ROMA V - BISERICA SANTA SABINA

Biserica a fost construită în sec. al 15-lea e.N. de către episcopul Petru de Illyria, care oficiase înainte ca preot într-un titulus ce exista în acest loc. (La începutul creştinismului în Roma adunările creştinilor aveau loc în casele unor particulari convertiţi la creştinism şi cărora li s-a dat numele de titulus). Episcopul Petru de Illyria era originar din Dalmaţia.

Biserica Santa Sabina a fost construită, mai precis, sub pontificatul papei Celestin I-ul, între anii 422-432 e.N. pe locul fostului titulus păstorit de Petru de Illyria. Incă de la început, acest locaş paleocreştin a fost dedicat Sfintei Sabina, o martiră din sec. al 2-lea e.N., din timpul împăratului Hadrianus (117-138 e.N.). Legenda acestei sfinte s-a cristalizat abia în sec. al 6-lea, aşa că nu se ştie cu precizie dacă ea a trăit şi a murit pe colina Anventin, unde este ridicată biserica. Nu se ştie nici dacă resturile sale au fost transportate în Umbria, locul martiriului său.

Biserica a fost construită pe un plan basilical rectangular cu 24 de coloane de marmură. Este situată pe colina Aventin la înălţime şi aproape de Tibru.

In sec. al 10-lea, bisericii i s-a adăugat o campanilă (clopotniţă), modificată apoi în sec. al 17-lea. In 1219, papa Honorius al III-lea a donat biserica lui Dominic de Guzman, pentru a instala aici ordinul călugăresc pe care dorea să-l întemeieze, Ordinul Predicatorilor (dominicanilor). Acela a construit un claustru şi edificii mănăstireşti. Conducerea ordinului se află tot aici în timpurile noastre. Papa Honorius al III-lea aparţinea familiei romane Savelli, iar Dominic de Guzman a devenit Sfântul Dominic, transferând numele său asupra ordinului întemeiat.

In sec. al 16-lea, la iniţiativa papei Sixtus Quint (1585-1590) şi cu ajutorul arhitectului Domenico Fontana, s-a dat bisericii un aspect de edificiu al Contra-Reformei. Atunci şi-a pus amprenta stilul încărcat al baroului, astfel că biserica pierduse aproape toată autenticitatea sa medieval-timpurie.

Adăugirile baroce au fost suprimate prin lucrări excesiv de grele efectuate de Muňoz, lucrări care au redat bisericii frumosul ei aspect primitiv. A fost păstrată numai capela Sfintei Caterina de Sienna realizată în sec. al 17-lea în stil baroc.

In exterior, uşa din partea dreaptă este precedată de un portic alăturat în sec. al 15-lea. Nartexul, care precedă faţada principală, a făcut parte din porticul patrulater care înconjura atrium-ul ce a dispărut în sec. al 13-lea, atunci când s-a amenajat mănăstirea.

Este de remarcat frumoasa uşă în lemn de chiparos, care asigură intrarea în nava principală şi care a aparţinut bisericii primitive din sec. al 15-lea. Cele două canaturi sunt divizate în 18 panouri care au păstrat sculpturile în baso-relief, ilustrând scene din Vechiul şi Noul Testament.

In partea stângă sus, este reprezentată Crucificarea, exemplul cel mai vechi de reprezentare a acestei scene în loc public.

Interiorul bisericii are o amploare armonioasă, scăldată de o lumină caldă. El exprimă remarcabil încântarea Bisericii creştine primitive.

Planul basilical se compune din trei nave separate de două şiruri de coloane cu capiteluri corintice. Coloanele nu mai susţin arhitrava, ci se unesc cu arcade ce dau impresia de mare uşurinţă. Deasupra se deschid ferestrele readuse la originalitate.

Deasupra uşii de intrare, un mozaic poartă o inscripţie cu litere de aur, care comemorează construirea edificiului de către Petru de Illyria sub pontificatul lui Celestin I-ul (422-432 e.N.). De o parte şi de alta, două personaje feminine reprezintă alegorii ale Bisericii născute din Biserica evreilor (Ecclesia ex circumcisione) convertiţi de Sfântul Petru şi Biserica Păgânilor (Ecclesia ex gentibus) convertiţi se Sfântul Paul.

Acesta este singurul mozaic păstrat din toată acoperirea cu mozaic din partea superioară a navei, din mozaicurile care acopereau pereţii dintre ferestre şi din partea superioară a arcadelor.

In nava principală, deasupra arcadelor curge o friză din marchetărie de marmură, ea fiind un vestigiu al sec. al 5-lea e.N. La parter, în faţa spaţiului schola cantorum (spaţiu din faţa corului – stranei – rezervat cântăreţilor-dascăli) se remarcă un mormânt din mozaic al unui conducător general al dominicanilor, mort în 1300.

Mobilierul bogat din marmură din schola cantarum, din prezbiteriu şi de la amvoane, datând din sec. al 9-lea şi distrus de papa Sixtus Quint, a fost reconstruit cu ajutorul elementelor originale.

Amvoanele şi candelabrul pentru lumânările pascale au fost reconstruite cu ocazia îndepărtării elementelor baroce.

In absidă exista un mozaic de la începuturi, care reprezintă personaje venerate în biserică. El a fost înlocuit cu o frescă a manieristului Taddeo Zuccari, retuşată în sec. 19 şi 20.

In nava din dreapta se poate vedea partea superioară a unei coloane antice ce a aparţinut unor construcţii de sub biserică. Este probabil să fi aparţinut casei din sec. 3-4 e.N. unde se instalase titulus-ul creştin primitiv. In capătul navei a fost amenajată, în sec. al 15-lea, o capelă dedicată Fecioarei de către cardinalul Poggio del Monte di Auxia. Frumosul său mormânt aminteşte de arta distinsă a Renaşterii, răspândită la Roma de Andrea Brengo.

In nava stângă se găseşte capela în stil baroc a Sfintei Caterina de Sienna, realizată în sec. al 17-lea. Cu marmurile sale policrome, cu frescele sale şi cupola pictată, capela este o intrusă în serenitatea acestei biserici.

Incăperile mănăstirii dominicane s-au schimbat puţin de la începutul Ordinului Predicatorilor. Cea destinată Sfântului Dominic este încă prezentă cu toate că a fost mărită şi transformată în capelă. Mai există şi sala de mese originară, unde Tomas d'Aquino îşi lua masa pe timp ce se afla la Roma.

In grădina cu parfum de iasomie a călugărilor şi sub umbra portocalilor şi a lămâilor, sculptorul Giamondia a reprezentat pe cei doisprezece apostoli pe timpul Cinei (1974).

Biserica Santa Sabina are absida îndreptată spre nord, adică spre Palatin şi Capitoliu, profilate dincolo de Circus Maximus.

In spatele absidei, spre nord, se întinde Parcul Savello. Aici se văd resturi ale fortificaţiilor construite în sec. al 10-lea pentru a apăra colina, fortificaţii care au devenit în sec. al 13-lea fortăreaţa familiei Savelli (familie din care a provenit papa Honorius al III-lea).

Parcul oferă perspective plăcute asupra Romei, pornind, la stânga, de la colina Janiculus, la cupola basilicii Sfântul Petru, la Monte Mario cu antena sa de televiziune şi ajungând, spre dreapta, la monumentul lui Vittorio Emanuele al II-lea şi la Turnul miliţiilor de lângă Forumul lui Traianus.