ROMA -SUBTERANE - BASILICA SAN LORENZO IN LUCINA XXXX 2

               Biserica San Lorenzo in Lucina este o biserică titulară și o basilică minoră din centrul Romei. Bisericile titulare au fost primele biserici ale Romei, sub conducerea unor preoți cu caracter permanent și corespundeau la ceea ce se numesc astăzi parohii. Au fost cunoscute la începuturi sub denumirea de tituli sau tituli presbyterales. Ele se deosebeau unele de altele prin numele fondatorului, sau a proprietarului care donase locația din atașament pentru creștinism. In prezent aceste tituli sunt cunoscute în număr de 143 și se află sub patronajul oarecum detașat al unor cardinali-preoți care nu participă efectiv la administrarea  a lăcașului și a parohiei.

Basilica majoră și basilica minoră sunt titluri onorifice acordate unor locașuri de cult catolic, titluri cărora le corespund diverse privilegii canonice.

Titlul de Basilcă majoră ( Basilica major) este titlul acordat numai la patru basilici catolice din Roma, dintre care numai una se află în statul pontifical Vatican: Arhibasilica Sfântul Ioan in Lateran, care este catedrala episcopului Romei, adică catedrala papei; Basilica Sfântul Petru, construită pe locul trsadițional al mormântului Sfâtului Petru; Basilica Sfântul Paul din afara zidurilor, care este amplasată pe locul tradițional al mormântului Sfântului Paul; Basilica Sfânta Maria Maggiore.

Titlul de basilică minoră este acordat în Roma, și în afara ei, unor biserici celebre prin vechimea lor, sau prin mărturiile creștine pătrate, sau prin devoțiunea credincioșilor.

Basilica San Lorenzo in Licina este una dintre acestea, prin vechimea sa și rolul jucat la începuturile creștinismului în Roma. Ea este situată în Piazza San Lorenzo, cartierul Colonna (rione Colonna), la două străzi în spatele Palatului Montecitorio și foarte aproape de Via del Corso.

                                          

Biserica a fost dedicată Sfântului Laurentius, diacon roman și martir. Sub conducerea papei Sixtus al II-lea, Laurențiu a făcut parte dintre cei șapte diaconi care serveau în biserica patriarhală. Cu toate că era foarte tânăr s-a dovedit de cea mai mare încredere, așa că a primit primul rang printre diaconi, având ca sarcină trezoreria Bisericii, averile ei și distribuirea către cei sărmani. Datorită poziției lui dominante a primit și denumirea de arhidiacon. Sixtus al II-lea a fost capturat și supus martiriului la 6 august 258 e.N, iar Laurentius a reușit să distribuie averea Bisericii în numai trei zile, dar să și trimită spre Spania, la părinții săi, la Huesca, în Aragon, Sfântul Graal și alte relicve. Sfântul Graal este astăzi venerat în catedrala de la Valencia, din Spania. Cu toate acestea un Graal (pocal sfânt) mai este căutat și în prezent iar despre el se narează diverse povești fără suport documentat. Nici cel de la Valencia nu este considerat drept cel real.

La patru zile după martiriul papei Sixtus al II-lea, a fost martirizat și Laurentius, ultimul dintre cei șapte diaconi. Aceste martiraje s-au produs la comanda împăratului Valerianus. Martiriul Sfântului Laurentius a avut loc pe un grilaj înroșit în foc.

Numele adăugat bisericii de in Lucina a provenit de la matroana romană din sec.al 4-lea care a permis creștinlor să creeze un loc de cult în proprietatea ei. Papa Marcelus I-ul s-a adăpostit aici pe timpul persecuțiilor împăratului Maxentius, iar papa Damasus I-ul a fost ales în anul 366 e.N. Pe acel loc a fost consacrată o biserică de către papa Sixtus al III-lea (432-440 e.N.) şi consemnată în Liber Pontificalis. (nu se ştie dacă acea consemnare se referea la basilica San Lorenzo in Lucina sau la Basilica San Lorenzo din afara zidurilor). Biserica s-a numit titulus Licinae și a fost menționată în lucrările sinodului din anul 499 de papa Symmacus. Biserica a fost reconstruită între anii 1112 și 1131, sub papa Pascal al II-lea.

Papa Benedict al II-lea (684-685), după o restaurare a rostit ici appellatur lucinae ceea ce înseamnă că era o biserică foarte cunoscută. S-au scurs multe secole în care biserica a avut şansa multor renovări şi a multor donaţii din partea papilor. Sunt de notat şi două inundaţii ale Tibrului, care au afectat lăcaşul, la mijlocul sec.al 9-lea.

In 1606 papa Paul al V-lea a plasat biserica în subordinea Ordinul francisacanilor. Interiorul a fost complet transformat în stil baroc, în sec. al 17-lea, de Cosimo Fanzago, care a înlocuit navele laterale cu cu douiă șiruri de capele. Plafonul a fost apoi pictat de napolitanul Greuter Mometto. In sec. al 19-lea, o nouă renovare a înlocuit decorațiunile greoaie în stil baroc cu fresce executate de Roberto Bompiani, cruţându-se numai amvonul Această lucrare a fost dispusă de papa Pius al IX-lea.

Altarul principal, conceput de Carlo Rainaldi, a fost ornat cu o pictură a Crucificării de către Guido Reni. Sub altar se găsește, într-o firidă sfântă, grătarul pe care a fost martirizat Sfântul Lraurentius și fragmente de lanțuri. Conform unei inscripții de pe tronul din spatele altarului, relicvele au fost aduse de papa Pascal al II-lea. Corul este decorat cu Fecioare și Sfinți de către Placido Costanzi.

Faţada bisericii are un portic lung în faţa intrării, sprijinit pe şase coloane de granit, cu capiteluri şi baze. Coloane sunt unite în partea de sus de o arhitravă făcută dintr-o enormă coloană antică canelată. In partea sa dreaptă, mai în spate, se ridică o campanilă cu cinci nivele, dintre care cele trei superioare sunt străpunse de câte două deschideri pe latură, fiecare susținută la mijloc de câte o colonetă. In partea centrală a faţadei, sub frontonul triunghiular, este plasată o rozetă ce are de fiecare parte câte o fereastră dreptunghiulară în stil baroc.

Sub Basilica San Lorenzo in Lucina s-au făcut importante descoperiri arheologice, care au purtat pe cercetători în adâncimea locuită pe timpul împăratului Hadrianus. Zona nu a fost săpată şi cercetată în întregime datorită construcţiilor existente.

In perioada lui Augustus, Piazza San Lorenzo in Lucina de astăzi era ocupată de Campus Martius spre nord. Acolo Augustus și-a construit propriul monument funerar (mausoleu), altarul Ara Pacis, care celebra pacea instalată în imperiu pe timpul său și giganticul cadran solar (Horologium), care a servit atât ca ceas solar cât și drept calendar, marcând orele, lungimea zilelor, schimbarea anotimpurilor și drumul soarelui . Pe timpul domniei lui Hadrianus partea de nord-est din Campus Martius a devenit un adevărat cartier, la o înălţime apreciabilă faţă de o parte din suprafața ocupată de Horologium. Acesta a fost abandonat şi nu a mai fost utilizat în epoca lui Hadrianus.

Pe timpul săpăturilor din 1985, a fost străpunsă o mare sală construită în prima jumătate a sec.al 2-lea e.N. Sala avea un mozaic pavimental cu motive geometrice, datată între anii 180-200 e.N. In 1982  un Institut german a săpat un mic zid de sub peretele absidei bisericii. Zidul antic purta o pictură datată ca aparţinând mijlocului sec.al 2-lea e.N. Pictura este numai parţial vizibilă deoarece nu a fost decopertată în întregime. O descoperire foarte importantă a fost cea a baptiseriului situat la nivelul primei biserici, baptiseriu situat sub Sala Canonicilor, azi Muzeul Parohial. Nu este uşor de determinat cu precizie nivelul solului din sec.al 2-lea e.N. Nivelul Romei sub Hadrianus a crescut faţă de cel de pe timpul lui Augustus. Ceea ce este sigur este faptul că s-a descoperit o parte dintr-un apartament al clădirii (insula) care a aparţinut acelei Lucina ce a oferit adăpost, pentru reuniuni, unei prime colectivităţi creştine. Mai târziu pe acel loc s-a înălţat biserica.