Sorrento este un oraş staţiune de renume, un oraş de lux şi de plăceri estivale, plasat pe latura de nord a peninsulei serrentine, chiar vis-a vis de marele Napoli. Le desparte marea unui golf presărast de nestemate naturale şi comori umane. Sorrento datează de mai bine de 2000 de ani. Situat în apropiere de Napoli, unde se găseşte cel mai apropiat aeroport, dar fără să fie caracterizat de atmosfera haotică ce predomină în urbea napoletană, Sorrento constituie un punct de start excelent pentru o călătorie de neuitat în jurul peninsulei ce îi poartă numele.
Străzile înguste din centrul oraşului, ce reflectă planul vechiului oraş roman Surrentum, şi numeroasele clădiri ce datează de secole bune au făcut din Sorrento o destinaţie ideală pentru relaxare încă de acum sute de ani, printre numele celebre ce au vizitat această cetate numărându-se Goethe şi Casanova.
Sorrento este locul ideal pentru a efectua o passeggiata, numele dat de italieni unei tradiţii ce datează de secole: promenada de seară, efectuată înainte de cină. Fie că doriţi să vedeţi hotelul Tramontano, în care Henrik Ibsen a scris una din piesele sale, să vă plimbaţi prin parcul Villa Comunale sau pur şi simplu să observaţi atmosfera de pe Corso Italia (stradă ce se închide autovehiculelor după ora 19), veţi aprecia experienţa!
Nu părăsiţi oraşul fără a încerca limoncello, lichiorul tradiţional produs din coaja lămâilor ce cresc în această regiune. Atenţie însă: conţine cel puţin 35% alcool, aşa că nu exageraţi! Această băutură poate fi savurată cel mai plăcut seara, după o cină savuroasă într-unul din restaurantele ce oferă o spectaculoasă panoramă asupra golfului, Vezuviul, insula Capri şi oraşul Napoli numărându-se printre obiectivele ce pot fi admirate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu