După victoria repurtată de generalul Averescu pe frontul de
la Mărăști, feldmareșalul von Mackensen şi-a îndreptat eforturile spre zona
Mărăşeşti, unde Șeful Statului Major român era generalul Constantin Prezan,
viitor mareșal și spre Oituz.
Ordinele erau clare „ Nici un pas înapoi! Nemţii nu trebuie
să câştige teren!” Generalul Eremia Grigorescu care, în 1916, la Oituz, lansase
deviza “Pe aici nu se trece”, a lansat, la Mărășești o variantă a acelei devize “Nici pe aici nu se
trece”.
In
ziua de 5 august compania căpitanului Grigore Ignat a ajuns în zona Mărăşeşti.
Soldaţii se bucurau acum de câteva ceasuri de repaus înainte de a intra în foc.
In linia întâi situaţia era absolut critică. La vest de Mărăşeşti, în apropiere
de pădurea Răzoare, Mackensen îşi concentrase toate eforturile pentru a
străpunge apărarea românească. După o zi şi o noapte în care artileria grea
inamică mătura poziţiile româneşti, nemţii reuşiseră să formeze o breşă de
aproximativ un kilometru în apărarea româneasca. Pe dealul din apropierea
pădurii Răzoare, o mână de soldaţi din regimentul 51 infanterie, fără ofiţeri,
încerca din răsputeri să facă faţă viguroaselor presiuni germane. Curierul
generalului Prezan s-a prezentat în faţa căpitanului Ignat:
- Să
trăiţi! Sunteţi chemat de urgenţă la Comandament!
Generalul
Prezan era îngrijorat. Se temea că nemţii ar putea sparge rezistenţa românescă
si atunci.. totul era pierdut, așa că s-a purtat următoarea discuție :
- Ignate,
pe dealul de lângă pădure se dau lupte grele. Inamicul presează zona. Pe deal
sunt doar câţiva oameni, fără ofiţeri în scurt timp apărarea va fi străpunsă.
Rezervele încă nu ausosit! Iei câţiva oameni şi te duci în sprijinul lor.
Inamicul nu trebuie să treacă de voi cu nici un preţ.
- Am
înţeles domanule general ! Nemţii nu vor putea trece decât peste trupurile
noastre! Fiţi încredinţat că atata timp cât vom putea tine degetele pe tragaci,
duşmanul nu ne va călca tranşeea! Căpitanul Ignat a ieșit și s-a dus direct la
oamenii lui.
- Sergent!
Eşti om cu experienţă, ai fost la Flămânda, alege cei mai buni oameni ! Treabă
grea !
S-au
adunat 150 de soldaţi din cadrul regimentului, cei mai destoinici şi 5 mitraliere.
O apucară spre deal. In următoarele 15 minute au intrat în foc, căci inamicul
îşi prelungise tirul artileriei pentru a „ curaţa” cât mai bine locul şi
victoria sa fie uşoară. De o zi şi o noapte bombardamentul artileriei continua
necruţător. Inainteau mai mult de-a buşilea încercând să se ferească de schije
și de pământul împrăştiat de obuze. In sfârşit, Ignat și oamenii lui au ajuns pe coama dealului, în momentul oportun.
Tirul artileriei inamice încetase.. Asta înseamna ca urmează un atac în forţă
cu infanteria. Valurile atacatorilor se revărsau deja spre transeele româneşti.
Ignat a ordonat scurt: „Foc de voie”. Mitralierele au început a ţese o pânză de
foc. Puştile trăgeau nemilos. Primele valuri inamice au fost secerate. Mackensen
voia neaparat o victorie așa că trimitea noi şi noi valuri de oameni la moarte.
Riposta lui Ignat a descumpănit armata germană. Incleştarea era dură, pământul
ardea, iar din pădurea din vecinătate rămase doar amintirea… nişte cioturi
fumegânde de arbori.
Vâzand
că nu-i chip să pătrundă mai departe, inamicul și-a concentrat focul asupra
militarilor lui Ignat. Foc ucigător cu tot armamentul din dotare. Oamenii erau
covârşiti, dar nu dădeau înapoi. Trăgeau continuu, cu disperare, în faţa unui
inamic superior atât tehnic cât si numeric. După tirul artileriei urmă un nou
atac asupra poziţiilor lui Ignat. Mitralierele își faceau datoria. Ridicau
munţi de cadavre în jurul sanţurilor româneşti. Grenadele sfărtecau trupurile
atacatorilor. Oameni lui Ignat erau extenuaţi.
-Trageţi
baieti! Nu-i lasaţi să se apropie ! Mai mulţi servanţi au căzut sub focul inamic,
dar căpitanul a ordonat : - Morţii în poziţie de tragere ! Executarea !
Alerga
de la o mitralieră la alta. Tragea necontenit: Stia un singur lucru: Inamicul
nu trebuie să câstige teren! Cu nici un preţ! Ţevile mitralierelor erau roşii.
Grenadele erau pe terminate. Un nou atac la baioneta din partea duşmanului.
Morţii din tranşeea românească erau încleştaţi cu degetele pe trăgacele
mitralierelor si ele continuau să cânte serenada morţii. Scuipau foc, mânuite
de oameni neînsufleţiţi şi… ţineau inamicul în loc. Sufletele servanţilor se
încăpăţânau să nu părăsească câmpul de luptă. Luptau şi morţi ridicând noi şi
noi munţi de cadavre ! Un glonţ l-a rănit grav şi pe capitanul Ignat, care,
singur, încă încerca din răsputeri să facă faţă imanicului ale cărui resurse
păreau a nu se mai termina. A murit cu degetul strâns pe tragaci, iar
mitraliera şi-a continuat cântecul morţii până la ultimul cartuş.
Sublocotenentul
german care comanda operaţiunile din zonă era stupefiat: - Ce oameni !
Dumnezeule ! Tragem în ei de o zi întreagă şi nu se mişcă de pe poziţie !
Rezervele
româneşti ajunse în zona Mărăşeşti asteptau ordinul de luptă. Generalul Prezan
îşi chemă curierul: - Te duci la Ignat şi-i spui să se retragă ! Ordin ! Curierul
a plecat și a ajuns în transeea românescă.
- Nu
trageţi fraţilor! Sunt ofiţer român! Tăcerea morţii era înstăpânită peste tot.
Nici un răspuns. Curierul sopti pentru sine după ce trecu pe lângă un grup de
soldaţi inerţi: „ aştaia-s morti!”. Un nod i se puse în gât şi începu să alerge
prin tranşee:” Şi astia-s morţi! Toţi sunt morţi!”. Se repezi la Ignat; când îl
atinse, ultima rafala de gloanţe se slobozi. Parcă spunea: „Pricepeţi! Nu
puteţi trece pe aici”. Scurtei rafale nemţii i-au răspuns cu foc intens.
Curierul adapostindu-se din calea gloanţelor si a exploziilor, înecându-se de
plâns ajunse la Comandamentul de operatiuni. Printre lacrimi raportă: - Domnule
general, toţi, toţi sunt morţi cu toţii !
- Bine,
zise Prezan, dar acolo încă e luptă…A luat binoclul să privească. Cu ochiul
liber se vedeau luminile exploziilor apoi zise aproape convins: - Acolo e luptă
încă…- Nu, domnule general, acolo sunt 150 de oameni morti.. asta sunt…! 150 de
oameni morți în câteva ceasuri… Morţi cu toţii ! - îi strigă curierul. Generalul era consternat.
A
doua zi resturile martirilor din Tranșeea Morţii au fost găsite de rezervele
care reușiseră să blocheze atacurile nemţilor pe direcţia Mărăşeşti. Căpitanul
Ignat a fost decorat cu ordinul „ Mihai Viteazu” post mortem şi slăvit în
înatul ordin de zi „pentru vitejia şi avântul cu care a luptat cu compania de
mitraliere în lupta de la Mărăşeşti Răzoare, la 6 august 1917, unde aflându-se
cu compania sa la centrul Diviziei 13, pe unde trupele germane au reuşit să facă
o breșă, a rămas neclintit pe poziţie, secerând valurile duşmane până la respingerea
completă, după care a fost gasit mort, cu eroica sa companie, aproape acoperit
de trupurile inamicilor”
Mulți
ca Ignat și oameniilui, neștiuți de nimeni, se află la temelia nemului nostru !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu