ROMÂNIA - PRĂBUȘIREA ECONOMIEI DUPĂ 1989 - PRIMA ETAPĂ 1990-1996

                      Din păcate steagul cu gaură și așa-zisa revoluție (o revoluție trebuia să aibă o doctrină și doctrinari) nu au adus locuitorilor României tocmai ce iși doreau. Au adus numai libertatea de exprimare și de călătorie în străinătate. Celor fără caracter le-au adus multiple căi de hoție în detrimentul statului, depravare, jaf, tâlhărie și excrocherii. Celor mulți le-a adus șomaj, sărăcie, nedreptate socială, degradare comportamentală și lupta cu un sistem judiciar ineficient, obedient păturii politice pervertite (nu trebuie numită clasă politică pentru-că ar fi dezastros pentru țară). După așa-zisa revoluție, economia României a avut parte de un declin rapid și dezastros, și de reforme inspirate numai de direcția distrugerii și dezintegrării, a trădării interesului național.

Cele mai mari probleme ale economiei au fost cele legate de pierderea piețelor de desfacere pentru produsele autohtone, (o dorință a unor forțe economice externe) și trădarea intereselor economice naționale de către pătura de politicieni parveniți din vechile structuri comuniste, adunătură de cea mai proastă calitate (eșalanele al 2-lea și al 3-lea ale fostului P.C.R., plus cadrele superioare ale Securității, Poliției și a altor organisme de represiune). S-au pierdut piețe externe tradiționale mari, precum URSS, China, Lumea arabă, țările africane.

S-a dat vina propagandistic pe Intreprinderile supradimensionate, construite pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, pe o tehnologie învechită și energofagă. In unele cazuri izolate, au existat și astfel de aspecte, dar ele puteau fi remediate din mers, așa cum o făcea mereu regimul înlăturat de la putere. Țara a încăput pe mâna unei pături de trădători și incompetenți, care în următorul sfert de veac au anihilat toate realizările anterioare și au condus spre o stare apropiată de colaps economic. Prin trădare, această clică de politicieni infractori au vândut aproape toată avuția țării din subteran și de la suprafață, sprijinind degradarea comportamentului spiritual și material al populației. Cu o viteză amețitoare au pătruns în țară toate racilele societăților occidentale, precum prostituția la vedere, traficul și consumul de droguri, violența stradală, violența în școli, pornografia în mass-media, etc.

Printre greșelile acestei perioade s-a numărat chiar confiscarea valutei exportatorilor, retragerea licențelor băncilor străine, liberalizarea greoaie a prețurilor și a cursului de schimb, privatizarea greoaie și ineficientă a companiilor de stat (numai prin mită nerușinată), incapacitatea menținerii acordurilor Stand-By cu FMI, acordarea de credite preferențiale slugoilor noii orânduiri statale, aplicarea unor reforme grăbite și neadaptate nevoilor țării, fărâmițarea exploatațiilor agricole, distrugerea sistemelor de irigații,  a avuției fostelor CAP și I.A.S., etc.

Incercarea bătrânicioasă de trecere la o economie de piață s-a realizat cu o încetineală demnă de slujitorii comunismului, aflați la putere. Ei nici nu știau ce este o economie de piață reală, urmărind să mențină o degringoladă a acesteia pentru propriile interese. Trecerea la o formă aparentă de economie de piață s-a făcut atât de încet nici în 2013 nu este realizată și stabilă.  După aproape un sfert de secol, nu se poate spune că țara are o adevărată economie de piață eficientă.

In anii 1996-1997 s-a trecut la liberalizarea cursului de schimb și a fost pusă în aplicare o politică monetara mai strictă, după ce fuseseră devalizate multe bănci însemnate ale țării de către oamenii noii puteri comunistoide. S-au liberalizat prețurile şi s-a permis cetățenilor străini sa achiziționeze terenuri în Romania, fără a se aplica dreptul de preemțiune al statului în caz de intenție a vânzării.

Până în 1988, România a fost cel mai mare partener economic, din Europa de Est, al SUA. In 1988, Nicolae Ceaușescu a renunțat la statutul de " Națiunea cea mai favorizată", produsele românești devenind mai scumpe și implicit mai puțin căutate de cetățenii americani. Statutul de " Națiunea cea mai favorizată" a fost redobândit în anul 1993, iar în 1994 taxele pentru produsele romanești, pe piața americană, au fost ridicate. Nicolae Ceaușescu a visat atunci ca România să devină cu totul independentă pe plan internațional, începând cu planul economic. Dorea ca țara sa să devină ofertant de capital pentru împrumuturi, nu țară împovărată de datorii externe, situație în care trebuia să se supună unor directive externe. Pentru această ambiție, de a se așeza alături de cei care îndatorează omenirea, a fost executat mișeleşte, sub privirile serviciilor de spionaj străine și fără nici o reacție din partea “democrațiilor occidentale”.

Industrie si PIB 1988-1996

Privatizarea marilor companii de stat din industrie a început în 1992 cu transferul a 30% din acțiunile întreprinderilor respective către un fond privat, fiecare cetățean al României primind acțiuni ale întreprinderilor. Foarte multe acțiuni au fost supraevaluate și la puțin timp după emiterea lor și-au pierdut mare parte din valoare. Ca atare se tranzacționau pe stradă și în piețe de către țigani inculți, iar oamenii le-au vândut pe nimic, pentru-că nu au avut încredere în ele. Aceasta pe drept cuvânt. Pe această cale Statul și-a lepădat proprietățile către niște geambași, numiți pompos „investitori” și a contribuit decisiv la prăbușirea economiei. Au existat numai câteva întreprinderi care au supraviețuit acelei perioade. Celelalte 70 de procente au rămas în proprietatea statului. Conducătorii vicleni și îmbuibați de aşa-zisa revoluție au scandat cu tupeu că STATUL este cel mai prost administrator şi că toată averea lui trebuie înstrăinată prin privatizare. Uitau, cu rea voință, că ei erau acei administratori dezastroși şi că pe timpul vechiului regim averea țării fusese administrată cu succes, chiar dacă nu cu strălucire.

Cu ajutorul Băncii Mondiale, FMI și UE, a început, procesul de privatizare al companiilor de stat celor mai importante și bănoase. Acest proces a fost, și încă este, anevoios și de cele mai multe ori contestat. După aproape un sfert de secol de la așa-zisa revoluție privatizarea încă nu s-a încheiat. In schimb, s-au vândut străinilor domenii şi întreprinderi de importanță strategică, de importanță vitală pentru țară, unde numai statul român ar avea dreptul să hotărască. Deci se poate vorbi cu tărie și de o aservite a țării față interese străine, interese cel puțin economice.

In cele mai multe cazuri, privatizarea nu a dat rezultatele scontate şi a condus la falimentul companiilor respective şi la vânzarea lor la fier vechi, tot de către țigani.

Din graficele de mai sus, se vede foarte clar direcția în care a mers economia României după așa-zisa revoluție. Până în 1992, PIB-ul a scăzut cu aproape 40%, iar producția industrială a scăzut cu peste 45 %. Economia şi-a revenit ușor după 1993, dar după anul 1996 a urmat o altă o cădere rapidă.

Nicolae Ceaușescu reușise ca până în 1989, să achite datoria externă a României aproape integral (cu excepția unor datorii curente ale anului. In perioada 1989-1996, guvernarea comunistoidă de profitori a crescut datoria externă de la un miliard USD la peste opt miliarde.

In această perioadă, toți banii păstrați "la saltea", cu mult efort, de către Nicolae Ceaușescu, s-au pierdut, lăsând loc investitorilor străini, cei mai mulți niște profitori, și unor escroci români. Inflația a ajuns la cote alarmante și au apărut jocurile de tip Caritas, sau alte scheme de câștig rapid. Aceste scheme nu au făcut decât să sărăcească și mai mult populația, întrucât numărul pagubiților Caritas, SAFI, FNI etc. s-a ridicat la peste 500000.

Cursul de schimb leu/USD a crescut de la 14 lei/USD, în 1989, la peste 3000 lei/USD în 1996.

Agricultura si productia de energie 1989-1996

Dupa 1989 a fost începută procedura de restituire a terenurilor agricole proprietarilor de drept. Acesta măsură care, în teorie, ar fi trebuit sa fie una foarte bună, a fărâmițat exploatațiile agricole și produs un număr imens de nedreptăți din partea administrațiilor comunale. După acel moment numărul exploatațiilor agricole a depășit 4 milioane și din cauza lipsei de experiență a noilor proprietari, a vârstei înaintate a acestora, a mecanizării reduse în executarea lucrărilor agricole și a obținerii greoaie a titlurilor de proprietate, a scăzut productivitatea agriculturii, iar producția agricolă a devenit imprevizibilă, oscilând foarte mult de la un an la altul. Agricultura, în foarte mare măsură, s-a reîntors la modalitățile de exploatare din perioada medievală, devenind o agricultură de subzistență. Calul și vaca au devenit forța motrice a masei de agricultori săraci. Imense suprafețe de teren agricol au rămas nelucrate, în stare de sălbăticie. Acele suprafețe au infestat cu dăunători și suprafețele arabile alăturate. A început să se practice o agricultură fără asolamente și cu folosirea de sămânţă neselecționată, produsă în propria gospodărie. Seceta a făcut mereu ravagii, pentru că irigațiile comuniste fuseseră părăsite de guvern și distruse de locuitori inconștienți, fără ca guvernanții să intervină pentru protejarea lor.

Producția de energie a urmat același trend și a scăzut până în 1992 cu aproape 30%. Scăderea producției energetice, de după 1989, s-a datorat și scăderii producției industriale, industria fiind cel mai mare consumator de energie din România. După anul 1992, producția de electricitate a crescut treptat, iar în 1996 a fost pus în funcțiune primul reactor al centralei nucleare de la Cernavodă.

Pierderea piețelor de desfacere externe pentru produsele românești și desființarea multor societăți de stat au făcut ca până în 1991, în numai doi ani, exporturile României să scadă cu peste 50% și ca până în 1996 importurile sa crească cu peste 30%, producând o lipsa acută de valută. Valuta era obținută foarte greu și cea mai importantă sursă au constituit-o acordurile Stand-By cu FMI, acorduri ce nu au putut fi menținute mai mult de un an după semnarea lor, România devenind un partener neserios pe plan internațional.