ROMÂNIA ȘI PRODUCȚIA DE APĂ GREA

            Programul românesc de apa grea a început in urmă cu 40 de ani, prin construirea unei instalații pilot la Institutul de Criogenie si Separări Izotopice de la Rm. Vâlcea, numita Uzina "G", cu o capacitate de 1 tona/an.

Colaborarea între Institutul de Proiectări pentru Industria Petrolului și Institutul de Tehnologii Izotopice si Moleculare de la Cluj Napoca, a constituit un real ajutor ce a pus bazele construcției experimentale de la Rm. Vâlcea.

Punerea în functiune a stației pilot a început în 1973 și pe data de 9 august 1976 a fost produsă prima cantitate de apă grea de calitate nucleară.

In 1979 a inceput investiția de la Drobeta Turnu Severin la care au participat prin eforturi comune: oameni de știință, proiectanți, constructori de echipamente și instalații pentru finalizarea acestui proiect in condițiile unui program riguros de control al calitații.

Pe data de 17 iulie 1988, s-a obținut industrial apa grea la ROMAG PROD - Drobeta Turnu Severin, la parametri stabiliți pentru reactoarele nucleare de tip CANDU. In perioada de functionare, pe plan intern, s-a realizat necesarul de apă grea pentru Reactorele Nucleare nr. 1 și nr. 2, de la Cernavodă.

In septembrie 2001, ROMAG PROD a reușit sa iasă pe piața externă, realizand un export de apă grea în Coreea de Sud, ulterior existând o preocupare continuă pentru prospectarea piețelor externe. Amplasată in sud-vestul Romaniei, langa orasul Drobeta Turnu Severin, pe malul stang al Dunarii, Uzina de apa grea ROMAG PROD, este sucursala a REGIEI AUTONOME PENTRU ACTIVITATI NUCLEARE și are o capacitate de 360 tone/an, producand apă grea de cea mai buna calitate. Uzina se află în apropierea marelui complex hidroenergetic de la Porțile de Fier, ca furnizor de energie.

Romania este singura țară din Europa, care și-a dezvoltat o filieră nucleară de tip CANDU, fiind cel mai mare producător de apă grea din lume.

Amănunte privind începuturile Uzinei de Apă Grea

Memoriile fostului şef al Înzestrării Armatei generalul Victor Atanasie Stănculescu, dar mai ales afirmaţiile sale, cuprinse în cartea “ În sfârşit, Adevărul”, deschid Cutia Pandorei. Trădat de partenerii de „ revoluţie” şi încarcerat la Jilava ca un infractor de rând, ex-generalul a început să vorbească. Nici că era persoană mai potrivită, pentru a discuta despre proiectele nebuneşti ale dictatorului Nicolae Ceauşescu, materializate în arme de distrugere în masă, rachete cu rază medie de acţiune purtătoare de focoase nucleare, iperită sau bruceloză. Dacă în cazul armelor chimice şi bacteriologice, “materialele” erau aduse de agenţii DIE din străinătate în sticluţe ascunse în buzunarul hainei, pentru bomba atomică, era necesară producerea apei grele. Proiectul Măgura, cum se numea “bomba din Carpaţi”, s-a desfăşurat la umbra Centralei Nuclearelectrice de la Cernavodă. Pe baza tehnologiei furate de agentul Poly din SUA, s-a construit uzina “G” de la Râmnicu Vâlcea, staţia pilot unde s-a produs pentru prima oară apă grea românească. În 1986, la uzina de apă grea de la Drobeta Turnu Severin s-a produs cea mai pură apă grea din Europa. Directorul Florea G. de la acea dată a fost mazilit după ce a refuzat să pornească uzina Drobeta, fără îndeplinirea măsurilor de siguranţă. După plecarea sa, pe estacada de conducte a avut loc un accident cu victime ţinut la secret şi în ziua de azi.

Uzina “G”, ridicată după planurile aduse de DIE

Bazele staţiei pilot pentru obţinerea apei grele de la Vâlcea au fost puse prin anii ’60 sub îndrumarea Direcţiei de Informaţii Externe, imediat ce agentul Brigăzii Speciale TS Polihroniade, nume de cod “Poly”, reuşise să aducă tehnologia de fabricaţie a apei grele de la o uzină de undeva din Savannah - Statele Unite. Brigada Specială TS (ulterior SD) era un compartiment specializat în spionaj economic în cadrul Direcţiei de Informaţii Externe. Ulterior, în familia lui Poly au avut loc diverse "accidente". Printre altele, s-a “întâmplat” ca fiica lui Polihroniade să moară după ce s-a aplecat peste balcon, fiind lovită cu o cărămidă în cap. Evenimentul tragic a marcat-o iremediabil pe soţia lui Poly, personalitate de rang înalt a vieţii sportive româneşti. Femeia are o cădere nervoasă, iar agentul DIE s-a retras din activitate.

Uzina “G” de la Râmnicu Vâlcea, ca dealtfel chiar amplasarea uzinei de apă grea de la Drobeta Turnu Severin au o poveste controversată. Colegii securistului Poly, spun că primul ţăruş al uzinei s-ar fi bătut în apropierea oraşului Cernavodă în 1979. Apoi, la protestul lui Ion Iliescu, fost şef la Ape, conducerea de partid şi de stat s-ar fi răzgândit pentru Turnu Severin. Cât despre, staţia pilot, în memoriile publicate în SUA, generalul Ion Mihai Pacepa, fost şef DIE, vorbeşte despre amplasarea acesteia lângă Slatina.

Nu mai este niciun secret astăzi că staţia pilot unde s-a obţinut pentru prima oară apă grea românească a fost amplasată în vecinătatea Combinatului Chimic Râmnicu Vâlcea (Oltchim), pe strada Uzinei nr.4.

Foştii angajaţi ai Uzinei “G”, cum se numea obiectivul, afirmă că locaţia ar fi fost aleasă chiar de Nicolae Ceauşescu. Proiectul a fost demarat în 1970. Director general a fost numit academicianul Marius Sabin Peculea, fizician de renume cu experienţă considerat părintele apei grele româneşti. Misiunea iniţială a uzinei, în fapt mai mult un institut de cercetare, era de a pune bazele producţiei pentru viitoarea fabrică de apă grea de la Drobeta Turnu Severin. Uzina “G” avea capacitatea de producţie de circa 1 tonă/an.

Oficial, uzina de apă grea (mai cunoscută ca Halânga) de la Drobeta Turnu Severin îşi are originea la fostul IITPIC Institutul de Inginerie Tehnică Proiectare şi Inginerie Chimică. Neoficial este rezultatul cercetărilor de la uzina “G”. Primele patru module ale uzinei de apă grea au fost montate în anul 1986. Şeful proiectului era inginerul chimist Mircea Turtureanu, proiectant principal, un fost inginer din IITPIC Dolbea.

Director general a fost numit Florea G., echipa managerială fiind completată de directorul economic Gherman Ion. Aproape toţi angajaţii uzinei Drobeta aveau certificat Strict Secret de Importanţă Deosebită, iar corespondenţa era trimisă doar prin poşta militară. Echipamentele au fost transportate pe Dunăre. Staţia de azot a fost adusă de la ruşi pe calea ferată până la Galaţi şi transbordată pe navă, datorită diferenţei de ecartament dintre căile ferate sovietice şi cele româneşti, fiind montată de specialiştii din fosta RDG.

Foşti angajaţi ai Ministerului Chimiei spun că locaţia primei fabrici de apă grea româneşti nu a fost aleasă la întâmplare. În procesul de producţie a apei grele (monoxid de deuteriu) era folosit hidrogenul sulfurat, o substanţă extrem de toxică. Până în 1989, cele patru module de producţie GSI-uri, au fost aduse de la uzinele bucureştene IMGB sau Griviţa.

Numit la conducerea uzinei Drobeta în 1986 (la scurt timp după accidentul de la Cernobâl), Florea cunoştea potenţialul ucigător al hidrogenului sulfurat. În concentraţia folosită la Drobeta, orice scăpare de hidrogen sulfurat era fatală pe o rază de 150 Km. Un potenţial accident putea afecta ţările vecine. Specialiştii spun că locaţia de la Turnu Severin a fost aleasă pentru “controlul curenţilor de aer“, şi limitarea efectelor unui potenţial accident, după ce Ion Iliescu (Preşedinte al Consiliului Naţional al Apelor în acea perioadă) s-a opus amplasării fabricii de apă grea la Cernavodă.

Inregistrările directorului Florea

Intr-un fel, Florea făcuse aceeaşi greşeală ca şi Iliescu. La una dintre şedinţele de comandament desfăşurate la Comitetul Central, atrăgând atenţia asupra nerespectării normelor de securitate în construcţie la uzina de apă grea Halânga, cu efecte directe asupra ecosistemului Dunării. Din păcate, în dorinţa de a respecta termenele raportate comandantului suprem, demnitarii comunişti forţau nota.

Ordinele venite de sus erau tot mai contradictorii, iar presiunile de a porni producţia de apă grea, asupra lui G. Florea se intensificaseră. Dornic de a respecta planul trasat de comandantul suprem, Gheorghe Dinu ministrul Industriei Chimice şi Petrochimice, dădea telefoane zilnic la Halânga. Siguranţa în funcţionare conta mai puţin. Confruntat cu aceste probleme, Florea şi-a luat măsuri de protecţie. Cu ajutorul unor tehnicieni din uzină a pus la punct un sistem de înregistrare a convorbirilor telefonice pe bandă de magnetofon. Numai aşa putea avea dovada ordinelor si presiunilor venite “de sus”.

Florea nu era de acord să pornească instalaţiile combinatului până nu erau îndeplinite toate normele de siguranţă. Singurele măsuri de protecţie luate la acea dată erau măştile de gaze cu autonomie de 2 ore şi câteva autobuze pregătite pentru îmbarcarea personalului în caz de accident.

Vestea că românii au reuşit să producă cea mai pură apă grea din Europa (la testările primelor module în 1986 ) s-a răspândit ca fulgerul. În martie 1986, Nicolae Ceauşescu a vizitat la combinatul de la Drobeta alături de mai mulţi demnitari comunişti printre care se numărau Ştefan Andrei şi generalul Olaru. În luna septembrie a aceluiaşi an, a venit în vizită la uzina Bradley, unul dintre directorii (de la acea dată) firmei Atomic Energy of Canada Limited (AECL).

Accident ţinut la secret

Florea a fost mazilit imediat după ce la Bucureşti s-a aflat că înregistra convorbirile telefonice cu mai marii zilei. În ziua plecării de la Turnu Severin, şefii departamentului Personal şi Administraţie de la Drobeta s-au prezentat la apartamentul lui Florea şi le-au periat bagajele proscrişilor. Înainte de a le face inventarul din casă, foştii colegi de muncă şi-au cerut scuze. Nu aveau ce face. Fuseseră trimişi de ceistul uzinei. Benzile cu înregistrările sensibile au ajuns pe mâna colonelului H. Roşu şi au fost clasate în arhivele Securităţii.

În toamna lui ’86, aşa cum prevăzuse Florea, la Halânga a avut loc un accident soldat cu victime. Un muncitor aflat pe estacada de conducte a manevrat greşit o valvă de la hidrogenul sulfurat H2S. A fost ucis pe loc. Scurgerile de H2S au provocat alte 6 victime printre şoferii de pe şoseaua învecinată. Hidrogenul sulfurat în concentraţie mare nu are miros şi este letal. Accidentul a fost ţinut la secret chiar şi după Revoluţie.

Deşi a călătorit prin multe ţări G. Florea nu a primit niciodată viză pentru URSS. În 1996, Anda şi Florea au divorţat. Cu această ocazie, apartamentul Andei a fost curăţat de orice urmă care amintea de Florea.

Directorul Florea, vecin cu generalul Macri

Născut pe 13 martie 1932, Florea G. era la bază inginer chimist. Fost director la Combinatul Chimic Turda, alături Ion Copândean, Florea participase încă de la începuturi la proiectul apei grele în România. Avea o soţie bolnavă de alcoolism cronic de care nu putea divorţa datorită politicii de cadre. Şi-ar fi pierdut funcţiile şi poate gradele. Partidul nu tolera divorţuri în astfel de situaţii. Relaţia extraconjugală cu Anda era un risc asumat. Ulterior ea i-a devenit soție. Dealtfel, povestea familiei Florea era cunoscută în detaliu la nivel în Securitate, Florea locuind o bună perioadă de timp, într-un apartament, pe acelaşi palier cu generalul Emil Macri, şeful Direcţiei a II-a Contrainformaţii Economice. Ministrul Industriei Chimice Mihail Florescu (nume real Blumenfeld) intervenise pentru ca Florea să primescă locuinţă din fondul rezervat Institutului de Inginerie Tehnologică şi Proiectare pentru Industria Chimică (IITPIC), într-un bloc deasupra magazinului Gioconda de pe Calea Victoriei.