CĂPITANUL GRIGORE IGNAT - EROU LA MĂRĂȘEȘTI BBB X

După victoria repurtată de generalul Averescu pe frontul de la Mărăști, feldmareșalul von Mackensen şi-a îndreptat eforturile spre zona Mărăşeşti, unde Șeful Statului Major român era generalul Constantin Prezan, viitor mareșal și spre Oituz.

Ordinele erau clare „ Nici un pas înapoi! Nemţii nu trebuie să câştige teren!” Generalul Eremia Grigorescu care, în 1916, la Oituz, lansase deviza “Pe aici nu se trece”, a lansat, la Mărășești  o variantă a acelei devize “Nici pe aici nu se trece”.

In ziua de 5 august compania căpitanului Grigore Ignat a ajuns în zona Mărăşeşti. Soldaţii se bucurau acum de câteva ceasuri de repaus înainte de a intra în foc. In linia întâi situaţia era absolut critică. La vest de Mărăşeşti, în apropiere de pădurea Răzoare, Mackensen îşi concentrase toate eforturile pentru a străpunge apărarea românească. După o zi şi o noapte în care artileria grea inamică mătura poziţiile româneşti, nemţii reuşiseră să formeze o breşă de aproximativ un kilometru în apărarea româneasca. Pe dealul din apropierea pădurii Răzoare, o mână de soldaţi din regimentul 51 infanterie, fără ofiţeri, încerca din răsputeri să facă faţă viguroaselor presiuni germane. Curierul generalului Prezan s-a prezentat în faţa căpitanului Ignat:

- Să trăiţi! Sunteţi chemat de urgenţă la Comandament!

Generalul Prezan era îngrijorat. Se temea că nemţii ar putea sparge rezistenţa românescă si atunci.. totul era pierdut, așa că s-a purtat următoarea discuție :

- Ignate, pe dealul de lângă pădure se dau lupte grele. Inamicul presează zona. Pe deal sunt doar câţiva oameni, fără ofiţeri în scurt timp apărarea va fi străpunsă. Rezervele încă nu ausosit! Iei câţiva oameni şi te duci în sprijinul lor. Inamicul nu trebuie să treacă de voi cu nici un preţ.

- Am înţeles domanule general ! Nemţii nu vor putea trece decât peste trupurile noastre! Fiţi încredinţat că atata timp cât vom putea tine degetele pe tragaci, duşmanul nu ne va călca tranşeea! Căpitanul Ignat a ieșit și s-a dus direct la oamenii lui.

- Sergent! Eşti om cu experienţă, ai fost la Flămânda, alege cei mai buni oameni ! Treabă grea !

S-au adunat 150 de soldaţi din cadrul regimentului, cei mai destoinici şi 5 mitraliere. O apucară spre deal. In următoarele 15 minute au intrat în foc, căci inamicul îşi prelungise tirul artileriei pentru a „ curaţa” cât mai bine locul şi victoria sa fie uşoară. De o zi şi o noapte bombardamentul artileriei continua necruţător. Inainteau mai mult de-a buşilea încercând să se ferească de schije și de pământul împrăştiat de obuze. In sfârşit, Ignat și oamenii lui au      ajuns pe coama dealului, în momentul oportun. Tirul artileriei inamice încetase.. Asta înseamna ca urmează un atac în forţă cu infanteria. Valurile atacatorilor se revărsau deja spre transeele româneşti. Ignat a ordonat scurt: „Foc de voie”. Mitralierele au început a ţese o pânză de foc. Puştile trăgeau nemilos. Primele valuri inamice au fost secerate. Mackensen voia neaparat o victorie așa că trimitea noi şi noi valuri de oameni la moarte. Riposta lui Ignat a descumpănit armata germană. Incleştarea era dură, pământul ardea, iar din pădurea din vecinătate rămase doar amintirea… nişte cioturi fumegânde de arbori.

Vâzand că nu-i chip să pătrundă mai departe, inamicul și-a concentrat focul asupra militarilor lui Ignat. Foc ucigător cu tot armamentul din dotare. Oamenii erau covârşiti, dar nu dădeau înapoi. Trăgeau continuu, cu disperare, în faţa unui inamic superior atât tehnic cât si numeric. După tirul artileriei urmă un nou atac asupra poziţiilor lui Ignat. Mitralierele își faceau datoria. Ridicau munţi de cadavre în jurul sanţurilor româneşti. Grenadele sfărtecau trupurile atacatorilor. Oameni lui Ignat erau extenuaţi.

-Trageţi baieti! Nu-i lasaţi să se apropie ! Mai mulţi servanţi au căzut sub focul inamic, dar căpitanul a ordonat : - Morţii în poziţie de tragere ! Executarea !

Alerga de la o mitralieră la alta. Tragea necontenit: Stia un singur lucru: Inamicul nu trebuie să câstige teren! Cu nici un preţ! Ţevile mitralierelor erau roşii. Grenadele erau pe terminate. Un nou atac la baioneta din partea duşmanului. Morţii din tranşeea românească erau încleştaţi cu degetele pe trăgacele mitralierelor si ele continuau să cânte serenada morţii. Scuipau foc, mânuite de oameni neînsufleţiţi şi… ţineau inamicul în loc. Sufletele servanţilor se încăpăţânau să nu părăsească câmpul de luptă. Luptau şi morţi ridicând noi şi noi munţi de cadavre ! Un glonţ l-a rănit grav şi pe capitanul Ignat, care, singur, încă încerca din răsputeri să facă faţă imanicului ale cărui resurse păreau a nu se mai termina. A murit cu degetul strâns pe tragaci, iar mitraliera şi-a continuat cântecul morţii până la ultimul cartuş.

Sublocotenentul german care comanda operaţiunile din zonă era stupefiat: - Ce oameni ! Dumnezeule ! Tragem în ei de o zi întreagă şi nu se mişcă de pe poziţie !

Rezervele româneşti ajunse în zona Mărăşeşti asteptau ordinul de luptă. Generalul Prezan îşi chemă curierul: - Te duci la Ignat şi-i spui să se retragă ! Ordin ! Curierul a plecat și a ajuns în transeea românescă.

- Nu trageţi fraţilor! Sunt ofiţer român! Tăcerea morţii era înstăpânită peste tot. Nici un răspuns. Curierul sopti pentru sine după ce trecu pe lângă un grup de soldaţi inerţi: „ aştaia-s morti!”. Un nod i se puse în gât şi începu să alerge prin tranşee:” Şi astia-s morţi! Toţi sunt morţi!”. Se repezi la Ignat; când îl atinse, ultima rafala de gloanţe se slobozi. Parcă spunea: „Pricepeţi! Nu puteţi trece pe aici”. Scurtei rafale nemţii i-au răspuns cu foc intens. Curierul adapostindu-se din calea gloanţelor si a exploziilor, înecându-se de plâns ajunse la Comandamentul de operatiuni. Printre lacrimi raportă: - Domnule general, toţi, toţi sunt morţi cu toţii !

- Bine, zise Prezan, dar acolo încă e luptă…A luat binoclul să privească. Cu ochiul liber se vedeau luminile exploziilor apoi zise aproape convins: - Acolo e luptă încă…- Nu, domnule general, acolo sunt 150 de oameni morti.. asta sunt…! 150 de oameni morți în câteva ceasuri… Morţi cu toţii ! -  îi strigă curierul. Generalul era consternat.

A doua zi resturile martirilor din Tranșeea Morţii au fost găsite de rezervele care reușiseră să blocheze atacurile nemţilor pe direcţia Mărăşeşti. Căpitanul Ignat a fost decorat cu ordinul „ Mihai Viteazu” post mortem şi slăvit în înatul ordin de zi „pentru vitejia şi avântul cu care a luptat cu compania de mitraliere în lupta de la Mărăşeşti Răzoare, la 6 august 1917, unde aflându-se cu compania sa la centrul Diviziei 13, pe unde trupele germane au reuşit să facă o breșă, a rămas neclintit pe poziţie, secerând valurile duşmane până la respingerea completă, după care a fost gasit mort, cu eroica sa companie, aproape acoperit de trupurile inamicilor”

Mulți ca Ignat și oameniilui, neștiuți de nimeni, se află la temelia nemului nostru !

TRIUMFUL GENERALULUI MOȘOIU IN TRANSILVANIA - PRIMUL RĂZBOI MONDIAL BBB X

         

In contextul prăbușirii tuturor fronturilor Puterilor Centrale, Regele Ferdinand I-ul a decretat remobilizarea armatei, a somat pe feldmareșalul von Mackensen ca trupele lui de ocupație să părăsească imediat teritoriul țării și, pe 10 noiembrie a reluat războiul alături de Antantă.

"Până a nu se desmetici duşmanul, dorobanţul român a şi trecut vârfurile Carpaţilor. Acum eram în luptă dreaptă, românii şi ungurii, să ne arătăm puterile"... Ceea dintâi divizie românească, care a trecut  graniţa, a fost Divizia a 7-a, în fruntea căreia era generalul Traian Moşoiu, generalul care înscrisese cele mai frumoase pagini de glorie în luptele de pe Valea Oltului şi în Munţii Vrancei". "In noiembrie 1918, Divizia a 7-a, înfruntând cele mai teribile intemperii, pe frig şi zăpadă de o jumătate de metru, a trecut prin Bicaz, a străpuns forntiera de la Prisăcani, înaintând până la Tulgheş apoi la Borsec şi Topliţa, unde şi-a instalat cartierul"...

"La intrarea trupelor române în Ardeal, generalul Traian Moşoiu a dat o proclamaţie în care spunea: "Români! Cu noi aducem libertatea, iar dreptatea este scrisă pe steagurile noastre"... I. R. Abrudeanu citează din ziarul "Telegraful Român", organul Mitropoliei ortodoxe din Sibiu, articolul "Generalul Moşoiu" în care se spune: ..."Neamului nostru românesc de pe aceste plaiuri i-a fost hărăzit deosebit noroc ca din Ardeal, din ţinutul Braşovului, să se ridice marele erou şi bunul Dumnezeu a sădit în pieptul acestui viteaz toate simţămintele, tot sufletul neamului românesc"...

La 24 decembrie 1918 (stil nou.), Generalul Traian Moşoiu a intrat în Sibiu unde şi-a stabilit sediul. Armata română a înaintat până la linia de demarcaţie. ...Situaţia din Ardeal devenea din ce în ce mai tulbure... Gărzile naţionale erau formate din foşti soldaţi ai armatei austro-ungare şi comandate de ofiţeri. Toţi soldații erau mercenari (plătiţi cu 30 coroane pe zi), misiunea lor fiind să păzească ordinea în interior. Prin compoziţia lor, acele gărzi erau lipsite cu totul de disciplină. Dacă la început au fost necesare, ulterior a trebuit să fie desfiinţate, iar soldaţii dezarmaţi, altfel tindeau să ajungă cel mai teribil element de dezordine. Gărzile ungureşti au fost desfiinţate din primele zile ale intrării armatei române. Mai rămaseră gărzile româneşti şi cele săseşti care începuseră să terorizeze, prin pretenţiile lor, Consiliul Dirigent"... Gărzile desfiinţate trebuiau înlocuite cu alte elemente pentru paza interioară, deoarece armata română avea să stea pe front în faţa ungurilor, care se concentraseră şi deveneau din ce în ce mai agresivi.
Consiliul Dirigent, cu sprijinul generalului Moşoiu, a început reorganizarea jandarmeriei şi poliţiei în Ardeal.

                                                  Regele Ferdinand și General Moșoiu

                                         General Moșoiu raport în fața regelui Ferdinand
"Cine a fost în jurul generalului Moşoiu, şi-a putut da seama de munca sa deosebită depusă pentru înzestrarea armatei şi ca organizator”. "Veşnic pe front, inspectând şi vorbind trupei, ţinând astfel entuziasmul necesar"... "Cred că nu e soldat din cele 6 divizii, pe care le avea în ultimul timp, care să nu fi văzut pe generalul Moşoiu în mijlocul lor, vorbindu-le şi interesându-se de traiul lor"...
"Din cauza unei agresiuni a armatei ungare la Zalău, care s-a transformat într-o sângeroasă luptă, din care ungurii au ieşit învinşi, Antanta a însărcinat pe colonelul din aramta franceză Trousson să meargă la faţa locului şi să facă o anchetă”. "Trenul cu generalul Moşoiu şi colonelul Trousson a plecat din Sibiu în cel mai perfect incognito. Cum s-a aflat că generalul Moşoiu e în acest tren, nu ştiu. La toate gările mii de oameni cu steaguri, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, în frunte cu preoţii şi inteligenţa satelor, înconjurau trenul strigând: "Trăiască generalul Moşoiu !" Generalul era obligat să se dea jos să le vorbească, apoi îl lau pe sus şi-l purtau în triumf"... Colonelul Trousson, adânc impresionat, a spus că nu şi-a închipuit niciodată un om aşa de divinizat de popor. La Gherla în gară aştepta episcopul Hossu în fruntea a mii de ţărani care lăsau totul şi alergau în calea generalului"... Când generalul francez Berthelot a venit să viziteze Ardealul, primirea şi sărbătoarea regească ce i s-a făcut de către zecile de mii de români din întreg Ardealul, au făcut pe marele general francez să plângă de bucurie. La un singur cuvânt al generalului Moşoiu, toată suflarea românească a alergat". Aşa ştiau românii ardeleni să-l salute pe marele general francez "pentru profunda simpatie ce o avea pentru neamul nostru".
Generalul Moşoiu pregătise armata şi întocmise planul de operaţiuni. "Însuşi Alteța Sa Regală, principele Carol, a inspectat, însoţit de generalul Moşoiu, întreg frontul". Totul era în regulă. Cu toate acestea în locul generalului Moşoiu - considerat prea tânăr – a fost numit comandant șef al frontului din Transilvania generalul Gheorghe Mărdărescu. Românii ardeleni au rămas cu sufletul alături de viteazul general Moşoiu.

                                       Defilare a armatei române în Oradea cucerită - 1919 

"În ziua de 16 aprilie 1919, ora 3,30 dimineaţa, armata noastră a reluat ofensiva".
"Lovitura de trăsnet dată de grupul generalului Moşoiu a zdrobit rezistenţa inamicului, care a luat-o la fugă. Prin lupte îndârjite, înaintarea a continuat zi cu zi, aşa că în ziua de 19 aprilie trupele noastre, luând o considerabilă pradă de război şi un mare număr de prizonieri, au ajuns pe linia: Tisa - Uylak - Sătmar - Careii Mari - Aleşd - Beiuş".
"În ziua de 20 aprilie 1919 s-a ocupat Oradea Mare". I. R. Abrudeanu preia din ziarele "Patria" şi "Viitorul" următoarele: "Intrarea triumfătoare în Oradea Mare. Tunurile bubuiau asurzitor, împrăştiind moartea în rândurile risipite ale duşmanului ce fugea speriat din faţa dorobanţului. In oraş enervare mare; diferite svonuri circulau, anume că bandele roşii se apropiau de oraş, că forţe mari inamice veneau în marş forţat, spre a se ciocni cu trupele române"... Autorităţile şi o parte a populaţiei s-a refugiat spre trupele române"... "Deodată s-a ridicat un nor de praf şi un automobil şi-a făcut apariţia. In el era un general. Cine să fie? Mii de braţe s-au ridicat acalmând pe viteazul general, care înfruntând orice pericol pentru a da şi mai mare impuls armatei sale, se avântase înainte de a ajunge armata în oraş, spre a vesti populaţiei că mântuirea a sosit".

"Intrarea domnului general Moşoiu. - Cine să fie? Atunci instinctiv din mii de glasuri a răsunat strigătul "Trăiască generalul Moşoiu, eroul nostru naţional ! Ura ! Şi văzduhul se cutremura de mii de strigăte de bucurie. Toată lumea plângea. Teama de bandele roşii dispăruse; era de ajuns pentru moment că se găsea eroul în mijlocul lor ca să nu se mai teamă de nimic"... El devenise "simbolul dezrobirii naţiei româneşti". "De patru luni, zi şi noapte, îl aşteptau, de patru luni de când păşise biruitor în Ardeal numele lui era pomenit ca numele unui zeu salvator, şi acum iată-l că a sosit"... "E în picioare în automobil"... "O ploaie de flori îl acoperă în aclamaţiile oamenilor"... "Automoilul nu mai poate înainta. Mulţimea creşte şi un ocean de capete, români, unguri, toate naţionalităţile oraşului aclamă pe viteazul general"... "Aproape nouă batalioane au intrat în Oradea Mare. Soldaţii, defilând în faţa generalului Moşoiu, n-au mai putut ţine privirile lor înainte din cauza valurilor de flori, care se revărsau de pretutindeni asupra capetelor lor"... "Trupele române continuă înaintarea, ocupând Debreţinul şi svârlind resturile armatei ungureşti peste Tisa. Cea mai îndârjită rezistenţă a pus-o divizia de secui de sub comanda lui Kratochwil. Cinstea prinderii acestei divizii, care se lupta vitejeşte, se datoreşte diviziei a II-a de cavalarie română. A constituit o realizare militară celebră ca o divizie de cavalerie să înfrângă şi să prindă o divizie de infanterie. Generalul Davidoglu, colonelul G. Maruzzi şi colonelul Resel erau bravii comandanţi ai cavaleriei, care a câştigat această strălucită victorie".

"Colonelul Kratochwil s-a predat, împreună cu întreaga divizie şi a venit de a-şi depune armele în faţa generalului Moşoiu. Ajunşi la Tisa, românii puteau merge până la Budapesta. Dar şi de data aceasta au fost împiedicaţi de Antantă, care s-a lăsat impresionată de tânguirile nobilimei ungureşti".
"La începutul lui mai 1919 bolşevismul maghiar nu scăpase decât printr-o minune. Dar la jumătatea lui iunie 1919, batalioanele sale se întărit şi au fost dotate cu toate mijloacele de atac şi apărare. Ele au năvălit în Cehoslovacia. Atunci era timpul să se concentreze o acţiune interalială contra Budapestei. Era momentul să se spună românilor: "Înaintaţi! Nu aşteptaţi ca inamicul comun să se întoarcă contra voastră !". Ce au făcut însă guvernele aliate? Preşedintele "Conferinţei de pace" se adresa bolşevicilor unguri: "... guvernul de la Budapesta a fost invitat (nu somat n.n.) formal a pune sfârşit, fără amânare, atacurilor sale împotriva cehoslovacilor. In caz contrar guvernele aliate şi asociate se declarau absolut hotărâte de a recurge imediat la măsuri extreme..."

"La somaţiunile Antantei şi ştiind că armata română veghează, Bela Kuhn a schimbat tactica şi a încheiat un armistiţiu cu Cehoslovacia. Toată atenţia sa şi-o îndrepta asupra românilor"...
"Concentrând 8 divizii bine organizate şi înzestrate, cu material de război formidabil, în ziua de 20 iulie 1919 ungurii lui Kun au dat lovitura şi au trecut Tisa în 3 locuri". Acest lucru se întâmpla în timp ce generalul Moşoiu primise sarcina de guvernator a zonelor ocupate din Ungaria. "Văzând că lucrurile se încurcă, că ungurii trec Tisa şi înaintează şi prin urmare nu e glumă, iată-l pe şeful Marelui Cartier General, în tren special, venind ca fulgerul la generalul Moşoiu, care îşi îndeplinea noua sa misiune"... "S-a format în pripă grupul de manevră" sub comanda generalului Moşoiu, care a dat următorul "Ordin de zi, nr. 12":

"Încrezător în vitejia voastră încercată, v-am îndreptat ca să atacaţi aramta inamică în flanc şi în spate".."Aşa s-a şi întâmplat! Aţi executat ordinele mele într-un mod desăvârşit, învingând cu bărbăţie şi bravură toate piedicile ce v-au stat în cale" "Prin vitejia voastră, ostaşi ai grupului de manevră, aţi contribuit puternic la deschiderea drumului spre Budapesta. Ostaşi, bătălia de la 24 şi 25 iulie 1919 constituie una din cele mai strălucite victorii ale armatei române"...

"Trecerea Tisei de către români s-a început în zorii zilei de 29/30 iulie 1919 pe la punctul Tisza-Bö".. O parte din aramta română s-a îndreaptat spre Budapesta, iar grupul de divizii general Moşoiu spre Abony şi Czeged, unde luptând a făcut 5 divizii bolşevice prizoniere".
"După capturarea grosului forţelor ungureşti, generalul Moşoiu a dat ordin brigadei de roşiori, de sub comanda generalului Rusescu, să înainteze ca avantgardă asupra Budapestei".

"In seara zilei de 3 august 1919, roşiorii generalului Rusescu defilau în faţa Parlamentului unguresc, cu toate protestările reprezentanţilor Antantei, care ademeiţi de promisiunile ungurilor, voiau să ne răpească din nou această glorie".
"A doua zi, pe 4 august 1919, generalul Mărdărescu... într-un automobil, a intrat în Budapesta, după ce îndepărtase pe colonelul Rusescu şi îi luase comanda pentru că îndrăznise să intre în Budapesta, fără ordinul său".

Iuliu Mezei Câmpeanu relatează momentul intrării trupelor române în Budapesta: "La 3 august 1919 ne-am întâlnit cu avantgărzile armatei române, aproximativ 3-400 de călăreţi din brigada a 4-a roşiori"... "La un moment dat văd descinzând dintr-o maşină (trimisă de guvernul maghiar) un ofițer român. Imediat m-am prezentat lui, arătând actele mele, iar d-sa mi-a comunicat, că este colonelul Rusescu. Generalul Rusescu a deschis şedinţa Guvernului maghiar, care a consimţit la ocuparea Budapestei".
"După ora 19, colonelul Rusescu a primit defilarea trupelor la intrarea lor în Budapesta. Bravura eroului general, care a ocupat capitala maghiară numai cu trei escadroane de roşiori, va fi înscrisă cu slove de aur în istoria neamului reomânesc". Trupele au ocupat două cazărmi: «Arhiducele Iosif» şi «Franz Ferdinand» din centrul oraşului, iar cartierul brigăzii s-a instalat la Dunapalota (Hotel Ritz), unde s-a arborat tricolorul românesc".

OCUPAREA BUDAPESTEI DE ROMÂNI - 3 AUGUST 1919 - REZUMAT BBB - X

         

La 19 martie 1919, colonelul francez Fernand Vyx a prezentat Ungariei, din partea aliaților învingatori in razboi, “Nota Vyx”, prin care se ordona fortelor militare ungare sa se retraga in granitele Ungariei, pana la tratativele de pace cu Aliatii. “Nota Vyx” a provocat o serioasa aliena­re nationala. Presedintele Mihaly Karolyi si-a inaintat demisia, iar doua zile mai tarziu (pe 21 martie 1919), bolsevicul Bela Kun a proclamat Republica Sovietică Ungaria. Prima promisiune a lui Kun a fost restaurarea “Ungariei Istorice”, adica a “Ungariei Mari”. Kun se baza, in primul rand pe sprijinul lui Lenin si pe probabilitatea unui razboi intre Rusia sovietica si Aliati. Promisiunea bolșevicilor lui Kun a dat apă la moară sperantelor revizioniste ale maghiarilor.

La sfarsitul lui mai 1919, trupele Republicii Sovietice Ungare au invadat teritoriul Slovaciei. Dupa cateva succese inițiale, la 17 iunie 1919, însă, confruntate cu amenințările de intervenție ale Marilor puteri ale Antantei, trupele bolșevice ale lui Bela Kun au fost nevoite să se retragă din Slovacia.Bela Kun s-a întors imediat contra Romaniei îndreptând trupele lui bolșevice spre Transilvania.
Planul militar de ocupare a intregului Ardeal, prevedea joncțiunea dintre forțele bolșevice din Ungaria cu cele din Rusia sovietică, pe teritoriul Transilvaniei.
Următoarele atacuri ale armatei bolşevice maghiare s-au desfaşurat conform planurilor lui Lenin, care prevedeau declanşarea la scara europeană a unor mari demonstraţii muncitoreşti pentru apărarea Ungariei bolşevice.
La 19 spre 20 iulie 1919, armata ungară a atacat puternic armata română, respingând-o spre Oradea. A avut loc o contraofensivă şi, după şapte zile de lupte crâncene, trupele române se apropiau de Budapesta.
La 3 august 1919, patru escadroane de roşiori, dintre care unul din Craiova, sub comanda colonelului Rusescu, au pătruns în Budapesta, fara ordin. Grupul avea patru sute de cavalerişti şi era dotat cu două tunuri şi zece mitraliere.
In jurul orei douăzeci, detaşamentul de cavalerie român a descălecat în curtea cazărmii de husari „Arhiducele Josif”, din Budapesta.
A doua zi, la ora optsprezece, aflat pe bulevardul Andrássy din Budapesta, comandantul armatei române care operase în Ungaria, generalul Gheorghe Mărdărescu, a primit parada militarilor români din compunerea Diviziei 1 Vânători.
Acţiunea impetuoasă, pe cont propriu, a colonelului Rusescu nu i-a convenit generalului Mărdărescu, acesta luând măsuri disciplinare împotriva ofiţerului care îndrăznise să îi ştirbească din aureola victoriei totale.
Istoricii contemporani i-au sărit în ajutor, înregistrând data de 4 august ca dată a ocupării capitalei ungare, acţiunea din 3 august fiind tratată cu discreţie.
Generalul Mărdărescu a devenit ulterior ministru de război.
Războiul romano-maghiar din 1919 s-a desfăşurat pe o perioadă de nouă luni.

Românii au pierdut 188 de ofiţeri şi 11. 478 de soldaţi, din care 69 ofiţeri şi 3.601 de soldaţi morţi . Românii au început retragerea din Ungaria în noiembrie 1919. Intre 14 februarie şi 28 martie 1920, toate unităţile Armatei Române a părăsit teritoriul Ungariei .