Biserica a fost construită în 398
de către senatorul Bizante, sau de către fiul său Pammachius, peste o clădire
durabilă din secolele 1-2 e.N, folosită la început drept domus ecclesiae de către o comunitate creștină și apoi ca loc de
înmormântare a martirilor soldați, Ioan și Pavel, martirizați sub împăratul
Iulianus, în 362. Legenda spune că cei doi martiri, Ioan și Paul au locuit și
ei pe acest loc, unde au și fost uciși. Ei erau, pe atunci, demnitari la Curtea
împăratului Iulianus, numit de creștini, Apostatul.
Tot în acea casă, sau palat particular, au fost
uciși și prietenii lor, Crepus și Crepinus, dar și Sfânta Benedicta, veniți pentru
pentru a le duce corpul în catacombe. Cei doi martiri au fost demnitari la
Curtea împăratului Iulianus, numit de creștini, Apostatul.
Biserica a fost numită Titulus Pammachii și a fost înregistrată,
ca atare, în actele a sinodului deținut de Papa Symmachus în anul 499.
Lăcașul a avut un trecut frământat.
A fost distrusă în timpul jafului vizigoților lui Alaric I-ul (410) și, apoi,
din cauza unui cutremur (442). A fost restaurat de Papa Pascal I-ul (824) și
devastat din nou de normanzi (1084). Papa Pascal al II-lea (1099-1118) a
promovat lucrările de restaurare, adăugând frumosul turn clopotniță (campanila)
și porticul, care a înlocuit pronaosul original. Campanila, care urcă senină
spre cer este una dintre cele mai frumose din Roma.
Biserica este casa pasioniștilor (din
congregașia Pasione di Gesu Cristo) și locul de înmormântare al Sfântului Paul al
Crucii, fondatorul Congregașiei Passione di Gesu Cristo. Este biserica slujbei
din prima vineri din Postul Mare.
Clădirea a fost remodelată în mod
continuu în secolele următoare ce au urmat sec.al 12-lea. In special,
intervențiile promovate, în 1715, de Cardinalul Fabrizio Paolucci au fost
remarcabile. In 1951, Cardinalul Francis Joseph Spellman a refăcut fațada
creștină timpurie a bisericii.
Fațada este amplă, cu un portic
cu șapte spații și șase coloane subțiri. Deasupra porticului se întinde un
spațiu închis și cu ferestre. Fațada se continuă în sus și în sptte față de
portic cu o loggie cu cinci arcuri, cel de centri fiind mai înalt. Arcurile sunt despărțite de coloane corintice
albe.Pe intradosuri s-au găsit urme ale picturilor originale.
Biserica este de tip bazilical,
având o navă centrală și șase goluri cu coridoare laterale. Nu există transept,
dar nava centrală conduce direct într-o mare absidă semi-circulară.
Intre nave, stâlpii sunt îmbinați
cu coloanele originale. Altarul este construit pe o adâncitură care deține
rămășițele celor doi martiri. Absida este pictată cu o frescă ce prezintă pe Christos
în Glorie (1588), de Cristoforo Roncalli (unul dintre pictorii numit
Pomarancio); iar sub această frescă se află trei picturi: mucenicia Sfântului
Ioan, mucenicia Sfântului Paul și convertirea lui Terenziano (1726), realizări
ale lui Giovanni Domenico Piastrini, Giacomo Triga și, respectiv, Pietro Andrea
Barbieri.
In sacristie există o pânză de
Antoniazzo Roman, reprezentând pe Fecioara cu Pruncul, cu Sfinții Ioan
Evanghelistul și Ioan Botezătorul și Sfinții Ieronim și Pavel.
Interiorul bisericii este amplu
și elegant, cu un pavement lucios de marmură cu inseții largi de tip Cosmas.
Din pavimentul sec.al 13-lea s-a păstrat mult, dar restauratorii din secal
18-lea au recostituit cu marmură gri și roșie după un desen propriu. In zona de
la intrare, care este cea mai importantă supraviețuitoare a pavimentului vechi
prezintă o largă rondelă de granit gri de la o coloană veche și alta de porfir.
Pe o placă înconjurată de o
balustradă flexibilă se poate citi: Locus
martyrii SS Ioannis et Pauli în aedibus propriis. Această placă a fost
instalată în 1677 când locul a fost folosit de altarul medieval, loc considerat
ca fiind mormântul martirilor.
Plafonul plat de lemn a fost
instalat în 1589 și elaborat cu rozete aurite în careui. Există un panou
central octogonal care conține sculpturi de lemn aurit ale lui Ioan și Pavel,
cu un text care adeverea că au fost "cu adevărat gemeni". Panourile
octogonale corespunzătoare din secțiunile apropiate și îndepărtate conțin
heraldică. S-a executat o restaurare în 1904.
Suprafețele pereților arată ca și
cum ar fi îmbrăcate în marmură policromă, dar ele au fost pictate de fapt, în
acest fel, în 1911. Tot atunci s-au executat și tablouri biblice separate pe
pereții navei central.
Ferestrele aflate în partea de sus a navei centrale
asigură o lumină îndestulătoare și liniștitoare. Dacă exteriorul te poartă cu
gândul la începuturile creștinismului Romei, interiorul te impresionează prin
eleganța unui baroc reținut. Ne-a impresionat setul de candelabre suspendate,
folosite mai ales cu ocazia nunților.
Spațiile subterane ale bazilicii
au fost descoperite în 1887 de către părintele Germano Sfântului Stanislaus,
fost rector al Bazilicii, care a căutat mormintele martirilor Ioan și Pavel. Au
fost găsite cel puțin cinci spații diferite. Acestea au constituit unul dintre
cele mai bune exemple ale arhitecturii unei case romane de oameni avuți. Era o
locuire vastă și frumoasă, cu fresce pompeiene, cărora cei doi frați, după
convertire, le-au adăugat un lăcaș creștin și un oratoriu, unde s-au pictat
simboluri evanghelice. Spațiile subterane sunt accesate din afara bisericii pe străduța
îngustă și pavată cu piatră cubică, Clivus Scauri. Străduța este traversată pe
deasupra de contraforturi boltite ce sprijină
latura stângă a bisericii, sprijinite de un zid vecin, tot de cărămidă
Intr-o sală, care era un spațiu
de Nymphaeum, se găsește o elegantă frescă din sec.al 3-lea ilustrând pe Persefona și alte divinități, printre
Heruvimi într-o barcă (3 m x 5 m) precum
și urme ale unei alte proaspete marine și mozaicuri în arcade de fereastră.
Există și teme creștine (genii înaripate, ghirlande, păsări etc.), într-un pasaj
din spatele ieșirii spre Clivus Scauri. Pereții confesiunii au fost decorați cu
fresce cu teme creștine (de exemplu, decapitarea Sfinților Crispus, Crispinus
și Benedicta, figuri feminine și o „persoană în rugăciune“.
O piațetă, tot pietruită,
păstrează o deschidere optimă către fațada bisericii și către cea a mănăstirii
alăturate în partea dreaptă. Zidăria mănăstirii se ridică pe cinci etaje și are
alăturată campanilla sveltă și mult mai înaltă. Campanilla are o bază
paralelipipedică înaltă după care urmează șase etaje. Primul are pe latura
vizibilă două fante prelungi. Al doilea etaj are două deschideri din cărămidă
rotujite în partea superioară. Următoarele patru etaje au câte două deschideri
despărțite de câte o colonetă albă, delicată. Pe sub faâaa mănăstirii este
străpuns un gang larg de acces, închis cu un grilaj pe toată suprafața.
Piațeta complexului religios cu
pereți numai din cărămidă aparentă este despărțită de Via Clivus Scauri printr-un
șir de glastre mari ceramice plantate cu niște plante ce par a fi ferigi
palmieri pitici. Ambientul degajă liniște și îndeamnă la reculegere.
Această biserică, minunat
întreținută în exterior și elegant decorată în interior ne-a surprins în
calitatea ei de moștenitoare a unui titulus. Calitățile ei artistice o detașază
de izolarea în care se află într-un cartier destul de retras și de puțin
populat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu