CEAUȘESCU- ARMAMENTUL NUCLEAR - DECLARAȚII PACEPA ȘI ȘTEFAN ANDREI

          Generalul trădător Ioan Mihai Pacepa a dezvăluit faptul că Gaddafi i-ar fi propus lui Ceaușescu să finanteze cercetarea și producția, în România, a unei arme bacteriologice și a unei bombe nucleare de dimensiuni reduse, care să poată fi folosite în scopuri teroriste. Pe mărturiile acestui trădător nu se poate pune mare bază, deoarece a încercat să prezinte multe fapte neadevărate pentru fi pe placul celor care i-au asigurat azil politic,

El spune că Ceausescu vroia cu disperare sa aiba o "bomba atomică cat de mică". Proiectul a purtat denumirea "Dunarea II"
In 1975 "Ryad" (n.a. - nume de cod pentru primul adjunct al ministrului de Interne libian) a predat lui Ceaușescu un mesaj verbal prin care Gaddafi i-a cerut să-l ajute cu informații cât mai complete despre adunarea organizatiei Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), ce urma să aibă loc în Viena la sfârșitul aceluiași an. Cateva luni mai tarziu, DIE a dat spionajului libian planurile clădirii în care urma să aibă loc adunarea OPEC precum și planul de măsuri pentru asigurarea securității adunării, întocmit de autoritățile locale. Aceste materiale au fost obținute cu ajutorul unui polițist austriac ce lucra pentru DIE. In decembrie 1975, clădirea din Viena, în care a avut loc adunarea OPEC a fost atacată de teroriști, care au luat prizonieri 60 de oficialități OPEC și au stârnit un imens scandal internațional. După cum am aflat de la "Ryad,", spune Pacepa, operatia a fost organizată de Gadafi cu ajutorul faimosului terorist international Ilici Ramirez Sanchez, supranumit "Carlos" sau "Jackal". Potrivit lui "Ryad," informațiile date de DIE au fost hotărâtoare pentru succesul acțiunii, care și-a atins ambele țeluri: a umilit occidentul și a stors de la guvernele celor rapiți importante sume de bani pentru noi operațiuni teroriste.

Finantare libiană

La inceputul lui 1976 "Ryad" a venit la București cu un alt mesaj pentru Ceaușescu din partea dictatorului libian. Gaddafi se oferea sa finanțeze cercetarea și producția în România a unei arme bacteriologice și a unei bombe nucleare de dimensiuni reduse care să poată fi folosite în scopuri teroriste. Ceaușescu a fost de acord. De fapt, în megalomania lui, el a hotărât cu doi ani înainte să facă România cea de a patra țară europeană (după Uniunea Sovietică, Marea Britanie și Franța) producătoare de arme nucleare și începuse deja, în secret, activitatea de cercetare în acest domeniu. După aceea el i-a dat un nou impuls, fiind convins că dacă va putea crea o bombă nucleară cât de mică, o va putea vinde "pe bani grei" nu numai lui Gaddafi, dar și guvernelor teroriste ale Siriei si Irakului.
Facilitatile de cercetare, pilot și producție pentru arme bacteriologice și chimice au fost subordonate Ministerului Apararii Naționale și coordonate de generalul Mihai Chițac, seful trupelor chimice. Proiectul nuclear a fost coordonat de ministrul de Interne, iar din martie 1978 de seful Departamentului Securitatii Statului, Teodor Postelnicu.
In tripla mea calitate de consilier personal al lui Ceaușescu, secretar de stat al MAI și șef adjunct al DIE pentru informatii tehnico-științifice, am fost implicat în ambele proiecte. Sarcina mea principală a fost însă obținerea datelor tehnologice și a echipamentelor necesare pentru a produce o "armă atomică romanească" precum și mijloacele pentru transportarea ei la ținta (rachete de distanță medie, bombe aeriene, obuze de artilerie și mine de uscat). In iulie 1978 i-am prezentat lui Ceaușescu ultimul meu raport asupra stadiului proiectului "Dunarea II," respectiv crearea condițiilor pentru trecerea la producția unei bombe nucleare experimentale românești. La acea dată situația se prezenta astfel: Ministerul Minelor lucra intens ca să creeze o rezervă secretă de uraniu extras din minele sale de la Băița; un colectiv special, coordonat de DIE, lucra la proiectul unei stații pilot pentru îmbogaățirea uraniului prin centrifugare cu ajutorul unor informații obținute de DIE prin sursa "Lucica", care deținea o poziție de conducere la filiala din Germania de Vest a institutului de cercetari american Batelle; Ministerul Industriei Chimice terminase construcția unei stații pilot pentru producerea apei grele pe baza datelor furate de DIE de la compania canadiana AECL, și era în procesul proiectării unei instalații la scara industrială care urma sa fie amplasată în aproprierea Slatinei (apa grea produsă de acea instalație urma să fie folosită atât pentru operarea reactoarelor CANDU cât și pentru producerea de weapons-grade plutonium); un colectiv special al DIE era în procesul obținerii din Islamabad a tehnologiei pakistaneze pentru producerea bombei nucleare, pe baza unei întelegeri secrete dintre Ceaușescu si Zulficar Ali Butto, primul ministru al Pakistanului din acea vreme; un institut de cercetari și proiectări pentru dezvoltarea de rachete meteorologice, condus de profesorul Alexandru Spătaru și cartiruit într-o casă conspirativă a DIE din pădurea Băneasa, lucra la proiectul unei rachete pentru distanță medie care putea fi utilizată atât cu focos nuclear cât si bacteriologic și chimic; un colectiv condus de general Marin Niculescu, adjunctul ministrului Apărării și comandantul trupelor de artilerie, lucra la dezvoltarea de obuze și mine cu încărcătură nucleară, bacteriologică și chimică.

Arma bacteriologica cu bruceloză

Cu câteva săptămâni înainte de a părăsi România, am prezentat lui Gaddafi un mesaj prin care Ceaușescu și-a dat acordul să vândă Libiei tancuri de tip "Leopard", pe care vroia sa le producă în secret în România pe baza planurilor și a tehnologiei furate de DIE din RFG. In răspunsul său, colonelul Gaddafi, care a fost de acord cu condițiile financiare puse de București, l-a intrebat pe "fratele" Ceaușescu când îi poate da o primă cantitate de "Brutus." Aceasta era denumirea de cod pentru bruceloza, arma bacteriologică în curs de producție la Comandamentul Trupelor Chimice condus de generalul Mihai Chiâac.
Este de la sine înâeles că după ce am primit azil politic în Statele Unite nu am mai fost la curent cu aceste proiecte. De-a lungul anilor am avut însă numeroase indicii care mi-au întărit convingerea că ele nu au fost abandonate. In 1984, cu ocazia unor interviuri pentru ziarele trustului american de presa Hearst și pentru BBC, Ceaușescu a facut afirmația, de mare răsunet la vremea aceea, ca România a ajuns la punctul în care "dacă am dori sa fabricăm o armă nucleară astăzi, am putea sa o facem."

Santajul nuclear

Un comunicat de presă al agenției Reuter, din 15 noiembrie 1988, informa că în timpul unei întâlniri pe care a avut-o în Arad cu primul ministru maghiar Karoly Gross, Ceaușescu ar fi afirmat că România ar fi acum în masura să producă armament nuclear. In decembrie 1989, am aflat de la Gaspar Biro, care era atunci consilierul lui Karoly Gross, ca Ceaușescu a facut în mod real această afirmație, care figurează textual în stenograma întâlnirii. Potrivit celor spuse de Biro, Ceaușescu a etichetat liberalizarea politică a Ungariei, din acea vreme, ca "un pericol mortal pentru comunismul internațional," și a încercat să folosească santajul nuclear pentru a "readuce Ungaria în lagărul socialist." In mai 1991, Biro mi-a trimis o scrisoare, însoțită de 22 pagini anexe în limba engleză și alte opt pagini în limba maghiară, care confirma ceea ce mi-a spus telefonic.
La 14 aprilie 1989, într-un discurs ținut în fața Comitetului Central al Frontului Democrației și Unității Socialiste, și publicat integral în Scânteia, Ceaușescu a făcut în sfârșit afirmația deschisă că România are capacitatea de a produce arme nucleare. Această declarație oficială facută de președintele țării a pus cu adevarat România în poziția de a fi a patra țară europeană care a recunoscut că are tehnologia de producere a armelor nucleare.
In sfarșit, la 8 mai 1989, reputata revistă vest-germană “Der Spiegel” a publicat un articol în care a făcut o altă revelație explozivă: Romania era în procesul construirii unei fabrici secrete pentru producerea rachetelor de distanță medie, cu ajutorul unei firme din Germania de Vest.
Ca inginer care a fost implicat in mod fortuit în secretele armelor nucleare, sunt convins ca în cei 11 ani cât Ceaușescu a supraviețuit după ce am facut ruptura cu comunismul său, el nu a fost în masură să producă o bombă nucleară. Pentru aceasta ar fi avut nevoie de mult mai mult decât de spionaj tehnologic și câteva colective secrete de ingineri. Cunoscând însă bine pe Ceaușescu, nu mă îndoiesc că el a continuat aceste cercetări primitive și reduse ca dimensiuni, pentru că vroia cu disperare sa aibă o "bombă atomică cât de mică" pe care să ia câte un miliard de dolari de la Gaddafi, Assad și Sadam Hussein. Sper că, mai devreme sau mai tarziu, istoria va face lumină și în acest domeniu.

Referitor la problema armei nucleare române Ștefan Andrei, fost ministru de externe sub regimul Ceaușescu a declarat :

„La Pacepa sunt minciu­ni una după alta, mi-a răspuns el. Dacă aş avea timp, aş lua pagină cu pagină să arat cum minte. El spune că a fost mesager la Gaddafi. Pacepa a fost în Libia de două ori - o dată cu Ceauşescu, în 1974, şi altă dată cu ministrul de Interne Teodor Coman. N-a fost niciodată mesager. Minte când scrie că ar fi convenit Ceauşescu cu Gaddafi să facă o bombă nucleară şi arma bacteriologică. O minciună! Îl cunosc de-ajuns pe Ceauşescu ca să ştiu că nu putea să se bage în cârd, cu asemenea lucruri, cu Gaddafi".

Ca în orice manipulare profesionistă, din cele spuse de Ştefan Andrei reiese că Pacepa s-a folosit de-un capăt de adevăr: nu Libia, ci Pakistanul dorea să colaboreze cu România în fabricarea armei nucleare. „Am răspunsul dat Pakistanului la mesajul adus de Pacepa, prin care ne-au propus pakistanezii să colaborăm cu ei cu arma nucleară, declară Ştefan Andrei.

Prin serviciile speciale ale Pakistanului s-a trans­mis un mesaj al prim-ministrului Pakistanului, Butho, către Ceauşescu. Prin 1975-1976. Eu eram secretar al Comitetului Central pe probleme internaţionale. Mesajul cred că a fost prezentat lui Ceauşescu de către Pacepa. Ceauşescu mi-a spus la telefon - vezi că vine Pacepa la tine. Pakistanul ne propunea să colaborăm pentru producţia unei arme nucleare.

Le-am răspuns că noi respectăm cu stricteţe tratatul de neprolifera­re a armelor nucleare şi în acest cadru noi nu pro­ducem, nici nu colaborăm cu nimeni în producţia de armă nucleară. Acest răspuns l-am scris pe o bucată de hârtie, l-am dat lui Pacepa, l-a bătut la maşină la Securitate. Iar Ceauşescu a aprobat textul pe care l-am formulat eu". România era însă, într-adevăr, capabilă de a fi o putere nucleară. De faţă cu Ştefan Andrei, Ceauşescu i-a spus aceasta lui George Bush când a vizitat România în 1983.

Nemulţumirea lui Geoge Bush

Impresionat negativ, Bush i-a declarat atunci lui Andrei: „Eu îl cred pe preşedinte că nu vreţi să produceţi arma nucleară. Dar faptul că voi aveţi relaţii cu asemenea oameni, precum condu­cătorii Libiei, Irakului, Iranului, ne face să ne gândim la pericolul de a transmite acestora secretele pe care le aveţi". Informat, Ceauşescu i-a cerut lui Ştefan Andrei să-l asigure pe Bush că România nu va face acest lucru, că a şi respins oferta altor state - apropo de Pakistan, şi că nu va transmite se­crete legate de arma nucleară.

În 1989, Ceauşescu a făcut una dintre marile sale gafe, strecurând într-un discurs oficial informaţia că România deţine toate condiţiile fabricării armei nucleare. „Acesta a fost şi un argument al maghiarilor şi sovieticilor împotriva noastră, spune Ştefan Andrei . Că sun­tem periculoşi pentru că putem face arma nucleară. Pericol pentru zonă"  Ștefan Andrei a evitat să spună în ce stadiu se aflau cercetările românești și realizările nucleare. Nu a infirmat în mod expres aceste activități și este cert că AIEA a găsut în 1992 o cantitate minoră de plutoniu la punctul de cercetare de la Pitești.

Probabil că Ceaușescu își dorea armament nuclear datorită pericolului sovietic și din mândrie națională.