ROMA V - COLOANA LUI MARCUS AURELIUS

Este o coloană triumfală construită în onoarea împăratului Marcus Aurelius (161-180 e.N), după modelul Coloanei lui Traianus, mai veche cu aproximativ opt decenii. Ea este înconjurată de o spirală de tablouri săpate în marmură prin alto-relief, are un capitel doric cu platformă de observațir deasupra și un soclu de 10,10 metri înălțime. Platforma de observație patrată este înconjurată de un grilaj, iar în vârful fusului este plasată statuia Sfântului Paul, care a înlocuit-o pe cea originară a împăratului Marcus Aurelius. Monumentul se află pe locul său inițial, astăzi Piazza Colona și în fața Palatului Chigi.

Coloana a fost realizată între anii 176-193 e.N, pentru a celebra victoriile împăratului împotriva barbarilor marcomani şi quazi, în anii 172-173 e.N. şi a sarmaţilor, în anii 174-175 e.N. Acele popoare barbare au atacat cu mare forţă şi virulent frontiera nordică a imperiului. Deşi înclinat spre cultură şi filozofie, Marcus Aurelius a fost nevoit să-şi petreacă mare parte din viaţă în campanii militare.

Pentru că inscripţia de consacrare a fost distrusă în evul mediu, nu se ştie dacă monumentul a fost construit pe timpul domniei lui Marcus Aurelius (cu ocazia triumfului organizat pentru toate victoriile, în anul 176 e.N, sau după dispariţia sa, pe timpul domniei lui Commodus (180-192 e.N). totuşi o mărturie privind împrejurimile atestă că monumentul exista în anul 193 e.N. Mai există şi posibilitatea ca lucrarea să fi început pe timpul lui Marcus Aurelius şi să se fi terminat pe timpul lui Commodus.

In acelaşi timp cu această coloană s-au executat şi cele opt panouri sculptate care ornează astăyi arcul de triumf al lui Constantin, dar care erau destinate, ca şi alte elemente ale acelui arc, unui alt monument al cărui destin nu este cunoscut.

Pe timpul Romei antice, coloana se găsea în partea de nord a Câmpului lui Marte, într-o suprafaţă rectangulară. Pentru amplasamentul ei s-au ous în discuţie două ipoteze. Conform uneia dintre ele coloana s-as ridicat între templul lui Hadrianus (probabil Hadrianeum) şi templul lui Marcus Aurelius (dedicat de Commodus, fiul său, din care nu mai există nimic astăzi – templu aflat probabil sub Palatul Wedekind). Cea de a doua ipoteză ia în calcul plasarea coloanei în interiorul unei incinte sacre speciale, care nu a lăsat nici ea vreo urmă. Se mai ştie că în apropierea coloanei s-a aflat locul incinerării funerare a împăratului.

Fusul coloanei circulare are 29,62 metri înălţime şi este aşezat pe un soclu înalt de 10,10 metri, inclusiv o platformă mai largă înaltă de 1 metru. Ca urmare a însumării, coloana are o înălţime totală de 39,72 metri.

Cu ocazia restaurării din anul 1589, soclul şi platforma lui se găseau la peste 3 metri sub nivelul solului.

Coloana se compune din 27, sau 28 de inele de marmură de Carrara, fiecare cu un diametru de 3,70 metri şi goale pe interior, unde s-a constituit a scară elicoidală cu 190-200 de trepte până la platforma de la vârf. Ca şi în cazul coloanei lui Traianus, scara este luminată de deschideri strâmte ce se pierd din vedere între elementele sculptate ale reliefului în spirală.

Spirala exterioară cu tablouri dăltuite în alto-relief, reprezintă o povestire a luptelor lui Marcus Aurelius la frontiera de nord. Istoria luptelor începe cu traversarea Dunării, probabil la Carnuntum. O Victorie desparte poveştile celor două campanii principale. Cronologia exactă a evenimentelor prezentate este contestată astăzi. Se află pe coloană şi episodul cu miracolul furtunii cu ploaie violentă, care a salvat trupele romane pe teritoriul quazilor. Romanii au considerat că acea ploaie furtunoasă din ziua unei bătălii aproape dezastroase a fost provocată de divinitate. Creştinii au încercat să o atribuie Dumnezeului lor.

Cu toate similitudinile care există în raport cu Coloana lui Traianus, stilul lucrărilor în marmură este cu totul diferit, un stil precursor stilului dramatic al sec.al 3-lea e.N. și strâns legat de stilul arcului de triumf al lui Septimius Severus, edificat puțin mai târziu. Scenele de panouri sunt mai vizibile, iar personajele sunt mai mari decât cele de pe Coloana lui Traianus, relieful este mai accentuat în detrimentul fineței execuției și se observă mâna mai multor sculptori.

Ornamentația coloanei reprezintă, în totalitate, o anticipație a evoluției stilului artistic din antichitatea tardivă, o anticipare a stilului plebeian și o expresie artistică a începutului crizei Imperiului Roman, care s-a agravat în sec.al 3-lea e.N. Coloana nu a fost prevăzută nici cu o îngroșare la o distanță de sol, drept corectare optică, corectare care să elimine impresia de concavitate, așa cum s-a aplicat la Coloana lui Traianus.

Pe timpul evului mediu, urcarea pe coloană era atât de populară încât dreptul de a percepe un preț de intrare a fost vândut, un timp, la licitații anuale.

La origine, soclul coloanei era ornamentat cu alto-reliefuri, care s-au deteriorat definitiv și nu au mai fost păstrate cu ocazia restaurării decise de papa Sixtus al V-lea (Quint) și realizate de Domenico  Fontana, în 1589. Arhitectul a refolosit atunci elemente de marmură de la Septizodium, ale cărui vestigii urmau a fi demolate. Cu acea ocazie, pe vârful coloanei a fost așezată statuia Sfântului Paul, ca pereche a celei ce reprezenta pe Sfântul Petru pe Coloana lui Traianus (4 octombrie 1588). Statuia Sfântului Paul a fost realizată de Leonardo Sanzana și Tommaso della Porta.

Pe timpul restaurării monumentului și a pierderii ornamentației de pe soclu s-a săpat o nouă dedicație, în care se vorbea de papa Sixtus al V-lea, care a redat frumusețea acestei coloane spiralate, dedicate împăratului Antoninus Pius. Această dedicație eronată nu a fost înlăturată nici în prezent.

Cu toate scăderile execuției sculpturale, Coloana lui Marcus Aurelius rămâne unul cele mai valoroase și expresive monumente datorate Romei antice, o podoabă de neprețuit a Romei prezente.

ROMA V - COLOANA LUI TRAIANUS

Coloana lui Trainus (96-117 d.Ch.)este un monument spectaculos și minunat de bine păstrat în centrul Romei. Este o mărturie din piatră a geniului constructiv antic, care transmite posterității dramatismul celor două războaie dacice dintre anii 101 -102 d.Ch. și 105-106 d.Ch. Niciodată victoriile nu au fost atât de realitate prezentate, cu atâta talent și geniu, ca cele două repurtate asupra dacilor. Niciodată un popor învins nu s-a bucurat la romani de atâta atenție și considerație.

Comemorând victoria totală a lui Traianus asupra dacilor, coloana concepută de Apolodor din Damasc este o lucrare extraordinară și o inovație a marelui arhitect, lucrare unică în lume la data concepției. Ea a fost ridicată între anii 107-113 d.Ch, ca element simbolic în complexul Forum Traiani, forum gigantic amenajat în centrul Romei antice, cu finanțare din prada obținută în Dacia.

Columna Traiani a fost așezată în centrul unei piațe rectangulare, între basilica Ulpia, la răsărit și templul lui Traianus, la apus și între corpurile Bibliotecii, la nord și sud. Templul a fost construit, în Forum Traiani, de împăratul Hadrianus (117-138 d.Ch.), succesorul lui Traianus, cel divinizat după moarte. Trebuie spus că amplasamentul templului lui Traian este încă controversat, vestigiile lui găsindu-se ascunse încă sub cartiere noi de la apus de coloană.

Coloana are o înălțime totală de 35,07 metri, din care fusul fără soclu are 28,91 de metri, iar piedestalul și soclul împreună au 6,16 metri. La origine, monumentul era încoronat de o statuie a împăratului Traian, acoperit de armură și ținând în mâini o lance și un glob. Papa Sixtus al V-lea (Quintus) a înlocuit statuia marelui împărat, la 4 decembrie 1587, cu statuia de bronz a Sfântului Petru, operă a lui Tommaso della Porta și a lui Leonardo Sormani.

Columna Traiani, considerată un monument păgân, nu a fost niciodată maltratată de crștinii răzbunători, pentru că aveau credința că inima împăratului fusese salvată de rugăciunile Sfântului Grigore.

Rămășițele împăratului au fost depuse într-o urnă de aur, adăpostită, la răndul ei în camera funerară amenajată la baza coloanei. Urna a dispărut prin jaf în evul mediu, după 476 d.Ch.

Fusul coloanei are un capitel doric amplu, deasupra căruia este amenajată o terasă patrulateră, mărginită de un grilaj. Asemănător cu capitelul, baza coloanei este aparentă.

Fusul este înconjurat de o bandă elicoidală de baso-reliefuri, organizate în tablouri, bandă care prin desfășurare atige aproape 200 de metri. Este dispusă pe 23 de spire și cuprinde circa 2500 de personale, într-o povestire cu 184 de scene.

Lunga bandă elicoidală de baso-reliefuri furnizează prețioase mărturii despre arta antică, despre obiceiuri și echipamente militare, atât ale romanilor, cât și ale dacilor. In întregimea sa, monumentul este o glorificare a monarhului.

Povestirea faptelor caracteristice celor două războaie dacice se derulează continuu, etalând atât scene de luptă, cât și mișcarea trupelor, plecarea la luptă, lucrările la fortificații, concibuabile, sacrificii, ambasade, supuneri, etc. Diversele episopade din tablouri sunt prevăzute cu decoruri naturale de piatră, cu arbori și edifici diverse, toate referindu-se la evenimente trăite de ambele părți combatante. Nu sunt sculptate tablouri convenționale și idealizate.

Lucrările de construcții realizate de soldați sunt foarte bogate în detalii, precum cele de la podul peste Dunăre, la forturi, sau în tabere. Vederile asupra Dunării și asupra fortificațiilor din înaltul cerului, aparțin, probabil, unei tradiții a picturii romane cu scopuri triumfale.

Printre tablouri se văd procesiuni din timpul triumfului generalilor victorioși, care prezintă populației faptele și capturile de război cele mai importante.

Fusul coloanei este realizat din 18 inele colosale de marmor lunensis, numită astăzi de Carrara, sau de Paros. Inelele  au un diametru de 3,70 metri, cîntărind fiecare între 32-40 de tone. Rlr au interiorul gol, lăsând loc pentru o scară interioară spiralată cu 186 de trepte și luminată de 43 de mici deschideri dreptunghiulare, plasate astfel încât să se piardă întablourile  sculptate. Scara în spirală este sculptată din 19 blocuri și își termină circuitul după 14 rotiri complete. Aranjarea ei a necesitat cunoștințe complexe de geometrie. Realizarea ei s-a executat atât de precis încât a rezistat intactă până astăzi. Ea a constituit un miez de rezistență al coloanei, astfel că în pofida numeroaselor cutremure suferite, coloana s-a înclinat numai o jumătate de grad. Scara conduce pe platforma de observație de desupra capitelului.

Blocul capitelului și al platformei de observație cântărește, după calcul, 53,3 tone și a fost înălțat la aproape 34 de metri de la sol, înălțime egală cu a unui bloc modern cu 8 etaje.

Episoadele din tablouri privind cele două războaie dacice sunt separate de prezența unei Victorii înaripate, cu victoriile înscrise pe scut. Această Victorie înaripată se poate vedea numai de pe o poziție înaltă din fața celor două bisrici aflate azi la apus de coloană.

Finetea execuției sculpturale și procesele tehnice la care s-a apelat pentru a racorda perfect sculpturile la joncțiunea tamburilor, dovedesc o excepțională precizie în detalii, astfel că întreaga coloană să constituie un document istoric de neegalat privind Dacia și tehnica militară romană.

            Traianus însuși este reprezentat pe coloană de 59 de ori. Prezența sa este subliniată prin convergența scenelor și a privirilor celorlalte personaje către el. Este reprezentat în profil,cu mantaua în vânt, supraveghind lucrările de fortificații, sacrificiile pentru zei, vorbind cu soldații, mângăindu-i, primind supunerea dacilor și asistând la execuții.

            Episoadele prezentate în tablourile de piatră sunt dinamice, dramatice, patetice,vesele și solemne. Ceremoniile se succed într-o gamă extrem de variată, atingând accente de o intensitate cu totul specială în scena torturării prizonierilor romani de către femeile dace, în prezența lui Traianus la tăierea capetelor unor daci, în fuga sarmaților cu armuri grele, la primirea ambasadorilor inamici cu costume lungi și fastuoase, până la scena grandioasă a supunerii dacilor la sfârșitul primei campanii. Sinuciderea eroică a regelui Decebal este și ea prezentată.

            Narațiunea istorică de pe coloană este dominată de realism, singurul element simbolic fiind personificarea impozantă și cu barbă a Danubiului, care, sculându-se de pe patul său, invita pe romani să treacă. Reprezentarea figurilor umane urmează profundul realism grecesc.

            Diametru fusului coloanei nu este egal pe toată lungimea lui. Coloana a fost îngroșată la o treime din înățime pentru a se evita iluzia optică a concavității pe care ae fi provocat-o talia sa înaltă. Este vorba de o corectură optică aplicată de greci la templele lor încă din perioada sec.6-5 e.A.

            Talia tablourilor și a personajelor sculptate pe coloană a crescut pe măsură ce se depărtează de observator. Este probabil cala începuturi sculpurile coloanei să fi fost pictate și cu inserții de bronz pentru prezentarea armelor și a uneltelor, dar acele culori astăzi au dispărut. Oricum observarea decorațiunii nu a fost defavorizată de amplasarea coloanei în mijlocul unor porticuri apropiate. Este probabil ca la momentul realizării coloanei, decorațiunile ei să se fi putut analiza mai bine și mai de aproape de pe terasele navelor laterale ale basilicii Ulpia și probabil de pe cele ale Bibliotecii din Forum Traiani.

            Coloana lui Traianus a constituit un exemplu minunat pentru alte coloane ridicate ulterior, precum cea dedicată lui Mrcus Aurelius, pentru cea ridicată de Napoleon, în piața Vendome, din Paris, pentru a comemora victoria de la Austerlitz și pentru altele moderne.

            Soclul este decorat pe trei laturi cu baso-reliefuri reprezentând trofee de război. Colțirile lui sunt decorate cu patru vulturi și o ghirlandă de lauri. Cea de a patra latură este cea a ușii, cu o dedicație cuprinsă între două reprezentări ale Victoriei. In dedicație se poate citi:

                                    SENATVS.POPVLVSQVE.ROMANUS

IMP.CAESARI.DIVI.NERVAE.E.NERVAE

TRAIANO.AUG.GERM.DACICO.PONTIF

MAXIMO.TRIB.POT,XVII.IMP.VI.COS.VI.P.P.

AD.DECLARANDVM.QVANTAE.ALTITVDINIS

MONS.RT.LPCVS.TANT [IS-OPER] IBVS.SIT.EGESTVS

Inscripția este unul dintre cele mai faimoase exemple ale epigrafiei latine și spune:

Senatul și poporul roman, împăratului Caesar Nerva Traianus, fiul divinului Nerva Augustus, germanicus, dacicus, mare pontif, în cea de a 17-a putere tribuniciară, salutat imperator a 6-a oară, consul a 6-a oară, părinte al patriei, pentru a se ști la ce profunzime a fost colina pentru aceste mari lucrări.

            Din inscripție ar rezulta că înălțimea coloanei ar marca nivelul original al părții din colina Quirinal care a fost excavată pentru a se obține terenul pentru Forum Traiani.

            O mică biserică, San Nicolo de Columna, care a fost construită la baza coloanei, a fost atestată începând cu anul 1032. Ea avea un oratoriu în vârful monumentului. Se presupune că ea ar fi existat încă în sec.al 8-lea, sau al 9-lea. Biserica a fost demolată, mai mult ca sigur, cu ocazia vizitei la Roma a împăratului Carol al V-lea (Quintul), în anul 1546.

            Tot în sec.al 16-lea s/a făcut curat în jurul coloanei, prin eliminarea unor construcții mizere particulare, iar soclul a fost degajat de depunerile sub care era acoperit.

            Studiul tablourilor coloanei este se realizează cu greu în poziția verticală a coloanei, așa că s-a apelat la copii prin mulaje de mare fidelitate.

Dintre acestea unul se află se află la Muzeul Civilizației romane din Roma. Este una din cele trei copii realizate de Napoleon al III-lea , în 1861, și dăruită papei Pius al IX-lea (125 de mulaje din ipsos). O altă copie se află la Muzeul de Istorie al Romaniei,la București, realizată de germani pe timpul celui de al doilea război mondial. Un mulaj complet este prezent la Victoria and Albert Muzeum din Londra. Muzeul Luvru deține mulaje pentru o treime din coloană, precum și o copie a soclului. Muzeul de Arheologie Națională din Saint-Germain-en-Laye posedă o galvanoplastie din sec.al 19-lea, din partea de jos a coloanei.

TRONUL ROMEI - COMMODUS (LUCIUS AELIUS AURELIUS COMMODUS ANTONINUS)

Ani de viață  161-192 d.Ch.
Ani de domnie  180-192 d.Ch.
In Historia Augusta, biograful lui Marcus Aurelius spunea:  Marcus Aurelius se poate spune că ar fi  fost fericit, dacă n-ar fi lăsat copii. Acesta a fost marele păcat al împăratului filozof, unul dintre cei mai buni dinaști din istorie, păcat de a fi avut ca fiu un înspăimântător tiran, un psihopat. Se vorbea la Roma, că acest Commodus era fiul Faustinei Junior şi al unui gladiator, dar busturile lui Commodus, care oferă o asemănare frapantă cu Marcus Aurelius, fac incertă ace bănuială. Cert este că brutalitatea fizică şi psihică, cruzimea şi instabilitatea nu puteau fi moştenite din familia unui tată ca Marcus Aurelius, ci numai din linia maternă, unde imoralitatea îşi făcuse loc pe deplin.

La moştenirea incertă de sânge, a caracterului său monstruos, se poate adăuga şi influenţa nefastă a unui anturaj depravat în jurul unui tânăr încă neformat de circa 19 ani, tânăr ce s-a trezit peste noapte atotputernic.

Commodus s-a născut la Lanuvium, o reşedinţă de ţară de pe timpul lui Antoninus Pius, la 31 august 161 d.Ch. A avut un frate geamăn care a murit la numai patru ani. Incă din copilărie, cu toată educaţia unor maeştri excelenţi şi cu toată supravegherea din partea tatălui cult şi inteligent, el a demonstrat cele mai deplorabile instincte. De atunci se manifesta ca un bufon şi un gladiator desăvârşit.

A avut totdeauna cultul forţei muşchiulare şi marea ambiţie de a se asemăna cu Hercules, asemănare care a transpus-o, mai târziu, în creaţii sculpturale (Vatican - sculptură colosală de 3,80 m).

Ca împărat, purta totdeauna costumul gladiatorilor şi a coborât în arenă de şapte sute treizeci şi cinci de ori, simţind o chemare arzătoare pentru luptele sângeroase şi pentru exterminarea animalelor în acele vânători cu sorţi inegale, care se numeau lupte cu animalele.

Se aminteşte că la doisprezece ani a aruncat în cuptor pe cel ce îl îmbăia, pentru că folosise o apă prea fierbinte.

A fost primul moştenitor al tronului roman care s-a născut în purpură, adică născut în casă de împărat. In anul 166 d.Ch, a fost ridicat la rangul de „caesar”, adică de potenţial moştenitor, iar în 177 d.Ch, la cel de augustus, adică la rang de co-regent.

Anul 178 d.Ch, a fost anul căsătoriei sale cu Bruttia Crispina, din iniţiativa tatălui său. Prin 183 d.Ch, a izgonit-o din palat, sub învinuirea de adulter, a exilat-o şi apoi a trimis-o la moarte.

In ultimii ani de viaţă ai tatălui său, l-a însoţit în diverse campanii militare, în Germania, în Orient şi pe Dunăre. In tabăra de la Vindobona (Viena-Austria) a devenit împărat, odată cu moartea tatălui său la 17 martie 180 d.Ch.

Noul împărat nu avea decât optsprezece ani şi jumătate, un spirit slab şi dezechilibrat, dar îmbătat de puterea absolută. Comportametul lui s-a viciat repede, asemănător cu Caligula, cu Nero și cu atâţia alţii, dar el n-a avut un debut ca al lui Nero, care fusese aplaudat de cei ce îl flatau.

Imediat ce a fost declarat împărat, a întrerupt brusc războiul greu şi de durată pe care-l purtase cu succes tatăl său contra marcomanilor şi a quarzilor. S-a mulțumit să trateze cu ei condiţii de pace nefavorabile, deşi aceia erau la capătul puterilor. Dorinţa lui cea mare nu era să lupte pentru imperiu, sau pentru onoarea sa, ci să se întoarcă la Roma. Acolo, pentru început, şi-a aranjat un triumf, iar ulterior a început saturnaliile smintite, care reprezintă toată istoria domniei sale.

Un prefect al pretoriului, Perennis, a devenit stăpânul absolut al puterii, în timp ce împăratul se ocupa de nebuniile lui. Perennis a fost ucis de soldaţi, după cinci ani de favoruri scandaloase (186 d.Ch.). Cei ce l-au omorât au fost un grup rebel de 1500 de ostaşi veniţi din Britannia, cărora Commodus nu le-a opus forţa superioară a pretorienilor şi s-a complăcut să creadă acuzaţiile împotriva lui Perennis.

Trupele din Britannia erau într-o stare de indisciplină avansată. Incercaseră să declare împărat pe locotenentul Priscus, dar se loviseră de refuzul aceluia: Eu fac de împărat, cât faceţi voi de ostaşi.

Cei încartiruiţi în Britannia au fost mustraţi de Perennis pentru actele lor de indisciplină, ceea ce i-a determinat să trimită acea deputaţie de ostaşi la Roma. In loc să-i pedepsească, Commodus şi-a trădat propriul colaborator. Ulterior trupele din Britannia au fost liniştite de intervenţia generalului cu experienţă, Pertinax.

La conducerea treburilor reale ale statului a urcat, în locul lui Perennis, un fost sclav frigian, apoi libert, om lipsit de scrupule şi desfrânat, pe nume Cleander. După ce şi acesta a făcut o multitudine de abuzuri, de acte de degradare a onoarei palatului, de corupţie, a fost asasinat din ordinul lui Commodus (189 d.Ch.). Cleander vindea locurile în senat, funcţiile înalte din armată şi din administraţie. Intr-un singur an a numit douăzeci şi cinci de consuli pentru anul în curs, ceea ce nu se mai întâmplase şi nu a mai fost posibil vreodată.

In timpul liber, când se odihnea după oboseala provocată de prea multe desfătări şi abuzuri, Commodus se ocupa cu uciderea tuturor acelora care păcătuiau prin a-i fi neplăcuţi, sau care fuseseră apreciaţi de tatăl său. Nu au scăpat nici femeile şi nici copii din ghearele acestui nebun nesăţios de sânge. Intreaga sa domnie a fost murdărită continuu de asasinate politice, provocate de învinuiri false, sau izvorâte din mintea lui bolnavă. O parte din asasinate au urmat unor conspiraţii descoperite.

Contra acestui nebun furios, care dorea să schimbe numele de Roma în Colonia Commodiană, care vorbea de incendiere, care se tăvălea în dezmăţ şi sânge, care trimitea la moarte membrii de familie, sau pe fraţii generali Quintilius, pentru bogăţia casei lor etc, s-au organizat numeroase conspiraţii.

Prima a fost dirijată de sora sa, Lucilla. A trimis-o la moarte pe aceasta, împreună cu o mulţime de senatori. O altă conspiraţie a fost pregătită de  propria-i concubină, Marcia, preluată de la un anume Quadratus, pe care-l ucisese. Marcia i-a dat otravă, dar cum efectul era foarte lent, conjuraţii au pus să fie strangulat în baie de către un atlet pe nume Narcissus. La conspiraţie au participat cei doi oameni importanţi ai palatului, Laetus şi Eclectus (31 decembrie 192 d.Ch.).

Senatul a dispus să i se şteargă numele de pe toate monumentele publice şi a abolit amintirea acestui monstru pe care l-a declarat: Mai crud decât Domitianus şi mai murdar decât Nero” („Soevior Domitiano, impurior Nerone”).

Sub acea domnie odioasă şi infamă, creştinii au cunoscut o perioadă de pace. Toleranţa este atribuită influenţei concubinei Marcia, care avea o vie simpatie pentru creştini şi cărora le-a făcut mult bine servindu-se de poziția ei atotputernică asupra lui Commodus.

Commodus a murit fără a avea copii cu Bruttia Crispina. Pentru posteritate a aruncat o pată de ruşine asupra familiei lui Marcus Aurelius.