Este uimitor ca după douăzeci
de secole apeductul Aqua Virgo (Apa Fecioarei) este încă în funcțiune. Acesta a fost
construit de Agrippa, prietenul și sfetnicul împăratului Augustus și l-a
inaugurat la 09 iunie 19 e.A. Era destinat pentru a furniza apa necesară băilor sale
încălzite din Martius Campus (Câmpul lui Marte). A fost al șaselea apeduct al
Romei, în ordinea creației. El și-a avut
originea nu departe de cursul râului Anienus - de la unele izvoare din Agro
Lucullano, la "opt mile de Via Collatina (corespunzând cu 10,5 km
distanță), în apropierea orașului modern Salon și la 24 de metri deasupra nivelului
mării. Sistemul de colectare cuprindea diferite izvoare și vene de apă variate,
toate colectate într-un rezervor. Pe parcurs s-a captat apă și din alte bazine de-a
lungul parcursului.
Conform celor calculate de Frontinus, acest apeuct avea un debit de 1.202 litri pe secundă. Apa ajunsă în oraș era distribuită în 18 cisterne. In total aducțiunea avea o lungime de 20,47 Km., din care mai puțin de doi kilometri în parcurs subteran.
Conform celor calculate de Frontinus, acest apeuct avea un debit de 1.202 litri pe secundă. Apa ajunsă în oraș era distribuită în 18 cisterne. In total aducțiunea avea o lungime de 20,47 Km., din care mai puțin de doi kilometri în parcurs subteran.
Asemănător altor apeducte, Aqua Virgo nu urma calea cea mai scurtă în oraș, sau în apropierea lui. Adesea,
această măsură a fost necesară pentru a menține constantă panta (Mensura declivitatis) canalului și
pentru a evita ca apa să prindă o viteză care ar fi compromis siguranța
apeductului în sine.
In cazul acestui apeduct, motivele au fost, probabil, diferite: în ciuda faptului că trebuia să servească zona de sud-est a Romei, apeductul Virgo intra în oraș pe la nord, după care făcea un ocol larg și lung ca să sugereze că ar fi vrut să slujească vasta zonă suburbană din nord, zonă, până atunci, complet lipsită de alimentare cu apă. Traiectul cotit al apeductului spre Câmpul lui Marte nu avea nevoie să traverseze zone prea urbanizate ale orașului la data construcției. Traseul său urban a fost dezvoltat în cea mai mare parte în subteran, dar a avut și porțiuni aeriene susținute de arcuri. Rămășițe ale traiectului sprijinit pe arcuri sunt multe, precum cele dela traversarea dealului Pincio (Villa Medici), de la poalele dealului din preajma grădinilor lui Lucullus, de la traversarea căii actuale, Via Nazareno (care păstrează îngropate parțial trei din blocuri de travertin, cu inscripție ce amintește de reconstrucția din timpul lui Claudius).
De aici apeductul a mers spre zona Fântânii Trevi și prin zona ocupată acum de Palazzo Sciarra (în al cărui subsol se găsesc rămășițele altor două arcade, precum și blocuri de travertin din timpul lui Claudius, cu o deschidere de 3,15 metri), a depășit Via Lata (azi Via del Corso) cu un arc, transformat mai târziu în Arc de triumf în onoarea lui Claudius, pentru a sărbători cucerirea unei mari porțiuni din Insula Britanică. A continuat de-a lungul Viei del Caravita, Piazza S. Ignatius şi Via del Seminario, unde, la început, s-a stabilit cisterna (castellum) terminală. După cele relatate de Frontinus, aici s-a terminat “în faţa sursei de la Saepta”, în apropiere de Pantheon şi Termele lui Agrippa, până la Trastevere.
In cazul acestui apeduct, motivele au fost, probabil, diferite: în ciuda faptului că trebuia să servească zona de sud-est a Romei, apeductul Virgo intra în oraș pe la nord, după care făcea un ocol larg și lung ca să sugereze că ar fi vrut să slujească vasta zonă suburbană din nord, zonă, până atunci, complet lipsită de alimentare cu apă. Traiectul cotit al apeductului spre Câmpul lui Marte nu avea nevoie să traverseze zone prea urbanizate ale orașului la data construcției. Traseul său urban a fost dezvoltat în cea mai mare parte în subteran, dar a avut și porțiuni aeriene susținute de arcuri. Rămășițe ale traiectului sprijinit pe arcuri sunt multe, precum cele dela traversarea dealului Pincio (Villa Medici), de la poalele dealului din preajma grădinilor lui Lucullus, de la traversarea căii actuale, Via Nazareno (care păstrează îngropate parțial trei din blocuri de travertin, cu inscripție ce amintește de reconstrucția din timpul lui Claudius).
Fontana di Trevi
De aici apeductul a mers spre zona Fântânii Trevi și prin zona ocupată acum de Palazzo Sciarra (în al cărui subsol se găsesc rămășițele altor două arcade, precum și blocuri de travertin din timpul lui Claudius, cu o deschidere de 3,15 metri), a depășit Via Lata (azi Via del Corso) cu un arc, transformat mai târziu în Arc de triumf în onoarea lui Claudius, pentru a sărbători cucerirea unei mari porțiuni din Insula Britanică. A continuat de-a lungul Viei del Caravita, Piazza S. Ignatius şi Via del Seminario, unde, la început, s-a stabilit cisterna (castellum) terminală. După cele relatate de Frontinus, aici s-a terminat “în faţa sursei de la Saepta”, în apropiere de Pantheon şi Termele lui Agrippa, până la Trastevere.
Fontana Barcaccia - Piazza di Spania
Apeductul a rămas în funcțiune și accesibil inspecțiilor și controalelor
pe porțiunile subterane. Tunelul său urban este bine cunoscut, putându-se merge
pe el chiar cu barca, deoarece are o lăţime medie de 1,50 metri. In unele zone
de teren este construit din zidărie şi ciment prins în plasă, iar în altele
străbate bariere din tuf, în care s-au săpat galerii. In zonele de dealuri
suburbane tunelul ajunge la o adâncime de 30-40 de metri, cu un maxim de 43 de
metri în Parioli, Viale România.
Legenda spune că izvoarele au fost arătate soldaţilor lui Agrippa, care căutau în zadar, de către o tânără. Din acel moment construcţia a primit numele de Aqua Virgo (apa Fecioarei)
Utilizarea timp de două mii de ani a apeductului a necesitat, nenumărate lucrări de întreținere, restaurare și reconstrucție parțială. In antichitate lucrări majore s-au executat în timpul lui Tiberius ( în 37 d.Hr) și mai ales pe timpul lui Claudius ( în 45-46) e.N. Restaurări au avut loc şi în timpul lui Constantin, astfel că pe timpul ostrogotului Theodoric apeductul a fost încă lăudat pentru puritatea apei. Curând tot ostrogoții l-au avariat grav, dar conduși de Vitiges, cel care s-a opus cuceririi generalului bizantin Belizarie. Din cauza marilor nevoi autoritățile bizantine au avut grijă să-l reactiveze imediat.
Fontana di quatro fiumi - Piazza Navona
Legenda spune că izvoarele au fost arătate soldaţilor lui Agrippa, care căutau în zadar, de către o tânără. Din acel moment construcţia a primit numele de Aqua Virgo (apa Fecioarei)
Utilizarea timp de două mii de ani a apeductului a necesitat, nenumărate lucrări de întreținere, restaurare și reconstrucție parțială. In antichitate lucrări majore s-au executat în timpul lui Tiberius ( în 37 d.Hr) și mai ales pe timpul lui Claudius ( în 45-46) e.N. Restaurări au avut loc şi în timpul lui Constantin, astfel că pe timpul ostrogotului Theodoric apeductul a fost încă lăudat pentru puritatea apei. Curând tot ostrogoții l-au avariat grav, dar conduși de Vitiges, cel care s-a opus cuceririi generalului bizantin Belizarie. Din cauza marilor nevoi autoritățile bizantine au avut grijă să-l reactiveze imediat.
In timpul evului mediu,
lucrările de îngrijire şi şi renovare au fost iniţiate de o serie de papi,
începând cu papa Adrian I-ul (772-795). Cu toate acestea apa atât de renumită
în trecut a fost, cu timpul, profund poluată de urbanizarea necontrolată de
deasupra traiectului. Numele Aqua Virgo a fost și el înlocuit cu Aqua Trevi, după numele
frumoasei fântâni construite în sec.al 17-lea. Această apă se foloseşte astăzi
numai pentru irigaţii şi pentru alimentarea unora dintre cele mai frumoase
fântâni ale Romei: Fântâna Barcaccia din Piazza di Spania, Fontana di Trevi
(care utilizează în prezent un sistem de reciclare a apei) și Fântâna Fluviilor
din Piazza Navona.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu