JAFUL ȘI DEGRADAREA DIN ECONOMIA ROMÂNIEI POST-DECEMBRISTE 1

           

Academicianul Dinu C. Giurescu a emis în 2009 o părere amară despre situația economică a României. De atunci s-au scurs patru ani, care au împins și mai mult țara spre o prăpastie a istoriei sale, cel puțin egală cu cea fanariotă. Alături de cele spuse de academicianul istoric au trebuit adăugate și alte date de mizerie  din economia condusă de o pleiadă de afaceriști veroși și de politicieni veroși din așa-zisele partide democratice.

Dinu C. Giurescu spunea: Dl. Ministru al Economiei declara în ianuarie (2009), la reuniunea din Braşov a Partidului Democrat-Liberal: „La Ministerul Economiei am în vedere o politică de reindustrializare a României şi o politică de asigurare a securităţii energetice a României…; industria este cea mai importantă componentă de valoare adăugată brută la creşterea economică, a PIB” (sublinierea D.C.G.). Domnia Sa are dreptate când reaminteşte aportul industriei în economie; o face folosind conceptul de reindustrializare. Un demers corect - după toate probabilităţile. După Lovitura de stat, cu ajutor străin, din 1989, noii guvernanți au trecut la prădarea țării și la vinderea pe bază de mită a unui covârșitor de capacități de producție, fabrici, uzine, complexe agro-zootehnice, a bogățiile subsolului și a unor rețele de infrastructură vitale ale țării. Noii guvernanți, pe lângă faptul că nu au avut nicio legătură cu economia reală înainte de 1989, s-au triat dintre cei mai veroși trădători ai intereselor țării, motivând că jaful lor era justificat de ura împotriva lui Ceaușescu. Jaful economic la scară mare a devenit o practică nepedepsită de nicio autoritate sau de nicio lege. Au apărut peste noapte averi uriașe ale unor nemernici fără școală și fără experiență sau studii economice. Averile monstruoase realizate prin fraudă directă, sau prin falsuri și “inginerii” financiare tâlhărești nu au fost niciodată cercetate de conducerea statului, pentru că lupii nu vroiau și nu puteau să se mănânce între ei, indiferent din ce partid făceau parte (exista un singur partid, cel al bandiților cu gulere albe și al distrugătorilor de țară).  

Dinu C. Giurescu mai spunea: Un demers care ne aminteşte de industria existentă până în 1989 este idificator. Atunci, România era o ţară industrial-agrară. „Industrializarea socialistă”, aplicată cu rost, dar şi fără rost, a avut ca rezultat construcţia şi punerea în funcţiune a sute şi sute de fabrici, întreprinderi şi linii de producţie noi, răspândite în mai toate judeţele ţării. Istoria României în date (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003) consemnează principalele unităţi ale feluritelor ramuri, inclusiv acelea ale industriei uşoare şi alimentare, toate realizate sub regimul socialist, mai ales pe timpul conducerii statului de către Nicolae Ceaușescu.

Astăzi România importă aproape tot: chibrituri, săpun, cremă de pantofi, perii de dinţi, conserve de tot felul, cămăşi, haine, pantofi, aparatură casnică, aparatură electronică, hârtie, birotică de tot felul, vase de bucătărie, sticlărie, materiale de construcţii şi izolaţii, carne de pui, carne de porc, roşii, castraveţi, pepeni, mere, pere, căpşuni, struguri, caise, piersici… România agrară nu-şi mai poate hrăni locuitorii cu produsele solului şi recurge la importuri din Turcia, Grecia, Spania, Italia, Franţa, Germania, Ungaria. Combinatul „Comtim” de lângă Timişoara (1.000.000 porci anual) a fost falimentat şi închis în anii ‘90. Presa remarca de curând costul ridicat al cărnii de porc adusă din import!!! Mai există industria farmaceutică română? Rămâi mirat când farmaciile îţi vând un medicament fabricat în România. Măreâe structuri industriale au fost demolate și tăiate pentru valorificarea la fier vechi. Nu răspunde niciun guvern ? Tote structurile industriale distruse erau averea statului. De starea sau conservarea lor trebuia să răspundă guvernele și parlamentele ce s-au succedat. Va veni oare ora pedepsei populare _

De la o ţară industrial-agrară în anii ‘80, România este astăzi o ţară a tot importatoare, o piaţă de desfacere a produselor aduse din alte părţi. Are situația unei foste colonii !!!

Ce a devenit industria existentă în anii ‘80? Câtă a rămas, câtă a dispărut?

Poate că în unele cazuri tehnologia utilizată era depăşită şi nu mai putea fi valorificată în continuare. In alte cazuri, nu mai exista piaţă de desfacere - am pierdut-o pe propria noastră mână, mai ales, pieţele din Federaţia Rusă şi din alte părţi. Dar este aproape sigur că o bună parte din industrie a fost dată la o parte fără vreo motivaţie reală, ci numai din perspectiva câştigului strict personal. Răspunsurile vor veni cândva, dar nu curând.

In prezent, reindustrializarea este la ordinea zilei. Sau, cel puţin, aşa ni se spune. In realitate este inexistentă.

O refacere a industriei proprii va întâmpina, foarte probabil, o îndărătnică rezistenţă. Aceea a importatorilor. Aceea a grupurilor de interese şi a unei părţi a birocraţiei care se vor bate să nu se schimbe nimic. Se va adăuga dificultatea majoră a găsirii fondurilor necesare. Reindustrializarea va cere şi un consens al partidelor politice, indiferent de orientările lor programatice (toate cu nuanțe de stânga). Se va cere imperios schimbarea politicilor fiscale pentru ca întreprinzătorii, îndeosebi cei mici şi mijlocii, să se dezvolte şi să dea de lucru oamenilor. Se va solicita voinţă politică pusă în aplicare timp îndelungat. Dar cine să realizeze ceva pentru economia României ? Noul guvern Ponta, din decembrie 2012 ? Este un guvern care a tăiat toate fondurile pentru dezvoltare economică, iar suma infimă alocată investițiilor merge spre obiective neproductive. Toate acestea constituie bariere reale. Rămâne de văzut dacă şi în ce măsură vor fi înlăturate.

Reindustrializarea reprezintă o cale firească de revenire spre normalitate, de constituire a unei pieţe interne funcţionale pentru producţie şi consum. Următorii doi-trei ani vor arăta dacă România se va îndrepta pe acest drum sau dacă va rămâne o piaţă de desfacere a produselor din import, inclusiv hrana.

3 martie 2009

P.S. Am aflat şi de alte mărfuri importate şi vândute în pieţe: praz din Spania, usturoi din China şi Spania, varză din Polonia, morcovi din Israel. Stăm cum nu se poate mai bine!!

*

Pentru informarea opiniei publice şi îndeosebi a tineretului în vârstă de 18-35 de ani, am extras din volumul Istoria României în date, Editura Enciclopedică, 2003, unităţile de producţie industrială puse în funcţie între 1969 (Congresul al X-lea P.C.R.) şi 1989 (până la Congresul al XIV-lea).

A. Unităţi industriale: fabrici, întreprinderi, uzine, secţii. Astfel:

1969

Piese de schimb şi reparaţii de utilaj chimic (Găeşti)

1970

Fibre artificiale (Săvineşti); laminorul de 6 ţoli (Uzina de ţevi - Roman); laminorul de benzi la rece (Combinatul siderurgic - Galaţi)

1971

Laminor de benzi la cald (idem)

1972

Carton şi confecţii de carton (Drobeta Turnu Severin); anilină (Făgăraş)

1973

„Electro-Argeş” (Curtea de Argeş); alumină (Tulcea); amoniac (Slobozia); Combinatul metalurgic (Târgovişte); aparataj electric auto (Sf. Gheorghe)

1974

Prefabricate din beton (Timişoara); plăci aglomerate din lemn (Bistriţa); rulmenţi (Alexandria); lianţi şi azbociment (Fieni); plăci aglomerate din lemn (Miercurea Ciuc)

1975

RIFIL (Săvineşti); aparataj electrotehnic de joasă tensiune (Botoşani); produse din beton celular autoclavizat (Adjud); uree (Săvineşti); utilaj chimic (Borzeşti); tractorul cu încărcător hidraulic (Craiova); linie de ciment (Fieni); linie de var (Fieni); mecanisme şi transmisii (Reşiţa); locomotive Diesel electrice de 4000 CP (Craiova)

1976

Hidrofugarea uleiurilor provenite din ţiţei naftenic

1977

Feroaliaje (Tulcea); îngrăşăminte chimice (Arad)

1978

Aglomerate, la Combinatul siderurgic Galaţi; Hidromecanica II (Braşov); amoniac şi acid azotic (Tg. Mureş); mase plastice pentru construcţii (Bistriţa); aparate de măsurat şi control (Vaslui-Rediu)

1979

Ciment (Taşca-Bicaz); ţevi sudate (Zimnicea); noua rafinărie de petrol de la Borzeşti; instalaţii pentru producerea de normal-parafine (Piteşti); maşini unelte, accesorii şi scule (Baia Mare); Rafinăria Midia-Năvodari; sârmă şi produse din sârmă (Buzău); faianţă (Baia Mare); mase plastice (Sf. Gheorghe); amoniac (Făgăraş)

1980

Panouri electropneumatice (Bacău); aparate de măsură şi control (Suceava); produse sodice (Giurgiu); furnalul 3 (Călan, întreprinderea Victoria); acumulatori pentru autoturisme (Bistriţa)

1981

Materiale refractare (Turda); complexul de cracare catalitică pentru producerea de benzină, motorină şi gaze asociate (Piteşti); piese grele turnate din oţel (Lugoj); linia automatizată de turnare a pieselor complexe din utilaje de aluminium (23 August, Bucureşti); oxigen şi azot (Combinatul de îngrăşăminte chimice, Arad); primul laminor la Combinatul siderurgic Călăraşi; turnătoria de oţel la Combinatul de utilaj greu din Iaşi; piese turnate şi forjate din oţel (Bistriţa); ţevi inoxidabile şi oţeluri aliate la Uzinele „Republica” (Bucureşti); linia de fabricare a tuburilor de sticlă magnezia (Târgovişte); fibre sintetice (Câmpulung Muscel); utilaj minier (Tg. Jiu); piese turnate (Slatina); clorură de amoniu (Borzeşti); fenolacetonă (Brazi)

1982

Fabricarea în serie a strungurilor „Carusel” cu comandă numerică (Uzina mecanică Roman); materiale refractare (Brăila); producerea formolului şi acetonei (Brazi); laminor de benzi electrotehnice (Combinatul de oţeluri superioare, Târgovişte); prima autobasculantă Diesel electrică de 110 tone (Întreprinderea mecanică Mârşa, Avrig); prelucrarea cherestelei din lemn de plop (Cernavodă); instalaţia de separare electromagnetică a metalelor rare din nisipuri (Electroputere, Craiova); instalaţia de alchilamină (Râmnicu Vâlcea); izolatori de medie şi înaltă tensiune (la Electro-mecanica, Turda); celuloză chimică (Brăila); oţeluri speciale (Cristuru Secuiesc).

1983

Plăci aglomerate din lemn (Palas-Constanţa); laminorul de ţevi de 20 ţoli (Întreprinderea de ţevi, Roman); sulfură de carbon (Brăila); instalaţia de alchilare cu acid fluorhidric (Teleajen); instalaţia de producere a cauciucului polibutadienic (Brazi); polipropilenă (Teleajen); combinele autopropulsate de recoltat porumb (Întreprinderea de autocamioane Braşov); instalaţia mobilă de sudat şine de cale ferată (Braşov); întreprinderea de biosinteze (Calafat); instalaţia de foraj multifuncţional (Ploieşti)

1984

Rulmenţi (Bârlad); „Mecanica” Vaslui; amidon şi glucoză (Calafat); locomotiva Diesel electrică de 1100 CP (23 August, Bucureşti); prelucrarea maselor plastice (Tulcea); uzina cocsochimică (Reşiţa); nutreţuri combinate (Zalău); ciment Medgidia II; fibre sintetice (Caransebeş)

1985

Tramvaie cu comandă multiplă (Timişoara); troleibuze (Iaşi)

1987

Utilaj tehnologic (Bistriţa); ferite (Urziceni); „Electrotimiş” (Timişoara); ţevi (Slatina); utilaj minier (Satu Mare); Combinatul metalurgic (Tulcea)

1988

Uzina de prelucrare a minereurilor de cupru (Zlatna)

Nu au fost incluse în această enumerare: construcţiile de nave maritime, hidrocentralele, deschiderea de noi mine, metroul bucureştean, platformele de foraj maritim, instalaţiile de foraj minier, Canalul Dunăre-Marea Neagră, extinderile la uzinele sau întreprinderile existente, şantierele de irigaţii; construcţiile de locuinţe; noua amenajare a cursului Dâmboviţei (Bucureşti).

*

B. Unităţi de producţie din industria uşoară şi alimentară, intrate în producţie între 1969-1989, în ordinea cronologică a punerii lor în funcţiune:

1969

Fabricile de: zahăr (Buzău); articole de sticlărie (Bucureşti)

1971

Filatura de bumbac (Slobozia)

1972

Produse lactate (Tg. Jiu)

1974

Sticlărie pentru articole de menaj (Bistriţa); Filatura de bumbac (Alexandria); porţelan pentru menaj (Curtea de Argeş)

1975

Textile (Năsăud); malţ (Reghin); mobilă (Curtea de Argeş); mobilă modulată (Arad)

1976

Ţesătorie de bumbac (Baia Mare)

1977

Relon V (Săvineşti); tricotaje (Focşani)

1978

Confecţii (Scorniceşti); vase emailate (Sighişoara); ţesături din in (Paşcani); zahăr (Paşcani); mobilă din panouri înobilate; mobilă corp (ambele la Bistriţa)

1979

Confecţii (Sighetu Marmaţiei); bumbac cordat (Tg. Lăpuş); confecţii (Vulcan); vase emailate (Focşani)

1980

Confecţii (Săveni, jud. Botoşani); mobilă (Bălceşti, jud. Vâlcea); filatură de bumbac cordat (Negreşti, jud. Vaslui)

1981

Mobilă (Pucioasa); filatură de bumbac (Murgeni, jud. Vaslui); fire artificiale (Viscofil, Bucureşti); mătase („Victoria” din Iaşi); filatura de bumbac (Abrud); tricotaje (Panciu, jud. Vrancea); ulei de in şi soia (Ţăndărei); zahăr (Ianca)

1982

Tricotaje (Nehoiu, jud. Buzău); mobilă stil (Nehoiu, jud. Buzău); filatură de bumbac (Flămânzi, jud. Botoşani); scaune pliante (Câmpina); conserve şi semiconserve din peşte (Constanţa); bere (Bragadiru, Bucureşti); mătase (Brăila); zahăr (Arad)

1983

mobilă (Tg. Mureş); textile neţesute (Râmnicu Vâlcea)

1984

Mobilă (Tecuci); industrializarea sfeclei de zahăr (Timişoara); furnire estetice (Comăneşti)

1987

Confecţii (Curtea de Argeş)

*

Ce a mai rămas astăzi din toate aceste unităţi de producţie?

NOTĂ : Enumerările distinsului academician sunt departe de a se aropia de cruda realitate. Pe desupra, România se găsește și pe panta unei decadențe morale și spirituale de neimaginat.