ROMA V - BISERICA SANTA SABINA

Biserica a fost construită în sec. al 15-lea e.N. de către episcopul Petru de Illyria, care oficiase înainte ca preot într-un titulus ce exista în acest loc. (La începutul creştinismului în Roma adunările creştinilor aveau loc în casele unor particulari convertiţi la creştinism şi cărora li s-a dat numele de titulus). Episcopul Petru de Illyria era originar din Dalmaţia.

Biserica Santa Sabina a fost construită, mai precis, sub pontificatul papei Celestin I-ul, între anii 422-432 e.N. pe locul fostului titulus păstorit de Petru de Illyria. Incă de la început, acest locaş paleocreştin a fost dedicat Sfintei Sabina, o martiră din sec. al 2-lea e.N., din timpul împăratului Hadrianus (117-138 e.N.). Legenda acestei sfinte s-a cristalizat abia în sec. al 6-lea, aşa că nu se ştie cu precizie dacă ea a trăit şi a murit pe colina Anventin, unde este ridicată biserica. Nu se ştie nici dacă resturile sale au fost transportate în Umbria, locul martiriului său.

Biserica a fost construită pe un plan basilical rectangular cu 24 de coloane de marmură. Este situată pe colina Aventin la înălţime şi aproape de Tibru.

In sec. al 10-lea, bisericii i s-a adăugat o campanilă (clopotniţă), modificată apoi în sec. al 17-lea. In 1219, papa Honorius al III-lea a donat biserica lui Dominic de Guzman, pentru a instala aici ordinul călugăresc pe care dorea să-l întemeieze, Ordinul Predicatorilor (dominicanilor). Acela a construit un claustru şi edificii mănăstireşti. Conducerea ordinului se află tot aici în timpurile noastre. Papa Honorius al III-lea aparţinea familiei romane Savelli, iar Dominic de Guzman a devenit Sfântul Dominic, transferând numele său asupra ordinului întemeiat.

In sec. al 16-lea, la iniţiativa papei Sixtus Quint (1585-1590) şi cu ajutorul arhitectului Domenico Fontana, s-a dat bisericii un aspect de edificiu al Contra-Reformei. Atunci şi-a pus amprenta stilul încărcat al baroului, astfel că biserica pierduse aproape toată autenticitatea sa medieval-timpurie.

Adăugirile baroce au fost suprimate prin lucrări excesiv de grele efectuate de Muňoz, lucrări care au redat bisericii frumosul ei aspect primitiv. A fost păstrată numai capela Sfintei Caterina de Sienna realizată în sec. al 17-lea în stil baroc.

In exterior, uşa din partea dreaptă este precedată de un portic alăturat în sec. al 15-lea. Nartexul, care precedă faţada principală, a făcut parte din porticul patrulater care înconjura atrium-ul ce a dispărut în sec. al 13-lea, atunci când s-a amenajat mănăstirea.

Este de remarcat frumoasa uşă în lemn de chiparos, care asigură intrarea în nava principală şi care a aparţinut bisericii primitive din sec. al 15-lea. Cele două canaturi sunt divizate în 18 panouri care au păstrat sculpturile în baso-relief, ilustrând scene din Vechiul şi Noul Testament.

In partea stângă sus, este reprezentată Crucificarea, exemplul cel mai vechi de reprezentare a acestei scene în loc public.

Interiorul bisericii are o amploare armonioasă, scăldată de o lumină caldă. El exprimă remarcabil încântarea Bisericii creştine primitive.

Planul basilical se compune din trei nave separate de două şiruri de coloane cu capiteluri corintice. Coloanele nu mai susţin arhitrava, ci se unesc cu arcade ce dau impresia de mare uşurinţă. Deasupra se deschid ferestrele readuse la originalitate.

Deasupra uşii de intrare, un mozaic poartă o inscripţie cu litere de aur, care comemorează construirea edificiului de către Petru de Illyria sub pontificatul lui Celestin I-ul (422-432 e.N.). De o parte şi de alta, două personaje feminine reprezintă alegorii ale Bisericii născute din Biserica evreilor (Ecclesia ex circumcisione) convertiţi de Sfântul Petru şi Biserica Păgânilor (Ecclesia ex gentibus) convertiţi se Sfântul Paul.

Acesta este singurul mozaic păstrat din toată acoperirea cu mozaic din partea superioară a navei, din mozaicurile care acopereau pereţii dintre ferestre şi din partea superioară a arcadelor.

In nava principală, deasupra arcadelor curge o friză din marchetărie de marmură, ea fiind un vestigiu al sec. al 5-lea e.N. La parter, în faţa spaţiului schola cantorum (spaţiu din faţa corului – stranei – rezervat cântăreţilor-dascăli) se remarcă un mormânt din mozaic al unui conducător general al dominicanilor, mort în 1300.

Mobilierul bogat din marmură din schola cantarum, din prezbiteriu şi de la amvoane, datând din sec. al 9-lea şi distrus de papa Sixtus Quint, a fost reconstruit cu ajutorul elementelor originale.

Amvoanele şi candelabrul pentru lumânările pascale au fost reconstruite cu ocazia îndepărtării elementelor baroce.

In absidă exista un mozaic de la începuturi, care reprezintă personaje venerate în biserică. El a fost înlocuit cu o frescă a manieristului Taddeo Zuccari, retuşată în sec. 19 şi 20.

In nava din dreapta se poate vedea partea superioară a unei coloane antice ce a aparţinut unor construcţii de sub biserică. Este probabil să fi aparţinut casei din sec. 3-4 e.N. unde se instalase titulus-ul creştin primitiv. In capătul navei a fost amenajată, în sec. al 15-lea, o capelă dedicată Fecioarei de către cardinalul Poggio del Monte di Auxia. Frumosul său mormânt aminteşte de arta distinsă a Renaşterii, răspândită la Roma de Andrea Brengo.

In nava stângă se găseşte capela în stil baroc a Sfintei Caterina de Sienna, realizată în sec. al 17-lea. Cu marmurile sale policrome, cu frescele sale şi cupola pictată, capela este o intrusă în serenitatea acestei biserici.

Incăperile mănăstirii dominicane s-au schimbat puţin de la începutul Ordinului Predicatorilor. Cea destinată Sfântului Dominic este încă prezentă cu toate că a fost mărită şi transformată în capelă. Mai există şi sala de mese originară, unde Tomas d'Aquino îşi lua masa pe timp ce se afla la Roma.

In grădina cu parfum de iasomie a călugărilor şi sub umbra portocalilor şi a lămâilor, sculptorul Giamondia a reprezentat pe cei doisprezece apostoli pe timpul Cinei (1974).

Biserica Santa Sabina are absida îndreptată spre nord, adică spre Palatin şi Capitoliu, profilate dincolo de Circus Maximus.

In spatele absidei, spre nord, se întinde Parcul Savello. Aici se văd resturi ale fortificaţiilor construite în sec. al 10-lea pentru a apăra colina, fortificaţii care au devenit în sec. al 13-lea fortăreaţa familiei Savelli (familie din care a provenit papa Honorius al III-lea).

Parcul oferă perspective plăcute asupra Romei, pornind, la stânga, de la colina Janiculus, la cupola basilicii Sfântul Petru, la Monte Mario cu antena sa de televiziune şi ajungând, spre dreapta, la monumentul lui Vittorio Emanuele al II-lea şi la Turnul miliţiilor de lângă Forumul lui Traianus.

ROMA V - PIAZZA NAVONA

Aici, în fostul Câmp al lui Marte, străinul poate să aibă contact foarte apropiat cu spiritul Oraşului Etern şi să perceapă o singură imagine cu foarte multe faţete.

Vizitând Roma în anul 7 e.A., Strabon, marele geograf al antichităţii, şi-a afirmat admiraţia pentru această parte plină de verdeaţă a oraşului, parte care abia începea a fi locuită şi acoperită de monumente religioase şi civile. Aici a construit Domitianus (81-96 e.N.) un mare stadion şi un Odeon, în care se dădeau spectacole poetice şi muzicale. Odeonul s-a aflat la circa 50 de metri de sud de stadion, acolo unde există astăzi Palazzo Massimo şi Piazza di San Pantaleo, ambele adiacente la Via Corso Vittorio Emanuele II.

Cu excepţia stadionului lui Domitianus a cărui suprafaţă alungită s-a păstrat prin Piaţa Navona, în perimetrul său nu a mai rămas nimic din Roma antică. Totul a fost înghiţit sub clădirile mai vechi, sau mai noi, dar toate atinse de patina vremurilor trecute. Clădirile care înconjoară piaţa sunt toate suprapuse peste vechile gradene ale stadionului. Prin sec. al 15-lea o inundaţie a Tibrului a transformat fostul stadion într-un lac pe care s-au plimbat bărcile. Parcurgând străduţele care se întrepătrund ca o adevărată dantelă între Piazza Navona şi Tibru, la apus, vizitatorul este transpus în timpurile de splendoare papală în inima Romei Renaşterii.

De la începutul sec. al 16-lea, cardinalii, ambasadorii, funcţionarii pontificali, bancherii şi curtezanelr bogate şi-au stabilit împrejur reşedinţe invidiate, atrăgând librari, gravori, croitori, pantofari şi miniaturişti. Toţi cei ce ofereau servicii s-au înghesuit cât mai aproape de Piazza Navona şi de piazza di Pasquino din apropiere. Chiar şi astăzi zona a rămas plină de artizani.

Jalonat de palate din sec. 15 şi 16, itinerariul prin acest cartier oferă frumoase surprize celor curioşi să pătrundă în curţile interioare. In spatele faţadelor cu trăsături austere, străpunse de ferestre rectangulare cu frontoane riguroase, Renaşterea a lăsat adesea fermecătoare loggii cu coloane, cornişe cu motive antice, a lăsat porţi cu blazoane decorate şi pereţi vopsiţi în nuanţe de gri, cu frize şi medalioane.

Departe de circulaţia auto, Piazza Navona oferă spectacolul unei sărbători permanente într-un decor plin cu vânzători de baloane, cu caricaturişti ce-şi imortalizează clientul dintr-o mică serie de tuşe, cu oameni absorbiţi de hrănirea porumbeilor sălbatici, cu sindicalişti care ţin cuvântări unor mici grupări de curioşi, nu vânzători ambulanţi, cu fotografi, cu chelneri ai cafenelelor şi restaurantelor şi cu mulţimea pestriţă de curioşi şi gură cască din toate colţurile lumii.

In stadionul lui Domitianus, amenajat în anul 86 e.N., s-a instaurat imediat un ciclu de jocuri după moda greacă. Spre deosebire de jocurile din amfiteatre, unde gladiatorii se înfruntau cu violenţă, aici se amestecau jocuri ale spiritului cu exerciţii fizice, alergări, pugilat, aruncări de disc, de suliţă şi altele. In Odeon se desfăşurau concursuri de elocinţă, de poezie şi de muzică.

Despuiat de acoperământul din marmură în anul 356 e.N., de către împăratul Constantius al II-lea, stadionul lui Domitianus ajunsese o ruină jalnică în sec. al 5-lea e.N. El şi-a regăsit viaţa sub Renaştere, atunci când a devenit una dintre cele mai frumoase pieţe din Roma. In 1477 piaţa comercială de pe colina Capitoliului a fost transferată aici. In mediul popular aglomerat a început să se dezvolte teatrul în aer liber, de la acrobaţii şi exchibiţii de circ până la teatrul de marionete. Foarte curând Piazza Navona a devenit şi un loc preferat pentru adunări. După anul 1869, piaţa comercială a fost mutată la Campo dei Fiori. Barăcile mobile nu s-au mai instalat aici decât pe timpul Crăciunului şi al sărbătorii tradiţionale „Befana“, ocazie cu care se ofereau jucării copiilor.

Astăzi Piazza Navona este renumită şi pentru cele trei fântâni ale sale. In centru este plasată Fântâna Fluviilor (Fontana dei Fiumi). Ea a fost comandată lui Bernini de către papa Iunocentius al X-lea doritor să dea palatului său (palazzo Pamphili) împrejurimi prodigioase. Palatul ocupă o bună parte din latura lungă apuseană a Pieţei Navona.

Genialul arhitect al artei baroce a reuşit să aşeze pe un amplasament de rocă goală un obelisc a cărui rigiditate şi echilibru contrastează cu aparenta mişcare a statuilor de pe soclu. Vântul pare a răsuci arborii, iar statuile de marmură de la baza obeliscului gesticulează. Acestea au fost executate după desenele maestrului de către elevii săi şi simbolizează patru mari fluvii din patru părţi ale lumii: Dunărea, simbolizează Europa, Nilul simbolizează Africa (capul său este voalat deoarece nu i se cunoaşte izvorul), Gangele simbolizează Asia, iar Rio de la Plata simbolizează America. Obeliscul de factură egipteană a fost adus aici de pe Via Appia unde zăcea doborât. Papa Iunocentius al X-lea a dispus aducerea lui.

Opera a fost terminată în 1651.

Cea de a doua fântână din piaţă, Fântâna Maurului (Fontana del Moro) a fost amenajată la sfârşitul sec. al 16-lea, dar în 1653, papa Iunocentius al X-lea a cerut lui Bernini să o reînnoiască. Arhitectul a desenat figura centrală a Maurului căreia unul dintre elevii săi i-a dat o înfăţişare viguroasă. Statuile tritonilor şi cele care înconjoară vasul larg al fântânii aparţin sec. al 19-lea.

Cea de a treia fântână, Fântâna lui Neptun, este instalată în partea nordică a pieţei şi a fost creată tot la sfârşitul sec. al 16-lea. Statuia zeului Neptun, aşezată în centru, cât şi cele care o înconjoară, datează tot din sec. al 19-lea.

Fontana del Mauro

Piaţa Navona este înconjurată de palatul Pamphili, biserica Sfânta Agnes, biserica Santa Maria dell 'Anima, biserica Santa Maria della Pace, Piazza Pasquino, Palatul Braschi care adăposteşte Muzeul Romei, Palatul Massimo, Palazzo della Sapienza, biserica San Luigi dei Francesi, cu opere de Dominichin şi Caravaggio şi palatul Madama (ocupat de Senat). Fiecare în parte constituie o mică comoară a evului mediu şi modern.

ROMA V - FÂNTÂNILE PUBLICE

1. Fontana di Trevi

Este fântâna cea mai amplă şi mai  renumită din Roma. Ea reprezintă stilul baroc târziu în arhitectură prin complexul amplu de statui şi basoreliefuri şi căderi tumultuoase de apă cristalină.

Papa Clement al XIII-lea a însărcinat cu lucrarea pe Nicola Selvi, în 1762. Acela a dat fântânii dimensiunile palatului de spatele căruia a alăturat-o, cu alura unui monument triumfal. Intr-o nişă centrală, de mari dimensiuni, este reprezentat zeul Ocean urcat într-un car sub formă de scoică tras de doi cai de mare şi de doi tritoni. Din laterale veghează personificările Abundenţei şi Salubrităţii. Două baso-reliefuri plasate la dreapta şi la stânga vorbesc despre trecutul care a condus la realizarea fântânii. Istoria începe de la Agrippa, în anul 19 e.A, cel care a decis să construiască un apeduct care să aducă apa în Roma de la 20 de kilometri depărtare. Apeductul a fost numit Acqua Vergine, căci izvorul a fost indicat de o tânără fată.

Reparat de papa Nicolas al V-lea şi de Urban al VIII-lea, apeductul a devenit sursa abundentă pentru fântână.

De jur-împrejurul lucrărilor statuare şi al jeturilor, sau a căderilor de apă este realizat un bazin amplu. Cu faţa spre fântână şi spre bazin s-au amenajat două rânduri de tribune pentru cei ce vor să contemple şi să guste priveliştea de pe marginea bazinului.

O legendă spune că străinii care vin să admire fântâna, trebuie să se întoarcă cu spatele şi să arunce în bazin două monede, una pentru a se reîntoarce la Roma şi a doua pentru realizarea dorinţelor.

In raport cu grandoarea fântânii, piaţa care o cuprinde pare prea restrânsă. Mulţimea de vizitatori şi de turişti par a nu se mai sfârşi. In lunile estivale Roma este un oraş bine încălzit de soare aşa că o escală cât mai lungă lângă Fontana di Trevi este mai mult decât binevenită pentru răcorirea ce o emană şi odihnă. De jur împrejur magazinaşe mărunte şi vesele revarsă spre trecători bogăţie de răcoritoare şi o diversitate deconcertantă de îngheţată.

2. Fontana del’Acqua Felice

Este o fântână monumentală plasată la apus de Piazza Republica, fântână care a fost ridicată, în 1587, de către Domenico Fontana. Este alimentată de un apeduct construit de papa Sixtus Quint din zona Colona, în lungul Via Casilina. Fântâna poartă prenumele papei, care se numea Felice Peretti.

Aqua Felice

Ea este dominată de o statuie gigantică a lui Moise. Autorul său, Prospero Bresciano, a gândit să realizeze un Moise asemănător celui realizat de Michel Angelo. La sfârşitul lucrării, când a văzut rezultatul, a trăit o ase,menea ruşine încât a murit curând.

Pentru o mai bună localizare trebuie spus că fântâna se află în lungul Via XX Septembre în piaţa San Bernardo acolo unde o acompaniază trei biserici: Santa Maria Vittoria, Santa Susana şi San Bernardo.

3. Fontana delle Api (Albinelor)

Se găseşte la apus de Fontana dell 'Acqua Felice, în acelaşi cartier nordic, pe Via Vittorio Veneto între biserica Santa Maria de Concezione şi palatul Barberini.

Rontana di api

Este decorată cu albine de pe blazonul familiei Barberini şi este opera lui Bernini (1644). De la ea pe direcţia Palatului Barberini se ajunge la Fontana del Trotone.

4. Fontana del Tritone

Fontana Tritone

Tritonul este aşezat pe o cochilie deschisă purtată de patru delfini. Tabloul reprezintă arta puternică şi plină de mişcare a lui Bernini. Blazonul cu albine al familiei Barberini aminteşte că atunci Roma era condusă de Urban al VIII-lea.

5. Fontana Barcaccia

Fontana Barccacia

A fost plasată în Piaţa Spaniei, la baza scării monumentale se urcă spre biserica Trinita dei Monti. Autor a fost Pietro Bernini, tatăl maestrului Bernini, şi a realizat-o între 1627-1629. Iniţiativa a aparţinut papei Urban al VIII-lea. Sculptorul a reprezentat o barcă decorată la extremităţi cu reprezentări de soare şi albine de pe blazonul familiei Barberini. Barca de piatră pare a naufragia în propriul bazin. Se zice că ideea a venit sculptorului într-o zi în care Tibrul revărsat a adus o barcă goală până la Piaţa Spania. Astăzi tineretul şi turiştii înconjoară cu multă plăcere fântâna, se odihnesc lângă ea şi îşi răcoresc mâinile.

6. Fontana della Botticella

Fontana della Botticella

Se găseşte la ieşirea de pe Podul Cavur spre vechiul Câmp al lui Marte, la sud de Mausoleul lui Augustus şi de Ara Pacis. Este cuprinsă între două mici bisericuţe ca nişte capele. A fost construită în 1774 cu fonduri de la Asociaţia luntraşilor de Ripetta. Oferă o frumoasă perspectivă spre domul San Carlo al Corso.

7. Fontana di Cavali marini

Fontana Cavali Marini

Este o fânrână decorativă în marele parc Villa Borghese, comandată, în 1791, de către Marcantonio Borghese care a întreprins o puternică renovare a grădinilor.

8. Fontana de Facchino

Dominată de palatul Banco di Roma şi foarte remaniată pe parcursul timpului, fântâna reprezintă un hamal (facchino) care susţine un butoi de unde apa curge într-un vas.

O legendă spune că sculptorul a imortalizat un hamal renumit de pe timpul Renaşterii care se afla în permanenţă beat. In acest fel a fost condamnat (imaginea lui) pentru eternitate a se mulţumi cu apă.

Fontana Facchino

Fântâna se află pe aliniamentul Via del Corso între Piazza Colona şi Palazzo Bonaparte.

9. Fontana dei Fiumi (Fluviilor)

Fontana dei fiumi

Este fântâna din centrul pieţei Navona comandată de papa Innocentius al X-lea, lui Bernini, din dorinţa de a asigura un cadru plăcut palatului său (palazzo Pamphili) din această piaţă. Genialul arhitect al barocului a aşezat pe un soclu de roci la vedere un frumos obelisc egiptean. Rigiditatea şi echilibrul obeliscului contrastează cu aparenta mişcare a grupului statuar aşezat pe soclu. Vântul pare că mişcă arborii şi statuile de marmură ce gesticulează la bază. Statuile executate după desenele lui Bernini, de către elevi ai săi, simbolizează prin statuile umane a patru fluvii patru părţi ale lumii: Dunărea simbolizează Europa, Nilul simbolizează Africa, Gangele simbolizează Asia şi Rio de la Plata simbolizează America.



Fontana del Moro

10. Fontana del Moro (Maurului)

Impodobeşte tot Piazza Navona în partea ei de sud. A fost realizată la sfârşitul sec. al 16-lea. După câteva decenii, în 1653, papa Innocentius al X-lea a cerut lui Bernini să o renoveze. Arhitectul a proiectat figura centrală, din care unul dintre elevii săi au realizat o lucrare viguroasă.



Statuile de tritoni şi cele care înconjoară vasul sunt realizări ale sec. al 19-lea.

11. Fontana del Nettuno (Neptun)

Rontana del Netuno

Ornamentează Piazza Navona în capătul de nord, într-o poziţie simetrică cu Fontana del Moro. Şi aceasta s-a creat în sec. al 16-lea spre sfârşit, dar statuia din centru a lui Neptun, precum şi cele care înconjoară bazinul aparţin sec. al 19-lea.

12. Fontana del Mascherone (Mascaron)

Se află în apropiere de malul de răsărit al Tibrului pe faţada posterioară a Palatului Farnese şi pe colţul unui spaţiu verde ce priveşte spre Villa Farnesina de pe malul apusean al râului.

Fontana del mascherone

A fost construită în 1626. Mascaronul (element de decoraţiune reprezentând un cap ireal şi grotesc) de marmură şi marele bazin de granit au provenit cu probabilitate dintr-un edificiu antic.

13. Fontana della Navicella

Fontana della Navicella

S-a amenajat târziu, în anul 1931, pe Colina Coelius, în faţa bisericii venerabile Santa Maria in Domnica şi într-o latură a bisericii San Stefano Rotondo. O arteră lată ajunge aici direct de la Colosseum, urmând Via Claudia.

14. Fontana Paola

Fontana Paola

Se găseşte în partea de sud a colinei Janiculus de pe partea apuseană a Tibrului, foarte aproape de biserica San Pietro in Montario. In formă de arc de triumf, această fântână, construită la cererea papei Paul al V-lea, demonstrează gustul în creştere pentru tablourile baroce pompoase.

15. Fontana de la piazza d'Aracoeli

Fontana d'Aracoeli

Aflată în piaţeta cu numele de d'Aracoeli, fântâna este o operă discretă a lui Giacomo della Porta (1589), marele arhitect de fântâni din Roma. Pentru aceasta a realizat numai desenele. In secolul următor, sec. al 17-lea, munţii de pe blazonul familiei Chigi au fost adăugaţi ca ornament. După un alt secol, soclul cu două scări prevăzut de Della Porta a fost înlocuit cu un bazin circular.

16. Fontana Terrina

Bazinul sculptat în 1590, a fost acoperit, în mod bizar, cu un capac de travertin câţiva ani mai târziu.

Fântâna a dăinuit până în anul 1899 în Campo dei Fiori, după care a fost reamplasată, în 1925, în piaţa din faţa bisericii Chiesa Nuova în acelaşi cartier, dar mai la nord.

Fontana Terrina

In locul ocupat de ea, în Campo dei Fiori, s-a ridicat statuia lui Giordano Bruno, cel ce fusese executat aici de Biserica Catolică pentru ideile sale astronomice înaintate.

17. Fontana delle Tartarughe (Broaştele ţestoase)

Se găseşte în sudul fostului Câmp al lui Marte, la sud de Area Sacra şi de Palazzo Mattei, într-o mică piaţetă.

Este o operă a renaşterii târzii (1581-1584), plină de graţie şi de mişcare, datorată lui Taddeo Landini care a lucrat probabil după desenele lui Giacomo Della Porta.

Numărul fântânilor de pe întinsul Romei este la fel de mare sau chiar depăşeşte numeric constelaţia pieţelor şi a piaţetelor greu de inventariat într-o lucrare restrânsă. Ele contribuie din plin la poezia şi specificul pieţelor. Ziua luminează şi răcoresc iar noaptea încântă auzul.

Fontana delle tartarughe



Rântâna din Piazza Bocca della Verita

Fântâna de la biserica Santa Sabina

Apare cu totul normal că, printre alte atribute, Roma a fost caracterizată şi drept „oraş al fântânilor“. Se mai pot adaoga la listă: Fântâna din faţa bisericii Santa Maria in Cosmedin, Quatro Fontane, Fântâna din Piazza della Rotonda cu obelisc, realizată de Giacomo Della Porta, în 1578, Fântâna cu obelisc şi lei din  Piazza del Popolo, realizată de Valadier în 1823, Fântânile arteziene din Piazza San Pietro, Fîntăna de lângă biserica Santa Sabina, pe Aventin  şi multe altele.