La 20 august 1968, trupe sovietice si ale altor patru state membre ale Tratatului de la Varsovia: R.D.G, Polonia, Ungaria si Bulgaria, au patruns in Cehoslovacia, pentru a pune capat procesului de reforme initiat de noua conducere cehoslovaca in frunte cu Alexander Dubcek.
Corespondentul Agerpres la Praga a fost printre primii care a anuntat intrarea trupelor sovietice in capitala cehoslovaca. Romania nu numai ca nu a participat la aceasta invazie, dar a si condamnat-o prompt, in termeni vehemeti. In dimineata zilei de 21 august, in fata sediului C.C. al fostului P.C.R. s-a adunat o multime impresionanta. Era prima data cand la o asemenea manifestare participau nu numai cei convocati in mod obisnuit, ci si oameni de diferite convingeri, veniti din proprie initiativa, animati de un singur gand - acela de a-si exprima pozitia intr-un moment de o gravitate deosebita. Nicolae Ceausescu a rostit o cuvantare in care a calificat patrunderea trupelor celor cinci state socialiste in Cehoslovacia drept "o mare greseala si o primejdie grava", declarand "ca nu exista nici o justificare, nu poate fi acceptat nici un motiv de a admite, pentru o clipa numai, ideea interventiei militare in treburile interne ale unui stat socialist fratesc".
Participantii directi si martorii la acest eveniment confirma adeziunea fara rezerve a populatiei la pozitia exprimata de conducerea de atunci, inclusiv la hotararea de a opune rezistenta armata in cazul unei actiuni similare impotriva Romaniei. Este un lucru incontestabil ca se luase in calcul eventualitatea unei confruntari armate, lucru demonstrat atat de decizia de a se trece la infiintarea garzilor patriotice, cat si de intalnirea avuta cu liderul iugoslav, Tito, la Varset (24 august), pentru discutarea eventualitatii unei retrageri a armatei romane in Jugoslavia. In legatura cu pozitia adoptata de Romania in august 1968 au fost avansate diferite ipoteze, inclusiv ca in acel moment Ceausescu se gandea la pozitia lui. Un singur lucru este cert: ca si alte dati in istoria sa, poporul roman a dovedit o atitudine demna, curajoasa. Istoria trebuie asumata asa cum a fost, cu luminile si umbrele sale. Tot atat de cert este ca fostul lider roman a folosit prestigiul incontestabil castigat pe plan intern si internatonal, pentru a-si intari pozitia personala, accentuand cultivarea cultului delirant al personalitatii, indepartandu-se de nevoile reale ale unui popor care atunci i-a fost alaturi. Decembrie 1989 a consemnat ultimul act al unei evolutii devenite inexorabila. Pentru evocarea evenimentelor din august 1968, Institutul National pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Romane a organizat, cu catva timp in urma, o conferinta cu tema "Romania si Primavara de la Praga", care a reunit istorici si participanti nemijlociti la acest eveniment, precum si ambasadorii Cehiei si Slovaciei la Bucuresti.
 |
| La 20 august 1968 a ieşit primul autoturism produs în Romania Dacia 1100 |
Păreri rostite:
Un moment astral
Eu cred, in primul rand, ca ne-am confruntat atunci cu totii, cei care am trait acele vremuri, in 1968, cu un moment aproape astral. Reverberatiile au fost simtite in Republica Cehoslovaca, de cehi si de slovaci, dar ele au fost resimtite de toti cei care erau supusi regimului si sistemului sovietic si, in acelasi timp, a fost si un semnal - asa cum spunea domnul ambasador al Slovaciei - catre ceilalti, cei din Occident, care nici astazi nu stiu prea multe despre noi si care atunci stiau si mai putin. Acest moment a fost un moment astral si, pe de alta parte, a fost un moment in care, in fond, s-au despartit apele, in care eliberarea a trecut la ordinea zilei. Ce ar fi fost daca Uniunea Sovietica nu ar fi intervenit, daca procesele ar fi continuat in Cehoslovacia si, evident, peste tot, inclusiv la noi? Istoria ar fi luat poate o alta directie si 1989 s-ar fi mutat in 1968! Nu a fost asa. Oricum, 1968 ramane ca un moment absolut exceptional. ... Vara anului 1968 a fost si un moment unic al nostru, al romanilor, un moment de solidaritate si fratietate. Nu pot uita cum au reactionat atunci romanii la invadarea Cehoslovaciei si la potentiala primejdie ca lucrul sa se repete si in ceea ce privea Romania. Oamenii erau cu totii dispusi la orice jertfa, mergand pana la sacrificiul suprem.
Eu cred, in primul rand, ca ne-am confruntat atunci cu totii, cei care am trait acele vremuri, in 1968, cu un moment aproape astral. Reverberatiile au fost simtite in Republica Cehoslovaca, de cehi si de slovaci, dar ele au fost resimtite de toti cei care erau supusi regimului si sistemului sovietic si, in acelasi timp, a fost si un semnal - asa cum spunea domnul ambasador al Slovaciei - catre ceilalti, cei din Occident, care nici astazi nu stiu prea multe despre noi si care atunci stiau si mai putin. Acest moment a fost un moment astral si, pe de alta parte, a fost un moment in care, in fond, s-au despartit apele, in care eliberarea a trecut la ordinea zilei. Ce ar fi fost daca Uniunea Sovietica nu ar fi intervenit, daca procesele ar fi continuat in Cehoslovacia si, evident, peste tot, inclusiv la noi? Istoria ar fi luat poate o alta directie si 1989 s-ar fi mutat in 1968! Nu a fost asa. Oricum, 1968 ramane ca un moment absolut exceptional. ... Vara anului 1968 a fost si un moment unic al nostru, al romanilor, un moment de solidaritate si fratietate. Nu pot uita cum au reactionat atunci romanii la invadarea Cehoslovaciei si la potentiala primejdie ca lucrul sa se repete si in ceea ce privea Romania. Oamenii erau cu totii dispusi la orice jertfa, mergand pana la sacrificiul suprem.
Acad. Dan Berindei,
Presedintele Sectiei de stiinte istorice si arheologice
a Academiei Romane
Presedintele Johnson ar fi spus: "nu dezlegati cainii razboiului"
In memoriile lui Johnson, ca si in cele ale lui Anatoli Dobranin, nu gasim nici o referire la discursul rostit de presedintele SUA, in localitatea Antonio, discurs in care ar fi dat un avertisment voalat Uniunii Sovietice in privinta "cainilor razboiului" (dogs of war), pe care ea ar fi putut sa-i trimita impotriva Romaniei. In memoriile lui Dobranin acesta relateaza ca, la 20 august, a transmis lui Johnson o comunicare din partea guvernului sovietic destinata guvernului american, in care explica de ce Uniunea Sovietica este "constransa", impreuna cu partenerii ei din Pactul de la Varsovia sa salveze regimul din Cehoslovacia, amenintat de reactiunea interna si externa. Presedintele Johnson a ramas foarte linistit. El era preocupat, in acel moment, de vizita pe care urma sa o intreprinda in Uniunea Sovietica in viitorul apropiat. Chestiunea invadarii Cehoslovaciei l-a lasat indiferent. ...Nu aceeasi a fost reactia la Departamentul de Stat, care a inteles imediat ca evenimentul era de o considerabila gravitate. Departamentul de Stat a exercitat presiuni pentru a-l convinge pe Johnson ca este necesara o atitudine ferma si, de altminteri, in Congres s-a manifestat un curent viguros, ca Statele Unite, chiar daca nu interveneau si nu intentionau sa intervina sau sa faca din invazia Cehoslovaciei un motiv de confruntare cu Uniunea Sovietica, sa condamne totusi invazia, intrucat prestigiul lor ar fi fost grav afectat. La 23 august - relateaza Anatoli Dobranin - Dean Rusk, secretarul de Stat al SUA, l-a intrebat pe neasteptate daca acum urmeaza randul Romaniei. Este prima data - la 23 august 1968 - cand se pune problema posibilei invadari a Romaniei. Intre timp, americanii primisera informatii ca au loc miscari de trupe sovietice la frontiera Romaniei si circulau zvonuri ca Uniunea Sovietica va invada Romania si ca face presiuni pentru schimbarea lui Nicolae Ceausescu din postul de secretar general al Partidului. Americanii se temeau nu numai de o posibila invadare a Romaniei, dar si de o actiune in Berlinul Occidental, destinata sa deruteze Occidentul si sa abata atentia de la situatia din Cehoslovacia. La 28 august, in cursul unei noi intrevederi, Dean Rusk i-a comunicat lui Dobranin ca guvernul american avea informatii despre concentrari de trupe sovietice la frontiera cu Romania precum si alte indicii despre o invazie iminenta. "In numele intregii omeniri - a spus Rusk - va rugam sa nu faceti aceasta, caci urmarile sunt greu de prevazut. Noi nadajduim, de asemenea, ca nu vor fi intreprinse acum nici un fel de masuri sau incercari in privinta Berlinului Occidental, ceea ce ar putea provoca o criza internationala de proportii, criza pe care vrem prin toate mijloacele sa o evitam. Toate acestea ar fi catastrofale pentru relatiile sovieto-americane si pentru intreaga lume". In urma acestui avertisment, la 31 august, Dobranin i-a comunicat lui Rusk ca informatiile privind intentiile URSS de a invada Romania si de a intreprinde actiuni in Berlinul Occidental erau lipsite de temei.
In memoriile lui Johnson, ca si in cele ale lui Anatoli Dobranin, nu gasim nici o referire la discursul rostit de presedintele SUA, in localitatea Antonio, discurs in care ar fi dat un avertisment voalat Uniunii Sovietice in privinta "cainilor razboiului" (dogs of war), pe care ea ar fi putut sa-i trimita impotriva Romaniei. In memoriile lui Dobranin acesta relateaza ca, la 20 august, a transmis lui Johnson o comunicare din partea guvernului sovietic destinata guvernului american, in care explica de ce Uniunea Sovietica este "constransa", impreuna cu partenerii ei din Pactul de la Varsovia sa salveze regimul din Cehoslovacia, amenintat de reactiunea interna si externa. Presedintele Johnson a ramas foarte linistit. El era preocupat, in acel moment, de vizita pe care urma sa o intreprinda in Uniunea Sovietica in viitorul apropiat. Chestiunea invadarii Cehoslovaciei l-a lasat indiferent. ...Nu aceeasi a fost reactia la Departamentul de Stat, care a inteles imediat ca evenimentul era de o considerabila gravitate. Departamentul de Stat a exercitat presiuni pentru a-l convinge pe Johnson ca este necesara o atitudine ferma si, de altminteri, in Congres s-a manifestat un curent viguros, ca Statele Unite, chiar daca nu interveneau si nu intentionau sa intervina sau sa faca din invazia Cehoslovaciei un motiv de confruntare cu Uniunea Sovietica, sa condamne totusi invazia, intrucat prestigiul lor ar fi fost grav afectat. La 23 august - relateaza Anatoli Dobranin - Dean Rusk, secretarul de Stat al SUA, l-a intrebat pe neasteptate daca acum urmeaza randul Romaniei. Este prima data - la 23 august 1968 - cand se pune problema posibilei invadari a Romaniei. Intre timp, americanii primisera informatii ca au loc miscari de trupe sovietice la frontiera Romaniei si circulau zvonuri ca Uniunea Sovietica va invada Romania si ca face presiuni pentru schimbarea lui Nicolae Ceausescu din postul de secretar general al Partidului. Americanii se temeau nu numai de o posibila invadare a Romaniei, dar si de o actiune in Berlinul Occidental, destinata sa deruteze Occidentul si sa abata atentia de la situatia din Cehoslovacia. La 28 august, in cursul unei noi intrevederi, Dean Rusk i-a comunicat lui Dobranin ca guvernul american avea informatii despre concentrari de trupe sovietice la frontiera cu Romania precum si alte indicii despre o invazie iminenta. "In numele intregii omeniri - a spus Rusk - va rugam sa nu faceti aceasta, caci urmarile sunt greu de prevazut. Noi nadajduim, de asemenea, ca nu vor fi intreprinse acum nici un fel de masuri sau incercari in privinta Berlinului Occidental, ceea ce ar putea provoca o criza internationala de proportii, criza pe care vrem prin toate mijloacele sa o evitam. Toate acestea ar fi catastrofale pentru relatiile sovieto-americane si pentru intreaga lume". In urma acestui avertisment, la 31 august, Dobranin i-a comunicat lui Rusk ca informatiile privind intentiile URSS de a invada Romania si de a intreprinde actiuni in Berlinul Occidental erau lipsite de temei.
Florin Constantiniu,
Membru corespondent
al Academiei Romane
Sovieticii stiau ca la noi nu vor fi primiti cu flori
Personal, eram membru al Comitetului Politic Central al Partidului, membru al Comitetului Politic Executiv, membru al Prezidiului Permanent si secretar al Comitetului Central, care raspundeam de problemele ideologice si cele internationale. In virtutea acestor calitati, am avut o legatura extrem de stransa cu evenimentele din Cehoslovacia... Acum, in legatura cu declaratia lui Johnson trebuie sa spun ca - din cate imi amintesc - noi am avut in vedere existenta acestei declaratii. Gandirea noastra, in acea perioada, a fost, bineinteles, atunci cand s-a pus problema luarii unei hotarari, o pozitie ferma de aparare a hotarelor Tarii Romanesti. Ne-am gandit la posibilitatile de efectuare a acestei actiuni de aparare. Si ne-am gandit, in primul rand, la aliati, trebuie sa va spun ca aliatii cei mai apropiati au fost alaturi de noi, dar au fost alaturi de noi pana la apararea patriei lor. Sunt publicate convorbiri ale lui Ceausescu si Tito. Eu, personal, am fost la Tito in aceasta perioada. In esenta, Iugoslavia a exprimat urmatoarea pozitie: "Va sprijinim politic, moral, chiar suntem gata sa acceptam ca voi, conducerea romaneasca, sa vina pe teritoriul nostru, insa fara armament, nici macar arme albe". Este o pozitie pe care noi am inteles-o, era vorba de independenta Iugoslaviei. O insemnatate deosebita a avut pozitia chineza. Se stie ca din proprie initiativa Ciu En-lai a venit la Ambasada R.P.R. din Pekin si s-a pronuntat public in apararea Romaniei. Noi am apreciat cum se cuvine aceasta declaratie istorica. Dar am luat in considerare si declaratia lui Mao, facuta in aceeasi perioada, dupa care "focul nu se stinge cu apa de departe". Nu este vorba numai de declaratia lui Johnson exista un sir de declaratii ale diplomatiei engleze. Daca SUA, Anglia ar fi vrut sa impiedice penetrarea trupelor sovietice in tarile socialiste, o faceau in primul rand fata de Cehoslovacia. Dar a existat o predominanta, o mentinere in actualitate a hotararilor de impartire a lumii de dupa al doilea razboi mondial. Adica, trebuie sa vorbim absolut pe sleau. Daca Statele Unite, daca Anglia ar fi dorit sa renunte la acele intelegeri, atunci nu permiteau interventia sovietica in Cehoslovacia... Noi am avut o analiza destul de pertinenta asupra atitudinii pe care a avut-o conducerea cehoslovaca inainte de invazie. Si noi am transmis-o intr-o anumita forma conducerii cehoslovace. Doua momente ne-au atras noua atentia in acea noapte in Prezidiul Permanent. Primul moment: noi nu am aprobat, nu am considerat justa pozitia conducerii Partidului Comunist Cehoslovac de a accepta epurarea organelor de conducere de elementele care se pronuntau fatis si puternic pentru reforma. Este fapt istoric ca, inainte de aceste evenimente, partizanii reformei au fost inlaturati din conducerea ceha. Al doilea moment: noi am fost informati ca atunci cand s-au facut referiri la posibilitatea intrarii trupelor sovietice in Cehoslovacia, Svododa sau Dubcek ar fi spus: "Sa vina, ca ii primim cu flori". Noi am considerat, de asemenea, ca aceasta pozitie a conducerii cehe nu a fost o pozitie care sa favorizeze impiedicarea interventiei. Atunci hotararea noastra din Prezidiul Permanent, care a fost pusa in aplicare in dimineata acelei zile, a fost sintetic exprimata in felul urmator: "Daca forte straine vor ataca sau vor patrunde pe teritoriul Romaniei, noi, romanii, ii vom primi cu foc". Aceasta pozitie a fost exprimata public in cuvantarea pe care a rostit-o Nicolae Ceausescu. ...Dupa parerea mea este important urmatorul lucru: faptul ca noi am anuntat public ca Romania se va opune la o interventie militara a fost factorul hotarator care a impiedicat URSS sa deschida un nou teatru de razboi, cu inca o tara socialista. Pentru ca atunci cand stiau ca vor fi primiti cu flori, nu aveau de ce sa se teama. Un nou conflict armat in acelasi Tratat punea Uniunea Sovietica intr-o situatie politica nefavorabila pe plan international.
Personal, eram membru al Comitetului Politic Central al Partidului, membru al Comitetului Politic Executiv, membru al Prezidiului Permanent si secretar al Comitetului Central, care raspundeam de problemele ideologice si cele internationale. In virtutea acestor calitati, am avut o legatura extrem de stransa cu evenimentele din Cehoslovacia... Acum, in legatura cu declaratia lui Johnson trebuie sa spun ca - din cate imi amintesc - noi am avut in vedere existenta acestei declaratii. Gandirea noastra, in acea perioada, a fost, bineinteles, atunci cand s-a pus problema luarii unei hotarari, o pozitie ferma de aparare a hotarelor Tarii Romanesti. Ne-am gandit la posibilitatile de efectuare a acestei actiuni de aparare. Si ne-am gandit, in primul rand, la aliati, trebuie sa va spun ca aliatii cei mai apropiati au fost alaturi de noi, dar au fost alaturi de noi pana la apararea patriei lor. Sunt publicate convorbiri ale lui Ceausescu si Tito. Eu, personal, am fost la Tito in aceasta perioada. In esenta, Iugoslavia a exprimat urmatoarea pozitie: "Va sprijinim politic, moral, chiar suntem gata sa acceptam ca voi, conducerea romaneasca, sa vina pe teritoriul nostru, insa fara armament, nici macar arme albe". Este o pozitie pe care noi am inteles-o, era vorba de independenta Iugoslaviei. O insemnatate deosebita a avut pozitia chineza. Se stie ca din proprie initiativa Ciu En-lai a venit la Ambasada R.P.R. din Pekin si s-a pronuntat public in apararea Romaniei. Noi am apreciat cum se cuvine aceasta declaratie istorica. Dar am luat in considerare si declaratia lui Mao, facuta in aceeasi perioada, dupa care "focul nu se stinge cu apa de departe". Nu este vorba numai de declaratia lui Johnson exista un sir de declaratii ale diplomatiei engleze. Daca SUA, Anglia ar fi vrut sa impiedice penetrarea trupelor sovietice in tarile socialiste, o faceau in primul rand fata de Cehoslovacia. Dar a existat o predominanta, o mentinere in actualitate a hotararilor de impartire a lumii de dupa al doilea razboi mondial. Adica, trebuie sa vorbim absolut pe sleau. Daca Statele Unite, daca Anglia ar fi dorit sa renunte la acele intelegeri, atunci nu permiteau interventia sovietica in Cehoslovacia... Noi am avut o analiza destul de pertinenta asupra atitudinii pe care a avut-o conducerea cehoslovaca inainte de invazie. Si noi am transmis-o intr-o anumita forma conducerii cehoslovace. Doua momente ne-au atras noua atentia in acea noapte in Prezidiul Permanent. Primul moment: noi nu am aprobat, nu am considerat justa pozitia conducerii Partidului Comunist Cehoslovac de a accepta epurarea organelor de conducere de elementele care se pronuntau fatis si puternic pentru reforma. Este fapt istoric ca, inainte de aceste evenimente, partizanii reformei au fost inlaturati din conducerea ceha. Al doilea moment: noi am fost informati ca atunci cand s-au facut referiri la posibilitatea intrarii trupelor sovietice in Cehoslovacia, Svododa sau Dubcek ar fi spus: "Sa vina, ca ii primim cu flori". Noi am considerat, de asemenea, ca aceasta pozitie a conducerii cehe nu a fost o pozitie care sa favorizeze impiedicarea interventiei. Atunci hotararea noastra din Prezidiul Permanent, care a fost pusa in aplicare in dimineata acelei zile, a fost sintetic exprimata in felul urmator: "Daca forte straine vor ataca sau vor patrunde pe teritoriul Romaniei, noi, romanii, ii vom primi cu foc". Aceasta pozitie a fost exprimata public in cuvantarea pe care a rostit-o Nicolae Ceausescu. ...Dupa parerea mea este important urmatorul lucru: faptul ca noi am anuntat public ca Romania se va opune la o interventie militara a fost factorul hotarator care a impiedicat URSS sa deschida un nou teatru de razboi, cu inca o tara socialista. Pentru ca atunci cand stiau ca vor fi primiti cu flori, nu aveau de ce sa se teama. Un nou conflict armat in acelasi Tratat punea Uniunea Sovietica intr-o situatie politica nefavorabila pe plan international.
Paul Niculescu-Mizil
Prefigurare a inceputului sfarsitului pentru dictatura comunista din RomaniaAs vrea sa precizez ca pentru mine, cel putin, acest fenomen care l-am trait noi, acest vis cum am spus eu, s-a prefigurat si ca inceputul sfarsitului dictaturii comuniste. Fiindca atunci ne-am dat seama ca este posibil si altceva, ca si aici stapanii nostri pot incerca sentimente de frica, impletite cu un simtamant patriotic. Eu cred ca adunarea din Piata Revolutiei a fost primul act din ceea ce s-a petrecut in 1989. ...Cu siguranta ca momentul din august a fost de maxima incarcatura emotiva si poate nu si-a gasit pereche decat in acea duminica de 22 iunie 1941 (trecerea Prutului de catre armata romana pentru dezrobirea Basarabiei - n.r.), cand s-a anuntat stirea pe postul de radio si cand - eram la Craiova - in mai putin de cateva ore tot orasul a fost invadat, a fost acoperit de miile de tarani. Noi ne-am raliat, poporul intreg, revolutiei poporului cehoslovac, revolutie care a fost o fuziune a tot ceea ce a putut sa dea mai bun acest popor. Noi aici nu am avut ceva similar, noi nu am avut o campanie in acest sens; or, promptitudinea cu care poporul roman a raspuns este uluitoare.
Prof. dr.
Radu Ciuceanu,
Directorul INST
Care era starea de spirit a romanilor
In ceea ce priveste documentele ce ne stau la dispozitie am o oarecare nedumerire. In perioada imediat premergatoare celui de-al doilea razboi mondial, in anii razboiului si un timp dupa aceea, la Serviciile de informatii interne se gaseau diferite rapoarte si sinteze, zilnice, saptamanale, lunare si chiar anuale referitoare la starea de spirit a populatiei civile, a militarilor, a minoritarilor etc. Din 1948-1949 aceste rapoarte dispar, ori nu se mai intocmeau de organele specializate, ori nu se dau in cercetare. Este extrem de greu sa vorbesti despre societate si sa nu-i cunosti preocuparile. Ar fi foarte interesant de stiut daca in anul 1968 organele de partid au elaborat, au intocmit, pe baza a ceea ce stiau ele, sinteze ale starii de spirit ale romanilor in acel moment. Ar fi extrem de interesant. Cum priveau oamenii obisnuiti evenimentele din Cehoslovacia? Care erau tendintele din societatea romaneasca? Apoi, un alt moment: august 1986, Bucuresti. Sunt cateva elemente, intalniri, mica discutie care a avut loc la Ceausescu in zorii zilei, apoi intalnirea din Biroul Politic, sedinta C.C. Unele documente le avem, de pilda, stenograma discutiilor din Biroul Politic, din dimineata zilei de 21 august. Dar un lucru esential, singurul care poate dovedi greutatea actiunii romanesti, nu poate fi cercetat: este vorba de reactia militara, de felul in care a fost ea conceputa si realizata. Cred o data mai mult ca cercetarea de catre istorici a reactiei militare a statului roman, amenintat cu invazia, poate lamuri foarte multe lucruri...
In ceea ce priveste documentele ce ne stau la dispozitie am o oarecare nedumerire. In perioada imediat premergatoare celui de-al doilea razboi mondial, in anii razboiului si un timp dupa aceea, la Serviciile de informatii interne se gaseau diferite rapoarte si sinteze, zilnice, saptamanale, lunare si chiar anuale referitoare la starea de spirit a populatiei civile, a militarilor, a minoritarilor etc. Din 1948-1949 aceste rapoarte dispar, ori nu se mai intocmeau de organele specializate, ori nu se dau in cercetare. Este extrem de greu sa vorbesti despre societate si sa nu-i cunosti preocuparile. Ar fi foarte interesant de stiut daca in anul 1968 organele de partid au elaborat, au intocmit, pe baza a ceea ce stiau ele, sinteze ale starii de spirit ale romanilor in acel moment. Ar fi extrem de interesant. Cum priveau oamenii obisnuiti evenimentele din Cehoslovacia? Care erau tendintele din societatea romaneasca? Apoi, un alt moment: august 1986, Bucuresti. Sunt cateva elemente, intalniri, mica discutie care a avut loc la Ceausescu in zorii zilei, apoi intalnirea din Biroul Politic, sedinta C.C. Unele documente le avem, de pilda, stenograma discutiilor din Biroul Politic, din dimineata zilei de 21 august. Dar un lucru esential, singurul care poate dovedi greutatea actiunii romanesti, nu poate fi cercetat: este vorba de reactia militara, de felul in care a fost ea conceputa si realizata. Cred o data mai mult ca cercetarea de catre istorici a reactiei militare a statului roman, amenintat cu invazia, poate lamuri foarte multe lucruri...
Prof. univ. dr. Mihai Retegan
"Cel mai entuziast şi înaltator episod in istoria relaţiilor noastre"Pentru relatiile cehoslovaco-romane si mai ales pentru relatiile slovaco-romane, atitudinea Romaniei inseamna probabil cel mai entuziast si inaltator episod in istoria relatiilor noastre. Spun aceasta, stiind ca in secolul XX am avut si alte perioade foarte importante, de exemplu sfarsitul razboiului, 1944-1945, perioada in care, pentru eliberarea Slovaciei, a luptat si armata romana si aproape 13.000 de fii romani au cazut si sunt inmormantati in Slovacia. Cel mai mare cimitir al ostasilor romani in Europa este la Zvolen, in Slovacia. Dar, chiar stiind aceasta cred ca prin atmosfera relatiilor, totusi, evenimentele din 1968-1969 au fost probabil mai importante, mai intens traite de populatie. Imi dau seama cate riscuri imi asum formuland atat de categoric lucrul acesta, pentru ca, intr-adevar, trebuie sa abordam aceasta tema cu multa delicatete si intelegerea nuantelor. Este clar ca nu totul a fost motivat de telurile nobile de democratizare ale societatii, de umanizarea societatii si cred ca evolutia dupa 1969 confirma ca, de fapt, a fost inasprit regimul comunist si in tara noastra, si in Romania, din pacate. Chiar daca conducatorii vorbeau in unison cu poporul atunci, probabil intelegeau lucrurile putin altfel.
Jan Soth,
Ambasadorul Republicii Slovace
la Bucuresti
O istorie vie a relatiilor bilaterale"Primavara de la Praga" continua sa ramana pentru noi o istorie vie, pentru ca printre noi sau in randurile noastre se afla multi care fixeaza acest moment. Printre acestia se numara si persoane din generatia mea. De asemenea, este un moment foarte important, pentru ca cei 20 de ani care au urmat au fost marcati de consecintele si de implicatiile acestui moment. Aceasta pentru ca evenimentele care s-au produs in Cehoslovacia, in anul 1989, au o legatura directa cu evenimentele din 1968 sau cu "Primavara de la Praga". ... De asemenea, "Primavara de la Praga" este o istorie vie din punctul nostru de vedere, avand in vedere relatiile bilaterale romano-cehe si romano-slovace. Pentru ca pozitia Romaniei fata de invazia trupelor Tratatului de la Varsovia a fost si ramane un element pozitiv si traditional in relatiile bilaterale ceho-romane si slovaco-romane... ... Eu cred ca "Primavara de la Praga" ridica intrebarea "in ce masura tarile mici si mijlocii au posibilitatea sa reziste, sa faca fata unei interventii externe?". Este foarte interesant de vazut care a fost motivatia partii romane de a nu participa la coalitia trupelor Tratatului de la Varsovia.
Radek Pech,
Ambasadorul Republicii Cehe la Bucuresti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu