ISTANBUL - MOSCHEEA RUSTEM PASA

Moscheea este cuprinsă între monumentele otomane centrale, fiind situată în partea de apus a cartierului Eminönü, mini-cartierul Tahtakale. Este înghesuită între locuiri turce vechi şi sărace, cu destinaţii comerciale sau meşteşugăreşti.

Lucrările i-au fost încredinţate, între 1560-1564, renumitului arhitect turc de origine armeană, Sinan (Mimar), de către Marele Vizir Rüstem Paşa. Acela era soţul fiicei preferate a sulanului Soliman I-ul Mgnificul (1520-1566) şi a soţiei sale Roxelana.

Prinţesa se numea Mihrimah şi pentru ea sultanul a construit o moschee specială în extrema vestică a Constantinopolului, în apropiere de Poarta Adrianopol.

Conform unor cercetători, care au ţinut cont de data decesului Marelui Vizir, se pare că moscheea a fost comandată de prinţesa văduvă în memoria celui dispărut.

Moscheea a fost ridicată pe locul unei biserici bizantine, transformată în moschee de Haci Halil Aga. Moscheea este al treilea edificiu ridicat de arhitectul Sinan la cererea Marelui Vizir, în urma medresei  Rüstem Paşa (1550) şi a Moscheei Rüstem Paşa din Tekirdag (1553).

Moscheea (Rüstem Paşa Camîi) a suferit distrugeri pe timpul unui incendiu din anul 1660 şi a unui cutremur din anul 1766, dar de fiecare dată a fost reparată cu grijă. Probabil că a fost afectată şi de alte seisme, dar avariile nu au fost consemnate, având mai mică importanţă.

Cu toate că are talie mică, prin proporţiile sale moscheea lui Rüstem Paşa este un exemplu perfect de artă otomană, o capodoperă. Este apreciată îndeosebi pentru ornamentaţia ei interioară, cu faianţă de Iznik (Niceea) de cea mai bună calitate, cu ornamentaţie florară (lalele, crini, liliac, garoafe, margarete). Faianţa ornamentează întregul interior, mihrabul, mimberul, precum şi pereţii peristilului. La această faianţă s-a folosit o nuanţă de roşu-tomat. Nici o altă mosche din Istanbul nu etalează o asemenea bogăţie decorativă cu faianţă. Partea de sus a cupolelor este decorată cu frescă în culori asortate cu faianţa.

Este plasată pe o terasă înaltă, deasupra unui şir de arcade din zidărie veche cu magazine. Magazinele au fost amenajate pentru ca din chiriile încasate să fie susţinută moscheea. Patru scări în spirală asigură accesul spre platoul ridicat al mocheei. Pe străzile înguste din jur, moscheea se învecinează cu caravanseaiuri înnegrite de vremuri, dintre care unele datează de pe timpul bizantinilor. O restaurare recentă a pus edificiul din nou în valoare, dar cutremurul din 1999 i-a produs stricăciuni la cupolele cele mici.

Are un plan octogonal înscris într-un pătrat, cu o cupolă centrală sprijinită pe patru semi-cupole mai mici şi alte cinci cupole mai mici. Cele patru semi-cupole nu sunt orientate pe axele edificiului, ci pe diagonale. Cupola centrală are o înălţime de 22,8 metri şi un diametru de 15,2 metri şi este purtată pe un tambur cilindric, străpuns de 24 de ferestre. Alte deschideri patrulatere se găsesc la primul şi cel de al doilea etaj, precun şi în timpanele arcurilor principale. Pilaştrii care susţin cupola, opt la număr, au secţiune octogonală şi sunt numiţi generic „picioare de elefant”. Patru dintre ei sunt autonomi, iar ceilalţi patru sunt alipiţi de pereţii de la est şi vest, pentru întărirea structurii. In interior, pe laturile de nord şi sud, sunt amenajate galerii sprijinite pe pilaştri şi pe coloane subţiri de marmură între ei. La faţadă are un pridvor prelung sprijinit pe coloane delicate unite prin arcade, în cinci deschideri. Pridvorul este acoperit de cinci cupole mici, obişnuite arhitecturii otomane. In faţa acelui pridvor se mai găseşte un altul cu acoperiş în pantă.  Un minaret este plasat în colţul de vest al sălii de rugăciune. Cu toate că edificiul este înghesuit din exterior, dispune de o curte interioară spaţioasă cu portic pe un singur rând de coloane şi acoperit de cupole mici.