CEAUŞESCU - IN STRUCTURA DE PARTID 1950 - 1952

Din 1950, Nicolae Ceauşescu a fost scos de la Ministerul Agriculturii şi trimis la Ministerul Apărării, ca adjunct al lui Bodnăraş. Până în 1952, Nicolae Ceauşescu părea că a pierdut contactul cu organele importante ale PMR şi a rămas doar supleant în CC. S-a temut, oare, că apune steaua lui?

Până în 1950, Ceauşescu a lucrat în Ministerul Agriculturii, ca adjunct al ministrului şi membru al Comisiei Agrare, responsabilă cu organizarea campaniei de colectivizare. Se pare că nu s-a ridicat la înălţimea „măreţelor sarcini" ce revenea agriculturii, după cum reiese dintr-o şedinţă a Secretariatului CC, din 9 martie 1950. „Slab la organizare" a fost concluzia organului de conducere al partidului. I s-a găsit însă loc la Ministerul Apărării Naţionale, ca adjunct al ministrului Emil Bodnăraş.  Pe „linie de partid", Ceauşescu a rămas supleant al CC (1948-1952).

Reorganizarea PMR

În anul în care Ceauşescu a fost trimis la Armată, în PMR s-au petrecut schimbări importante. După a V-a Plenară (23-24 ianuarie 1950), pe lângă organele de conducere ale partidului - Secretariatul şi Biroul Politic (BP) - a apărut un al treilea mecanism, Biroul Organizatoric (BO).

Oltenia  1950

Mai citeste:

Puterea de decizie era concentrată în Secretariatul CC. Şapte activişti făceau parte din acest grup de conducere: Gh. Gheorghiu-Dej (secretar general), Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu, Lothar Rădăceanu, Alexandru Moghioroş şi Iosif Chişinevschi. Ultimii doi au fost cooptaţi la iniţiativa lui Gheorghiu-Dej.


Lothar Rădăceanu



Alexandru Moghioroş



Iosif Chişinevschi



Gheoghe Apostol



Petre Borilă



Avram Bunaciu



Chivu Stoica



Miron Constantinescu



Alrxandru Drăghici



Dumitru Popescu



Leonte Răutu

 

În BO, celor şase secretari ai CC, li s-au alăturat alţi activişti: Gheorghe Apostol, Petre Borilă, Avram Bunaciu, Chivu Stoica, Miron Constantinescu, Constanţa Crăciun, Alexandru Drăghici, Gheorghe Florescu, Dumitru Petrescu şi Leonte Răutu. Aparatul CC s-a extins cu două comisii - Comisia Controlului de Partid şi Comisia de Revizie. În plus, existau 10 secţii: Administrativ-Politică, Agrară, Comerţ, Finanţe, Gospodărie de Partid, Industrie Uşoară, Organe Conducătoare de Partid, Sindicale şi de UTM, Planificare, Relaţii Externe, Sectorul de Verificare a Cadrelor. Pe lângă Secretariat, funcţiona o Cancelarie. Cu totul, în 1950, 865 de persoane lucrau în aparatul CC.

Între 1950-1952, Ceauşescu a lipsit din organele executive ale partidului. Se afla totuşi spre vârful ierarhiei de partid, ca membru supleant al Comitetului Central, compus din 57 de activişti (41 de membri plini şi 16 supleanţi).  

  

Doi se bat, al treilea câştigă

Viitorul politic al tânărului Ceauşescu s-a hotărât în şedinţa Secretariatului CC al PMR din 9 martie 1950. Au participat la dezbateri Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu, Lothar Rădăceanu, Iosif Chişinevschi şi Alexandru Moghioroş. Printre altele, firul discuţiei a ajuns şi la instalarea  unor activişti în funcţii importante din conducerea secţiilor CC. Propunerile le-a citit Gheorghiu-Dej.

Pentru conducerea Secţiei Agrare, Alexandru Moghioroş oscila între tânărul Ceauşescu, fost adjunct la Ministerul Agriculturii, şi Vasile Malinschi, specialist în ştiinţe economice. Vasile Luca, membru al Biroului Politic şi ministru de Finanţe, l-a respins din start pe Ceauşescu, pe care îl considera „slab pentru Secţia Agrară". Ana Pauker l-ar fi trimis mai degrabă la Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

În schimb, Teohari Georgescu, ministrul Afacerilor Interne, îl „vedea" la Comisia de Stat pentru Sfaturi. Se pare că nimeni nu-l voia pe-aproape pe Ceauşescu. Până la urmă, şi Ceauşescu, şi Malinschi au fost tăiaţi de pe listă. Celor doi le-a fost preferat Pavel Chirtoacă. Iată cum au decurs discuţiile, conform stenogramei şedinţei:

„Tov. Moghioroş: Sunt de acord că e slab (despre Ceauşescu, n.r.). Am mai propus pe Malinschi.

Tov. Gheorghiu: La Secţia Agrară ar fi fost nimerit, este economist în probleme agrare. Dacă vrem într-adevăr să stăpânim acest sector dată fiind importanţa lui, să-l punem pe el.

Tov. Luca: El este teoretician în probleme agrare, nu practician. Eu, de exemplu, n-aş avea nimic împotrivă ca Malinschi să fie ministrul Agriculturii. Nu este bine că l-am pus ministru şi acum să-l scoţi.

Tov. Ana: Eu sunt de acord să punem oameni care se potrivesc, dar să nu procedăm pripit. Să luăm 2-3 oameni, pe care îi pregătim pentru Ministerul Comerţului. Această secţie ne va ajuta la pregătirea acestor oameni. Ceauşescu nu este potrivit.

Tov. Luca: Să-l punem pe Chirtoacă.

Tov. Moghioroş: El niciodată în viaţă nu s-a ocupat de probleme organizatorice. Nu merge singur. Eu susţin Ceauşescu şi Chirtoacă, să se completeze unul pe altul.

Tov. Ana: Ceauşescu nu este bun organizator. El merge pentru MAI.


Teohari Georgescu



Tov. Teohari: Eu l-am cerut pentru Comisia de Stat pentru Sfaturi.

Tov. Gheorghiu: Atunci rămâne Chirtoacă şi trebuie dat un adjunct, un organizator bun".

Ascensiunea

Următorul pas esenţial în carieră, Ceauşescu l-a făcut după doi ani. Atunci a promovat iarăşi în structura partidului.  S-a întâmplat în 1952, în contextul excluderii din funcţii înalte a „deviatorilor de dreapta", Vasile Luca, Teohari Georgescu şi Ana Pauker. Puterea s-a concentrat atunci în mâinile lui Gheorghiu-Dej. Totodată, componenţa organelor partidului s-a redus: Biroul Politic de la 13 la 9 membri, Biroul Organizatoric de la 17 la 11 şi Secretariatul de la 7 la 5.

Cei mai mulţi erau apropiaţii „Bătrânului", cum îl denumiseră camarazii de închisoare pe Dej. Printre ei s-a aflat şi Nicolae Ceauşescu. La 27 mai 1952, în urma Plenarei CC al PMR, el a pătruns în Biroul Organizatoric (alături de Alexandru Moghioroş, Gheorghe Apostol, Petre Borilă, Chivu Stoica, Ana Pauker, Gheorghe Stoica, Leonte Răutu, Gheorghe Florescu, Sorin Toma, Liuba Chişinevschi). Dintre toţi, era cel mai tânăr. Din poziţia de membru al Biroului Organizatoric i-a cunoscut mai bine pe şefii organizaţiilor locale ale partidului. Nimic din ce „mişca" în partid, la vârf, nu-i mai scăpa.

"Ceauşescu nu este bun organizator. El merge pentru MAI."

Ana Pauker

lider comunist

Specialişti în economie

Cei doi concurenţi ai lui Ceauşescu pentru conducerea Secţiei Agrare erau consideraţi în partid specialişti în agricultură. De naţionalitate rusă, Vasile Malinschi (1912-1992) fusese printre ilegaliştii cu studii superioare. Absolvise Academia de Înalte Studii Comerciale şi Facultatea de Drept din Bucureşti. Din 1939 era doctor în ştiinţe economice. Înainte de război a ocupat diverse funcţii în Ministerul Industriei şi Comerţului şi la Banca Naţională.

După cedarea Basarabiei la ruşi (1940), Sovietul din Bălţi l-a angajat ca inspector comercial şi economist planificator. „Tainele" economiei politice socialiste le-a aflat la Moscova, unde s-a şcolit la Institutul de Planificare „Plehanov". Coleg de şcoală i-a fost Alexandru Bârlădeanu, care s-a întors în România în 1946. Malinschi s-a stabilit în Republica Socialistă Sovietică Moldovenească, unde a profesat la Universitatea din Chişinău şi la Institutul Pedagogic. În 1949, a revenit în România în calitatea de consilier ministerial la Ministerul Comerţului Interior.

Cele mai importante funcţii pe care le-a ocupat au fost: ministrul Comerţului Interior (1949-1954), vicepreşedintele Comitetului de Stat al Planificării (1954), guvernatorul Băncii Naţionale (1963-1977). Timp de zece ani, după 1955, a fost şi membru supleant al CC al PMR. Malinschi a fost promovat ca membru plin în CC (1965-1979) de Nicolae Ceauşescu.

În 1952, „Scînteia“ a publicat componenţa „organelor de conducere“ ale partidului. Ceauşescu figura în Biroul Organizatoric

Despre Pavel Chirtoacă se ştiu prea puţine lucruri. Dosarul său de cadre nu s-a păstrat la Arhivele Naţionale. După 23 august 1944, a făcut parte din echipa redacţională a ziarului „Scînteia". Silviu Brucan şi-a amintit peste ani de Pavel Chirtoacă, care avea „o figură scheletică măcinată de boli după anii de puşcărie". În partid a fost perceput ca un specialist în agricultură.

Lenin: „Orgburo alocă forţele"

Organizarea comuniştilor români a fost copiată după Kremlin. În structura Partidului Bolşevic Rus, Biroul Organizatoric (Organizaţionnoe biuro, în limba rusă, prescurtat Orgburo) a apărut în 1919. Rolul său l-a definit succint însuşi Lenin: „Orgburo alocă forţele, în timp ce Politburo (Biroul Politic, n.r.) decide politicile".

Lenin, părintele revoluţiei de la 1917

De-a lungul vremii, lideri sovietici importanţi precum Iejov, Kaganovici, Jdanov, Kirov, Bulganin, Malenkov, Suslov au fost membri ai acestui organ de partid. Unii dintre ei au dispărut în urma proceselor staliniste desfăşurate în anii '30. Orgburo a dispărut în 1952, prin decizia Congresului al XIX-lea al PCUS. Atribuţiile sale au fost preluate de Secretariat.

În timp ce sovieticii desfiinţau Biroul Organizatoric (BO), românii îl înfiinţau. În 1951, Dumitru Petrescu, fruntaş al PMR, s-a deplasat la Moscova pentru a-i afla atribuţiile şi rolul. Însemnările sale s-au păstrat la Arhivele Naţionale. Potrivit notiţelor, „BO rezolvă problemele mari principiale, ideologice, economice şi de partid (organizatorice) şi ia măsurile corespunzătoare. Chestiunile mai mari le supune Biroului Politic".

În mod obişnuit, BO pregătea conducerii de partid materiale „gata spre aprobare". Printre altele, expedia şi corespondenţa aparatului CC, prin poşta secretă. Tot BO organiza evidenţa membrilor de partid şi „gospodărea" documentele de partid.

Dar rolul-cheie al BO era să instaleze cadrele partidului în funcţii importante. Stalin a înţeles printre primii ce mină de aur însemna această prerogativă a Orgburo. Şi i-a datorat cucerirea puterii, după moartea lui Lenin.

Stalin, „tovariş kartotekov"

Interesul pentru „munca organizatorică" a fost atuul lui Iosif Stalin în lupta pentru succesiunea lui Lenin în fruntea Partidului Bolşevic. În 1919, Stalin era unul dintre cei cinci membri ai Biroului Politic. Ceilalţi patru erau Lenin, Troţki, Kamenev şi Krestinski. Numai că, alături de Krestinski, Stalin făcea parte şi din Orgburo. Şi, spre deosebire de toţi ceilalţi aspiranţi la puterea supremă, i-a înţeles de la început importanţa.

La iniţiativa viitorului „părinte al popoarelor", s-a înfiinţat o evidenţă a cadrelor. I s-a spus, de-atunci, „tovariş kartotekov" pentru că memora cu uşurinţă feţe, nume şi fapte.

Prin poziţia sa din Orgburo, el a ales secretarii organizaţiilor regionale, obţinând astfel controlul asupra cadrelor din provincie. Responsabil cu numirile înalţilor activişti de partid, bolşevicul originar din Gruzia i-a instalat în Secretariat pe Molotov şi Iaroslavski, fideli colaboratori. După ce a devenit Secretar General al partidului (1922), atenţia lui Stalin s-a îndreptat şi către Orgotdel (Secţia Organizare şi Instruire) şi Uchraspred (Secţia Înscrieri şi Numiri), două secţii ale CC. În fruntea Orgotdel şi-a instalat un alt protejat, pe Lazar Kaganovici, fost comandant al trupelor roşii împotriva musulmanilor din Turkmenistan.

După moartea lui Lenin (1924), cu ajutorul celor „înfipţi" în funcţii importante, Stalin şi-a asigurat devotamentul cadrelor din PCUS. Puţinii rivali au pierit apoi, unul câte unul, fiind expulzaţi din ţară sau executaţi după procese publice.