GHEORGHE GHEORGHIU--DEJ -- ȘI HRUSCIOV

          

In zilele de 18-25 iunie 1962, Nichita Sergheevici Hrusciov a efectuat o vizită oficialăîn România, în fruntea unei delegaţii de partid şi de stat a Uniunii Sovietice. Climatul în care s-a desfaşurat această vizită nu a fost tocmai favorabil.După retragerea trupelor sovietice din România, în iunie 1958, conducerea de la Bucureşti a început o acţiune sistematică vizând derusificarea şi destalinizarea instituţiilor publice şi a vieţii politice din ţară. Din 1960 – 1961, Gheorghe Gheorghiu-Dej, primul secretar al C.C. al P.M.R., şi Ion Gheorghe Maurer, preşedinte al Consiliului de Miniştri (din martie 1961), au demarat acţiuni vizând ieşirea României de sub tutela sovietică şi promovarea unei politici externe independente. Au avut loc negocieri între reprezentanţii guvernului român (Gheorghe Gaston Marin, Alexandru Bârladeanu ş.a.) şi firmele occidentale ale căror bunuri fusesera naţionalizate în 1948 – 1950, statul român acordând despăgubirile cuvenite. Pe aceasta bază, România a început să achiziţioneze maşini şi utilaje moderne, cu care şi-a dotat industria, să contracteze împrumuturi externe, să realizeze unele întreprinderi mixte, să obţină licenţe de export din statele capitaliste dezvoltate (S.U.A., Franţa, Marea Britanie, Elveţia, Italia etc).

 

La începutul anului 1960, N.S. Hrusciov a lansat ideea că, în întrecerea paşnică dintre capitalism şi socialism, socialismul trebuia să învinga. U.R.S.S. urma să depăşească S.U.A. din punct de vedere economic, pâna în anul 1980. În acest scop se impunea o accelerare a ritmului de dezvoltare economică a statelor socialiste, printr-o „diviziune internaţionala socialistă a muncii”. În februarie 1960 s-a desfăşurat la Moscova Consfătuirea reprezentanţilor partidelor comuniste şi muncitoreşti din ţările socialiste din Europa. Cu acel prilej, s-a ridicat problema specializării pe domenii economice: unele state să se axeze pe producţia de bunuri industriale, altele pe creştere a producţiei agricole. In acest spirit, România şi Bulgaria urmau să furnizeze celorlalte ţări din C.A.E.R. produse agricole şi furaje. Delegaţia româna, condusă de Gheorghe Gheorghiu-Dej, nu a acceptat aceasta teză, invocând faptul ca ea nu fusese înscrisă pe ordinea de zi. În comunicatul final al Consfătuirii, problema diviziunii internaţionale a muncii şi producţiei nu a figurat, dar ea a fost pusă oficial, astfel că avea să fie mereu evocată în anii urmatori. Pentru prima dată de la înfiinţarea C.A.E.R., în 1949, România adoptase un punct de vedere diferit faţă de celelalte state socialiste.

Rafuiala cu chinezii

Anul 1960 a marcat începutul polemicii publice între P.C.U.S. şi P.C. Chinez, care exprima, în fond, lupta pentru supremaţie în mişcarea comunistă şi muncitorească internaţionala. Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost implicat, fără voia sa, în aceasta acţiune. În zilele de 20 – 25 iunie s-a desfăşurat cel de-al III-lea Congres al P.M.R., la care au participat delegaţi a peste 60 de partide comuniste şi muncitoreşti. Profitând de prezenţa sa la Bucureşti, N.S. Hrusciov a propus organizarea unei reuniuni a acestor partide, care să se desfăşoare în ziua de 24 iunie, iar liderul român a acceptat. Mai mult decât atât, N.S. Hrusciov l-a propus pe Gheorghe Gheorghiu-Dej să prezideze aceasta reuniune, în calitate de gazdă. În februarie 1963, primul secretar al C.C. al P.M.R. avea să precizeze: „Eu am rugat să se prezideze acea sedinţă cu rândul, dar Hrusciov n-a vrut. Parcă a făcut-o dinadins, să mă facă de râsul lumii”. Reuniunea s-a transformat într-o „răfuială” a P.C.U.S. şi a lui N.S. Hrusciov personal, cu Partidul Comunist Chinez, în frunte cu Mao-Zedung. Liderul sovietic a difuzat un material de 76 de pagini, în care-i critica în termeni aspri pe chinezi şi mai ales pe Mao-Zedung. Conform obiceiului, delegaţii partidelor comuniste din Polonia, Bulgaria, Ungaria, R.D. Germana s.a. au susţinut punctele de vedere expuse în materialul prezentat de sovietici. Pe de alta parte, Peng Zhen, reprezentantul P.C. Chinez, a ripostat, respingând acuzaţiile aduse. N.S. Hrusciov i-a spus lui Peng Zhen ca este „dogmatic”, iar acesta l-a caracterizat pe liderul sovietic ca fiind „oportunist”. A fost prima dispută publică între cele două partide şi acest fapt s-a consumat în România. Gheorghe Gheorghiu-Dej avea să aprecieze, în februarie 1964: „Este neplăcut pentru că în Bucureşti s-a întâmplat prima lovitura dată unităţii mişcării comuniste. Istoriceşte, aceasta este prima lovitură“.

Gheorghe Gheorghiu-Dej s-a aflat „la mijloc”, prezidând o reuniune care, în loc să aprecieze modul în care s-a desfăşurat Congresul P.M.R., a devenit teren de confruntare între chinezi şi sovietici. El avea să afirme că a trebuit să conducă o reuniune de„scandalagii”, drept care nu şi-a exprimat un punct de vedere faţă de poziţiile exprimate de cele doua tabere. Faptul că liderul român nu s-a aflat de partea lui N.S. Hrusciov nu a scapat atenţiei participanţilor. Reflectând asupra acestui moment, Gheorghe Gheorghiu-Dej a recunoscut că nu şi-a dat seama cu ce „tertipuri” umblă N.S. Hrusciov, dar de atunci a devenit mai atentşi mai prevăzător. In vara anului 1960, N.S. Hrusciov a declanşat o amplă acţiune de propagandă în favoarea păcii, pentru dezarmare şi asigurarea muncii paşnice pentru toate popoarele lumii. Propunerile liderului sovietic au fost susţinute de statele participante la Tratatul de la Varşovia, care se pronunţau pentru întrecerea paşnica între capitalism şi socialism. În septembrie 1960, Gheorghe Gheorghiu-Dej s-a deplasat, la propunerea lui N.S. Hrusciov, împreuna cu ceilalţi conducători ai statelor membre ale Tratatului de la Varşovia, la cea de-a XV-a sesiune a O.N.U.. Călătoria cu vasul „Baltica” a fost extrem de mediatizată, deoarece semnifica, în concepţia liderului de la Kremlin, deplina unitate a lagărului socialist în jurul Uniunii Sovietice. El urma să facă de la tribuna O.N.U. o propunere istorică, şi anume dezarmarea generală şi totală, care să ducă la înlăturarea razboiului din societatea omenească. Această propunere nu a găsit ecoul aşteptat, fapt ce l-a iritat pe N.S. Hrusciov, care a recurs la gesturi şocante, ca de exemplu exprimarea protestului faţă de modul de desfăşurare a lucrărilor Adunării generale, prin lovirea pupitrului cu propriul său pantof.

Gheorghiu-Dej nu accepta instructiunile lui Hrusciov

Dincolo de propaganda oficială, s-a dovedit că forma nu a putut salva fondul. Gheorghe Gheorghiu-Dej a preferat să ramână la sediul misiunii României la O.N.U., neacceptând să fie „instruit” seară de seară de N.S. Hrusciov, asupra programului din ziua următoare şi a conţinutului luărilor de cuvânt ale delegaţilor. Divergenţele dintre cei doi au ieşit în evidenţă la sfârşitul sesiunii, când Gheorghe Gheorghiu-Dej a plecat cu avionul spre ţara. Mai mult, s-a oprit la Viena şi a făcut o vizita oficială într-o tara capitalistă, Austria, unde, în zilele de 21 – 22 octombrie, a purtat discuţii cu cancelarul Julius Raab şi vicecancelarul Bruno Pittermann.

In 1961 s-a intensificat campania de presă din Uniunea Sovietică, în favoarea diviziunii internaţionale socialiste a muncii, susţinută de celelalte state membre C.A.E.R., mai puţin România. Pe acest fond, în zilele de 6 – 7 iunie 1962 a avut loc la Moscova o nouă consfătuire a reprezentanţilor partidelor comuniste şi muncitoreşti ale ţărilor membre C.A.E.R, la care liderul polonez Wladislav Gomulka a prezentat un document, în care se preconiza crearea unui organism suprastatal, cu putere de decizie. Alexandru Bârlădeanu, reprezentantul României la C.A.E.R., a întrebat ce ar mai însemna suveranitatea statelor socialiste, dacă hotarârile se luau peste capul conducerilor legale. Oarecum surprins de aceasta întrebare, N.S. Hrusciov a replicat că suveranitatea va fi respectată. Problema a rămas în studiu, iar hotarârea urma sa fie luată ulterior.

Atitudinea liderilor de la Bucureşti, care nu mai urmau necondiţionat linia stabilită de Kremlin, aşa cum făceau Wladislav Gomulka (Polonia), Walter Ulbricht (R.D. Germana), Tudor Jivkov (Bulgaria), Anton Novotny (Cehoslovacia), János Kádár (Ungaria), îl irita pe N.S. Hrusciov. El condamnase practicile lui I.V. Stalin în relaţiile cu conducatorii statelor socialiste, dar nu accepta ca aceştia să nu-i recunoască rolul de „frate mai mare”, ale cărui „sfaturi” trebuiau urmate, spre binele comun.

Hrusciov, la Bucureşti

Cu aceasta stare de spirit, N.S. Hrusciov a venit în vizită oficială la Bucureşti, în ziua de 18 iunie 1962, fiind decis să-i aducă „pe calea cea bună” pe Gheorghe Gheorghiu-Dej şi pe ceilalţi „tovarăşi români”.

 

Conducerea P.M.R. a hotarât ca vizita să fie puternic mediatizată. Presa, radioul şi televiziunea au consacrat spaţii largi prieteniei româno-sovietice, subliniind semnificaţia deosebită a prezenţei lui N.S. Hrusciov în România, al cărui portret a fost amplasat pe principalele instituţii din capitală şi din localităţile în care se deplasa înaltul oaspete (Craiova, Lupeni, Borzeşti, Constanta s.a.). Gheorghe Gheorghiu-Dej a decis să-i arate lui N.S. Hrusciov realizările românilor în diverse domenii de activitate, mai ales în industrie. Peste tot au fost planificate mitinguri ale prieteniei româno-sovietice, la care din partea română, alături de primul secretar al C.C. al P.M.R., au luat cuvântul şi alti conducători: Gheorghe Apostol, Nicolae Ceauşescu, Gheorghe Gaston Marin ş.a. Evident, era o tactică aplicată de Gheorghe Gheorghiu-Dej, care semana foarte bine cu cea din 1958, când retragerea trupelor sovietice a fost însoţită de festivităţi, discursuri despre „prietenia veşnică” dintre Republica Populara Româna şi Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, daruri oferite tuturor militarilor Armatei Roşii care părăseau România etc.

 

Încă din prima zi a vizitei sale, N.S. Hrusciov a început cu reproşurile, dar nu a găsit reacţia aşteptată, de acceptare şi supunere. De aceea – aşa cum arată unul dintre însotiţorii săi -, pe parcursul vizitei „a fost tot timpul supărat” şi a făcut unele gesturi publice de care numai el era în stare. La Craiova a vizitat Uzina Electroputere, unde, la ieşirea din secţia de asamblare, se aflau câteva locomotive Diesel electrice, gata de plecare în probe. N.S. Hrusciov nici n-a vrut să se uite la ele şi s-a întors cu spatele. Nu numai conducătorii P.M.R., dar şi muncitorii şi inginerii craioveni care participaseră la pregătirea vizitei, sperând că liderul sovietic va aprecia activitatea lor, au rămas decepţionati şi chiar revoltaţi de acest gest. N.S. Hrusciov era supărat că România cumparase licenţa de la o firmă elvetiană, devenind astfel producator de locomotive competitive la nivel european. Într-o discuţie avută cu Alexandru Bârlădeanu, în februarie 1963, N.S. Hrusciov a menţionat că Uniunea Sovietică producea 2.000 de locomotive pe an, în timp ce România fabrica doar 100, punând apoi o întrebare retorică: „Va rog să comparaţi singuri ce ar fi fost mai economic?”.

 

In timpul vizitei la Uzina „Griviţa Roşie” din Bucureşti, conducătorul sovietic a privit cu atenţie utilajele, iar la adunarea publică a declarat că acestea erau vechi, din vremea copilăriei sale. Prezent la această întreprindere, de care el îşi legase numele de militant revolutionar, prin implicarea în organizarea grevelor din ianuarie-februarie 1933, Gheorghe Gheorghiu-Dej a preferat să nu-i dea o replică în public.

Discreditarea industriei româneşti

Prin gesturile şi atitudinile sale, N.S. Hrusciov urmărea să acrediteze ideea că în România industria nu avea nici o perspectivă şi, ca atare, efortul liderilor de la Bucureşti de a dezvolta această ramură era inutil şi chiar pagubos, deoarece alte state socialiste (Uniunea Sovietica, Cehoslovacia, R.D. Germană) îi puteau furniza maşinile şi utilajele de care avea nevoie. În schimb, România trebuia să pună accentul pe agricultură, mai ales pe cultura porumbului şi a furajelor. El venise la Bucureşti cu mai multe planşe pe care erau înscrise suprafaţa arabilă a României, plantele care urmau a fi cultivate şi în ce proporţii. A indicat chiar şi tehnologia care trebuia folosită. N.S. Hrusciov se considera un specialist în agricultură şi ajunsese la concluzia că cea mai mare productivitate se obţinea prin semănarea porumbului în cuiburi, la anumita distanţă, pentru a forma câte un patrat. România nu a aplicat aceasta metodă. Evident supărat, N.S. Hrusciov s-a adresat membrilor delegaţiei române: „Eu v-am spus, dar nu vă mai spun, faceţi cum credeţi voi, să nu ziceti că mă amestec în treburile voastre interne“. Le-a amintit că românii sunt „mămăligari” şi de aceea trebuia sporită producţia de porumb, iar el le oferise calea recoltelor bogate. Nedorind să polemizeze cu oaspetele sau, Gheorghe Gheorghiu-Dej a organizat o vizită la Institutul de Cercetări pentru Cereale de la Fundulea, unde specialiştii au prezentat realizările obţinute de România în cultivarea porumbului. Aici se produceau hibrizi de înaltă productivitate, care erau perfect adaptaţi condiţiilor pedo-climatice din ţara. N.S. Hrusciov nu i-a putut convinge pe specialişti, mai ales ca aceştia veniseră cu elemente foarte concrete, dar, la mitingul care a avut loc în Bucureşti, sub pretextul că vrea să împărtăşească din experienta Uniunii Sovietice, a insistat asupra necesităţii de a se cultiva porumbul în patrat. Acest act a fost interpretat de Gheorghe Gheorghiu-Dej ca o desconsiderare a punctului de vedere al specialiştilor, dar şi al conducerii de partid şi de stat a României. Paul Niculescu-Mizil nota că primul-secretar ar fi apreciat: „Este o grosolănie, o bădărănie. Poporul meu este printre primele popoare care au cultivat porumb în Europa. Cum poate el să ne înveţe cum se seamană acestă plantă?“.

„S-a purtat la noi ca un stapân cu slugile”

N.S. Hrusciov s-a arătat preocupat şi de creşterea şi taierea porcilor în România. În timpul discuţiilor de la C.C. al P.M.R., el a afirmat că românii taie porcii prea mici, la numai 25 kg. Aceasta apreciere era surprinzătoare, mai ales că ea a fost urmată de declaraţia că românii erau risipitori. Referindu-se la acest moment, Emil Bodnaraş, membru în Biroul Politic al C.C. al P.M.R., a menţionat (la şedinţa Biroului Politic din februarie 1963) că N.S. Hrusciov s-a comportat „ca un controlor de raion care a venit să ia la rost pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, pentru că taie porcii la 25 kg”. Primul secretar al C.C. al P.M.R. l-a informat că în România porcii se tăiau la peste 100 kg, dar N.S. Hrusciov a declarat că el avea informaţii din surse sigure, în timp ce interlocutorul său cunoştea datele din statistici. El i-a atras atenţia lui Gheorghe Gheorghiu-Dej să aiba grijă să nu cadă sub influenţa birocraţilor. „S-a purtat la noi ca un stăpân cu slugile”, avea sa aprecieze Emil Bodnaraş, care a menţionat că N.S. Hrusciov, nelăsându-se convins de liderul român, a declarat că va face singur calculele. După câteva ore „a dublat media tăierilor, de la 25 la 50 kg. Gheorghe Gheorghiu-Dej preciza la respectiva sedinţă a Biroului Politic: „Comunicându-ne acest lucru, ne-a spus că noi am fi vrut să-l îngenunchem, să-l punem să ne ceară scuze. Noi i-am spus că este foarte bine dacă în câteva ore a dublat media tăierilor şi că poate cu timpul va ajunge la media exactă”. Evident, N.S. Hrusciov nu era omul care să-şi ceară scuze pentru cele afirmate. După o asemenea discuţie, Gheorghe Gheorghiu-Dej a reflectat asupra surselor de informare folosite de liderul de la Kremlin, ajungând la concluzia că se impunea scoaterea din ţară a consilierilor sovietici, care activau peste capul conducerii de partid şi de stat a României.

Hrusciov refuză garda de onoare

Momentul cel mai penibil din timpul vizitei s-a consumat la Constanţa. Conducerea locală a decis ca primul secretar al C.C. al P.C.U.S. şi preşedintele Consiliului de Ministri al U.R.S.S. să fie salutat la sosirea în gară cu o garda de onoare, formată de militari din marină. Emil Bodnaraş avea să relateze: „Când a văzut din tren garda aliniată pe peron, mi s-a adresat supărat şi brutal: Ce, vreţi să arataţi ca aveţi marină? N-am nevoie de marina voastră”. Gheorghe Gheorghiu-Dej a cerut comandantului gărzii să nu mai dea onorul, deoarece N.S. Hrusciov nu era de acord. Militarii au părăsit nedumeriţi peronul, iar asistenţa a privit mirată acest incident neplăcut pentru constănţeni, dar şi pentru conducătorii României. Atitudinea lui N.S. Hrusciov era determinată de faptul că, potrivit aprecierilor sale, România avea cel mai scăzut nivel al cheltuielilor militare în cadrul Tratatului de la Varşovia şi nu era cazul ca el să fie pus în situaţia de a-i saluta pe ostaşii români, dând astfel girul său politicii guvernantilor de la Bucureşti.

 

După ce a vizitat România timp de o săptămâna şi a avut discuţii ample cu liderii P.M.R., N.S. Hrusciov a plecat, în ziua de 25 iunie 1962, şi mai nemulţumit, comparativ cu momentul sosirii. Vizita sa „de prietenie” nu numai că nu a aplanat disensiunile ivite între conducerea de la Bucureşti şi cea de la Kremlin, dar le-a şi amplificat. Pe de o parte, Gheorghe Gheorghiu-Dej s-a simţit ofensat de atitudinea arogantă a oaspetelui său. Emil Bodnaras avea să conchidă că N.S. Hrusciov „a fost un obraznic”, iar acest fapt s-a observat nu numai în timpul discuţiilor oficiale, dar şi în întreprinderile vizitate şi în discursurile publice rostite. S-a văzut limpede că N.S. Hrusciov nu accepta să fie „contrat” de un conducător care începuse să „iasa din rând” şi care-l călca tot mai des pe nervi. Viitorul apropiat avea să aducă noi elemente privind relaţiile româno-sovietice, care au devenit tot mai tensionate. Propunerea lui N.S. Hrusciov din 1963, vizând ameliorarea acestei relaţii printr-o discuţie „tête à tête” cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, avea să fie respinsă de liderul de la Bucureşti.