanții la evenimentele
de la Tatar-Bunar (în mare parte din rândurile populației alogene) au fugit
peste Nistru, stabilindu-se în nou-creata Republică Autonomă Sovietică
Socialistă Moldovenească (R.A.S.S.M.), fiind tratați într-un mod excepțional de
către autoritățile de la Kiev. Totuși, aceștia nu au scăpat de represiunile
care au avut loc în Uniunea Sovietică între 1937-1938.
Acțiunea aceasta banditească a fost numită impropriu drept revoltă, ea fiind numai o aventură idioată de terorism de sorginte bolșevică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu