ROMA-2 SANTA MARIA IN DOMNICA

          In fața bisericii Santa Maria in Domnica se află o piațetă dreptughiulară, cu un bazin peste care este plasată, mai sus, o barcă de marmură, realzată, fără îndoială, drept un ex-voto marin. De la această sculptură senină, bierica Santa Maria in Domnica a primit numele popular de “della Novicella”.

       In termeni locali lăcașul este amintit drept Bazilica Minori a Sfintei Maria din Domnica alla Navicella, sau pur si simplu Santa Maria in Domnica sau Santa Maria alla Navicella.

       Denumirea "în Domnica" a fost explicată în mod diferit. O interpretare este derivarea de la "dominicum" ("a Domnului") și, prin extensie, "biserică". O altă interpretare este aceea că se referă la numele de Cyriaca, o femeie creștină care a locuit în apropiere și al cărei nume denota că "aparține Domnului": "Dominica" în latină. O a treia interpretare este că numele derivă din expresia latină din dominica (praedia) ("asupra proprietății imperiale"). Denumirea "alla Navicella", despre care am amintit, desemnează că lăcașul se afla "în apropierea navei mici" romane care a fost așezată în această locație încă din antichitate, posibil ca ofertă votivă unui templu antic și pe care Papa Leo al X-lea a transformat-o într-o fâtână.

         Lăcașul în formă bazilicală, a fost construit în vremuri străvechi, paleocreștine, aproape de cazarma celei de-a cincea cohorte a vigililor Romei de pe Colina Coelius. Bazilica este menționată în registrele sinodului lui Papa Symmachus din anul 499 e.N. In anul 678, a fost una dintre cele șapte biserici atribuite diaconilor de Papa Agathius.

         Bazilica a fost reconstruită între anii 818-22 de Papa Pascal I-ul și a inclus decorarea cu  mozaic. Papa Pacal I-ul este creditat cu epoca de renovare și splendoare artistică de la începutul secolul al 9-lea.

             Familia Medici a modificat extensiv interiorul în sec.al 16-lea, pentru că unii dintre membrii familiei erau deținătorii cardinali ai arhidiaconatei de-a lungul marelui secol.

           In 1513, Cardinalul Giovanni di Lorenzo de Medici, cu puțin timp înainte de a deveni Papa Leo al X-lea, împreună cu Andrea Sansovino, a adăugat porticul de fațadă cu coloane toscane și a activat fântâna antică. El a fost urmat de Giuliano de Medici, viitorul Papă Clement al VII-lea dintre 1513-7. Giovanni de Medici a devenit Cardinal-diacon la vârsta de 17 ani în 1560, dar a murit în 1562. El a fost urmat de fratele său Ferdinando I de Medici, care a devenit și Marele Duce al Toscanei. A adăugat tavanul cu casetoane.

            Fațada bazilicii actuale este realizată în stil renascentist și are o portic cu cinci arcade separate de pilaștri de travertin, cu două ferestre pătrat și una rotundă. Timpananul poartă stema Papei Innocentius al VIII-lea în centru și pe cele a cardinalilor Giovanni și Ferdinando de Medici pe laturi. Turnul clopotului (campanila) este nevăzută din față și găzduiește un clopot din 1288. Designul fațadei (1513) a fost atribuit lui Andrea Sansovino.

Interiorul bazilicii își păstrează planul din sec.al 9-lea și constă dintr-un naos și două coridoare laterale de o lungime egală și separate de 18 coloane de granit, care s-au aflat într-un templu antic și au fost încorporate cu capitele corintice. Zidul de deasupra ferestrelor a fost pictat în frescă de Perin del Vaga, pe baza modelelor lui Giulio Romano.

          Nava are fresce de Lazzaro Baldi, iar tavanul, cu casetoane, poartă stema Medici în centru, cu reprezentări simbolice ce privesc Arca lui Noe și templul lui Solomon.

Arcul triumfal este flancat de două coloane de porfir. Mozaicurile absidei din sec.al 9-lea îl prezintă pe Christos cu doi îngeri, iar pe cei doisprezece apostoli, împreună cu Moise și Elias, ilustrați dedesubt. In semicupola absidei, Papa Pascal (cu o aureolă pătrată) sărută piciorul Preafericitei Fecioare Maria, înveșmântată ca nobilă bizantină, așezată pe tron cu Pruncul Christos și înconjurată de o mulțime de îngeri.

            Am privit atent coloanele antice, surori ale frumoaselor coloane pe care le-am iubit totdeauna, ale Forumului roman, coloane ce se avântă liber spre cer. Cele din această biserică, precum și multe altele sunt nefericite, captive și trase în triumful unui Dumnezeu nou, sortite unei închisori perpetue în penunbra bisericilor, sau a basilicilor. Această după ce cu glorie au onorat pe Junona, sau Venus.

Gândind la coloanele din bisericile văzute mi s-a impus impresia pe care am regăsit-o adesea mai târziu, aceea a unei uniuni stranii, dar adevărate, a profanului cu sacrul, a unei concilieri a antichitășii cu misticul creștin, într-o simplitate majestoasă și odihnitoare. Am simțit și trăit o gravitate sacerdotală. Nu m-a ocolit gândul, purtat de mult, că în creștinism se regăsesc multe mărturii și practici, sau frânturi de obiceiuri ale antichității.