vineri, 30 noiembrie 2012

OCUPAREA BUDAPESTEI DE ROMÂNI - 3 AUGUST 1919 - REZUMAT BBB - X



         

La 19 martie 1919, colonelul francez Fernand Vyx a prezentat Ungariei, din partea aliaților învingatori in razboi, “Nota Vyx”, prin care se ordona fortelor militare ungare sa se retraga in granitele Ungariei, pana la tratativele de pace cu Aliatii. “Nota Vyx” a provocat o serioasa aliena­re nationala. Presedintele Mihaly Karolyi si-a inaintat demisia, iar doua zile mai tarziu (pe 21 martie 1919), bolsevicul Bela Kun a proclamat Republica Sovietică Ungaria. Prima promisiune a lui Kun a fost restaurarea “Ungariei Istorice”, adica a “Ungariei Mari”. Kun se baza, in primul rand pe sprijinul lui Lenin si pe probabilitatea unui razboi intre Rusia sovietica si Aliati. Promisiunea bolșevicilor lui Kun a dat apă la moară sperantelor revizioniste ale maghiarilor.

La sfarsitul lui mai 1919, trupele Republicii Sovietice Ungare au invadat teritoriul Slovaciei. Dupa cateva succese inițiale, la 17 iunie 1919, însă, confruntate cu amenințările de intervenție ale Marilor puteri ale Antantei, trupele bolșevice ale lui Bela Kun au fost nevoite să se retragă din Slovacia.Bela Kun s-a întors imediat contra Romaniei îndreptând trupele lui bolșevice spre Transilvania.
Planul militar de ocupare a intregului Ardeal, prevedea joncțiunea dintre forțele bolșevice din Ungaria cu cele din Rusia sovietică, pe teritoriul Transilvaniei.
Următoarele atacuri ale armatei bolşevice maghiare s-au desfaşurat conform planurilor lui Lenin, care prevedeau declanşarea la scara europeană a unor mari demonstraţii muncitoreşti pentru apărarea Ungariei bolşevice.
La 19 spre 20 iulie 1919, armata ungară a atacat puternic armata română, respingând-o spre Oradea. A avut loc o contraofensivă şi, după şapte zile de lupte crâncene, trupele române se apropiau de Budapesta.
La 3 august 1919, patru escadroane de roşiori, dintre care unul din Craiova, sub comanda colonelului Rusescu, au pătruns în Budapesta, fara ordin. Grupul avea patru sute de cavalerişti şi era dotat cu două tunuri şi zece mitraliere.
In jurul orei douăzeci, detaşamentul de cavalerie român a descălecat în curtea cazărmii de husari „Arhiducele Josif”, din Budapesta.
A doua zi, la ora optsprezece, aflat pe bulevardul Andrássy din Budapesta, comandantul armatei române care operase în Ungaria, generalul Gheorghe Mărdărescu, a primit parada militarilor români din compunerea Diviziei 1 Vânători.
Acţiunea impetuoasă, pe cont propriu, a colonelului Rusescu nu i-a convenit generalului Mărdărescu, acesta luând măsuri disciplinare împotriva ofiţerului care îndrăznise să îi ştirbească din aureola victoriei totale.
Istoricii contemporani i-au sărit în ajutor, înregistrând data de 4 august ca dată a ocupării capitalei ungare, acţiunea din 3 august fiind tratată cu discreţie.
Generalul Mărdărescu a devenit ulterior ministru de război.
Războiul romano-maghiar din 1919 s-a desfăşurat pe o perioadă de nouă luni.

Românii au pierdut 188 de ofiţeri şi 11. 478 de soldaţi, din care 69 ofiţeri şi 3.601 de soldaţi morţi . Românii au început retragerea din Ungaria în noiembrie 1919. Intre 14 februarie şi 28 martie 1920, toate unităţile Armatei Române a părăsit teritoriul Ungariei .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu